53,335 matches
-
face." (II, 17) Tragedia este percepută ca un gen artificial, dominat de convenții, în care omul Luminilor nu s-ar putea recunoaște, după cum o dovedește această părere a lui Grimm (1723-1807), într-una din Scrisorile din Corespondența literară, filosofică și critică: "Dacă poporul din Atena sau din Roma ar putea să vadă reprezentate tragediile noastre cele mai patetice, cele pe care le numim capodopere, el le-ar considera cu siguranță destinate amuzamentului unei adunări de copii... tragedia noastră are un cod
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se epuizeze întreaga artă a teatrului pentru a face interesante aceste personaje ca pe Cid pentru poporul francez: mă îndoiesc că se va reuși acest lucru." Rousseau își amintește aici fără îndoială de declarațiile abatelui Du Bos care, în Reflecții critice asupra poeziei și picturii (Réflexions critiques sur la poésie et la peinture, în 1719), în capitolul consacrat lui Platon, obiecta că un personaj în întregime virtuos ar fi o capodoperă de plictiseală 20. Pentru el, care stigmatizează, în întreaga sa
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în 171638, a meditat îndelung asupra jocului grație triplei sale experiențe de actor, autor dramatic și director de trupă, experiență despre care ne aduce la cunoștință în Istoria teatrului italian (Histoire du théâtre italien, 1728) și în Reflecții istorice și critice asupra diferitelor teatre din Franța (Réflexions historiques et critiques sur les différents théâtres de France). Dornic să reabiliteze teatrul și să recuzeze punctul de vedere neoplatonician după care comediantul nu este decât un mincinos și jumătate, el afirmă sinceritatea actorului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care le-a produs, cât și prin Dramaturgia de la Hamburg, ce constituie prima poetică a genului în Germania. Scrisă zi de zi, din 1767 până în 1768, pentru a face prezentarea reprezentațiilor date la Teatrul Național de la Hamburg 44 al cărui critic oficial este Lessing, textul nu are nimic dintr-un tratat. El scoate săptămânal un fascicol pe numere succesive 45. De aceea, nu oferă o teorie a teatrului sistematică, în maniera lui Diderot, ci reflecții produse în dezordine, inspirate la întâmplare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt jucate în limba franceză la curți princiare sau în colegii. Cât despre trupele ambulante, ele joacă, într-un mod improvizat parțial, un repertoriu neliterar, a cărui sărăcie este întristătoare. Foarte conservator, Gottsched pledează, în Eseu despre o artă poetică critică pentru germani, apărut în 1730, pentru imitarea naturii, în maniera antică. Considerând că francezii secolului lui Ludovic XIV sunt cei mai buni cunoscători ai Antichității, el conchide că germanii trebuie să se inspire din modelul clasic. Lessing, dornic să creeze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se poate râde de Alceste. Râsul cu privire la un personaj virtuos nu este, după părerea lui Lessing, un râs de excludere, ci are ca funcție să dezvolte la spectator o aptitudine de a găsi ridicolul în comportamentele sociale, adoptarea unei priviri critice. "Orice extravaganță, orice contrast cu realitatea pe care îl produce un defect, este rizibil. Însă râsul și bătaia de joc sunt două lucruri foarte diferite. Putem râde de un om, să râdem pe seama lui, fără să ne batem câtuși de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Este mărunt, incomplet și fals. Să spui că grotescul este trupul, și că sublimul este sufletul; să pretinzi că creștinismul a lucrat pentru adevăr, împărțind astfel pe din două elemetele artei: acestea sunt închipuiri de poet liric și nu de critic serios. Desigur, sunt alături de Victor Hugo, când cere zugrăvirea omului în întregul său; eu aș adăuga, a omului așa cum este, readus în mediul său. Dar să împarți subiectul; să ai de o parte un monstru, și de cealaltă un înger
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
visul wagnerian la o dramă totală în care să se amestece toate artele, și desoperirea stilizării aparținând teatrelor orientale. Chiar de la mijlocul secolului al XIX-lea, Wagner (1813-1883) dorește apariția unui spectacol în care fuziunea artelor să fie perfectă. Foarte critic față de opera din vremea lui, pe care o consideră decadentă în inaptitudinea ei de a uni cele trei arte care o compun, muzica, poezia și dansul, el aspiră la Gesamtkunstwerk, adică la "opera de artă comună"1, concept pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Înscenarea dramei wagneriene, apoi în 1898 în Muzica și regia scenică, iar în 1920 în Opera de artă vie8. Cu privire la punerea în scenă prin unirea teatrului și a muzicii, el scrie, într-o scrisoare din 1910 către Jacques Rouché9, critic și director de teatru: "Muzica, din punct de vedere scenic și dramatic, acordă durata ea este oarecum Timpul din drama pe muzică. Durata conține implicit Spațiul. Muzica ar fi în acest fel principiul regulator de care are nevoie regia." Muzica
