920 matches
-
ca să vedem cuibul de viespi lipit acolo, printre țevile și elicea unsuroasă dinăuntru, ne suiam în cireșul amar care se înălța drept și neted în mijlocul straturilor de trandafiri. Din vârf puteam vedea toată partea aceea a orașului, în urmă, ulițele încîlcite, cu case ca de țară, cu cîte-o antenă pe acoperișuri, și turla de tablă pricăjită, lipsită de demnitate, a unei bisericuțe. La orizont, ieșind dintre case ca un înotător dintre valuri, zăream statuia dorobanțului de la Rond, înspăimîntătoare. Văzusem la cinema
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
degetul de-a lungul ei urcușul abrupt al falezei, cărarea care despică iarba plină de flori și-am ajuns la pădurea înmugurită. Pe jos, oriunde te uiți, prin crâng, nu vezi decât flori ofilite de portocal. Fiecare creangă din boschetele încîlcite are sute de țepi otrăviți. Printre ei, fructe de pădure, boabe roșii și mov cu coajă extrem de fină, se ghemuiesc pe ramuri, ciugulite de păsări mărunte și fistichii. Noroc că eu sânt numai duh, numai psihic, fiindcă pe-aici carnea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
atâtea flori. Cel puțin sus, în camera lui Egor, te înăbușeai: erau crini albi și roșii, desfăcuți la limită, vărsând din ei staminele grele de polen, erau trandafiri galbeni, erau mormane întregi de gura-leului, flori de soc, mușețel pe tulpini încîlcite, albăstrele. Mai erau , cactuși înfloriți și niște flori întortocheate, colorate în albastru și roșu, cu limbi cleioase, desigur orhidee, cărora pe atunci nu le știam numele și pe care le vedeam pentru prima oară. într-un ghiveci cu pământ noroios
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai puteam stăpâni. Când intra tanti Aura, mă prefăceam că dorm. Am plâns mai ales când am văzut-o pe Zizi, săraca, uitată de zile întregi sub masă, cu frumoasa ei rochiță îmbîcsită de praf, cu părul ei de ață încîlcit ca altă arătare. Când mă gândeam cu câtă dragoste îi făcusem schimburile, chiloțeii, furoul și tot ce mai avea pe ea, iar acum o abandonasem ca o mamă vitregă, care își oropsește copilul. Am strîns-o la piept și m-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a pus pe pat, făcîndu-mi semn să citesc. Eram prea amețită și tulburată ca să citesc tot manuscrisul, de altfel nici nu l-aș fi isprăvit decât în câteva zile. La început n-am priceput nimic, era un fel de povestire încîlcită. Am sărit vreo douăzeci de pagini și am rămas uimită. Era povestea mea, era vorba despre mine. Cum mă duceam cu mama la tanti Aura și cu tata la Orășelul Copiilor, cum călătoream legănîndu-ne în tramvaie, cum m-a mușcat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
atâția ani s-a topit... Rămăsese în locul ei ceva ciudat, un sentiment aproape măgulitor pentru ea, și pentru el un gen de milă. Un bărbat orgolios suportă greu superioritatea femeii lui - cam aceasta era ideea care reieșea din frazele lui încâlcite. Continuase să bea, amețindu-se din ce în ce mai tare, vorbea ușor incoerent și articula cuvintele cu dificultate. — Eu sunt singurul vinovat, tu nu ai nici cea mai mică vină... repeta. își justifica pentru prima oară în fața ei aventurile galante de o viață
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mișcare. O izbise cu piciorul în trupul ei moale, ud, strigându-i: „Cățea! Cățea afurisită!“ Apoi sosise o ambulanță. Sosise poliția. Stella a fost transportată la spital. George a fost dus la postul de poliție unde a dat o declarație încâlcită și a zăcut gemând până s-a constatat că era beat turtă. În momentele acelea nu-și dăduse seama, dar acum recunoștea identitatea siluetei negre care traversa podul. Era preotul, părintele Bernard Jacoby. El dăduse, probabil, alarma. Trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o școală din Anglia. (De la moartea lui Whit, preluase el răspunderea financiară a creșterii fetei.) Își exprima dorința ca Margot să o „preia“ pe fată în timpul vacanțelor. Pe atunci, Hattie avea doisprezece ani. La început, vacanțele au fost o treabă încâlcită, cu Hattie expediată în Franța sau în Germania, la familii străine, în urma aranjamentelor făcute de școală în concordanță cu dorințele lui John Robert, iar mai târziu s-a trezit livrată peste Atlantic, unde a trebuit să locuiască într-o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
