995 matches
-
-mă. Hai să-ți spun povestea vieții mele. Pentru că în câteva minute va fi o cu totul altă poveste. Voi fi numită Demonul cu Oase Albe. Haide, Micuță Lună, desfă lacătul de la gura ta strânsă. Nu e atrăgător când îți încleștezi maxilarele așa. Ești o fată frumoasă. De ce nu mă lași să-ți aranjez sprâncenele? Adu-mi forfecuța. Trebuie să o fac acum ori niciodată. Nu? Ce s-a întâmplat? Nu te mai zgâi la mine ca și cum tocmai ai fi înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Federigo, câinele tău de acasă! — Fede! Fede! strigi, dar câinele mârâie sub tren și amușină. Ce urmă caută? Nu cumva pe-a ta? Te-ai Întors cu spatele, să nu te recunoască cei doi soldați posaci care stau cu mâinile Încleștate pe armă. — Actele! — Unde mergi? Răspunde! — De unde vii? Arată actele! — Stai! Stai sau trag! Mergi grăbit, alergi, repede, tot mai repede, tot mai repede, gara o simți În spate cum se face, În urma ta, tot mai mică, iar petele roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
uscat, deasupra lor vălătuci negri, pufoși se scurg peste capetele celor care urcă necontenit, coboară geamantane, sacoșe, saci, valize, lumânări Împodobite cu flori de hârtie, cutii mari de lemn, coșciuge. Gâfâi, Îți ștergi cu o mână tremurătoare obrajii umezi, Îți Încleștezi palma pe balustradă, nu Îndrăznești să te uiți În golul amețitor ca să nu aluneci de pe treptele de ciment până În bezna rece, cine te-a pus, străinule, să faci un asemenea drum pe ceață și pe Întuneric? * Tocmai din cauză că știi versul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul, ca să mă prăbușesc În adâncurile fără fund, umede, Înghețate, care au să se Închidă, uleioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
au Încremenit Între riduri. Tace. — Așa cum se Întâmplă uneori, draga mea, se petrecuse o adevărată simbioză Între ei. Adoptaseră unul de la altul fraze, gesturi, cuvinte, ba chiar și amintirile celuilalt. Cum adică adoptaseră amintirile celuilalt? Mâinile ei Înmănușate s-au Încleștat pe volan. Oare nu asta a Încercat și ea, ani de zile - să-i simtă alături În coșmarurile din care se trezește transpirată, cu inima bătând, cu gâtul Încordat de strigătele mute? Nu la asta s-a tot gândit, stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
știe. Iar chiparos am văzut doar la Roma Ca să mă trezesc, Îmi Înfig unghiile cât pot de adânc În carne, strâng pumnii cât pot, atâta doar că unghiile mele sunt și ele de carne și pumnii pe care mi-i Încleștez sunt vătuiți, strâng cât pot dinții, pumnii și așa sunt sigur că sunt treaz, nu visez. Sunt aici și strig: — ...Măcar tu recunoaște-mă! Măcar tu uită-te la mine, mamă... În toate poveștile, mama e cea care te recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
piept, un biet bătrânel rămas singur, un mort copleșit de mormanele de flori ale cântăreței. Mai apucase să-i vadă spatele gol, abia acoperit de blana pe care și-o punea din mers cu o singură mână, cealaltă fiind prea încleștată de mâna tânărului. Niciodată nu se mai simțise atât de umilit ca bărbat și cu totul înfrânt ca general. Nici măcar la Austerlitz. Încercă să se scoale din pat, dar nu reuși. Avea membrele înțepenite. Trupul lui suporta din ce în ce mai greu iernile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
măritat? i-a aruncat batjocoritoare Sofia, uitându-se în direcția fostului ei soț. Luca n-a sărit niciodată în apărarea nimănui. El alege întotdeauna calea cea mai ușoară. În vreme ce se târa către podiumul unde stătea David, cu câte-un copil încleștat de fiecare picior, Sofia arăta ca o persoană care are nevoie disperată de o proteză dublă de șold. Femeia a înșfăcat microfonul, l-a întors către ea și a bătut în el ca un adevărat profesionist, ca să se asigure că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tratezi cu ea, m-am gândit c-ar trebui să încerc să fac eu chestia asta. Alison știa că sărise calul cu acea ultimă frază, iar chipul lui Luca n-a făcut decât să i-o confirme. Bărbatul și-a încleștat fălcile, iar ochii îi străluceau din cauza furiei care mocnea în interior. — Aici nu e vorba de curaj, a spus el pe un ton controlat, dar în care clocotea mânia. E vorba de faptul că trebuie să mă am bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
