542 matches
-
candela; și de-afară, rază de lună nu se strecura, o noapte adâncă era în preajmă, afară, în marea întunecoasă a brazilor; și prin întunerec se căutară brațele, și prin întunerec trupul mlădios și tare al maicei se zmulse tremurând; înfiorată apoi, cu inima în zbateri grăbite, fu prinsă, căzu gemând la pieptul tânărului, cu fruntea pe pieptul lui întâiu, piept la piept apoi, înlănțuiți căzuți ca într-o veșnicie de fericire, ca într-un întunerec al păcatului, al înfiorării. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
este, însă și un poet al dragostei de patrie și de patrie mică - Basarabia (volumul - Lacrimi pentru Basarabia, 1995). În poezia sa „transformă duritățile și asprimile în gingășii și frăgezimi, fulgerul în rouă, negurile în zăpezi; gândurile însângerate în gănduri înfiorate și înmiresmate.” Lumea este prezentă într-o nouă viziune: „altădată materiale, grele, apăsătoare, a senzațiilor, sentimentelor, altădată trăite la limita paraxistica a tragicului ”, în cea „a preaplinului sufletesc.” Astfel, în Limite: „La logodna insului cu luna, Când sub gene candele
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
propriului meu priveghi, trântesc ușa cu toată forța, dar iarăși nimeni nu observă asta, alerg pe străzi până la marginea orașului unde, cât vezi cu ochii, se întinde câmpul acoperit cu zăpadă de un alb imaculat. Alerg pe zăpadă și descopăr înfiorat că nu las nici o urmă. Oricât mă străduiesc să apăs tare, tare cu picioarele în neaua rece, ușoară, nu rămâne nici o urmă. De acum trebuie să mă obișnuiesc, acesta sunt eu: cineva care pășește pe zăpadă fără să lase urme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu îi mai era mare, ci impunător. Barba albă care-i invada fața îi conferea măreție, monumentalitate. Tot ceea ce până atunci fusese un necaz, devenise un motiv de admirație. „Dumnezeule, dar ce căpățână de taur comunal poate să aibă!“, spuneau înfiorate femeile care până mai ieri nu se grăbeau să i-o compare cu ceva. Colegii, în special, nu încetau să-l toarne la Inspectorat, ca și cum le uzurpase un drept. Ei, care până atunci contau de frumoși, arătau ca niște murături
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu palmele desfăcute pâinea proaspătă, aburindă și bine mirositoare, ca pe pruncul născut într-o iesle amărâtă, simbol al victoriei vieții asupra morții, al eternei viețuiri omenești pe Terra. ... Iar când va fi să se audă în sat, peste liniștea înfiorată a livezilor tulburată de zborul nocturn al păsărilor călătoare, clopotul bisericii vestind cu indiferență păgână plecarea "celui mai păcătos dintre pământeni" pe drumul fără întoarcere, n-aș vrea să iau cu mine după moarte nimic altceva decât o gură plină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe Rosinante hamletiene, alături de morile de apă, mici, bondoace, bătute-n cap și bonome, păstrând în ochi o poftă de viață pe cât de neghioabă, pe atât de inteligentă. Și atunci, în acest secol al vizualului al cărui rob sunt, constat înfiorat că mă aflu în fața Cavalerului - Moară de Vânt și a scutierului său - Moară de Apă. Sunt ei. Și, cutremurat, ca omul căruia îi revine o boală veche, constat că devin din nou mulinolog și aș fi gata să încalec cu
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
doua zi cu colegii la școală. Ai văzut cum sa luptat cu leul sau cum a răpus crocodilul care se apropia amenințător de Jane? Sau cum Tarzan și Jane înotau pe sub apă, iar ea era dezbrăcată complet?! (Peasta o rememoram înfiorați.) Cât despre scena în care cei doi fac cunoștință, iar el se bate cu pumnul în piept și zice „Tarzan“, apoi o lovește pe ea în piept și zice „Jane“, apoi iar pe el, apoi pe ea și tot așa
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
viață pietrei din care s-a Încarnat frumoasa Galateea. Lucrurile sînt totuși mult mai clare dacă facem abstracție de zeiță. Cum ar spune Rousseau, Pygmalion preferă minciuna descoperită de el unui adevăr descoperit de altul. MÎngîind statuia, degetele sale așteaptă Înfiorate ca piatra sa Înceapă să palpite și să devină carne omenească. El ne declară astfel cu pasiune că Încrederea grecilor În sculptură mergea pînă acolo Încît o socoteau capabilă mai mult decît să imite viața; s-o Înlocuiască. Desigur, e
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
din interiorul ei, cineva striga nebunește după ajutor. Se îndreptă în grabă spre o ieșire, coborând treptele scărilor cu inima frântă și bătându-i nebunește. Picioarele îi erau goale pe dinăuntru, fără de folos, iar mâinile se legănau la întâmplare, căutând înfiorată la lumina unui felinar de stradă chipul lui Alin, aerul pe care-l respira și o ținea în viață, lumina ochilor săi. Era aurul pe care și-l dorise cu atâta ardoare în toți anii din urmă. Aruncă priviri rapide
