53,335 matches
-
de la real la verbalizarea lui deficitară, transformând acțiunea (incidentele) în understatement (subînțeles, înțeles insuficient verbalizat). Ceea ce rezulta din mâna autorului modernist trebuia decodat, prelungit, explicitat: clarificarea era, de fapt, o completare a textului (bazat pe preverbal) cu un alt text (critic), în care criticul transpunea în verbal ceea ce romancierul încercase să ascundă de sens, de cuvânt. Modernismul unea eroul cu efortul de a-l pune în cuvinte. Viața devenea limbaj, exprimarea (stilul) era lucrul cel mai important. Autorul Desperado readuce personajul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lecturi repetate a început industria comentariilor, care continuă și azi. Un roman de Fielding sau Dickens putea fi citit și fără descifrare. Marea inovație a moderniștilor e că pun lectorul / criticul la treabă. Textul modernist este deci originea tuturor curentelor critice savante din ultimele decenii. Inovația își are riscurile ei. Desperado despărțirea de Modernism. Revoluționarea scriiturii și lecturii este modernistă. O trăsătură Desperado este exacerbarea, răstălmăcirea, răsucirea și complicarea ei. Romanul britanic contemporan e poate exemplul cel mai reprezentativ. El pornește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
părăsește textul contra voinței lui (un text neîncheiat nu se abandonează ușor), cu o întrebare: Și acum? Autorul Desperado nu răspunde la întrebări, deci lectorul e veșnic mirat, nemulțumit, flămând, invitat la cină când gazda nu are vreme de el. Critic Până în prezent, criticul Desperado nu s-a maturizat. El este deocmadată o inteligență condiționată de principii fixe, de termeni preluați și sacrosancți, de abordări docte, ce tind să se substituie plăcerii textului în sine. Criticii de întâmpinare, atât de dragi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
El este deocmadată o inteligență condiționată de principii fixe, de termeni preluați și sacrosancți, de abordări docte, ce tind să se substituie plăcerii textului în sine. Criticii de întâmpinare, atât de dragi lui Eliot, sunt condamnați vehement ca neprofesioniști. Jargonul critic a atins un puct pe care Joyce nici măcar n-a îndrăznit să-l imagineze. Critica e în mare pericol în acest moment, când operele contemporane refuză orice explicație și țin să fraternizeze cu lectorul direct, fără intermediari. Aș spune numai
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
unele personaje n-au nimic magic și nu-și află locul în arhitectura istoriei (secretara lui Harriet, Mary, cuplul de homosexuali în proprietatea cărora se află falsele documente ale lui Chatterton, poeta Agnes Slimmer din secolul XIX). Sarah Tilt e critic de artă (așa zisă prietenă cu Harriet) și scrie un "studiu despre imagini ale morții în pictura engleză", intitulat provizoriu Arta de a muri. Întrucât abia dacă aflăm câteva lucruri despre ea, personajul e doar un paralelism potențial, fără valoare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
teren. Martin Amis demonstrează resursele tehnicii atunci când născocește acest dialog complicat al lui Eu cu El: tehnica romanescă e inepuizabilă, iar tehnica inventivă/stilul narării este omul. Martin Amis, Time's Arrow, Penguin Books, 1992 2.5. Malcolm Bradbury: Distopia criticului Malcolm Bradbury își începe cariera ca ironist, ca autor de proză persiflantă, mai puțin atras de psihologia sau sofisticarea eroului. Primele două romane, Eating People Is Wrong (1959) și Stepping Westward (1965), persiflează viața universitară și eventualii scriitori invitați de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui Bradbury statutul de ironist al intelectului este My Strange Quest for Mensonge, Structuralism's Hidden Hero (1987). Este o carte încântătoare pentru cei ce au lăsat în urmă structuralismul și deconstructivismul. Umorul este subtil și servește cauza clarității textului critic. Primul lucru pe care îl descoperim când deschidem cartea, înainte chiar de a vedea titlul, este o fotografie mare a unui cap chel văzut de la spate, iar dedesubtul ei scrie că aceasta pare să fie unica imagine păstrată a lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
imagine păstrată a lui Mensonge. Chiar și numele fotografului e sub semnul întrebării. Întregul volum este un prietenos semn de întrebare, care pare să-l descoasă pe lector încotro vrea s-o ia. Pentru cei ce aspiră la un text critic limpede, cartea e fără îndoială bună și o lectură agreabilă. Prima pagină îl citează pe Michel Foucault ("Ce e un autor?"): Ce importanță are cine vorbește?" Bradbury deconstruiește deconstructivismul. Ni se spune: ... datorită Deconstructivismului, adevărul e o chestiune nerezolvată. Bradbury
