943 matches
-
plin și străduindu-se să se arate degajat. Malaberga strânse din buze: — Eu nu-i sunt dragă nimănui. Mai bine să închinăm... pentru aceia doi dintre voi care după șase luni vor mai fi în viață. Se lăsă o tăcere împietrită. — Doi dintre noi, ai zis? o întrebă Khaba. Ridicându-și paharul, ea încuviință, cu privirea fixată asupra lui Balamber. Da, dintre voi, întări. Cei doi care vor supraviețui. Audbert se albi la față. Odolgan, care deja dusese la buze pocalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
opri, se clătină, apoi căzu în genunchi și rămase așa pentru câteva secunde, cu privirea stupefiată, deodată pierdută, și scoțând un horcăit oribil, gâlgâitor; în sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și căzu mort pe pietrele pieței. După o tăcere scurtă, împietrită, din grupul fidel lui răsună un cor de strigăte furioase; ca un singur om, ei se puseră în mișcare într-un tumult, dar întâlniră sulițele ațintite către ei ale gărzilor lui Gundovek. Pentru câteva clipe, într-un vacarm de glasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însoțea totdeauna în luptă, aștepta mai departe, lângă o veche spălătorie. îndesat și puternic, sever și imperturbabil, ținea stindardul clanului lui Balamber - un taur negru pe un câmp verde - și privea, fără a face comentarii, satul în flăcări; chipul său împietrit, străbătut de cicatrici adânci, nu trăda nici cea mai vagă expresie. în realitate, Mandzuk era mult mai mult decât un simplu scutier: toți războinicii lui Balamber, inclusiv Khaba și Odolgan, precum și capii celor zece jagun, centuriile mingan-ului, știau să execute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am încercat să dau câinele la o parte, dar nu era nimic de făcut: băiatul strigă, are deja toată fața plină de sânge, se acoperă cu brațele deja pline de răni. Atunci, mă întorc și îl văd pe confratele meu împietrit, privind cu gura căscată scena aceea oribilă; are încă securea în mână. I-o iau și-i ard una câinelui, pe urmă încă una, cu toată puterea. înfierbântat de povestea sa, cu ochii aprinși de emoție, își însoțise ultimele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și casa mea? în sat e mama mea, ai uitat? Hippolita îi aruncă lui Cilonus o privire cumplită: — Tu ce mai cauți aici? Du-te la postul de pază, la soldații tăi! în timp ce Emerentianus cobora furios scările, Cilonus îl privi împietrit. — Dar... bâlbâi, acum probabil că sunt morți cu toții. Vrei să mă duc să mă ucidă degeaba? Asta vrei? Hippolita nu-l mai asculta deja. îi dădea ordine frenetice lui Clemantius, care ajunsese în fugă pe terasă împreună cu câțiva servitori. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi putut să o facă, fiindcă... văzuse! Văzuse în iarbă două picioare goale - picioare de femeie - ieșind, nemișcate, dintr-o tufă de merișor, nu departe de aleea pe care se găsea. Incapabilă să mai facă vreun pas, le fixa împietrită, iar inima îi bătea nebunește; le lumina cu lampa, fără să aibă curajul să se apropie. Servul o ajunse din urmă și se opri lângă ea, privind, la rândul său, într-acolo. — Poate doarme... îi spuse cu o voce șovăitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
datorată fricii și fugii precipitate, gemeau pe podea, cu mâinile tremurătoare și gurile fără dinți, ce se deschideau avide de aer și implorau de la rudele lor, cu privirile pline de teamă și pierduți, un ajutor imposibil. Erau apoi copiii, plângând împietriți, și nou-născuții, în brațele mamelor lor, țipând ascuțit, cu o putere ce ei îi părea absurdă și de două ori mai sâcâitoare în imensul pericol ce atârna asupra tuturor. Clemantius îi chemă pe toți la calm, spunând că acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acestor săptămâni. Uitase asta. Din doi pași ajunse la fotoliu și se aplecă asupra ei. - Trebuie să-mi spui, urlă el. Cum pot măcar să mă gândesc, dacă nu știu mai mult? Nu vezi, Anrella... Se opri, neajutorat, în fața tăcerii ei împietrite. Furia nu-l părăsise încă atunci când vorbi din nou, dar memoria și scopurile aflate sub control făceau iarăși parte integrantă din sistemul lui alambicat de emoții. Spuse sumbru: - Presupun că știi că nimeni altul decât Jefferson Dayles nu putea trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
