1,031 matches
-
ciumă a omorât toți locuitorii unui oraș din Persia, cu excepția exact a omului care spăla morții și care nu încetase nici o clipă să-și exercite meseria. ACEASTĂ A TREIA ȘANSĂ, NIMIC MAI MULT, SPUNE RIEUX CU O VOCE DEODATĂ MAI ÎNĂBUȘITĂ. DAR ESTE ADEVĂRAT CĂ ÎN PRIVINȚA ASTA NU ȘTIM MAI NIMIC. Intrau acum în mahalale. Farurile luminau străzile pustii. S-au oprit. În fața mașinii, Rieux îl întreabă pe Tarrou dacă voia să intre și acesta spuse că da. Un reflex al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
va fi insuficient. RIEUX ÎȘI CIULISE URECHILE SPRE ZGOMOTELE DIN INTERIORUL CASEI, APOI I-A ZÂMBIT LUI RAMBERT. ― Da, spune el, ar trebui să vă grăbiți să reușiți. O umbră trece peste fața lui Rambert. Știți, spune el cu voce înăbușită, nu asta mă face să plec. Rieux răspunde că știe, dar Rambert continuă: \ Cred că nu sunt laș, cel puțin în cea mai mare parte a timpului. Am avut ocazia să mă conving de asta. Numai că există idei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
GONZALES. I-A SPUS CHELNERIȚEI CĂ ARE SĂ AȘTEPTE. ERAU ORELE NOUĂSPREZECE TREIZECI. ÎNCETUL CU ÎNCETUL OAMENII AU INTRAT ȘI S-AU INSTALAT LA MESE. ÎNCEPUSERĂ SĂ FIE SERVIȚI ȘI BOLTA JOASĂ SE UMPLUSE DE ZGOMOTE DE TACÂMURI ȘI DE CONVERSAȚII ÎNĂBUȘITE. LA ORELE DOUĂZECI, RAMBERT TOT MAI AȘTEPTA. A FOST APRINSĂ LUMINA. NIȘTE CLIENȚI NOU VENIȚI S-AU INSTALAT LA MASA LUI. ȘI-A COMANDAT CINA. LA ORELE DOUĂZECI ȘI TREIZECI, ISPRĂVISE DE MÂNCAT, FĂRĂ SĂ-L FI VĂZUT PE GONZALES
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aluneca, se lovea de fundul gropii, preotul își flutura agheazmatarul iar primii bulgări de pământ se și prăvăleau peste capac. Ambulanța plecase puțin mai devreme ca să fie supusă unei stropiri cu dezinfectant și, în timp ce lutul aruncat cu lopata răsuna din ce în ce mai înăbușit, familia dispărea în taxi. Un sfert de oră mai târziu era din nou acasă. ASTFEL, TOTUL SE PETRECEA CU MAXIMUM DE RAPIDITATE ȘI MINIMUM DE RISCURI. ȘI, FĂRĂ ÎNDOIALĂ, CEL PUȚIN LA ÎNCEPUT, ESTE EVIDENT CĂ SENTIMENTUL LEGITIM AL FAMILIILOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
toate străzile. Căci, lucru straniu, ceea ce urca atunci spre terasele încă însorite, în lipsa zgomotelor de vehicule și de mașini care constituie de obicei tot specificul sonor al orașelor, nu era decât o enormă rumoare surdă de pași și de voci înăbușite, dureroasa alunecare a miilor de tălpi, ritmată de șuieratul flagelului sub cerul apăsător, în sfârșit un târșâit de picioare interminabil și înăbușitor care umplea încetul cu încetul tot orașul și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
imensă, cu ferestrele ermetic închise, în ciuda anotimpului. În partea de sus a pereților bâzâiau aparate care împrospătau aerul și elicele lor curbe răscoleau aerul lăptos și supraîncălzit pe deasupra a două rânduri de paturi cenușii. Din toate părțile se ridicau gemete înăbușite sau subțiri care se amestecau într-un vaier monoton. Oamenii îmbrăcați în alb se mișcau cu încetineală în lumina crudă care se revărsa pe ferestrele largi și înalte prevăzute cu gratii. Rambert s-a simțit prost în căldura cumplită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
demarând. Mâine mergem pe jos. Doctore, spune Rambert, nu plec și vreau să rămân cu dumneavoastră!. Tarrou nu s-a clintit. Continua să conducă. Rieux părea incapabil să se smulgă din oboseala lui. Și ea ? spune el cu o voce înăbușită. Rambert spune că s-a mai gândit, că el continua să creadă ceea ce credea, dar dacă ar pleca, i-ar fi rușine. Asta l-ar stingheri în iubirea lui pentru aceea pe care o lăsase. Dar Rieux s-a îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
brusc: \ N-a avut o diminuare de dimineață, nu-i așa, doctore ? Rieux a spus că nu, dar copilul rezistă de mai mult timp decât e normal. Paneloux, care se rezema ca prăbușit de zid, a spus atunci cu glas înăbușit: Dacă trebuie să moară, atunci va fi suferit prea mult. RIEUX S-A ÎNTORS BRUSC SPRE EL ȘI A DESCHIS GURA SĂ VORBEASCĂ, DAR A TĂCUT, A FĂCUT UN EFORT VIZIBIL SĂ SE STĂPÂNEASCĂ ȘI A REVENIT CU PRIVIREA ASUPRA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