scăpa de intrusul în a cărui privire citea o hotărâre de neclintit și se întrebă ce mama dracului făceau oamenii lui de nu-i veneau în ajutor. Targuí-ul își pierdu răbdarea. înfipse mai adânc hangerul și cu mâna stângă îi încleștă gâtul, înăbușind astfel un strigăt de durere ce se zbătea să iasă. — Cine e bătrânul? - insistă. De ce l-au luat? — E Abdul-el-Kebir. O spuse pe un ton care explica totul, dar înțelese că acel nume nu însemna nimic pentru intrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sperase la o respingere totală a propunerii și care acum arăta cumplit de dezamăgit. Fliss numără mâinile ridicate. Sugestia Lindei adună câteva voturi, dar majoritatea zdrobitoare se pronunță În favoarea lui Rachel. Asta n-a mirat pe nimeni. Linda, cu maxilarul Încleștat de furie, Își adună colile și spuse plină de mânie: — Voi pune, desigur, În aplicare hotărârea participanților la ședință, dar vreau să subliniez că anumiți membri ai Consiliului, care erau foarte interesați de propunerea originală, vor fi teribil de dezamăgiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pricepe să mintă, am zis. Așa că nu suflă o vorbă și Își susține nevinovăția. Strategia asta i-ar putea aduce o condamnare. Va observa toată lumea că știe mult mai multe decât spune. Rachel se uita fix la mine, cu maxilarul Încleștat de furie. — A mers prea departe, zise. De prea multe ori, prea multe promisiuni pe care nici măcar nu i le cerusem... Dacă atunci ai fi luptat ca să-l păstrezi, nu s-ar fi Întâmplat nimic din toate astea, am replicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ca să nu stârnesc praful. Așa e la țară, acolo se stârnește doar praful. În schimb, la oraș se stârnesc tot felul de alte prafuri. Înțelegi? Nu-i nimic dacă nu înțelegi. Mă sprijineam cu brațele întinse, iar mâinile mi le încleștasem de marginile căruței. Legănam picioarele, urmărind cu privirea dungile pantalonilor. Vezi de câte îmi amintesc acum? Strașnică memorie, nu? «După o dungă ca asta se cunoaște un domn elegant», spusese croitorul. Într-un târziu, drumul cu gropi s-a sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spre mine și îmi spunea să mă duc la culcare. Între timp îl lua în brațe pe Toni ca la wrestling și se opintea cu toată puterea să-l tragă înapoi, însă acela își înhățase nevasta, cu o mână îi încleșta gâtul și cu cealaltă o ținea strâns de braț. Ea încerca să se smulgă, îl călca pe picioare și lovea cu pumnii în burta lui, ca într-un sac de box. Uneori cădeau toți trei peste masă, alteori se împiedicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ajuns în orașul Covasna. De la Covasna am fost luați de mașina clinicii. Șoferul era drăguț și ne-a pus lucrurile în portbagaj. În mașină, inima mea s-a făcut mică de tot și s-a mutat în gât. M-am încleștat de mâna mamei. Șoseaua avea multe curbe, pe alături curgeau pârâiașe, iar pe marginea șoselei erau așezate indicatoare cu o căprioară desenată pe ele. Și aici treceam prin tunele înguste și cufundate în beznă, pe pereți se scurgeau picături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
vrea să se întoarcă, Hava cea toantă, cum de reușise să mă înșele că acesta ar fi cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla, iar mă târăsc în urma lui din cameră în cameră, dinții îmi sunt încleștați din pricina jignirii, jelește-i plecarea, pentru că niciodată nu se va întoarce și nu își va mai vedea țara în care s-a născut. Unde pleci, în Tibet? îmi încerc eu norocul condusă de un presentiment puternic, iar el încuviințează, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vorbesc niciodată. Din spate, Îi auzea trecînd printre buruieni ca hăitașii Într-o vînĂtoare de iepuri. Se Împrăștiaseră și Înaintau ca niște scormonitori, aruncînd luminile lanternelor printre buruieni. — O, Enrique, spuse, ajută-mă. Își luă mîinile de pe ceafă și le Încleștă pe coapse. „E mai bine așa“, se gîndi. „Dacă fug o să tragă. O să fie mai simplu așa.“ Se ridică Încet și Începu să alerge către mașină. Acum raza reflectorului o prinsese din plin și ea alerga văzÎnd doar lumina, ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de liniștită, în ciuda iadului din jurul meu. Jake mi-a răspuns la mesaj, iar eu am făcut pace cu lumea! Este foarte relaxant să zaci pe o bancă sub cerul înstelat, în aerul înmiresmat al nopții, privind o hoardă de oameni încleștați într-o luptă frenetică, în timp ce tu nu ai nimic de făcut decât să te lungești, să-ți sprijini capul, să duci paharul la gură și să te pierzi în reverii fără sfârșit legate de reîntâlnirea pasională cu iubitul tău, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