celui înarmat; tot așa cum înțeleptul își pune seara, în fața cocioabei, tot avutul. în pădurile din Galiția, graful pusese vase mari cu făină amestecată cu ipsos, pentru a găsi apoi prin tufișuri porci mistreți fără suflare, cu privirile sticloase și mațele împietrite. Folosea frecvent astfel de capcane culinare. Ascundea cu grijă în momeală bureți de mare comprimați, care se desfăceau apoi absorbind toate sucurile stomacului, arici de mare care perforau mațele jivinei sau câte o coastă tăioasă de delfin, meșteșugit arcuită cap
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ale acestui fapt - și, sper, unele mai puțin infame - se numără și obișnuita mândrie a supraviețuitorului că el este unicul suflet viu care l-a cunoscut intim și l-a înțeles pe decedat. O, lăsați-i să vină la mine, împietriții și entuziaștii, universitarii, curioșii, cei mari și cei mici și cei atotștiutori! Să vină cu autocarele, cu parașutele, înarmați cu aparate Leica. Îmi roiesc în minte amabile discursuri de bun-venit. O mână mi se și întinde după cutia de detergent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
familia. Deși a spus că ei nu vin să-l vadă când sunt În Israel, nici Elya și nici dumneata. Chiar părea rănit. Compasiunea lui Margotte, atât de la-ndemână, atât de plină, făcea pe alții să pară a avea inima Împietrită. — Și Elya, el cum e? spuse ea. — Nu e bine, mă tem. — O, trebuie să mă duc să-l vizitez pe bietul Elya. — Poate ar trebui, dar foarte scurt. — O, nu l-aș obosi. Cât despre Shula, se teme să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
în camera alăturată. Singura mea libertate a fost să mă las stăpânit de frumusețea ei Orașul rămase încoronat până la ziuă în doliu În timp ce desenam forma unui bun rămas copacii care se înălțau din spatele gardurilor au reliefat umbre dantelate, întunecate și împietrite. Mi-am predat osemintele îmbătrânite, alții trufașele armuri ale sufletului, un soldat și-a smuls un os să-l așeze ca jertfă în altarul casei. Dintr-o dată niște guri strâmbe strigau nume de mame, de tați, neveste și copii. Orașul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de daci, hai, caută-i ochii, ce faci? Am călcat o piatră. Ispita m-a împietrit. Plete lungi ca arama continuau să crească. Sub unghii de argint iarbă si mușchi de stâncă Creșteau în liniște, iar de pe Brațul drept al împietritei stele Zădărnicia se întindea în vierme lung. Un fel de altă rațiune severă Și dureroasă, încearcă să se sustragă Mișcării vântului. Dar această Extravaganță nu era în obișnuința pământului. Toate astea au semne de daci Hai, caută-i ochii, ce
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
sunetele prin corzi vocale Îmbrăcate În lînă. Pielea măslinie sugera agerime. Nu se putea spune că nu există oarecare asemănare; de fapt, oricine aduce, Într-un fel sau altul, cu semenul său. ZÎmbetul nici nu se potrivea cu chipul său Împietrit de dușmănie. Privirea Îi era pătrunzătoare, ochii păreau să nu se fi Închis niciodată. Politețea lui exagerată, cu care nu era cîtuși de puțin obișnuit, nu se potrivea deloc cu atmosfera pe care o crease. Dar toate acestea nu schimbau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
n-ai avut nimic cu el. Dar cu celălalt parcă ce-am avut? A avut el!... Eu n-am avut nimic ! —Ei!... —Cum ei? Nimic! Atât! Dintr-atât nu puteam înțelege nimic. Omul era cu sufletul prea închis, cu inima împietrită, cu o ură veche, ascunsă, care nu se mai domolea. Și cu toate că mă purtam bine cu el, ceva din amarul lui parcă mă ajungea și pe mine; mă privea cum își privea vânatul, cu ochii sticlind uneori; câteodată nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dar nu dezagreabil, nu ca și cum ar fi bolnav. Are părul șaten-deschis acum, dar poți să fii sigur că a fost blond când era mic. Iar ochii, cred că s-ar putea să-i aibă verzi... Fața domnului Coaster a rămas împietrită. Le-ar fi putut face concurență statuilor din Insula Paștelui. M-a întrerupt: — Mă tem că nu vă pot ajuta. Și, cu viteza luminii, m-am trezit în pragul biroului, a cărui ușă se închise irevocabil în urma mea. Nita se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Vitellius se dădu înapoi, de parcă ar fi primit o palmă. — Ucideți-l pe loc. Acum. Asta merită: să moară. Soldații făcură câțiva pași, dar se opriră. Nu se atinseră de săbii. Exasperat, Vitellius privi scena aceea în care toți păreau împietriți. Soldații stăteau în picioare, lângă Velunda și Valerius. Nimeni nu-i îndeplinea poruncile. Listarius se ghemuise la picioarele Velundei. Deodată, lângă