15,959 matches
-
chez „la (cineva)“, adică o prepoziție cu un regim special: se întrebuințează numai cu privire la persoane. Cuvântul fr. maison, care are sensul de „casă“, este o creație galoromanică: este urmașul lat. ma(n)sionem, acuzativul lui mansio „locuință“, cuvânt provenit din verbul lat. manere „a rămâne“. foale Lat. follis „sac de piele umflat cu aer; balon; foale (pentru foc)“ este moștenit, cu sensuri diferite, de toate limbile romanice. În română, urmașul său este foale, care are și sensul popular de „burtă“ (apare
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
vârstei atât față de latină, cât și de alte limbi romanice: semnificația lui tânăr se limitează la a desemna prima vârstă adultă, luând locul cuvântului lat. iuvenis; urmașul acestuia, june, nu mai este folosit în limba română actuală standard. a vindeca Verbul latinesc vindicare, cuvânt care s-a transmis, de asemenea, tuturor limbilor romanice, avea sensul „a (se) răzbuna“. Acest sens s-a păstrat în toate limbile romanice (fr. venger, it. vindicare, sp. vengar), cu excepția românei, unde a vindeca înseamnă „a face
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
guérir. Evoluția de sens din română, de la „a răzbuna“ la „a vindeca“, se explică printr-o accepție secundară a lui vindicare, și anume „a readuce în stadiul inițial“, de unde ideea de „a elibera, a scăpa de boală“ (și în spaniolă verbul reponerse înseamnă „a se vindeca“; cf. și rom. a-și reveni). În texte vechi românești, a vindeca are sensul mai larg de „a (se) restabili, a așeza din nou ce s-a stricat“ (la Dosoftei, găsim următorul context: s-au
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
femina, mulier, familia). O serie de cuvinte latinești nu s-au păstrat, fiindcă au fost înlocuite de cuvinte împrumutate din limbi preromane (quercus „stejar“, cuna „leagăn“). a fierbe și frumos Lat. fervere și lat. formosus au urmași numai în română (verbul (a) fierbe, respectiv adjectivul frumos) și în limbile iberoromanice (sp. hervir, port. ferver, respectiv sp. hermoso, port. formoso). Dacă ne interesează viața cuvintelor, trebuie să încercăm să explicăm de ce avem această situație: ce fenomen din viața cuvintelor respective a făcut
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
sensul creștin, în secolul 4 d. H. a mânca Dicționarele românești spun, fără alte detalii, că (a) mânca a fost moștenit din lat. manducare. Pentru „viața romanțată“ a acestui cuvânt, trebuie să pornim de la situația din latină, unde exista un verb edere cu sensul de „a mânca“. Constatăm însă că acest verb nu s-a păstrat în nicio limbă romanică, pentru că încă din latina vulgară a apărut un derivat al său format cu prefix, lat. comedere, care era considerat mai popular
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
spun, fără alte detalii, că (a) mânca a fost moștenit din lat. manducare. Pentru „viața romanțată“ a acestui cuvânt, trebuie să pornim de la situația din latină, unde exista un verb edere cu sensul de „a mânca“. Constatăm însă că acest verb nu s-a păstrat în nicio limbă romanică, pentru că încă din latina vulgară a apărut un derivat al său format cu prefix, lat. comedere, care era considerat mai popular și mai expresiv, fiindcă însemna „a mânca tot“ (= germ. aufessen). La
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
arătat I. Fischer. Dacă în ceea ce privește termeni ca lat. canticum devenit rom. cântec sau lat. horrescere devenit rom. (a) urî avem a face cu termeni curenți atât în latină, cât și în română, în alte cazuri cuvinte curente în latină, ca verbul vomare, moștenit în arom. voame, nu mai sunt importante în română (verbul a voma este un neologism împrumutat ulte rior). Există și situația inversă: cuvinte curente în română, cum sunt ceață sau (a) asuda, nu erau curente în latină (caecia
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
sau lat. horrescere devenit rom. (a) urî avem a face cu termeni curenți atât în latină, cât și în română, în alte cazuri cuvinte curente în latină, ca verbul vomare, moștenit în arom. voame, nu mai sunt importante în română (verbul a voma este un neologism împrumutat ulte rior). Există și situația inversă: cuvinte curente în română, cum sunt ceață sau (a) asuda, nu erau curente în latină (caecia, assudare). Mai mult decât atât: multe dintre cuvintele de origine latină care
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
și celorlalte limbi romanice. Asupra lor a atras atenția Sextil Pușcariu încă din 1920, în discursul său de recepție la Academia Română. (a) apuca și mare Unele dintre cuvintele păstrate exclusiv în română au suferit schimbări semantice față de etimonul lor latin. Verbul românesc (a) apuca este considerat de mulți ca fiind continuatorul lat. aucu pare „a vâna păsări (cu ajutorul capcanelor)“, iar adjectivul mare ca evoluție, de origine expresivă, a lat. mas, maris „mascul“, printr-o posibilă echivalare a ideii de virilitate cu