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se așează în centrul atenției odată cu decesul textului analizat. Bradbury ne lămurește că "non-prezența lui Mensonge este temeiul autorității lui, ori tocmai al lipsei acesteia". Elogiul lui Mensonge se bazează pe o "tăcere estetică" a autorului, dar nu și a criticului, care vorbește la nesfârșit. Crearea unui nou limbaj nu e un lucru ușor. Spre deosebire de confrații lui, Mensonge se descrie drept o "absență absolut absentă". E extrem de moral în non-existența lui. Cartea lui Mensonge însuși se încheie cu proclamarea "absenței absente
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
limpede, care se dispensează de fapt de comunicare, chiar de textul autorului. Cartea lui Bradbury dovedește cu succes inutilitatea ininteligibilului. Putem uza dar nu trebuie să abuzăm de limbaj. 2.6. Alan Brownjohn: Romancierul alb Poetul Alan Brownjohn este și critic literar și romancier. Primul roman pe care l-a publicat a fost To Clear the River (Curățarea râului), în 1964. Este un roman despre adolescență și o primă iubire tăinuită. Acțiunea se petrece pe fundalul unei demonstrații de stânga, cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ca un zid opac. Viața autoarei nu transpare niciodată din multele ei interviuri, nu aflăm mai nimic personal despre scriitoare, Lessing nu face confesiuni. Ce are de spus, spune în romane. Romanul vieții ei (cum i-a sugerat odată un critic că ar putea să se scrie) i se pare autoarei un sacrilegiu. Prin urmare, cei ce o citesc nu vor ști niciodată adevărul exact (literatura e totuși imaginară înainte de toate), iar cei ce nu o citesc nu au alte căi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ce scrie Lodge, cu zâmbetul pe buze sau nu, e o inițiere în vinovăția exilatului, imaginată de un Desperado al simplității. 2.11. David Lodge: Cui îi e frică de romanul modern? David Lodge este nu numai practicant dar și critic al romanului contemporan. Proza lui se conturează ca un spațiu în care vrea să ne țină cu zâmbetul pe buze, relaxați. Tehnicile complicate ale începutului și sfârșitului acestui veac sunt date laoparte. Să fie de vină presimțirea că-și va
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Această metamorfoză a lui Ralph în fața ideii că ar putea muri încheie romanul. Pentru aceste personaje obsedate de sex, care au uitat să-și facă temele când vine vorba de sentiment, moartea e spaima supremă. Peste tot se simte prezența criticului literar David Lodge, care ia distanță față de propria narațiune, ca și față de narațiunile altora, cu precădere James Joyce și Henry James. Aproape uităm că Ralph e specialist în computere, nu literatură (specialista în transcrierea literară a Fluxului conștiinței e Helen
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui Lodge nu poate să-și păstreze distanța față de text. Ironia jocului este că surâsul autorului ajunge la noi ca tandrețe, nu ca ironie. Robyn Penrose, eroina din Nice Work, e aici universitarul teoretizant: "E extrem de profund", zise Jasper. "Jargon critic mult. E una din alea obsedate de Teorie". (p. 224) În Possession, de A.S. Byatt (alt roman pe multe voci și scris la mai multe conștiințe), un tânăr universitar invidiază pe cineva doar fiindcă se găsește în tabăra favorizată (pentru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
aprobă pe Robyn. Vede în ea un nod de contradicții fundamentale și n-are niciun chef să descâlcească jargonul doar de dragul limbajului. David Lodge însuși a făcut tot ce i-a stat în putință să descurajeze jargonul în opera lui critică. Pe când era încă universitar și se supunea regulilor universitare, a încercat să facă accesibile cuvintele specializate într-un text accesibil, și a reușit de minune. Și-a lărgit vocabularul cu termeni utili, dar s-a asigurat că îi pricepe și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un clasic în viață al postmodernnității. Cu el începe și se încheie un capitol. Cred că foarte curând vom putea spune, cu el se încheie postmodernitatea însăși, după care majoritatea dintre noi nu discerenem deocamdată ce va urma, în limbaj critic. La fel ca Harold Pinter la aflarea veștii că i s-a decernat premiul Nobel, nu avem cuvinte. Poate o să le avem, nu chiar când va ajunge el la Stockholm deși de la un astfel de personaj anti-establishment (cum se caracterizează
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
politice. Sunt critici care declară că scria mai bine când era oarecum apolitic și că acum politizează cu exasperare tocmai fiindcă nu mai scrie așa de intens. Se spune de asemenea că s-a scris despre Pinter mai multă literatură critică decât despre oricare alt autor contemporan (lucru discutabil, având în vedere că în prezent critica academică cea mai puternică pentru moment nu scutește pe nimeni). Se menționează ades că a pătruns în programele universitare și acest lucru i-a adus