găsit un serviciu temporar în Ennistone, ca supraveghetoare a copiilor unei familii de americani venite la tratament. Paralel, Pearl a învățat dactilografia (și ortografia), după care și-a luat un post de secretară la Londra. A avut câteva aventuri amoroase încâlcite și se simțea neliniștită și nefericită. Totuși, era capabilă să-și câștige existența și începuse să fie - ceea ce niciodată în copilărie nu crezuse că va deveni - un om ca toți oamenii. Menținea o legătură cam forțată cu Ruby și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
își adună masa de păr argintiu, mătăsos, și o împinse pe spate. Și părintele Bernard era stârnit, dar nu de analiza gramaticală, își dădea seama că el nu scrutase și nu cercetase niciodată poemul, nu-l supusese nici măcar unui comentariu încâlcit ca acela al lui Hattie. Care era subiectul cui? Ce importanță avea? Înțelesul general al poemului îi era perfect limpede sau, mai bine zis, el își confecționase propriul lui înțeles și îl sanctificase de mult. Îi spuse: Hai să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care stârnise reacții atât de puternice și de deosebite în inimile, celor doi observatori, Tom McCaffrey se ciocni în apă cu Diane Sedleigh. Înainte de această întâlnire, Tom înotase liniștit, exersându-și craulul lui degajat, în timp ce o puzderie de gânduri nefericite, încâlcite, se învârtejeau prin capul lui frumos, cu buclele ude care pluteau și se răsuceau. Trecuseră două zile de la extraordinara lui întrevedere cu John Robert, zile în care Tom nu întreprinsese nici o acțiune, ba, chiar, aproape că se ascunsese. Nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un fiasco, ceva ce nu i-a reușit. Asta-i pricina pentru care aștepți? Nu, asta nu schimbă lucrurile cu nimic, dacă mă întorc la George îmi asum riscul. Dar pur și simplu nu vreau să mă întorc cu mintea încâlcită, într-o abjectă harababură, vreau să am capul limpede și să trasez o tactică. O tactică...! Și acum, dacă tot am amânat atâta, mai pot aștepta până când Rozanov se întoarce în America. Și dacă George se va domoli, dacă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
iubito. Ce s-a întâmplat? Sunt doar eu. Hattie clătină din cap și nu răspunse. Fața îi era roșie, ochii injectați, gura umedă. Lacrimile îi secaseră, dar respira cu sughițuri puternice, ca niște mici țipete. Își trase peste față părul încâlcit, ca pe un văl. Trecură de casa lui Greg și a lui Ju. Draperiile erau împreunate. Totul era cufundat în tăcere, nimeni nu se ivise încă pe străzile din Ennistone. Tom simțea înțepături în tălpi, junghiuri în genunchi. Cândva, pe parcursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de vorbă cu un medic. Așteptă un timp, apoi mânat de curiozitatea lui obișnuită (dar atent tot timpul la ușă) începu să cotrobăiască pe masă. Luă unul dintre caietele de note și descifră o pagină sau două așternute cu scrisul încâlcit al lui John Robert, încercând amuzata satisfacție a profanului care nu poate înțelege un cuvânt. După aceea observă, pe jumătate ascunsă sub cărți, o foaie de hârtie scrisă, o scrisoare. În capul filei era notat: „În atenția lui William Eastcote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un provizorat detestabil și nimeni nu mișca un deget pentru ca lucrurile în jur să aibă un aspect cât de cât agreabil. Dincolo de gardul pe jumătate dezmembrat, cu uluci putrezite sau încălecate sau pur și simplu lipsă, se întrezărea un desiș încâlcit și prăfuit, crescut parcă dintr-o întindere de gunoaie, învechite și ele. Să fi fost curtea unei case părăsite? Sau la gardul nostru se termina orașul și începeau vestitele pădurici de salcâmi, fără umbră și pline de praf, pe care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Caz în care, cu ce cuvinte se petrecea lucrarea creierului?... Oricum, cuvintele existau la un moment dat acolo, în interiorul creierului. Și puteau fi auzite dacă dispuneai de mijloacele adecvate. E drept că uneori gândurile mele se dovedeau a fi destul de încâlcite. Așa că am luat în considerare posibilitatea ca aparatul pe care aveam să-l inventez să funcționeze cu paraziți, cu întreruperi, ca un radio de proastă calitate. Dar unele cuvinte aveam să le aud cu certitudine. Poate chiar cuvintele cheie... Dar
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
găseam adesea pe masa din chilia mea, se ascundea ceva. Ce? Nu bănuiam. Bătrânul s-a prefăcut că nu bagă de seamă nedumerirea mea și a trecut de-a dreptul la cele ce ne interesa: ― Atunci, să pornim pe calea încâlcită a închinărilor. ― Să facem primul pas, părinte. ― De la început aș vrea să-ți spun că aceste închinări de multe ori se făceau înainte ca zidirea sfântului lăcaș să fie sfârșită sau pe când nici nu era uscată încă tencuiala de pe zidire
