52,877 matches
-
expulzați din Regatul Neapolelui, biserica a trecut la cavalerii constantinopolitani, care au dedicat-o Sfântului Ferdinand în onoarea regelui Ferdinand I de Bourbon și au deținut-o până la ocuparea Neapolelui de către Franța napoleoniană. La 2 februarie 1636 s-a așezat piatra de temelie; șase luni mai târziu, cupola era aproape terminată și, după mai multe întreruperi ale lucrărilor, s-a sfințit prima parte a edificiului în anul 1641. Fațada a fost realizată după proiectul lui Cosimo Fanzago; prima realizare din piperno
Biserica Sfântul Ferdinand din Napoli () [Corola-website/Science/333320_a_334649]
-
Fațada a fost realizată după proiectul lui Cosimo Fanzago; prima realizare din piperno și marmură a fost finalizată în secolul al XVII-lea sub conducerea aceluiași arhitect. În fața intrării a fost plasat un gard de fier forjat și piloni din piatră, ridicați probabil după proiectul lui Francesco Antonio Picchiatti; astăzi, gardul a dispărut, probabil odată cu lucrările de construire ale Galeriei Umberto I la sfârșitul secolului al XIX-lea, care au deteriorat unele părți ale fațadei prin introducerea aripilor laterale ale galeriei
Biserica Sfântul Ferdinand din Napoli () [Corola-website/Science/333320_a_334649]
-
larg. 15 pași au fost necesari pentru a ajunge la intrarea bisericii, o trimitere directă la Templul din Ierusalim și în conformitate cu propria filozofie religioasă a lui Palladio că "ascensiunea (credincioșilor) va fi treptată, astfel încât escaladarea va aduce mai mult devotament". Piatra de temelie a fost pusă de Patriarhul Veneției Giovanni Trevisano la 3 mai 1577, iar clădirea a fost sfințită în 1592. La solicitările urgente ale Papei Grigore al XIII-lea, biserica a fost plasată după consacrare în administrarea Ordinului Fraților
Il Redentore () [Corola-website/Science/333365_a_334694]
-
minarete. Fiind o biserică de pelerinaj, clădirea ar fi trebuit să aibă o navă lungă, care a fost un fel de provocare pentru Palladio din cauza angajamentului său față de arhitectura clasică. Rezultatul este o clădire oarecum eclectică, cu un interior din piatră gri cu stuc alb, care combină nava cu o trecere boltită în spații care sunt unificate. Un șir neîntrerupt de piloni corintici înconjoară întreaga navă centrală. Biserica are o lungime de 75 m și lățimea de 30 m, din care
Il Redentore () [Corola-website/Science/333365_a_334694]
-
confirme implicarea lui Palladio în realizarea proiectului. În fapt, majoritatea specialiștilor și-au exprimat îndoieli serioase cu privire la această atribuire. Documentele confirmă cumpărarea terenului în 1561 pe insula Giudecca, dar începerea construcției a avut loc după moartea lui Palladio; astfel, prima piatră a fost pusă în 1581, iar biserica a fost sfințită în 1588. Într-adevăr, încă din anii 1575-1576, documentele arată achiziții importante de materiale de construcții, probabil destinate bisericii. Pe această bază, ipoteze recente sugerează un posibil proiect al lui
Le Zitelle () [Corola-website/Science/333371_a_334700]
-
în 1560, când se reconstruia refectoriul (sala de mese) mănăstirii. El a adus mari îmbunătățiri acestuia și în 1565 i s-a cerut să pregătească un proiect pentru o nouă biserică. Proiectul a fost finalizat și aprobat în 1566, iar piatra de temelie a fost pusă în prezența Papei în același an. Lucrarea nu a fost terminată înainte de moartea lui Palladio din 1580, dar corpul bisericii era complet prin 1575, cu excepția capelei din spatele altarului și a fațadei. Decorarea interiorului a fost
Bazilica San Giorgio Maggiore din Veneția () [Corola-website/Science/333379_a_334708]
-
1841 a fost semnat un contract preliminar cu antreprenorul Antonio Busetto, poreclit Petich, cu o garanție de 300.000 de lire sterline, și urma să fie onorat în patru ani și jumătate. Proiectul a fost realizat de Giovanni Milani, iar piatra de temelie a podului a fost pusă la 25 aprilie 1841, în prezența arhiducelui Ranieri, vicerege al Regatului Lombardia-Veneția (1818-1848). Lucrările de construcție au fost conduse de inginerul Andrea Noale, iar de realizarea armăturilor s-a ocupat inginerul Bermani. Pe parcursul
Podul Libertății din Veneția () [Corola-website/Science/333386_a_334715]
-
inclusiv din perioada abbasidă. El este considerat și întemeietorul "ghazal"-ului, în forma sa de preambul ( "nasib" ) al poemului amplu ( "qasida" ), prin stabilitatea cadrului în care plasează acel fragment liric ( "al-atlal "- urmele locului de popas al tribului iubitei: cele trei pietre cu rolul unor pirostrii pe care se așeza vasul pentru fiert, șanțurile pe care se scurgea apa din jurul cortului etc. ) și prin faptul că s-a oprit pe acest loc de popas, plângând după femeia dragă și îndemnându-i pe
Divizia 3 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/333420_a_334749]
-
