1,026 matches
-
rest. Aceste noduri pot fi domestice, de crescătorie, atunci când sunt produse de om în mod deliberat, sau sălbatice, atunci când le naște natura sau omul în mod inconștient. Un vers din Shakespeare, o pasăre moartă cu capul în jos și ghearele încleștate de creangă, un țigan care îi spune țigăncii „ai cărnuri vechi de din șold” și cineva care să le audă, să le vadă, să vibreze la ele. Liternet? De ce nu? Cea mai mare greșeală pe care o poate face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ca fiarele și râurile curg însângerate ca jgheaburile de la abatoare. Ce vrei mamă, de ce mă osândești? Totul între ele se zdruncina dacă vor slăbi nădejdea și vor da un pas înapoi întorcându-și spatele, fără să mai poată aștepta laolaltă, încleștate în așteptarea lor. Întoarcerea celor plecați și-odată cu ei, redobândirea miracolelor pierdute sau numai răpite nici ea, întoarcerea, nu mai avea să se făptuiască dacă n-ar mai fi bine să-i aștepte. Nu, mamă. N-am unde mă duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
reflectoarelor. Greutatea corpului său strivit de balustradă. Îi veni să râdă cum stătea cocoțat, acolo, în întuneric, deasupra lor, deasupra, și trupul cu sufletul lui avură deodată chef s-o ia razna care-ncotro: picioarele și mâinile, care-i zvâcneau încleștându-se de balustradă, tot trupul să se desprindă și să coboare, să se amestece printre cheflii și dansatori, să-i împingă într-o parte și să-și facă loc s-o caute pe Irina, și râsul care fierbea în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și furia aceea viforoasă care fierbeau în el încă de pe locomotivă, tot drumul și toată viața jefuit de tot, fir-ar să fie! avea să se gândească și să-și dea seama mai târziu, încrâncenat, vânăt de ciudă, cu degetele încleștate pe cana groasă și grea de sticlă crestată ca un fagure. Își făcu vânt și proiectă halba-n tavan. O ploaie de cristale se revărsă peste mese. În aceeași clipă, ultimul lucru pe care-l mai înregistră înainte de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și la ambiția lor de-a te înlătura, încet, încet, sau dintr-o dată, și de-a te face uitată în inima copiilor, ca o buturugă putredă-n ploaie. Nu era însă proastă să se dea de gol. Își împietrea fața, încleșta fălcile și tăcea. Tăcea și-o lăsa să-și facă voile. Vedea bine cum o privesc toți cu ochii înfometați, dar se prefăcea că nu vede. S-o creadă proastă. Mai bine așa decât s-o sperie. Un amestec de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
leșioasă, cenușie-trandafirie, și prin pâlpâirea aceea, mașinile negre lunecau huruind unele după altele. Soldații ședeau țepeni deasupra, strânși pachet, cu armele-n mâini și fețele-mpietrite. Mergeau să omoare și să fie omorâți. Aveau căștile turtite, trase pe ochi. Mâinile încleștate pe arme, și armele luceau rece în mâinile lor aspre, clătinându-se în același ritm, odată cu camionul și cu prelata de camuflaj strânsă deasupra. Unii cântau, dar pe fețele lor palide nu se vedea nimic: erau la fel de goale, și cântecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Căută locul. Da, aici trebuie să fie! Ștanga de la frână. Graba-i dădea curaj. Nu mai simțea nici un fel de frică, panică sau neliniște. Era atât de bucuros, atât de mândru de sine. Se putea mândri și Irina. Și meșterul. Încleștă pumnul în mânerul tijei metalice și trase stârnind o amestecătură de sunete. Se lăsă cu coatele pe genunchi.. Smunci de-l duru pieptul. Locomotiva țipă ascuțit, prelung și tremurător, anunțând apropierea de pod. Crispat de efort dar vesel și zănatec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de spirit construită pe ea, o spaimă secretă a ființei. Eroul liric, atât de combativ în aparență, își face curaj în forul său interior, încercând să amâne scurgerea nemiloasă a nisipului din clepsidră și întâlnirea cu... o Doamnă cu mâna încleștată pe coasă. Departe de a figura și ilustra ipostaza de zeu tânăr, cu o suverană indiferență față de toate cele omenești (precum poezia de tinerețe a lui Nichita Stănescu), lirica lui Mircea Dinescu face și reface, așadar, desenul unor momente de
Elegii de când era mai tânăr by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10661_a_11986]
-