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
române) nu a afectat structura latinească a acestuia; din cauza acestor cuvinte însă, limba română se deosebește mult de celelalte limbi neolatine. S. Pușcariu a atras atenția asupra faptului că românii au împrumutat din slavă substantive ca plug, sită, brici, în vreme ce verbele corespunzătoare (a) ara, (a) cerne, (a) rade sunt de origine latină. Se poate trage concluzia că acești termeni vechi slavi au pătruns în română deoarece desemnau unelte mai perfecționate decât cele denumite prin continuatorii latini din Dacia; verbele moștenite din
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
brici, în vreme ce verbele corespunzătoare (a) ara, (a) cerne, (a) rade sunt de origine latină. Se poate trage concluzia că acești termeni vechi slavi au pătruns în română deoarece desemnau unelte mai perfecționate decât cele denumite prin continuatorii latini din Dacia; verbele moștenite din latină au rezistat însă, pentru că românii n-au încetat să are, să cearnă sau să se radă. Pentru alte obiecte și noțiuni, denumite astăzi prin cuvinte slave, românii au avut fără îndoială nume latinești înaintea contactului cu slava
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
sursă directă a multor neologisme românești; cuvinte ca icter, pocher, portofoliu, monedă, mapamond au fost astfel explicate prin neogreacă. Unele cuvinte, pentru care se propusese un etimon slav și unul grecesc, au fost ulterior explicate numai prin greacă, de exemplu verbul (a) mirosi. Etimologia poate fi însă corectată și în sens invers: franzelă, despre care se spune că vine din neogreacă (DEX), se pare că a trecut și printr-o limbă slavă. Cuvinte de origine turcică Și în cazul elementelor turcice
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
îmbrăcăminte (basma, ciorap) și la feluri de mâncare (ciorbă, sarma), la meserii (dulgher) și la comerț (amanet, cântar). Viața intelectuală a rămas străină de contactul secular cu turcii: nu există niciun cuvânt care să denumească o noțiune abstractă și niciun verb. Există și un al doilea strat de cuvinte turcești osmanlii, din epoca fanariotă, care conține neologisme turcești cunoscute aproape numai de păturile superioare ale societății și care au dispărut odată cu această epocă, la fel ca termenii neogrecești contemporani lor. Cuvintele
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
că latina coruptă a devenit română înainte de descălecat, printr-o evoluție în sine, fără influențe din exterior, acestea intervenind abia în timpul descălecatului, când se schimbă și „graiul cel chiar românescŭ”(p. 273): „O parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească” (p. 212), „limba valahilor ieste limba vechilor romani, amestecată sau mai mult stricată cu sârbească, rusască, dățască, horvățască
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fugăriți „a strigat pe ungurește: seretem, seretem, adică: așa-mi place. Și de atunci acest râu se numește Seret” (p. 207). Hereditas romana „a limbii moldovenești sau românești” este probată de o listă de sub 80 de cuvinte, majoritatea substantive și verbe, cu câteva forme italienești (p. 213). Dragoș recunoaște Prutul, Nistrul și Bârladul din olatul străbunilor romani; de la vânătoarea lui au rezultat denumirile Moldova, Boureni, Câmpii lui Dragoș (p. 209, 231), Repedea, Limpedea (p. 233). Orașul Roman, care „nu se afla
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cojocari unguri dau numele Sucevei (p. 215), slavii denumesc Bistrița, Milcovul (p. 216), dau nume de persoană ca Dragoș, Stan, Vlad, Dragomir, Stanomir (p. 229), titlurile de hospodar, voievod (p. 236), de postelnic (p. 238); o parte din substantive și verbe „au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească” (p. 212). Prin ceața densă lăsată pe istorie, străbat cu greu câteva crâmpeie de adevăr: a) Cuvântul ungur
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
p. 181), respingând o sever pe prima, care susține că „fiecare națiune și-a compus limba proprie cu meșteșug”, oamenii hotărând „prin buna înțelegere ca un lucru așa, altul așa să se numească, să se decline și să se formeze verbe” (p. 182). Așadar, atât cuvintele cât și gramatica limbilor ar fi, conform științei profane, produsul unor convenții între membrii colectivității umane, „născociri ale șireteniei omenești”, „invenție a artei sau nevoii” de comunicare (p. 184). Presupusa origine lumească a limbilor, spune
