964 matches
-
aleii, lângă una dintre micile lămpi înșirate, se aplecă pentru a ridica de jos o lopățică din plastic, uitată de copii. Materialul din care era făcut halatul, foarte fin și mătăsos, îi desenă linia spatelui, șoldurile arcuite. Într-o imagine închipuită, m-am gândit deja la noaptea pe care urmau s-o petreacă împreună, la nopțile pe care el le petrecea alături de acel trup feminin, la plăcerea lor... — Nu complica lucrurile, i-am spus lui Vinner, îndreptându-mă spre poartă. Eu
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
casă, se spală, se culcă, își trage nevasta lângă el, o lipește de el, îi mângâie șoldurile, o pătrunde, respectând fidel micile ciudățenii ale ritualului lor trupesc... Mi-am petrecut cele două zile de așteptare, între această fantasmagorie a gesturilor închipuite, a frânturilor de lecturi, și convingerea tot mai limpede din mintea mea: orice s-ar întâmpla, am să plec fără să fi înțeles ce anume avea Vinner pe suflet, pentru a vorbi ca în romanele care mobilau etajera de la hotel
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
sau situația fobică. Teamă obsesivă și nejustificată ce nu poate fi controlată și anulată, chiar dacă persoana în cauză știe că este o teamă nefondată și irațională. Se consideră că fobia are la bază experiențe traumatizante sau că exprimă anxietăți neconștientizate, închipuite sau simbolizate față de situații diferite. Mod de exprimare a angoasei și de apărare față de ea, atribuindu-i un obiect exterior și localizând-o asupra acestuia, în așa fel încât prin evitarea obiectului se poate evita declanșarea angoasei. Persoanele care au
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
al Vestei. Chiar trebuie să accentueze întruna relația lui preferențială cu Zeița? O legătură mult mai strânsă decât cea a oricărui alt Mare Pontif republican. A ajuns să se vorbească până și de o pretinsă înrudire între Vesta și strămoșii închipuiți ai lui Augustus. Se încruntă, revoltată în adâncul ființei ei. E cât se poate de limpede că e vorba de o nouă ideologie menită să scoată în evi dență favoarea de care se bucură Augustus din partea zeilor Romei. Copila scâncește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că: "Poporul acesta este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii care nu vor să asculte Legea Domnului, 10. care zic văzătorilor: "Să nu vedeți!" Și proorocilor: "Să nu proorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, proorociți-ne lucruri închipuite! 11. Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfîntul lui Israel!" 12. De aceea, așa vorbește Sfîntul lui Israel: Fiindcă lepădați cuvîntul acesta, și vă încredeți în silnicie și vicleșuguri, și vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
omorât. Ești așa de trist, iubitule, uneori, că eventualitatea aceasta nu mi se pare exclusă. Eram pe rând mâniată pe tine, geloasă sau disperată să nu ți se fi întîmplat ceva rău. Plănuiam cum să procedez în fiecare din posibilitățile închipuite. M-aș fi omorât; sau de ar fi trebuit să te pedepsesc, m-aș fi dat primului venit. Viky mă vedea neliniștită și încerca să mă potolească: "Ești nebună, dragă, a întîrziat poate pentru că a avut treabă". Vorbă plată, pentru că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
combătut de ea? (Pînă acum încă nu mi-a "dovedit" că sunt tînăr.) Azi m-a întrebat cu asprime pentru ce țin atât de mult s-o conving că sunt bătrân. Mi-a plăcut tonul ei. Așa se bucură bolnavii închipuiți când medicii strigă la ei și-i dau afară, ca să-i convingă mai bine că sunt sănătoși. Și apoi tonul ei de mustrare dovedește că nu mă mai respectă atâta, ceea ce e încîntător, și că și-a luat drepturi asupra
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ori În altă parte, oricum eu nu am ideie...” „Cerem scuze pentru timpul pierdut cu noi...Îngână abea auzit bolnavul. Nu vă mai osteniți doamnă doctor, drept urmare a acestei teribile consultații, Încep să cred În mod sigur: sunt un bolnav Închipuit!! Bună ziua...” Fiind informat de necazurile Întâmpinate la Policlinică, șoferul după o clipă de gândire le spuse să meargă la Direcția Sanitară a orașului unde trebue depusă reclamația. Tony Pavone fu nevoit să repete necazul prin care trece la ora actuală
