717 matches
-
Dumnezeu. Conceptul de „participare” (μετουσία) îi permite Sfântului Grigorie să susțină transcendența inabordabilă a lui Dumnezeu, simultan cu apropierea omului de Dumnezeu. De aceea, în lucrările sale de la maturitate, preferă să vorbească de „participare” (μετουσία), și nu de deificare, de îndumnezeire. Pare din ce în ce mai mult să fi evitat orice ar fi putut tinde spre compromiterea transcendenței necreate a lui Dumnezeu<footnote Norman Russell, The Doctrine of Deification ..., p. 231-232. footnote>. Sfântul Părinte Capadocian Grigorie de Nazianz a fost capabil să utilizeze conceptul
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
frecvent utilizată pentru creșterea omului în împlinirea în Dumnezeu. După cum spuneam, Sfântul Grigorie de Nyssa pare a fi fost conștient de ușoara și posibila tendință de compromitere a transcendenței și incomprehensibilității totale a lui Dumnezeu, compromitere adusă de implicarea terminologiei îndumnezeirii. Pentru el, terminologia „participării” (μετουσία) furnizează o cale alternativă pentru exprimarea relației noastre din ce în ce mai profunde cu Dumnezeu prin uniunea cu energiile Sale, în timp ce natura Sa rămâne cu totul dincolo de înțelegerea noastră<footnote Ibidem, p. 232. footnote>. Modul în care o
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
credința Sfântului Grigorie în transformarea sau transfigurarea ontologică individuală, în dorința sa ascendentă de Dumnezeu (o transformare care, trebuie să subliniem din nou, nu este niciodată completă), este necesar să insistăm puțin asupra înțelegerii capadociene a procesului de θέωσις sau îndumnezeire. Sfântul Grigorie de Nyssa presupune că acest proces de îndumnezeire este unul care permite și acompaniază, în același timp, actul dăruirii. În timp ce nu trebuie să presupunem că învățații capadocieni ar poseda o înțelegere identică a procesului de θέωσις, discuția lansată
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
dorința sa ascendentă de Dumnezeu (o transformare care, trebuie să subliniem din nou, nu este niciodată completă), este necesar să insistăm puțin asupra înțelegerii capadociene a procesului de θέωσις sau îndumnezeire. Sfântul Grigorie de Nyssa presupune că acest proces de îndumnezeire este unul care permite și acompaniază, în același timp, actul dăruirii. În timp ce nu trebuie să presupunem că învățații capadocieni ar poseda o înțelegere identică a procesului de θέωσις, discuția lansată de Verna Harrison asupra relației θέωσις-ului cu implicarea socială și
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
dăruirii umane în comparație cu dăruirea divină, se conservă totuși o „afinitate de caracter”. În sfârșit, Harrison scrie că această „sinergie a harului și libertății umane, sau participare și imitare, actualizează o reciprocitate și sălășluire mutuală între Dumnezeu și om”, ceea ce constituie îndumnezeirea<footnote Ibidem, p. 155 et passim. footnote>. După cum este binecunoscut în rândul teologilor, în primele sale lucrări, când menționează îndumnezeirea, Sfântul Grigorie de Nyssa o consideră a fi un rod al participării la însușirile divine. În prima lucrare, De virginitate
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
harului și libertății umane, sau participare și imitare, actualizează o reciprocitate și sălășluire mutuală între Dumnezeu și om”, ceea ce constituie îndumnezeirea<footnote Ibidem, p. 155 et passim. footnote>. După cum este binecunoscut în rândul teologilor, în primele sale lucrări, când menționează îndumnezeirea, Sfântul Grigorie de Nyssa o consideră a fi un rod al participării la însușirile divine. În prima lucrare, De virginitate (371), prezintă fecioria ca atribut suprem al lui Dumnezeu, care deifică pe toți acei care se împărtășesc de el. Fecioria
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
la Dumnezeu. Suntem dumnezei (în potență), uniți cu Hristos prin Botez, în moartea și învierea Sa. Ne împărtășim de Trupul și Sângele său prin Euharistie. Nu numai teologii ortodocși răsăriteni, dar și cei apuseni, găsesc mângâiere într-un sens al îndumnezeirii, o astfel de restaurare neînsemnând că devenim dumnezei. Participarea noastră la Dumnezeu este una la energiile lui Dumnezeu, nu la esența Lui, o participare prin slavă, acceptată în credință, care include a fi participanți la slava lui Hristos<footnote F.
