956 matches
-
sudistului alb - vreun șef de echipă sau supraveghetor - care Înaintează către el agitînd În mîna-i cărnoasă o bîtă, urlînd cu glasul gros al celui Însetat de sînge și de moarte. — Te calc În picioare, fir-ai al dracului de cioroi Împuțit! Îți zdrobesc creierii! - și Îl lovește violent cu bîta În cap pe negru, iar, sub izbitura elastică, scrîșnetul osului lovit de lemn răsună cumplit și limpede pe Întinderea cîmpiei. În spatele albului buhăit, un funcționar, un biet om de paie al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
copilandru cu obraji bucălați și roșii din Sudul Îndepărtat, cu ochii albaștri și păr blond, cu vorba domoală și prietenoasă, Încearcă să răspundă. — Ei, domnule, ne gîndeam că... Iute ca fulgerul, șobolanul l-a plesnit pe băiat, iar degetele lui Împuțite și-au lăsat amprenta bălțată pe obrazul roșu al băiatului, și-au lăsat amprenta hidoasă, murdară, de neșters, pentru totdeauna pe obrazul sufletului lui. — Mă doare-n c... ce gîndeai tu, mă, căcăciosule! Ține-ți clanța, că-ți trag un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
odată de acolo, ce dracu’, și lăsați-ne și pe noi!“. Era o noapte sufocant de caldă, pe la mijlocul lui august: pe coridor aerul era Înăbușitor, istovitor, Încărcat de o abureală soioasă. Pretutindeni plutea fumul de tutun greu, apăsător, stătut și Împuțit, mirosul bărbaților, mirosul de pudră și parfum ieftin al femeilor și, Încă mai puternic decît toate, pătrunzător, cleios, aspru, proaspăt, de neuitat, nestăpînit ca natura și ca dorința primitivă a omului, se simțea mirosul lemnului de brad nou, alb, nevopsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să fie lăsați să plece cu vaporul odată cu tovarășii lor. — N-am făcut nimic, șefule! se smiorcăie căpetenia grupului - un fel de cimpanzeu uriaș, negru ca abanosul, atingînd brațul ofițerului: N-avem nimic! — Nu vrem să rămînem În văgăuna asta-mpuțită, șefule! se smiorcăi altul. — Vrem să mergem În Franța cu matale! Nu ne lăsa, șefule! Facem orice dacă ne iei cu matale! Cum mă, cretinilor, palavragiilor?! Vedea-v-aș pe toți În iad! Cum dracu’ credeți că mai pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ce se apropie să ascundă totul la pieptu-i mare și primitor. Numai morții cunosc Brooklyn-ul Nu există om pe suprafața pămîntului care să cunoască Brooklyn-ul cu adevărat, pentru că-ți trebuie o viață de om ca să te descurci În orașul ăsta Împuțit. Și cum vă spuneam, așteptam să-mi vină metroul, cînd Îl văd acolo pe tipul ăla voinic - nu-l văzusem niciodată În viața mea. Are o privire cam sălbatică, se vede că a-nghițit cam multe, dar Încă se ține bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
hartă care-mi arată tot. O iau cu mine de fiecare dată cînd vin aici, zice. Dumnezeule mare! zicînd asta scoate harta din buzunar, vă jur, avea Într-adevăr o hartă - spusese adevărul - o hartă mare cu toată zona aia Împuțită și cu toate drumurile Însemnate. Adică East New York și Canarsie și Flatbush, Bensonhurst, South Brooklyn, Heights, Bay Ridge, Greenpernt - toată zona blestemată așternută pe hartă. — Ai mai fost În vreunul din cartierele astea? zic. — Bineînțeles, zice, le-am văzut aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sălbatice decît oamenilor - trăiesc În Întuneric și nu cunosc bucuriile artei pe care le cunoaștem noi, ai putea crede că Dumnezeu Însuși a uitat de existența lor, atît sînt de departe de orice lumină“. Spaniolul vorbește cu dispreț despre „peștele Împuțit“ și uscat și carnea pusă la uscat În colibele lor, despre necunoașterea metalelor, dar ironia sa cea mai tăioasă se Îndreaptă spre „un soi de iarbă sau plantă“ pe care au găsit-o din abundență În toate locuințele. Mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
m-am aflat eu, plin de roade, de oameni și cu un aer foarte dulce.“ — Refuz să ascult minciuni, strigă vocea, cu un ecou metalic. Crezi că eu nu locuiesc în univers? Crezi că nu-mi dau seama ce capcană împuțită e? — Propria mea experiență vine în sprijinul opiniei tale, nu a autorului, spuse Lanark precaut, dar nu uita că scrie „în cea mai mare parte a lui, cel puțin acolo unde m-am aflat eu“. Cinstit vorbind, dacă aș crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