uitat la această gură de copil, pângărită de boală, plină de acest țipăt al tuturor vârstelor. Și s-a lăsat să lunece în genunchi, și toți cei de acolo au găsit firesc să-l audă zicând cu o voce puțin înăbușită, dar distinctă, în mijlocul plânsetului fără nume care nu contenea: "Doamne, scapă acest copil". Dar copilul continua să strige și, jur împrejurul lui, bolnavii se agitau. Cel ale cărui exclamații nu încetaseră, de la celălalt capăt al încăperii, și-a întețit ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de-aici, a spus Rieux. Nu pot să-i mai suport. Dar, deodată, ceilalți bolnavi au tăcut. Doctorul și-a dat seama că strigătul copilului slăbise, că mai slăbea încă și că se oprise chiar. Împrejurul lui, vaietele reîncepeau, dar înăbușit ca un ecou îndepărtat al acestei lupte care tocmai se sfârșise. Căci se sfârșise. Castel trecuse de cealaltă parte a patului și spusese că s-a terminat. Cu gura deschisă, dar mută, cu urme de lacrimi pe obraz, copilul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dar asta e inacceptabil", trebuie să ne aruncăm în inima acestui inacceptabil care ne este oferit tocmai pentru ca să alegem. Suferința copiilor este pâinea noastră amară, dar fără această pâine sufletul nostru ar pieri de foame spirituală. Aici zgomotele și mișcările înăbușite care însoțeau în general pauzele părintelui Paneloux începeau să se facă auzite când, fără veste, predicatorul a reluat, cu putere, având aerul de a întreba în locul auditorilor săi, care e, la urma urmelor, comportarea necesară. Îi era teamă că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
timpul să-l audă pe însoțitorul său întrebându-se ce puteau să vrea tipii ăia. Tipii, care aveau înfățișarea unor funcționari dichisiți, îl întrebau într-adevăr pe Cottard dacă se numea chiar Cottard și acesta, scoțând un soi de exclamație înăbușită, s-a răsucit pe călcâie și s-a înfundat în noapte fără ca, nici ceilalți, nici Tarrou, să fi avut timpul să schițeze vreun gest. După ce trecuse surpriza, Tarrou i-a întrebat pe cei doi oameni ce voiau. Ei și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
putut să-și dea seama că el o privea mereu. S-a aplecat asupra lui, i-a aranjat perna și, ridicându-se, i-a pus o clipă mâna pe părul lui umed și ciufulit. Ea a auzit atunci o voce înăbușită, venind de departe, spunându-i mulțumesc și că acum totul era bine. Când ea s-a așezat din nou, Tarrou închisese ochii și chipul său istovit, deși avea gura pecetluită, părea din nou că zâmbește. La prânz febra atinse culmea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lui Jeanne și că acum era mulțumit. Și apoi, își reîncepuse fraza: "Am suprimat, a spus el, toate adjectivele". Și cu un surâs șmecher, și-a scos pălăria cu un gest ceremonios. Dar Rieux se gândea la Cottard și zgomotul înăbușit al pumnilor care strivise obrazul acestuia din urmă îl urmărea în timp ce se îndrepta spre casa bătrânului astmatic. Poate că era mai greu să te gândești la un om vinovat decât la un om mort. Când Rieux a ajuns la bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
iluminate. În noaptea acum liberă, dorința nu mai întâmpina piedici și chiar vuietul ei era acela care ajungea până la Rieux. Dinspre portul întunecat, urcau spre el primele focuri de artificii ale serbărilor oficiale. Orașul le saluta printr-o lungă și înăbușită exclamație. Cottard, Tarrou și toți cei pe care Rieux îi iubise și îi pierduse, soția lui în primul rând, morți sau vinovați, erau uitați. Bătrânul avea dreptate, oamenii erau tot aceiași. Dar asta era puterea și nevinovăția lor și tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și hotărâte, mergând direct la țintă. Începură cu pantofii, scoțându-i repede. Apoi simți mâini pe catarama curelei, desfăcând-o, descheindu-i nasturele de sus al blugilor, trăgând fermoarul în jos și scoțându-i de tot de pe ea. Maggie țipă înăbușit. Între timp, alte două mâini se ocupau de tricoul ei, încercând să-l scoată, împiedicate însă de mâinile ei legate. Se produse o mică întârziere, până când simți cum banda adezivă de plastic din jurul încheieturilor era sfâșiată. Numai că mâinile îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Dar nu-i văzu decât profilul umflat. Ochii ce străluceau sub cozorocul verde urmăreau eroina împreună cu elefantul ei traversând ecranul ca să intre în cortul circului. Un timp, Ignatius rămase relativ tăcut, reacționând ocazional la desfășurarea subiectului cu câte un pufnet înăbușit. Apoi ceea ce părea să fie întreaga distribuție a filmului apăru sus pe sârme. În primul plan, pe un trapez, era eroina filmului. Se legăna înainte și îndărăt pe melodia unui vals. Zâmbea într-un cadru uriaș, luat foarte de aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius! — Santa! exclamă doamna Reilly, șocată, dar Ignatius observă că era și puțin amuzată. — Terminați o dată, strigă domnișoara Annie de dincolo de jaluzele. — Cine-i asta? o întrebă Santa pe doamna Reilly. — Terminați până nu sun să vină poliția, strigă vocea înăbușită a domnișoarei Annie. — Te rog, oprește-te, o imploră nervos agentul Mancuso. Cinci În spatele barului, Darlene turna apă în sticlele doar pe jumătate pline cu băuturi alcoolice. — Hei, Darlene, ascultă tâmpenia asta, îi porunci Lana Lee, împăturind ziarul și punând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