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nazismul, vor să facă din teatru un loc de reflectare și un instrument de propagandă. De aceea, pe căi diferite, Meyerhold creând "un teatru al convenției conștiente", Brecht introducând conceptul de "distanțare", ei încearcă să evacueze iluzia, care adoarme spiritul critic, amintind în mod constant că scena nu este decât ficțiune. Influența lor pe scena contemporană mai este încă astăzi imensă. 3.1. Meyerhold și "teatrul convenției conștiente" Dorința de a ajunge la o teatralitate pură este la originea teoriei lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Noua tehnică de artă dramatică: "Pictura distanțează (Cézanne) atunci când exagerează forma scobită a unui recipient." Brecht care, din cauza convingerilor sale politice, vrea să facă din scenă o tribună, caută, ca și Meyerhold, să distrugă iluzia realistă care adoarme spiritul critic și menține spectatorul într-o totală pasivitate. Făcând să se creadă în realitatea evenimentelor reprezentate, teatrul de iluzie exercită asupra publicului o funcție hipnotică. Brecht condamnă teatrul aristotelic, termen sinonim pentru el cu teatrul de iluzie, care tinde să creeze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a lui Brecht care denunță, în Germania prenazistă a anilor treizeci, procedeul teatral prin care Hitler, în perversitatea lui, hipnotizează mulțimile. Politica teatralizându-se atunci într-un mod neliniștitor, Brecht dorește deteatralizarea teatrului, pentru a menține în mod constant simțul critic al spectatorului în stare de alertă. "Fascismul, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, cu maniera lui grotescă de a insista asupra factorului emoțional, și poate tot pe atât un oarecare declin al elementului rațional al doctrinei marxiste m-au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plăcere în niște situații imposibil de susținut. Dând un nou loc spectatorului în cadrul spectacolului, Brecht este fondatorul teatrului popular pe care Jean Vilar, în anii 50, va visa să-l creeze în Franța. "Pentru Brecht, scrie Roland Barthes în Eseuri critice (Essais critiques, Seuil 1964), scena povestește, sala apreciază, scena este epică, sala este tragică. Or chiar asta este definiția marelui teatru popular." Mulți autori dramatici francezi, care se prevalează explicit de Brecht, creează, după război, un teatru angajat. Gatti, Césaire
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Boileau, Arta poetică Rapin, Reflecții despre Poetica lui Aristotel și despre lucrările vechi și moderne Racine, A doua Prefață la Britannicus Racine, Prefață la Fedra Bossuet, Maxime și reflecții despre comedie Houdar de la Motte, Discurs despre Homer Du Bos, Reflecții critice despre comedie, pictură și muzică Houdar de la Motte, Discursuri și reflecții Voltaire, Discurs despre tragedie Voltaire, Disertație despre tragedia veche și modernă Diderot, Convorbiri despre Fiul nelegitim Rousseau, Scrisoare către d'Alembert despre spectacole Diderot, Discurs asupra poeziei dramatice Diderot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
erau piese asemănătoare aproape cu Comediile Italienești obișnuite, adică, al căror dialog nu era scris deloc. Actorul Atelanelor își juca deci rolul din imaginație, și îl broda cum îi plăcea." (Réflexions critiques sur la poésie et sur la peinture [Reflecții critice asupra poeziei și asupra picturii], prima parte, secția 21: "Despre Comediile romane"). Cele două ipoteze se combină cu ușurință, în măsura în care commedia perpetuează arta improvizație de tip farsă care este cea a atelanei și tipurile comice ale teatrului lui Plaut și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înamorată de o stea). 94 Zola, în Naturalismul în teatru, consacră un întreg capitol decorurilor și accesoriilor, un altul costumului, un altul comedianților, un altul pantomimei. 95 Acest lucru îi va fi reproșat esteticii naturaliste de Simboliști. 96 Antoine este critic dramatic, director de teatru, actor la Teatrul Liber mai întâi, apoi la Teatrul Antoine. Mai târziu va fi cineast. 97 Chiar dacă repertoriul său nu este în exclusivitate naturalist. 98 Electricitatea, care înlocuiește gazul, este introdusă pe scena franceză în momentul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
explicit, revista se remarcă prin deosebita promptitudine și combativitate în discutarea problemelor zilei. Astfel, articolele politice vădesc o clară luare de poziție împotriva fascismului incipient în Europa și la noi, iar textele pe teme sociale și culturale au totdeauna accente critice remarcabile. Rubrici ca „Veac tânăr”, „Între da și nu”, „Reflector și rotativă”, „Puncte nevralgice”, „Între Corso și Bahlui” conțin o publicistică febrilă și diversă, atentă la fenomenul politic și artistic. Deși nu beneficiază de un spațiu larg, literatura apărută aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285763_a_287092]