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rău...!” Încercă Maistrul să-l Încurajeze. Preciză. „Ar mai fi o șansă la recurs...! Mare atenție Însă. Recursul va trebui pregătit În cele mai mici amănunte...! Și, cine știe...?” Tony Pavone rămase pironit locului privind Înaltul cerului către o țintă Închipuită, Încercând să-i fixeze poziția umbrită de milioanele de aștri, ce cu siguranță roteau În jurul lor alte milioane de planete generatoare de viață și unde desigur oamenii acolo, vor fi la un Înalt nivel de civilizație...! În momentul când realiză
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dizolvată sau de aer trecut prin multe piepturi umane sau metabolizată Într-o multitudine de creiere sau eliberată din tot atâtea intestine, și te ajungea - o, și Încă ce adânc! Din când În când te surprindea o plăcere aprobatoare ori Închipuită, aparent lipsită de noimă, sugerată de surul rumen al pietrei clădirilor, de colțuri răcoroase la adăpost de căldură. Fericire de la lumea Înconjurătoare! Pentru o oarecare vreme domnul Sammler rezistase la asemenea impresii fizice - fiind ademenit aproape comic de dulceața momentană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
umerii ca un pistolar. Purtând haine cu rever dublu. Jucând gin și canastă pe mize mari și vorbind din colțul gurii. Detestând medicii kulturnîi care voiau să discute despre Heidegger sau Wittgenstein. Doctorii adevărați nu aveau timp de asemenea chestii Închipuite. Îi detecta cu iscusință pe Închipuiți. Își permitea fără efort o asemenea mașină, dar nu ducea viața cu care aceasta se asocia. Nu se ducea la spectacole de revistă pe Broadway, nu avea avion personal. Singura excentricitate de vedetă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cu rever dublu. Jucând gin și canastă pe mize mari și vorbind din colțul gurii. Detestând medicii kulturnîi care voiau să discute despre Heidegger sau Wittgenstein. Doctorii adevărați nu aveau timp de asemenea chestii Închipuite. Îi detecta cu iscusință pe Închipuiți. Își permitea fără efort o asemenea mașină, dar nu ducea viața cu care aceasta se asocia. Nu se ducea la spectacole de revistă pe Broadway, nu avea avion personal. Singura excentricitate de vedetă era să ia avionul până În Israel când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
imaginația mea... dar mie mi se părea că el Împărtășește aceeași soartă cu Și deoarece exista doar În imaginație, nu era cazul să rîd de el. Presupunînd că există o lege și o logică În pierderea memoriei, atunci această persoană Închipuită era și ea firește, un element de legătură extrem de important și i se cuvenea un loc egal cu al femeii. Am privit-o fix pe femeie. Nu-mi dezlipeam ochii cu nici un chip. Încercam să-i scot cu forța privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
zis: — Da, uite, fractură în fir de păr de-a lungul articulației degetului arătător. Deși nu mi l-au pus în ghips propriu-zis, doar într-un fel de atele, era plăcut să nu fii trimis la plimbare ca un bolnav închipuit. Aveam „o fractură“. Nu doar o vânătaie, nici măcar o entorsă (sau luxație, nu sunt sigură niciodată dacă înseamnă același lucru și, dacă nu, care e mai de efect), ci o fractură. În zilele următoare, când se uita cineva la atele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
degetele mele au atins ușor sfeșnicul. Preț de o clipă, m-am gândit să-l sting și să adorm la rându-mi, fie ce-o fi. Dar, în clipa următoare, un zgrepțănat la ușă, nerăbdător, neprevăzut, sau pur și simplu închipuit, mi-a reamintit îndatoririle. Zgomotele de afară mi se păreau dintr-odată mai presante, mai stăruitoare. Nu mai știam cât timp petrecusem în camera aceea de coșmar. Mi-am pus din nou mâna peste Fatima, căutându-i pe bâjbâite bătăile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
propoziții. Gândul la un râu întunecat străbătând o țară palidă. „O“-ul răcoritor din Columbia, peste care limba trecea la fel de ușor ca peste apă. Urmărise contururile unei hărți care arăta ținuturile savanelor din toată lumea, își trecuse degetele peste șira spinării închipuită de niște munți din atlas, apoi în jos peste venele alcătuite din râuri albastre. Dar uitase cât de esențial era să termine munca în noaptea aceea, uitase de importanța examenului de a doua zi. Ținuse lumânarea suficient de departe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
afecta” ei bugetul Fondului de pensii al țării, când mulți dintre cei ca ei, ca participanți la războiul din Est și Vest și‐au vărsat sângele pe câmpurile de luptă, pentru zi ua de astăzi? Sfârșind explicația în parte la închipuita luptă a veleitarilor celor două generații - tinerii și bătrânii, o ultimă referire tot la... MAMA. Tot ca o lecție de viață pentru închipuiții reușitei în existența zilnică. Adic ă pentru cei care din colegi se cred profesori. „Jurnalul Iubirii, Durerii