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
sfârșit. Ieșirea din eternitate prin creațiune și intrarea în eternitate prin înviere. Timpul posedă o dublă săgeată: una este orientată spre moarte, cealaltă spre eternitate. Nu omul îl așteaptă pe Dumnezeu ci invers, omul e într-o continuă facere spre îndumnezeire, dar omul se află mereu în pericol de a rata ora astrală de iubire. Gloria dată omului de către Dumnezeu o reprezintă libertatea, aici sălășluiește antropocentrismul creștin. Omul de azi urmează individualismul lui Cain, îl paște Complexul lui Iuda, cel care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și prin suferință să-și amintească și să se instruiască când se mândrește cu măreția. Animal condus aici, adică în viața prezentă, dar mutat în altă parte, adică în veacul ce va să fie; iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclinația către Dumnezeu"112. În continuarea ideii perfecțiunii teleologice a omului prin îndumnezeire sunt descrise două concepții fundamentale care vor domina perioada scolastică și Renașterea. Prima dintre acestea este reprezentată de relația ce există între om și lume
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Animal condus aici, adică în viața prezentă, dar mutat în altă parte, adică în veacul ce va să fie; iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclinația către Dumnezeu"112. În continuarea ideii perfecțiunii teleologice a omului prin îndumnezeire sunt descrise două concepții fundamentale care vor domina perioada scolastică și Renașterea. Prima dintre acestea este reprezentată de relația ce există între om și lume ca relație între microcosmos și macrocosmos. Cosmosul se reflectă la nivelul uman sub forma unei
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
epoca modernă trecea cu tăcerea, timorată de opoziția susținută a catolicismului după care harul e numai o putere creată de Dumnezeu în suflete. Nichifor Crainic și-a dat seama că fără învățătura despre caracterul necreat al harului, concepția ortodoxă despre îndumnezeirea omului, importanta idee teandrică și toată spiritualitatea specifică a ortodoxiei se volatilizează. Ba s-ar putea spune că chiar și duhul creștinismului, căci dacă harul e creat, nu mai e posibil să ne împreunăm cu Dumnezeu prin Iisus Hristos dogma
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
spune că chiar și duhul creștinismului, căci dacă harul e creat, nu mai e posibil să ne împreunăm cu Dumnezeu prin Iisus Hristos dogma fundamentală a creștinismului ci prăpastia între Dumnezeu și om rămâne și mai departe în ființă. Despre îndumnezeire vom vorbi în legătură cu descrierea sistemului de mistică. Aici să spunem un cuvânt despre ideea teandrică, pusă la noi în circulație de Nichifor Crainic. Teandria este uniunea intimă între Dumnezeu și om. Modelul desăvârșitei teandrii îl avem în Iisus Hristos în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a desăvârșirii în Duh, sau a sfințeniei, sau viața religioasă realizată la maximum”. E cel dintâi care a concentrat într-o expunere sistematică „Teologia mistică” pe care o definește îndrăzneț și original, dar în acord intern cu duhul ortodox: „Știința îndumnezeirii omului”, întrucât „viață mistică e viața dumnezeiască participată”, în ea omul devine „dumnezeu prin har”. „Viața mistică e tot o colaborare teandrică, privită însă la un grad maxim de intensitate, în comparație cu viața creștină în general... Spre culmile vieții mistice însă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
purificării cuprinde îndeosebi silințele ascetice ale omului. Accentul principal cade pe lucrarea voinței omenești. Iluminarea se clasează la mijloc între asceză și mistică, accentul căzând atât pe lucrarea voinței omenești, cât și pe colaborarea harului dumnezeiesc. Faza desăvârșirii sau a îndumnezeirii se plasează în sectorul misticii propriu-zise, unde accentul este pe voința dumnezeiască, omul aflându-se în această fază într-o stare de pasivitate primitoare (Curs cit. pg. 160). Credincios concepției sale că viața mistică se dezvoltă în conexiune cu cea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de la Creator la creatură, la toată creatura. Cea de-a doua e modul special de a se manifesta și de a lucra în sufletul creștin ca putere suprafirească de mântuire de păcat, de recreare a lumii în Duh și de îndumnezeire a ei. Ceea ce numim inspirație naturală e în legătură cu prezența de imensitate, idee pe care o cunoaștem în alt aspect sub numele de Logosul seminal al lucrurilor, prin care Justin Filosoful își explica similitudinile dintre cugetarea păgână și adevărul creștin, similitudini
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
harul său supranatural. E pe de-a-ntregul greșită ideea că sfântul se lucrează pe sine ca proprie capodoperă morală. Aceasta n-ar însemna cu alt nume decât păcatul lui Adam, care a voit să fie Dumnezeu prin natură. Desăvârșirea sau îndumnezeirea creștină nu e posibilă decât prin har. Ascetul aduce un material pregătit în puritate pe cât e cu putință naturii omenești luminate de credință; dar Dumnezeu însuși e cel care făurește din acest material capodopera sfințeniei, supraomul creștin sau omul îndumnezeit