Am nevoie de voi amîndouă, fetelor. Gerul ăsta mă dă gata. Toal și Nan erau îmbrățișați pe bancheta din spate, dar Rima stătea atît de țeapănă, că Lanark îcare se așezase lîngă ea) își încrucișă brațele pe piept și-și încleștă dinții să nu mai clănțăne. încetul cu încetul, radiatorul încălzi aerul la o temperatură mai confortabilă. Camionul era aproape singur pe stradă, dar, ori de cîte ori treceau de un tramvai sau de vreun trecător, McPake claxona strident. Lanark întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ori treceau de un tramvai sau de vreun trecător, McPake claxona strident. Lanark întrebă: — Rima, se va dansa la petrecerea asta? Presupun că da. — Vrei să dansezi cu mine? Presupun că da. De obicei nu stau să aleg. Lanark își încleștă pumnul și-și mușcă adînc buricul degetului mare. După o clipă simți cum cineva îi atinge brațul. Regret că am spus asta, îi zise ea potolit. N-am vrut să fiu răutăcioasă. Sînt mai nervoasă decît par. El aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era beat. Cineva din preajmă mormăi. Lanark se răsuci și văzu un bărbat îndesat, în vîrstă stînd imobil într-unul dintre fotolii. Era îmbrăcat într-un costum albastru-închis cu vestă. își ținea ochii închiși, dar nu dormea, căci avea mîinile încleștate pe genunchi. Lanark întrebă cu respirația tăiată: — Cine e? — Unul dintre părinții orașului. Baillie Dodd. — Nu, zise bărbatul din fotoliu. — Ei, de fapt, e mai mult decît Baillie Dodd. Este Provost Dodd. Bărbatul înalt începu să rîdă. Da! spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unui ghișeu și puneau fluturași în plicuri. Lîngă ei, un tînăr cu păr sîrmos dactilografia ceva la o masă, iar o tînără atrăgătoare stătea cocoțată pe masă și zăngănea leneș coardele unei chitare. Cînd se apropie, femeia de la ghișeu își încleștă mîinile sub bărbie și-l privi cu un aer încurajator. După cîteva clipe de ezitare, i se adresă cu o voce scăzută: — Sînt înspăimîntat de ce mi se întîmplă. Ea dădu din cap energic. — Da! Nu-i de mirare. Dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cuvenea să-l deranjezi. Lanark se simți ușurat cînd ridică tapiseria, se aplecă și intră în tunelul cu boltă joasă. Se așeză în cămăruță, lipindu-și spatele de curba caldă a peretelui. Singurele mișcări erau ale creaturii argintii care-și încleșta și descleșta mîna, iar singurul sunet era un pufnet regulat și depărtat. Lanark își drese glasul și zise: — îmi cer scuze pentru întîrziere, dar am o carte aici și cineva care l-a cunoscut pe autor zice că e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
simțindu-se mult prea descurajat să reia lectura de unde rămăsese. Se uită îndelung la brațul uman subțire, observînd niște pistrui argintii deasupra cotului ,și se întrebă dacă fuseseră și înainte. încercă să apuce mîna care se mișca, dar aceasta se încleștă. — Da, sînt lipsită de apărare în partea aceea. De ce nu faci uz de forță? — Rima! — Nu sînt Rima ta. Continuă să citești. M-am plictisit de cartea asta. N-ai vrea să stai de vorbă cu mine? Probabil că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
al tavanului, neputîndu-se gîndi la altceva decît la o crăpătură din el. Simți că mușchiul brațului îi este șters cu ceva rece, și apoi cum intră un ac. Vîrful metalic care pătrundea printre straturile de țesut îl făcu să-și încleșteze dinții. Simți o duerere ușoară în timp ce mușchiul se umflă din cauza lichidului pompat, apoi acul fu retras și ceva uluitor se întîmplă. I se răspîndi prin tot trupul, începînd din braț, dar de data asta nesusținut de nici un fel de gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o să-mi imaginez cîteva lucruri despre ea“, își zise, „o să fie în regulă. N-o să simt nevoia să mă masturbez“. își imagină diverse lucruri despre ea, și zece minute mai tîrziu se masturbă. Fiara sufocării se repezi încă o dată. își încleștă pumnii pe piept și trase aer cu un sunet ca de gargară. Frica se transformă în panică și gîndurile îi fură sfărîmate într-un lanț de borboroseli care refuzau să capete o formă: nu pot ești nu vreau face înec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe cea care mergea. Se luară de mînă și parcurseră o mare distanță în tăcere. Nimic nu era vizibil în afară de paloarea ceții, nimic audibil, în afară de oftatul mării. Aerul rece le înțepa fața; umerii, coatele și degetele începură să li se încleșteze și să îi ardă, în special la mijlocul pantei, cînd unul se lupta să-l tragă pe celălalt, care o lua la vale. Ajunseră într-o stare de torpoare în care nu-și dădeau seama de