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dar îmi dau seama că adesea în ceea ce scriu câte cineva vorbște la un moment dat mult prea mult. Și în același sens, tot Pinter ne spune: Avem foarte puține cuvinte ele nu trebuiesc ucise prin folosire excesivă. În ce privește literatura critică, Pinter e sceptic: Criticii sunt inutili, după mine. Cui îi trebuie critici ca să-i spună ce gândește? Pinter nu iubește critica și unii critici nu-l iubesc pe el. Herb Greer a publicat în 1997, în National Review, următoarele: Încă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
volum independent și a vrut să-l facă mai impunător. După prima ediție, niciun cititor nu a mai vrut să audă de poem dacă nu avea Note. Cât privește importanța lor în interpretarea poemului, în eseul scris la bătrânețe, Critica criticului, Eliot însuși mărturisește că se căiește pentru că și-a îndreptat criticii să caute "potcoave de cai morți", indicându-le surse mitologice și cărți savante drept cheie a unor trăiri atât de intens subiective și a unor încercări exacerbat inovatoare. El
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
adevăratul inovator este T.S. Eliot. El a urmat multe din sfaturile lui Pound, i-a adoptat preferințele literare în destule privințe, dar influența lui Pound asupra lui Eliot a fost mai degrabă o desferecare decât o iluminare. Eliot este primul critic explicit, revoltat avant la lettre împotriva disecărilor așa zis științifice, pe care Eliot le numește ismele critice. A urât structuralismul și alte încercări de a înlocui opera cu creația criticului universitar. Creatorul Eliot a fost întotdeauna mai puternic decât criticul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
literare în destule privințe, dar influența lui Pound asupra lui Eliot a fost mai degrabă o desferecare decât o iluminare. Eliot este primul critic explicit, revoltat avant la lettre împotriva disecărilor așa zis științifice, pe care Eliot le numește ismele critice. A urât structuralismul și alte încercări de a înlocui opera cu creația criticului universitar. Creatorul Eliot a fost întotdeauna mai puternic decât criticul din el, așa că el a descoperit ideea criticii de atelier, critica ce acordă intâietate voinței creatorului. Dacă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai degrabă o desferecare decât o iluminare. Eliot este primul critic explicit, revoltat avant la lettre împotriva disecărilor așa zis științifice, pe care Eliot le numește ismele critice. A urât structuralismul și alte încercări de a înlocui opera cu creația criticului universitar. Creatorul Eliot a fost întotdeauna mai puternic decât criticul din el, așa că el a descoperit ideea criticii de atelier, critica ce acordă intâietate voinței creatorului. Dacă, așa cum spune Eliot, poezia poate comunica inainte să fie înțeleasă, atunci criticii nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe cititor la lectură și, uneori, să-i facă drumul mai accesibil, dar fără pretenția de a se substitui creatorului, care, singur, are puteri depline asupra operei. În tinerețe, Eliot a căzut și el în păcatul de a născoci teorii critice, care sunt azi extrem de vehiculate de cei care nu-l cunosc pe Eliot îndeajuns. Etichetele larg circulate (cum ar fi corelativul obiectiv, disocierea sensibilității, tradiție și talent individual) nu sunt chei cu care se deschid ușile operei. Eliot însuși a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sunt chei cu care se deschid ușile operei. Eliot însuși a explicat crearea acestor noțiuni ca definiții de moment ale unor opțiuni literare ale poetului Eliot, care-și făcuse din critică un atelier pregătitor al creației. În volumul postum Critica criticului, apărut în 1965, Eliot se disociază de adepții fervenți, care-l citează fără a specifica în ce an a fost scris eseul în chestiune. El cere imperios sa fie eliberat de povara propriilor lui invenții din critica literară și să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fără a specifica în ce an a fost scris eseul în chestiune. El cere imperios sa fie eliberat de povara propriilor lui invenții din critica literară și să fie judecat pe vârste, fiecare vârstă cu opțiunile ei. Afirmația că orice critic are dreptul să se maturizeze și să se contrazică trebuie că a descumpănit pe mulți impătimiți ai "corelativului obiectiv" ori ai "disocierii sensibilității". Creator al poeziei moderniste, cel care a introdus Fluxul conștiinței în poezie, publicând Tărâm pustiu în același
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]