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
au vărsat sângele pe câmpurile de luptă, pentru zi ua de astăzi? Sfârșind explicația în parte la închipuita luptă a veleitarilor celor două generații - tinerii și bătrânii, o ultimă referire tot la... MAMA. Tot ca o lecție de viață pentru închipuiții reușitei în existența zilnică. Adic ă pentru cei care din colegi se cred profesori. „Jurnalul Iubirii, Durerii și Speranței” este intitulată cartea scrisă de Amalia‐Ioana Popescu, Editura Credo Mateo, București, 2009, cu un cuvânt de deschidere a nimănui altul
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
se tot avântă și se răsavântă într-un cuprinzător zbor spre un tărâm doar de el știut, spre înălțimi doar lui menite. Îmi plăcea să mă las fugit din mine, când mă simțeam furat de chemări neînțelese, pe urma zborului închipuit al marelui fluture, cu aripile lui larg desfăcute, răvășind spații, răscolind goluri, chemând și adunând grozave taine din nimicuri, care, atunci, sub lenta lui ducere, se întrupau în răspunsuri la întrebări demult puse, demult necercetate, demult părăsite în înălțimile ademenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și mă amuza ideea că, după nu știu câte decenii, aș putea repeta și eu figura aceea. Credeam în vremea aceea, instinctiv, că uneori, printr-o inexplicabilă putere a textului, te poți strecura în el continuându-l cu trăirea ta. În textul închipuit și scris de un altul. Important nu era atât autorul textului, cât poarta aceea vrăjită pe care el ți-o putea deschide dintr-odată, înghițindu-te ca un sorb. Atunci doar teoretizam cu prietenii mei pe marginea unor astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
psihanalitic, toate acestea au o explicație. Dar și psihanaliza este o artă a ficțiunii. Căutăm adevărurile profunde din noi imaginând, ficționând. Poate și de-asta nu-mi pasă de amintiri. Trăiesc doar printre cele inventate de mine. Mă interesează oamenii închipuiți de mine. Cred în minciuna unei vieți imaginate de mine. Cu cât mint mai mult, cu atât sunt, simt, mai adevărat. Poate, între multe altele, și aceasta este o „lecție“ pe care, de dincolo de moartea sa, fostul meu șef a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scriu pe mine, cel de odinioară, după cum ușor mi-a fost cândva să mă trăiesc. Abia acum, scriindu-mă, mă trăiesc în tot adevărul meu, după cum viața mea, atunci, se trăia doar, nescrisă încă, risipindu-se numai în bucuria textului închipuit. Poate, astfel, înțeleg textualismul atât de mult discutat, cândva, neînțeles atunci și, adeseori, persiflat. Abia gândul Morții, trăirea ei, dă vieții coerența deplină a textului. Limpezit în Moarte, textul vieții devine, la rându-i, nemuritor. Mă las încă în ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scris. Textul s-a revărsat peste el, l-a încheiat. Un text ca o mâzgă, e drept. Pot fi și astfel de texte, într-adevăr. Când Lumea se revarsă dintr-odată peste ins, azvârlindu-l gata creat. Așa apar fanfaronii, închipuiții, inșii fără zbucium și frământări. Cei care cred că sunt meniți a găsi întotdeauna soluțiile, gata oricând a arăta direcția spre care trebuie să alerge nația. Cei care sunt convinși că fără analizele lor viața nu și-ar mai găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cea mai tâmpă credință, cea mai nouă satisfacție scriitoricească dintre altele, câte vor fi fiind și dacă vor fi fiind: aceea a ascunsului tău în pagina de carte. A închiderii tale în ficțiunea unui altuia. A mărturisirii printr-un narator închipuit, construit după reguli și jocuri textuale. Scriind, nu faci decât să-ți dovedești neputința insului scris care ești. Neputincios de a ieși din text, închipui alte și alte texte, în speranța chinuitoare că, poate, cândva, într-unul din ele, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tipizare cu multe implicații caricaturale din arta comediei populare și din arta circului. În D-ale carnavalului „amanții înșelați” adoptă măștile, joacă de bună voie roluri false, sunt luați la bătaie de adversari care nu-s ai lor, urmăresc vinovați închipuiți, în timp ce vinovații adevărați trec fără grijă pe lângă ei. Una din aceste măști e în fond și bărbierul, reprezentat în teatrul caragialean de Nae Girimea („Bibicul”), regizorul carnavalului măștilor - despre el G. Munteanu afirmă că e „varianta caricată a tipului juanesc
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]