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
363). Ca principal argument de limbă în favoarea latinității sunt aduse „cuvinte latine pe care limba italiană nu le cunoaște deloc, iar în limba moldovenească se găsesc până astăzi”, explicația fiind că „limba moldovenească nu cunoaște nici un fel de nume și verbe venite din limba italienilor de la goți, vandali și longobarzi” (Ib.). Pentru a proba acest lucru, Cantemir citează pe lat. incipio, pe care „italianul îl redă prin cuvântul barbar commincio, pe când moldoveanul prin cuvântul continuat din limba latină alterată încep. În
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
susțin filiera italiană a limbii române citează cuvinte precum șchiop și cerc, care există în italiană (scipio, cerco), de unde ar fi fost luate, ele „fiind total necunoscute limbii latine”. Tot adepții filierei italiene arată latiniștilor că româna are din italiană verbul auxiliar: am, ai, are și articolele numelor, la care Cantemir dă, în numele latiniștilor, replica cuvenită: „Moldovenii se folosesc într adevăr de verbe auxiliare, dar acestea nu sânt italiene, ci proprii ale lor. Tot așa, dacă este vorba despre articole, căci
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
luate, ele „fiind total necunoscute limbii latine”. Tot adepții filierei italiene arată latiniștilor că româna are din italiană verbul auxiliar: am, ai, are și articolele numelor, la care Cantemir dă, în numele latiniștilor, replica cuvenită: „Moldovenii se folosesc într adevăr de verbe auxiliare, dar acestea nu sânt italiene, ci proprii ale lor. Tot așa, dacă este vorba despre articole, căci la nici o parte de vorbire limba moldovenească nu se deosebește mai mult de cea italiană decât aici” (DM, p. 363 urm.). Dacă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
initio constă din pref. inși itio, care denumea acțiunea de a merge, a frecventa, a umbla, de la eo (εω) „a merge, a avansa” (Vezi în rom.: a se iți, iță, iute, iuțeală etc.), pe când în incipio același prefix este atașat verbului capio, is, cepi, captum, capere „a lua, a apuca, a conține, a înțelege, a simți, a poseda”, de unde rezultă că a începe și incipio au altă bază etimologică, pe care o întâlnim în a încăpea, a căpui, capcană, căpiță, copac
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
verbo, cu același sens), este explicat de urmașii întru latinitate ai lui Cantemir din slavul tvorĭba, căruia i-ar corespunde rom. dvorbă „slujbă, funcție; serviciu divin; rugăciune; adunare” provenit din vsl. dvorĭba (DEXI). Cuvântul este în toate limbile romanice (fr. verbe, sp. verbo), în alte limbi i.-e. (germ. Wort, engl. word) și are la bază ideea de exhalare a aerului prin căile respiratorii, ceea ce explică pe vor(rom. a fară, lat. foris, „în exterior”, sl. d-vor „curte”) din sl.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe r din finalul românescului pădure, ca și germ. Wald, pl. Wälder, sau rom. falduri. A privi, cuvânt autohton prefixat (pri-vi), a cărui rădăcină o întâlnim în lat. video, sl. videtĭ, rom. a vedea, numai că prin pierderea consoanei finale verbul a privi și-a schimbat conjugarea: eu privesc, față de eu văd (prevăd). Prefixul pridenumește perceperea, apropierea, ca în a primi. Derivate. Privit, priveală, priveliște. Stejar, cuvânt autohton, analizabil la suprafață în componentele s-tež-ar, cu sensul de stâlp înfipt în pământ
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trăinicia principiului vital al gramaticii familiilor de limbi dezvoltate” (p. 223). Sunt comune acestor limbi, detașându-le de celelalte, delimitarea strictă a noțiunilor de obiect și raport, preluarea funcțiilor cazuale, detalierea și concretizarea lor prin intermediul prepozițiilor, forța coeziunii sintactice a verbului, diversitatea întrebuințării pronumelor, independența structural-semantică a părților de vorbire. Toate acestea pot fi lucruri adevărate din punctul de vedere al vorbitorului de limbă indoeuropeană. Însă se știe prea puțin sau chiar nimic despre mijloacele sonore și sintactice prin care diferențiază
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Brânză este înrudit etimologic cu cuvântul precedent, având în plus sublinierea, prin n, a ideii de legătură internă, intimă, ca în alb. brénda „înăuntru, în sine”, brendí, brendësí „conținut, cuprins, miez”. Cf. lat. prendo (< prehendo), part. prensus „prins”, apoi sinonimia verbelor a se prinde și a se brânzi. Altfel au evoluat formele altor limbi: it. fromaggio, fr. fromage „brânză”, sl. tvorog „brânză de vacă”, lit. tvérti „a apuca”. Berbec, lat. berbex, cis sau vervex, ecis, s-a constituit prin dedublarea unei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]