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și prin suferință, să-și amintească și să se instruiască atunci când se mândrește cu măreția. Animal condus aici, adică în viața prezentă, dar mutat în altă parte, adică în veacul ce va să fie; iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclinația către Dumnezeu. Se îndumnezeiește prin participarea la iluminarea dumnezeiască și nu prin transformarea sa în ființă dumnezeiască”( Sf. Ioan Damaschin: Dogmatica, p. 99.). Prin alcătuirea lui, omul e deci, cea mai complexă făptură a lui Dumnezeu. Două
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
enigmatic, de participare (méthexis), căci modelul filosofic grec este static, pe când cel palamito-stăniloaean este prin excelență dinamic, pătruns, totodată, de profunzimea spirituală a bucuriei creației. Platonismul e spațial, lumea e umbră a ideilor, pe când " Tot dinamismul sau mișcarea creației spre îndumnezeire își are cauza în dinamismul lucrărilor dumnezeiești, care urmăresc conducerea creațiunii spre îndumnezeire"16. Exegetul său polonez (punctul de vedere al unui occidental mi se pare relevant) vede aici geniul Părintelui Stăniloae, care a evitat cu strălucire atât tentațiile deismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este prin excelență dinamic, pătruns, totodată, de profunzimea spirituală a bucuriei creației. Platonismul e spațial, lumea e umbră a ideilor, pe când " Tot dinamismul sau mișcarea creației spre îndumnezeire își are cauza în dinamismul lucrărilor dumnezeiești, care urmăresc conducerea creațiunii spre îndumnezeire"16. Exegetul său polonez (punctul de vedere al unui occidental mi se pare relevant) vede aici geniul Părintelui Stăniloae, care a evitat cu strălucire atât tentațiile deismului catolic, cât și pe ale panteismului, de care nu au scăpat, la un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
străbaterea lui însemnând dispariția depărtării și atingerea categoriei aproapelui, sesizată de Edgar Papu în universul eminescian. Din dimensiunea timpului se trece "într-o dimensiune total diferită", cum sesizează Maciej Bielawski. Acum se produce o transformare ontologică pe care o numim îndumnezeire. Omul nu are prezent, deși, după spusa lui Eminescu, "în prezent le-avem pe toate", căci el trebuie "să moară" neîncetat, dat fiind că "n-avem în noi o viață desăvârșită, infinită". În acest sens, omul nu este un dat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ipostas. S-a unit ca să dea cinstire trupului și însăși firii muritoare, astfel ca duhurile cerești să nu se creadă mai de cinste decăt omul și să nu se socotească dumnezeiești". Învierea lui Hristos redă firii marele dar al posibilității îndumnezeirii. Însă, acest dar devine lucrător doar cu condiția asumării integrale a firii umane. Hristos a făcut acest lucru. Mai rămăne ca omul să înțeleagă că unitatea propriei persoane este destinată acestui mare dar, și că nimic din cele dăruite de
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
român, cât de înstrăinat cu gândul, care intrând în Mănăstirea Putna și dând cu ochii de mormântul lui Ștefan să nu lăcrămeze îngenunchind. E atâta sfințenie în acel ungher de biserică; e atâta suflet strâns de veacuri acolo; e atâta îndumnezeire în acel binecuvântat colțișor de biserică, că te uiți pe tine, stai pironit uitându-te și-ți trece pe dinainte, ca năluci, file-file, toată povestea neamului. Câți împărați și domni! Câți sfetnici și viteji! Cât norod de veacuri n- au
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
putere datorită faptului că sufletul lor drept a locuit atâția ani În trup și trupul a fost vreme Îndelungată slujitor al sufletului”321. Așadar, trăirea rapor‑ tului personal cu Iisus Hristos Într‑o formă plenară reușește să prelungească starea de Îndumnezeire atinsă de un astfel de viețuitor și asupra trupului său. După săvârșirea din viață, rămășițele pământești mențin puterea dumnezeiască din vremea când trupul lui era unit cu sufletul. Este rânduit ca toți să meargă În mormânt, dar moaștele dovedesc neputrezirea
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
devenind artă pură, care mărturisește suprema frumusețe a Iubirii lui Dumnezeu. Atanasie Berzescu spunea: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)<ref id=18>http://ro.wikipedia. Org/wiki/Radu Gyr</ref> în fața Tribunalului Poporului, în procesul din
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
vom pune Creatorului, poate cine știe, vom obține, printr-o licărire de lumină, un dram de sunet, o silabă, un început de răspuns. Darwin își încheie cartea 134 așezând omul acolo unde îi este locul, adică în mijlocul naturii echilibrate prin îndumnezeire. Așa cum spuneam, vom adopta metoda lui Darwin, aceea de a privi din lateral și de a încerca să deslușim ceva. Într-o genealogie a moralei, Francis Fukuyama 135 insistă asupra caracterului natural al originii și formării conștiinței de sine. El
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]