a șasea. Poate că acum începe să gângurească: ma-ma! ta-ta! O pală de vânt mă dezechilibrează serios. Curtea școlii răsună: oooo! ăsta o mierlește la sigur! Mă răsucesc și fac un salt până la geamul secretariatului. Mâna mi se încleștează de pervaz. Picioarele mi se bălăngăne în aer, apoi reușesc să le aduc înapoi pe cornișă. Curtea urlă: bravo, spidermanee! Pe coridor lumea e extaziată. Primesc un semn de admirație: țoc-țoc! pe ambii obraji, de la profesoara de informatică, stăpâna viselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de război. Dunga subțire de păr din mijlocul frunții i se zbârlise amenințător, buzele înroșite, tumefiate păreau că murmură un cântec de bătălie. Sabina se aruncă peste Leo și-și înfipse unghiile în pieptul lui. Ars de durere, acesta se încleștă de sânii ei, care se legănau furioși de la stânga la dreapta. În prima fază a învălmășelii, Siegfried profită de un moment de neatenție și străpunse buzele Pepitei. Înăuntru găsi cald, beznă și o umezeală care-l făcu să alunece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mai de sus, izbucnesc tropăieli iuți, sacadate, icnete și înjurături scabroase de mamă, de copii, de unchi și de mătuși, după care ușa de scândură se trântește în trombă de peretele coșcovit, iar pe pat se prăbușesc de-a latul, încleștați într-o îmbrățișare soră cu moartea, Marele Sile și Micuțul van Vierme! Acesta, ultimul, epuizat de povară, era stacojiu la față. Toc-toc! Ce priveliște duioasă, de cuplu, pe toți dracii! comentează malițios Dănuț. M-hm, dacă nu te-aș cunoaște
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
la trăscău și nu mai facem nici o molfă, în seara asta. Mă lași? Normal! "Greșeala nu-i în stele, ci în mintea noastră, Brutus!" Nu mă stresa și nu mă pistona! Ai răbdare, te rog! Triangulez! Unu-doi: "Magnifica Veronă încleștează Două vechi clanuri. Ura nu cedează...!" Lasă-mă, nea-tată, ca să cuget, la o chestie fiabilă, sustenabilă și implementabilă. Încet! Să-mi vie vederea! Viziunea! Inspirația! Scanez! Doi-trei: "Podul de piatră S-a dărâmat! A sosit dracu' Și l-a luat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Mă, Castravete, n-ai venit, dracului, odată, mă...?! îl ceartă el pe Avocat, care răsare, gâfâind, din beci și îi întinde sticla și cămașa. Dănuț smulge dopul cu un bobârnac și-i toarnă cu forța alcool, lui Nae, printre dinții încleștați în spasm, cinstindu-se și el îndemânatic, cu o dușcă memorabilă (și neputându-se opri să cugete, freudian: Are puls. Oare o fi ajuns, totuși, Corsicanul, la orgasm?). Cocuțo, nene, hai! Ușurel! Ușurel! Nu s-atinge nimeni de tine, mămico
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
liniștită! Încercă să zâmbească, parcă i-ar fi fost rușine de spaima trecută. Petre, cu spinarea îndoită ușor înapoi, țeapăn ca o stâncă, strângea hățurile, repetând lin și totuși poruncitor: ― Hohoho!... Hohoho!... Privindu-l, Nadina parcă vedea cum i se încleștează mușchii brațelor ca niște căngi de oțel și cum îi cresc mereu puterile, cu cât își înfige picioarele mai dârz în pământ. Își recăpătă calmul complet. Ajunse iarăși veselă în Amara și, coborând din sanie, râse de toată întîmplarea, ciripind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se deplasă spre cel mai apropiat perete. (Simți în sfârșit metal lucios cu degetele.) Unde este panoul secundar de control al aterizării? A... aici. (Pipăi câteva comutatoare.) Butonul de blocare în spate..? aici. Nu era prea departe... Mâna i se încleștă pe o lampă electrică. Acționă declicul. Țâșni lumina, difuză, care dezvălui șapte siluete fantomatice. Profitând de această firavă lucire, Dallas și Lambert se dotară cu propriile lămpi electrice. Cele trei lanterne împreună dădeau destulă lumină pentru continuarea activității. ― Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]