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
pe crivat, în așteptarea orei când să merg în chilia bătrânului... ― Sărut dreapta, sfințite - m-am prezentat eu la ceasul potrivit. ― Bine ai venit și să-ți fie de bine masa. Ce ne-am propus noi să despletim astăzi din încâlcita istorie a mănăstirilor moldovenești închinate locurilor sfinte? ― După ce ieri am parcurs șirul necazurilor prin care a trecut Mănăstirea din Țarină până la “cea de istov pustiire”, mi-am pus în gând să găsesc și altă mănăstire care a trecut prin aceleași
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
După acest răspuns tipic mănăstiresc, bătrânul m-a întrebat: ― Ce vei face după ce om sfârși de deznodat cele documente. ― Cred că acesta este cuvântul potrivit pentru ceea ce facem noi. Deznodăm firul celor scrise de dieci, fir care uneori este foarte încâlcit. ― Nu sunt vinovați diecii, fiule. Ne aducem aminte cum uneori am găsit scris la sfârșitul documentului: vodă a poruncit, logofătul a învățat și eu diacul... am scris... ― Sfinția ta are dreptate. ― Nu mi-ai răspuns totuși la întrebare, fiule. ― Nici
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
zbătea încercînd să iasă și nu putea. Mă gândeam că semăna cu mine. Eram frați. Tot așa făcusem și eu. Construisem un joc până ce căzusem în capcana lui. Am vrut să ajut păianjenul, să-l scot de-acolo, din ghemul încîlcit de fire, dar m-a înțepat și atunci, enervat, dintr-un singur gest am măturat toată pânza aceea cu păianjen cu tot. Cred că l-am omorât. După asta am simțit un fel de gol în stomac. Așa se întîmplă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se încheiase. Avusesem decor, muzică, soare, lună, bogăție, în sfârșit, tot ceea ce-i trebuie dragostei să înflorească. Când sub picioarele noastre se ivi așezarea policromă a Bucureștiului cu petele roșii ale acoperișurilor, spațiile verzi ale parcurilor și grădinilor și geometria încîlcită a străzilor, ni se strânseră amândurora inimile, ca dinaintea unei presimțiri. Ne ajunsese din urmă oboseala fericirii? Se poate. Fericireav noastră se prelungise din cale-afară, iar ciudata fire omenească, dacă nu simte fericirea, că se umflă din ce în ce mai mult, ca broasca
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de a sfida tribunalul, refuzând să le ofere judecătorilor săi, prin umilință ori prin alte subterfugii, vreo șansă de a-l achita. Înainte de asta, Socrate nu pregetase să pună în cauză multe adevăruri comode și, probabil, între cauzele atât de încîlcite ale celebrului proces a jucat un rol important și faptul că filosoful a sfârșit prin a-i contraria pe atenieni. El a depășit "măsura", a mers "prea departe", a dorit sau a spus "prea mult", iar această îndrăzneală care periclita
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-l rănească, să nu scurme prin leziuni vechi, când m-am trezit. Am aprins lumina și, amețit de somn, m-am uitat la ceas. Era abia trei. Cu ajutorul unui somnifer, am readormit și, de data aceasta, am visat ceva foarte încîlcit. Locuiam, încă, pe Bulevardul Eroilor și mă dusesem să beau un ceai la barul din stația de metrou. Când a venit ospătarul să ia comanda, s-a revărsat de pe scară un furnicar de călători, gălăgios și, oarecum, agresiv, care nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
vorba de emoția cu care doctorul Luca privise pescărușii zburând peste Asybaris. ― Mă tem, băiete, că nu-mi va fi ușor să-ți explic, clătină din cap bătrânul. Și nici ție nu-ți va fi ușor să înțelegi. Povestea e încîlcită. Mai ales că o parte din ea n-o cunosc nici eu. Se vedea, pe fața lui, că un rest de îndoială îl făcea să ezite, ca un om nesigur pe amintiri. Până la urmă, însă, se hotărî. ― Locul acela era
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să intrăm în istorie sub numele de „Grupul de la Cozia“, discipolii marelui Sincu. Mu ream de nerăb dare să-ncepem lucrul pe eșantioane, să definim rezultatele, să încropim teoria. Dar săptămânile treceau, cursul din sălița tip Raskolnikov devenea tot mai încâlcit, noi tot mai infatuați față de colegii de rând, asemenea unora ce, trecuți prin grota din Eleusis, aflaseră mântuirea semiotică, iar imaginea celor petrecute la Cozia se estompa tot mai mult în înaltele noastre spirite. Unde mai erau benzile, puzzle-ul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]