trupul lipsit de viață, ieșit parcă din frasin, se ivi Ausper. Îngrozit, împăratul observă că nimeni nu-și dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adversarului. Evită tridentul și schimbă brusc direcția de alergare. Îl atacă pe Flamma, îi înfipse sica în coapsă și se retrase repede. Privi impasibil carnea sfâșiată și sângele care țâșnea, lăsând o dâră roșie pe nisip. Flamma rămase o clipă împietrit, apoi, urlând de durere și de furie, se năpusti cu toate forțele spre Valerius, dar se lovi de scutul pe care acesta îl împinsese în față pentru a se apăra. Impactul fu atât de violent, încât rețiarul făcu mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la Narnia, ofițerii voștri au discutat dacă să mai reziste sau să ni se predea. Știm că au hotărât să ni se predea. Vinicius Crulpus încuviință grav, dând de înțeles că știa toate acele lucruri. Allius Cerpicus privea în pământ, împietrit. Antonius se îndepărtă de masă și începu să se plimbe de colo-colo prin cort. — Credeți oare că puținele trupe care v-au rămas sunt comandate de Julius Caesar? Caesar a murit acum mai bine de o sută de ani, înjunghiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
greutate pumnii plini de zgârieturi. Eu îi spun că toate se întâmplă pentru că iese pe stradă ca o revistă cu nuduri. Și asta i se pare tare amuzant. Nu pricep. Uneori îmi vine să cred că Selina ar putea rămâne împietrită în fața unei măgăoaie de camion, în timp ce șoferul nu și-ar lua ochii nici măcar o clipă de pe țâțele ei. Pe lîngă viol, Selina se teme de șoareci, păianjeni, câini, ciuperci otrăvitoare, cancer, mastectomie, căni ciobite, povești cu apa adâncă, incendii, aftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Îmi dete un tremur satanic; În racle de sticlă - princese Oftau, în dantele, mecanic. Și-atunci, am fugit plin de groază Din sumbrul muzeu fioros, Orașul dormea în tăcere, Flașneta plângea cavernos. Plângea caterinca-fanfară O arie tristă, uitată... Și stam împietrit... și de veacuri, Cetatea părea blesemată. Finis Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală - Pe veci oprit, înmărmurise falnic. Pustiu... Departe, în cetate viața tropota... O, simțurile
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Cine privește cu atenție franjurile împietrite ale unei catedrale gotice descoperă cu uimire, printre chipurile luminoase de sfinți și de martiri, stranii apariții grotești, înfiorătoare imagini demonice. Păsări fantastice, agățate pe streșinile catedralei Notre-Dame, își desfășoară aripile amenințător deasupra vechilor clădiri ale orașului. Pliscurile lor deschise
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
gândit vreodată la expresia împietrit de frică? întrebă Virgil. Știi, transformat în piatră. Vultur-în-Zbor se întoarse pe jumătate și vorbi cu jumătate de gură, dar Virgil era departe, pierdut în gânduri. — Știi, așa sunt și cei din K, continuă el. împietriți. Și de ce oare? ridică el din umeri, parcă îndepărtând o greutate de pe ei. Păi, din cauza blestematelor de dimensiuni. îSe încruntă.) îți amintești vorba mea, că trebuie să-ți ții mintea fixată asupra unui singur lucru, cum ar fi Prepelicarul. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
străluceau la ferestre de după perdelele subțiri ca niște insule calde, unde călătorul și-ar putea găsi adăpost. A privit plin de entuziasm înspre Virgil și era gata să dea glas bucuriei sale neașteptate. Dar fața tovarășului său era înnegurată și împietrită. Ar fi fost mai bine să stea liniștit. Vultur-în-Zbor își înăbuși entuziasmul clocotitor. Acasă: iată cuvântul care declanșase totul. I se furișase în cap pe când privea orașul din luminișurile pădurii. Venise neanunțat, stecurându-se în el printr-o rază de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îi răspunse Virgil. Produsul unei minți de copil. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să repete întrebarea, deoarece Virgil nu mai adăugă nimic altceva. — Generalii ruși, răspunse Virgil, se numesc Pișov, Sodov, Pederastrov și Futov. Copilării. Dar Vultur-în-Zbor, deja tulburat de ochii împietriți ai feței de granit, se simțea și mai stingher acum, că știa înțelesul frazei jucăușe. De-acum în oraș. Crâmpeie de agitație în jurul lor - sporadică, pentru că ora era târzie. O ocheadă furișă la altă fereastră: o bătrână privea melancolică într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]