secundiță, zise Ritchie-Smollet și ieși. Jack potrivi robinetele caloriferelor și-l urmă. Lanark își dădu jos haina și se așeză jos, punînd capul Rimei în poala lui. Era ostenit, dar nu se putea odihni pentru că hainele îi erau lipicioase și împuțite. își pipăi barba de pe obraji și bărbie și-și atinse părul rărit de pe scalp. Fără îndoială că îmbătrînise. O privi pe Rima, care stătea cu ochii închiși. Părul îi redevenise negru, și în afară de burta mare, întreaga ei figură era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apa. El stătea în colțul opus, pe diagonală, pe o platfomă mai înaltă cu cîțiva centimetri decît podeaua, și acoperită cu linoleum roșu. Ușa avea o suprafață metalică și își dădu seama că era încuiată. îl durea capul, se simțea împuțit și era sigur că se întîmplase ceva îngrozitor. Trase păturile în jur, își mușcă buricul degetului mare și încercă să gîndească. Sentimentul dominant era de împuțeală, de dezordine și pierdere. Pierduse pe cineva sau ceva, un document secret, un părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
inutilă, adăugată doar pentru a-mi face căderea mai oribilă? îDar a fost minunat.) O, Sandy, cu ce tată ai fost blestemat?Te-am părăsit pentru a te apăra și m-am transformat într-un măgar ridicol, libidinos, discreditat și împuțit! Se opri și se uită la cîteva obiecte de lîngă platformă pe care nu le observase: trei căni din plastic cu ceai rece și trei farfurii din carton cu chifle și cîrnați prăjiți și reci. Luă chiflele și, cu lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de vâltoarea evenimenelor, era liber să acționeze după bunul său plac, liber... În sfârșit, adică între anumite limite. Se întoarse să-l privească pe Prescott, factorul necunoscut. Să învinovățească trecutul? La ce bun? chiar și pe o asemenea noapte neagră, împuțită, avea vreo altă soluție în ce-i privea pe acest om? Prescott îl ajutase să evadeze. Prescott cunoștea o mulțimea de lucruri care-i puteau fi utile. Nu chiar pe loc, în această noapte. Acum avea un alt țel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
încredere în mine, în tot ce văzusem, îmi venea să plâng, să-i spun Zenobiei : „Nu vezi ce nenorocit sunt, în bezna asta și în noroiul ăsta ? Unde e dragostea lumii, unde e dragostea ta ? Nu vezi că plasticul ăla împuțit cu care ești îmbrăcată e rece și nici nu mă iubești măcar, dacă m-ai iubi, ai face și tu ceva ca să termin cu nervii rațiunii și cu neîncrederea asta, m-ai scăpa din scorbură, am sta și noi, ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Surori ca dumneavoastră am văzut eu multe, doamnă Gerda, era una, de exemplu, doamna Ojog, de vârsta dumneavoastră actuală pe când eu abia împlinisem patrusprezece ani, venise din America, fuma trabuc, juca poker cu mama, avea un cățel, Buster, o javră împuțită, fără păr; o dată, seara, după joc, a zis că i e urât să meargă singură pe străzi, acasă, mama a zis că nu-i nimic, te conduce Gellu, am condus-o, pe drum vorbea de una și de alta, Buster
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
merinde pe care le aveam, toate acestea se petreceau pe un spațiu de patru metri pătrați, dincolo de care mă pândea moartea. Stăteam acolo, pe stratul de frunze umede așternut de-a lungul anilor, câteodată ploua, îmi puneam peste cap pătura împuțită scoasă de sub șa, într-o bună zi am început să scormonesc stratul de sub mine, să dau la o parte frunzele putrezite; cam de la vreo douăzeci de centimetri adâncime frunzele roase de vreme și de umezeală au început să pară dantele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
făcut un ocol pe după copaci „nu mai recita“ spunea Isis „e un profesionist pe aici te faci de râs“ „n-are decât să fie și mama profesioniștilor“ spuneam „lor le dă mâna dar eu; sunt ultimul alb pe planeta asta împuțită“ de fapt recitam lucruri tragice nu pot să le redau fiind cam neclare m-am dus după fete la ecluză pe dale lângă cabina paznicului ușa; era deschisă în fața ei se afla un dulap cu pereții de sti; clă ieftină
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o vedeau săltând vioaie ca o gimnastă moartă. În plus, pe Ioachim căutam să-l evit și pentru că, de câte ori îi întâlneam, îmi declanșa o ciudată senzație fizică : mi se părea că târăște după el, în lumea asta și așa destul de împuțită, o duhoare mentală greu de suportat. Acum stătea oarecum deoparte, nu spunea nimic. Maria mă prinsese ca pe un fir de pai ivit în calea cuiva gata să se înece. „Bine că te-am întâlnit“, spunea. „Ți-am pierdut adresa