în care sunt unite malurile opuse ale Canal Grande (de la biserica Santa Maria del Giglio la Calle di Sân Gregori), printr-un pod de bărci impresionant. Trotuarul din față, aparent proiectat de însuși Longhena, este ornat cu marmură albă între pietrele vechi de secole și are la capătul sau o scară largă care coboară către Canal Grande. Peste Rio della Salute se observă frumoasele abside gotice ale bisericii Sân Gregorio. Importantă "" în viața de zi cu zi a orașului (nu doar
Campo della Salute () [Corola-website/Science/333430_a_334759]
-
apărarea pozițiilor fortificate. S-a retras la sud, pregătindu-și forțele sale pentru o altă bătălie, iar apoi l-a învins pe Guthrum. În a șaptea săptămână după Paști, între 4 și 7 mai, Alfred a făcut recrutări la Ecgbryhtesstan (Piatra lui Egbert). Mulți dintre bărbații din provinciile Somerset, Wiltshire, și Hampshire, care nu au fugit deja s-au mobilizat. În ziua următoare,armata lui Alfred s-a mutat la stejarul Iley, iar apoi, a doua zi,la Edington.Bătălia ar
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
la acel moment) și că va cere instituțiilor de resort sa verifice acest lucru. În toamna anului 2012, Vasile Bolea, împreună cu Vlad Batrîncea și Grigore Novac a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere (din partea Fundației „ Soluția”) privind evacuarea pietrei comemorative în memoria victimelor ocupației sovietice instalate în Piața Marii Adunări Naționale. Atunci instanța a hotărât că cererea depusă de împotriva Primăriei Chișinău este nefondată. În vara anului 2014, în timp ce la Bruxelles avea loc semnarea Acordului de Asociere și Liber
Vasile Bolea () [Corola-website/Science/334542_a_335871]
-
Aflat în apropierea morții la castelul Nemesdomb, nobilul maghiar Kazimir Baradlay îi transmite soției ultimele sale dorințe pe care îi cere să le îndeplinească întocmai. El s-a purtat până atunci cu familia sa ca un stăpân cu inima de piatră, fiind un supus loial al regimului habsburgic și un susținător al păstrării vechilor privilegii medievale. Kazimir îi cere soției să se recăsătorească după șase săptămâni de doliu cu administratorul Bence Rideghváry, succesorul său la conducerea comitatului, pentru a păstra intacte
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
având 163, 171, 163, 149, 193 și 244 de pagini). Acest roman nu mai apelează la alegorii în descrierea evenimentelor istorice din 1848-1849 și nu mai evită să prezinte avântul patriotic din acei ani. Romanul "Fiii omului cu inima de piatră" este un omagiu vibrant într-o viziune romantică adus revoluționarilor maghiari din 1848-1849, care au luptat pentru eliberarea Ungariei de sub dominația habsburgică. Acțiunea scoate în evidență conflictul politic care opune lumea „omului cu inima de piatră” (reprezentată de nobilii și
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
omului cu inima de piatră" este un omagiu vibrant într-o viziune romantică adus revoluționarilor maghiari din 1848-1849, care au luptat pentru eliberarea Ungariei de sub dominația habsburgică. Acțiunea scoate în evidență conflictul politic care opune lumea „omului cu inima de piatră” (reprezentată de nobilii și funcționarii conservatori și dornici să-și păstreze privilegiile de sorginte medievală) și forțele progresiste care doresc independența și modernizarea țării. Contextul politic european de la începutul secolului al XIX-lea era dominat de apariția unor mișcări de
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
revoluții sociale care să reducă privilegiile feudale și să desființeze iobăgia. Revoluția de la 1848 a căpătat astfel un pronunțat caracter social, care a completat caracterul său național. Timp de un sfert de secol, bătrânul Kazimir Baradlay, „omul cu inima de piatră”, a dus o luptă antinațională, preferând să păstreze privilegiile feudale ale familiei în dauna intereselor colective ale națiunii maghiare. Aflat în preajma morții, el cere ca fiii săi să rămână supuși loiali regimului habsburgic pentru a-și păstra averea și rangul
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
aproape imediat, luând parte la lupta pentru libertate din anii 1848-1849, în timp ce fiul cel mic, Jenő, format în spiritul birocratic austriac, rezistă un timp la rugămințile mamei sale, dar își revine atunci când luptele iau amploare. Spre deosebire de „omul cu inima de piatră”, doamna Baradlay încearcă să le insufle copiilor ei dragostea față de patrie și nevoia de a o sluji chiar și cu riscul sacrificiului. Într-o discuție cu fiul ei, Richárd, ea afirmă următoarele: "„Timpurile schimbă sufletele, băiatul meu! Cu toții am devenit
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
le insufle copiilor ei dragostea față de patrie și nevoia de a o sluji chiar și cu riscul sacrificiului. Într-o discuție cu fiul ei, Richárd, ea afirmă următoarele: "„Timpurile schimbă sufletele, băiatul meu! Cu toții am devenit alți oameni. Chiar și pietrele au astăzi inimă și le doare. Unii ar fi vrut ca cei care poartă arme să nu aibă inimă. Pădurea de baionete însă are o mamă, numele ei e Patria! Au știut și ei asta. Au știut că poate fi