scoase un cuvânt, iar Ignatius își repetă discursul cu voce tare, lovind cu sabia în scaunul din față când voia să sublinieze anumite puncte-cheie. Pe St. Peter Street se dădu jos și primul lucru pe care îl auzi fu zgomotul înăbușit dar frenetic de cântece și râsete care venea dinspre o clădire cu trei etaje, placată cu stuc galben. Vreun francez prosper construise casa spre sfârșitul secolului al XVII-lea ca să locuiască în ea cu soția, copiii și diverse mătuși nemăritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
scenă, de parcă aceasta ar fi fost o sobă caldă. — Vrai ceva de băut, puiule? O răsuflare fetidă se filtra prin mustața lui Ignatius. Își smulse eșarfa de la șapcă și-și apără nările cu ea. — Mulțumesc, da, răspunse el cu vocea înăbușită. Un Doctor Nut, dacă ești amabilă. Și ai grijă să fie foarte rece. — Să văd ce avem, spuse enigmatic femeia și tropăi îndărăt la bar cu sandalele ei de paie. Ignatius o urmări din ochi cum comunică printr-o pantomimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Americii era perfect. — Firmele americane cheltuiesc pentru publicitate mai mult decât orice altă țară din lume, spuse Koss. Bineînțeles, este necesar să o facă, dată fiind calitatea produselor americane ... Din întuneric se auziră chicote. — Și inteligența publicului american ... Râsete temperate, înăbușite. — Așa cum remarca recent unul dintre redactorii noștri, majoritatea americanilor nu-și pot găsi nici dosul, cu propriile mâini. Râsete la scenă deschisă. Spectatorii se încălzeau la spusele lui. — Un popor primitiv și lipsit de cultură, care se felicită reciproc, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
făcuseră și ei închisoare. — Scuzați-mă, zise el, la telefon. — Îmi cer scuze, domnule, încerc să-l găsesc pe dl. Johnson. Secretara acoperi telefonul cu mâna și întrebă: — L-a văzut cineva pe Willy Johnson? Și Brad auzi o voce înăbușită răspunzând: — Willy Johnson e un puțoi! Stând la intrarea camerei de urgență, slăbit și cu dureri groaznice în bărbie, Brad nu era prea fericit de ce auzea. — L-ați găsit pe dl. Johnson? — O clipă, domnule, îl căutăm ... Închise. Îi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
spună rodiul și cum Începea ultima poveste, Însă Înainte să apuce să o pună pe hârtie, undeva ceva a căzut pe jos și s-a spart În bucăți. În mijlocul zgomotului urechea lui a prins un suspin; deși era scurt și Înăbușit a recunoscut imediat plânsul soției sale. A sărit În picioare, s-a desprins cu totul de abisul scrisului și a ieșit la suprafață ca un pește mort. Pe când se năpustea spre scări, Hovhannes și-a amintit de cearta din dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mici semne și daruri precum acesta. — Citește! a ordonat sergentul lovind foile. Hovhannes Stamboulian și-a pus ochelarii și cu un glas tremurător a citit tare primele versuri: Copilul plânge-n somn fără să știe de ce, Un suspin de dor Înăbușit și totuși nesfârșit Ce nu poate fi mângâiat Astfel tânjesc după tine,... — E o poezie, l-a Întrerupt sergentul, accentuând ultimul cuvânt cu o intonație ce aducea a dezamăgire. — Da, a Încuviințat din cap Hovhannes Stamboulian, deși nu era sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ea Își așeza sutienul pe un scaun! Dimineața, mă Încrucișam cu ea la ușa băii, Îmbrăcată În fermecătorul ei halat. Eram departe de Bazooka Bar! Eram silit să mă masturbez singur În toiul nopții, În vreme ce la urechi Îmi ajungea zgomotul Înăbușit al mașinii de scris a tatei care profita de liniștea reinstalată - așa credea el! - ca să-și isprăvească un articol neterminat. Am practicat cel mai ades masturbatio interrupta, fără să știu că era un lucru dăunător pentru nervi, nu folositor pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]