altceva în afară de durerea din brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nevastă care făcea niște treburi urîte, lucruri pe care nu le pot spune în prezența unui țînc. Vezi, femeile nu sînt ca noi. Sînt făcute din apă în proporție de șaptezeci și cinci la sută. Poți citi asta în Pavlov. Alexander își încleștă gingiile pe suzetă și începu să sugă. Lanark oftă ușurat. — Și bărbații sînt din apă, spuse el peste o clipă. — Da, dar numai șaptezeci la sută. Această diferență de cinci la sută e importantă. Femeile au noțiuni și sentimente la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu sînt de genul ăla! Nu mă cunoașteți deloc! strigă Macfee. — Mi-am dat seama cum sînteți din momentul în care am dat cu ochii de dumneavoastră, zise Pettigrew blînd. Sînteți un mic nenorocit grețos. Macfee îl privi fix, își încleștă pumnii și trase mult aer în piept. I se umflară umerii și păru că devine mai înalt. — Domnișoară Mageen! spuse Pettigrew tare, dacă mă amenință, fă-l bucăți. Domnișoara Maheen veni între Macfee și Pettigrew, ridică mîna dreaptă pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o gazdă din galeria executivului; a pus-o după bar și trebuie să mă întorc pentru că acolo e un document extrem de important, unul vital, vă rog... Sergentul care scria în catastif, zise: — în regulă, băieți. Lanark simți cîte o mînă încleștată pe fiecare umăr și țipă: — Dar de ce sînt acuzat? Nu am lovit pe nimeni, nu am molestat pe nimeni, nu am molestat pe nimeni. De ce sînt acuzat? — Că te piși, spuse polițistul care-l ținea. — Dar toți oamenii se pișă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
materiale. Dar, în caosul acesta, ce-ar mai fi statornic, ce-ar mai fi sigur? Daca am trăi încai izolați în Peninsula Iberică sau în grupul Insulelor Britanice, discompunerea ar fi foarte păgubitoare progresului, dar nu ar nimici statul. Dar, încleștați între mari și puternice monarhii, mișcările nesănătoase dinlăuntru s-ar preface oricând într-un pericol pentru chiar existența statului și caosul stingerii ar amenința însăși individualitatea etnică și istorică a poporului românesc. Oare roșii să nu înțeleagă că acel caos
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
îmi amintesc chiar în vis) cu a fetițelor din salonul spitalului "Emilia Irza", unde fusesem internat la vârsta de cinci ani, chiar înainte să ne mutăm în blocul din Ștefan cel Mare. Am aruncat cât colo păianjenul și m-am încleștat cu Silvia, încercînd din răsputeri s-o străpung între pulpe, până ce stropii mei i-au vârstat pântecul în jeturi subțiri și sidefii. M-am ridicat și, privind în jur, mi-am dat seama că odaia ei era îngustă și rotundă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
neplăcut, și-apoi mă lăsase (de ce?) în umbra densă, să mă macerez în apa de flori putrede. Duhnea a mlaștină, a violete, a creion chimic, a uter. Mă dizolvam în lichidul nemișcat până când nu-mi mai discerneam membrele, tot mai încleștate în cristal. Orice strop care-mi pica de pe degete făcea pe suprafața apei celei mov un zgomot genetic, neașteptat, de parcă atunci, în clipa aceea, mi s-ar fi schițat conductul auditiv, cu structura lui labirintică, și-apoi s-ar fi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de ură pentru ticăloșia din el, pentru carnea din care nu putea afla nici o ieșire (căci o simțea acum țeapănă sumețindu-se spre buric), se repezi în izba cu pereții goi, văruiți alb, ce le slujea de casă de-nchinăciune și-și încleșta mâinile pe uriașa Evanghelie fere- cată-n argint de pe masa cea sfântă. Se răni la deget în încuietoare, și o dâră de stropi purpurii se-ntinse pe muchea miilor de file unsuroase. "Doamne Iisuse Hristoase, luminează pe robul tău! Miluiește
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
busturi identice ale cine știe cărui bărbat ilustru, copilul se trezi din nou afară, sub cerul liber. Era acum pe platoul de lespezi din vârful muntelui, platou circular, megalitic, înconjurat de foarte ciudate statui. Primitive, strâmbe, cu granitul înnegrit de trăznete, aveau încleștate în piatra craniilor organe fragede și vii, de parcă statuile ar fi adăpostit în ele ființe acoperite de lavă pietrificată: doi ochi bombați, compuși din mii de hexagoane, lucind roșii-fosforescent, o trompă subțire, răsucită-n spirală, în veșnic tremur ca un
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]