-
publicate, câteva articole ale lui I. Al. Lapedatu, Reuniunile literare și cestiunea teatrală, Publicațiuni literare și cestiunea teatrală (1869), cel al lui Mihail Strajanu, Cestiunea teatrală la noi și ceva despre originea teatrului în România liberă (1869), un amplu excurs critic intitulat Repertoriul nostru teatral (1870), semnat de Mihai Eminescu, pe atunci student la Viena, insistau asupra precarității dramaturgiei naționale, indicând în preocuparea pentru crearea unui repertoriu original, de inspirație istorică și populară, cu valoare predominant etică, cel mai util serviciu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
, Valeriu (18.IX.1939, Criva, j. Edineț), critic literar. Absolvent al Facultății de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Chișinău (1961), lector și decan la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, cadru didactic la Universitatea de Stat și la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289619_a_290948]
-
1985; Ecuația poetică a înaltului, Chișinău, 1986; Omul nou: patriot și internaționalist, Chișinău, 1986; Cuvântul și datoriile noastre, Chișinău, 1988; Pagini de leniniană: permanență și continuitate, Chișinău, 1988. Repere bibliografice: Vasile Stati, Atitudini, Chișinău, 1976, 131-140; Mihail Dolgan, Responsabilitatea cuvântului critic, Chișinău, 1987, 120-128; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 271. S.P.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289619_a_290948]
-
Valeriu Mircea Popa, LCF, 1983, 13; Angela Marinescu, Poeme rupte, VTRA, 1990, 2; Nora Iuga, A călca pe muzică printre zdrențe, RL, 1995, 4; Nicolae Prelipceanu, Valeriu Mircea Popa. Poezia în 200 de exemplare, RMB, 1995, 1603; Constantin Abăluță, Analiza critică a unui poet, CNP, 1997, 2-3; Nora Iuga, Poezia metalică, LCF, 1997, 19; Aurelian Titu Dumitrescu, Un suprarealist mistic, VR, 1998, 4-5; Gheorghe Grigurcu, Sociabilitate și solitudine, RL, 2000, 25; Aura Christi, Războinicul și jobenul galben, CNT, 2000, 44; Constantin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
marginea lucrării lui Adrian Fochi, CNT, 1965, 26; Ion Mușlea, Cercetări etnografice și de folclor, II, București, 1972, 34; Bârlea, Ist. folc., 556; Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, tr. Maria și Cezar Ivănescu, București, 1980, 229; H.H. Stahl, Eseuri critice, București, 1983, 166; Petru Caraman, Pământ și apă, Iași, 1984, 323; Al.I. Amzulescu, Cântecul nostru bătrânesc, București, 1984, 49; Iordan Datcu, Adrian Fochi (1920-1985), REF, 1986, 1; Rodica Fochi, Bibliografia lucrărilor științifice ale lui Adrian Fochi (1956-1985), REF, 1986
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
de mult ce ești avut/Bani de aur ai bătut,/Făr-a-ți fi de mine teamă,/Făr-a vrea să-mi dai seama." Intuind sensul și gravitatea acuzațiilor, precum și pericolul care-l pândește, Constantin Brâncoveanu răspunde evaziv, făcând referire indirectă la situația critică În care se află: ,,De-am fost bun, rău la domnie,/Dumnezeu singur o știe;/de-am fost mare pre pământ,/Cât-acum de vezi ce sunt.". Prin aceste vorbe, domnitorul Îi sugerează sultanului că puterea pământeasca este vremelnica, făcând astfel
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
intervenția chirurgicală în bolile valvulare (16). Într -un studiu ecocardiografic condus de Lindroos și colaboratorii săi pe un lot de 522 de pacienți vârstnici, la 40% dintre subiecți au fost prezente calcificări aortice ușoare, iar la 13% severe. Stenoza aortică critică a fost întâlnită la 2,2% dintre subiecți, iar regurgitarea aortică, cel mai adesea ușoară, la 29% (17). În ceea ce privește regurgitarea aortică la pacientul vârstnic, cea mai frecventă cauză este dilatarea rădăcinii aortei secundară creșterii presiunii arteriale și a rezistenței arteriale
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Ioan Mircea Coman, Carmen Beladan () [Corola-publishinghouse/Science/91930_a_92425]
-
1971; Iarba verde de acasă, București, 1977; Soarele, București, 1979; Sfinxul, Iași, 1988. Repere bibliografice: Sânziana Pop, Bănuiala, LCF, 1968, 9; Virgil Mazilescu, „Perturbații”, GL, 1968, 10; Al. Andriescu, „Perturbații”, CRC, 1968, 15; Nicolae Crețu, „Perturbații”, IL, 1968, 5; Mincu, Critice, I, 200-202; Liviu Leonte, „Iarba verde de acasă”, CRC, 1977, 17; Valentin F. Mihăescu, „Iarba verde de acasă”, LCF, 1977, 27; Dan Laurențiu, N. V. Turcu, CRC, 1987, 46;Virgil Cuțitaru, N.V. Turcu, CL, 1987, 11; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 416
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290309_a_291638]