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Ar fi frumos dacă fiecare ar vedea gândurile celuilalt... Înseamnă că ai făcut drumul degeaba...“ „Oricum, dumneata n ai nici o vină“, am spus. „Eu te consider și așa un înțelept, deși înțelepciunea dumitale, ca și urechea, mi se pare cam împuțită... Dar hai să ne închipuim că am venit să-ți pun întrebarea...“ „Ce întrebare ?“ Părea amuzat și speriat, în același timp. Ridicase sprâncenele și încrețise fruntea, ai fi zis că era gata să pufnească în râs sau s-o ia
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pântecului, cine știe ?...“. Dragoș tăcea, lumina îmi înțepa ochii, mă amețea. Am făcut câțiva pași prin odaie, apoi m-am întors din nou lângă el. „Bă, căcănare“, i-am spus, ca să mă echilibrez, „de unde ai făcut rost de bascheții ăia împuțiți ? Te pomenești că faci și sport acuma...“. Vorbeam singur, penibil de singur. Mă vedeam și mă auzeam și-mi venea să plâng. Era nespus de greu, poate că iar nu mă pregătisem îndeajuns. Impulsul lucid al revanșei îmi răscolea toată
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de vâltoarea evenimenelor, era liber să acționeze după bunul său plac, liber... În sfârșit, adică între anumite limite. Se întoarse să-l privească pe Prescott, factorul necunoscut. Să învinovățească trecutul? La ce bun? chiar și pe o asemenea noapte neagră, împuțită, avea vreo altă soluție în ce-i privea pe acest om? Prescott îl ajutase să evadeze. Prescott cunoștea o mulțimea de lucruri care-i puteau fi utile. Nu chiar pe loc, în această noapte. Acum avea un alt țel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
sinea lui, iar când Cayle îi puse o întrebare bâigui că a venit în Orașul imperial "... când eram cam de vârsta dumitale. Doamne, ce ageamiu eram!" Indignarea amestecată cu vinul îi dădu un spasm și un tremur: - Vezi tu, băiete, împuțitele astea de monopoluri ale îmbrăcăminții au tipuri diferite de stofe pe care le trimit la țară. Pe un sătean îl recunoști de la distanță. Și pe mine m-au mirosit imediat... Deci asta era: hainele îl trădaseră. O asemenea nedreptate îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
individul cu mers de pisică încă nu venise. Sosea totdeauna mai târziu și speram să pot dormi liniștit. Dar un scaun trântit pe întuneric, "cine naiba a lăsat scaunul ăsta aici?" sau fereastra deschisă și izbită de pervaz, "ce aer împuțit, cum să nu mă înăbuș?" mă trezeau de fiecare dată. Săream speriat din pat. "Iertați-mă", zicea mieros individul, aprinzând lumina, făcîndu-mi un semn amical cu mâna și părând jenat de gafa săvârșită, încît nu puteam să mă reped să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
facă o baie. El care nu-și părăsea niciodată ghereta în timpul zilei și-a încuiat-o și s-a dus în larg. Cînd s-a mai pomenit așa ceva? se mira Domnul Andrei. Nici măcar duminica. Nu se spală niciodată, e un împuțit. Și tocmai atunci l-a apucat. Dacă nu cumva ― și Domnul Andrei coborî și mai mult vocea ― primise ordin; în ziua dinainte Laura declarase că s-a hotărât să plece din azil." Simțeam că Domnul Andrei nu-mi spusese totul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vecinul meu. Abia vorbea, își pierdea respirația. Rieux se gândi la portar și se hotărî să-l vadă după aceea. Câteva minute mai târziu trecea pragul unei case joase de pe strada Faidherbe, dintr-un cartier mărginaș. În mijlocul scării răcoroase și împuțite îl întâlni pe Joseph Grand, funcționarul, care cobora să-l întâmpine. Era un om de vreo cincizeci de ani, cu mustața gălbuie, înalt și gârbov, cu umerii înguști și membrele subțiri. \ E mai bine, spune el când se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de lăută. Te ridic și pe tine. Mai bine ai grijă pe cine faci comunist! — Nu poți să m-arestezi, strigă bătrânul. Sunt membru-n Clubu’ Vârstei de Aur, de pe lângă Departamentu’ Recreerii din New Orleans. — Lasă-l pe bătrânu’, curcan împuțit ce ești! strigă o femeie. Nu vezi că-i pro’abil bunicu’ cuiva? — Chiar sunt, spuse bătrânul. Am șase nepoți care învață toți la maici. Și-s și deștepți. Pe deasupra capetelor, Ignatius o văzu pe maică-sa, înaintând anevoie prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]