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
ale vestimentației și gesturilor oamenilor. Autorul folosește în numeroase cazuri surpriza ca modalitate epică de desfășurare a acțiunii, înfățișând uneori întâmplările cu totul altfel decât s-ar aștepta cititorii. Prozatorul Dénes Jónás considera că romanul "Fiii omului cu inima de piatră" este o „operă eminamente lirică în care scenele de măcel, de un realism vădit față de celelalte romane ale prozatorului, reprezintă ilustrarea războiului absurd pe care îl duc soldații din armata austro-ungară, deseori împotriva propriilor confrați revoltați”. Romanul "Fiii omului cu
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
operă eminamente lirică în care scenele de măcel, de un realism vădit față de celelalte romane ale prozatorului, reprezintă ilustrarea războiului absurd pe care îl duc soldații din armata austro-ungară, deseori împotriva propriilor confrați revoltați”. Romanul "Fiii omului cu inima de piatră" a fost tradus în mai multe limbi străine: germană („Der Mann mit dem Herzen Steinernen”, "Pester Lloyd" și "Pester Tageblatt", 1869), poloneză („Serce kamienne”, Dziennik Poznanski, 1874-1875), franceză („Les fils de l'homme au coeur de pierre”, Impr. Paul Moureau
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
Revolution of 1848”, Percy Favor Bicknell, Boston, 1900), italiană („Baradlay”, Casa Editrice Nerbini, Firenze, 1944), rusă („Szünov'ja cseloveka sz kamennüm szerdcem”, Moscova, 1959), ucraineană („Szünü ljudünü z kam'janüm szercem”, Kiev, 1959) și română („Fiii omului cu inima de piatră”, Editura Minerva, București, 1970). Unele traduceri au fost reeditate sau revizuite. Prima traducere în limba română a fost realizată de Tudora Petcuț-Bondoc și Alexandru Bondoc și publicată în două volume tipărite în anul 1970 de Editura Minerva din București, în
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
sau revizuite. Prima traducere în limba română a fost realizată de Tudora Petcuț-Bondoc și Alexandru Bondoc și publicată în două volume tipărite în anul 1970 de Editura Minerva din București, în colecția Biblioteca pentru toți. "Fiii omului cu inima de piatră" a fost dramatizat de trei ori până în prezent. Prima dramatizare a fost realizată de însuși Jókai sub titlul " Caută inima" și pusă în scenă în anul 1896 de către regizorul Ignác Krecsányi. Dramaturgul Sándor Hevesi a scris în 1918 o piesă
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a. Ea este membră a Comitetului Politic Executiv al PSRM și conducătoare a Fundației de Binefacere "SOLUȚIA" de pe lângă PSRM, care a atacat în judecată decretul prezidențial semnat de Mihai Ghimpu cu privire la instalarea pietrei comemorative în Piața Marii Adunări Naționale și s-a ocupat de colectarea semnăturilor pentru organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Deține și cetățenia română, contrar politicii și ideologiei partidului. este administratoare a firmei „VESMA-TEH”, cea care deține
Alla Dolință () [Corola-website/Science/334588_a_335917]
-
mare poate realiza o sarcină mai rapid, aceasta are nevoie de mai multă forță decât o pană mai lungă dar mai ascuțită. Primul exemplu de pană este toporul de mână una din primele unelte folosite de oameni în epoca de piatră. Un topor de mână este fabricat prin ciobirea unei pietre, de obicei cremene sau obsidian, pentru a forma o margine ascuțită cu două fețe șlefuite, sau "pană". Pana este o mașină simplă care transformă mișcarea laterală sau mișcarea unei unelte
Pană (unealtă) () [Corola-website/Science/334622_a_335951]
-
de mai multă forță decât o pană mai lungă dar mai ascuțită. Primul exemplu de pană este toporul de mână una din primele unelte folosite de oameni în epoca de piatră. Un topor de mână este fabricat prin ciobirea unei pietre, de obicei cremene sau obsidian, pentru a forma o margine ascuțită cu două fețe șlefuite, sau "pană". Pana este o mașină simplă care transformă mișcarea laterală sau mișcarea unei unelte într-o forță transversală de despicare și de mișcare a
Pană (unealtă) () [Corola-website/Science/334622_a_335951]
-
de ieșire. Pentru o pană, aceasta este dată de relația codice 1, unde codice 2 este unghiul de la vârf. Fețele unei pene sunt reprezentate ca linii drepte ce formează o articulație glisantă sau "prismatică". Originea penei nu este cunoscută. În carierele de piatră din Egiptul antic erau folosite pene din bronz pentru a despica blocuri de piatră folosite în construcții. Mai erau folosite pene din lemn fixate în găuri realizate în blocuri de piatră. Penele din lemn se umflă sub acțiunea apei și
Pană (unealtă) () [Corola-website/Science/334622_a_335951]