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
a strîns mîna secretarul de partid ori directorul. Ei cer. Sau se îmbolnăvesc și tu, tatăl lor, trebuie să fugi, să te zbați, să bagi mîna în buzunar și să scoți, altfel se sting sub ochii tăi... Mda, murmur eu înfiorat. Viața, Mihai, viața e adevărata artă! exclamă Brăduț, ca o completare. Du-te, domnule! strigă la mine Luchian. Dacă mai stai mult aici, o să-ți pară rău și pentru ce-ai scris. Vorba ceea a dumitale: sînt unii pentru care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
brutalitate de pieptul halatului, de-acolo unde, în serile noastre, degetele mele se apropiau cu timiditate și-i descheiau încet nasturii bluzei subțiri, sub care, într-o venă de pe sînul stîng, inima ei își trăda neliniștea. Am bruscat-o", gîndesc înfiorat, aproape dezgustat, pătrunzînd între blocurile îngrămădite ale Cartierului de Nord, în care verdeața a fost înghițită de beton și asfalt, iar șoseaua-ți urlă sub fereastră, că te întrebi dacă proiectanții au avut și cap, sau capul lor era preocupat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pentru un eventual transport spre un spital din vestul țării. Într-o după amiază, în timp ce mă odihneam și era o liniște generală în acea aripă de spital, aud o voce divină ce venea din vecinătatea spitalului. Ascultam extaziat, cu sufletul înfiorat și cu lacrimi pe obraz!... Vocea aceea atât de frumoasă mi-a adus o stare de fericire și nu mă săturam ascultând-o! Gândeam atunci că, dacă aș fi murit, n-aș fi mai încercat o asemenea fericire! Mi-am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
colosală! Așteptând, am o tresărire oarecare și părăsesc rândul, urc spre facultate să văd ce-i cu examenul... Nici o mișcare! Întreb pe cineva care-i situația și mi se spune că examenul s-a terminat - comisia lucrând la finalizarea rezultatelor. Înfiorat, bat la ușă, intru, spun că sunt candidat la acest examen, un tovarăș îmi spune că rămân pentru sesiunea următoare, în timp ce „Doamna președintă” mă îndeamnă să trag un bilet și să mă pregătesc pentru răspuns. Trag biletul, constat că pot
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pâine udat cu lacrimi?! Îl vezi pe Ștefan Voievod în surghiun, oploșit la căldurică, putrezind, plângându-și de milă, blestemându-și vitregia ticăloasei sale sorți?! Un trăsnet despică cerul și-apoi tunetul bubuie pierzându-se printre nouri. Doamne, șoptește Daniil înfiorat... Sau îl vezi pe Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic, hohotind sarcastic, îl vezi în patru labe, lingând papucii Slăvitului Padișah, cerșind îndurare, vânzându-și țara în schimbul tronului pierdut?! Mă prind pe barba Profetului că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
priveam în hăul abisului căscat ce-mi răspundea... Ce mă striga... Ce mă chema... Când ai pierdut totul, nu-ți mai pasă nici de viață, nici de moarte... Își cuprinde în palme obrajii ce ard ca focul. Doamne, îngână Daniil înfiorat. Mare trebuie să fi fost întunericul din tine... Nu... nu mai eram! Nu... nu mai sunt Domnul Moldovei, Sihastre! Nu mai sunt! strigă Ștefan răgușit, disperat, plecând capul. Trufie! Numele tău e Ștefan!. Ești! Ești Domnul Moldovei! strigă Daniil scuturându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nimicește-i! Trăznește-i! Spulberă-i! Varsă asupra lor urgia mâniei tale! Aruncă-i în întunericul cel fără fund unde-i plânsul și scrâșnirea dinților! Să știe că cine scoate sabia, de sabie va pieri! Îi sfânt mare, ce gândești? șoptește înfiorat Toader. Sfântul cade cu fața la pământ implorând: Tu, Dumnezeu al meu! Fă dreptate pe Pământ, până nu-i prea târziu! Oameni buni! Vă prorocesc "Plinirea Vremii"! Privegheați și vă rugați, că nu știți când trâmbițele Apocalipsei vor suna înfricoșata Judecată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
urmărește icoana lui... Parcă îl văd... A fost cumplit... Deși mă doare amintirea, o să-ți povestesc. Trebuie să știi și tu, spune Ștefan cu ochii închiși și ascultându-și gândurile ce se învălmășesc nebune. Văd... și acum îl văd, murmură înfiorat Capul lui taica rostogolindu-se printre blide și pocale... Și... și ochii lui albaștri, albaștrii lui ochi, căscați, mirați parcă de ce i se întâmplă... Țipătul ascuțit al miresei și acum îmi străpunge creierii... Și-i era frate! tună el cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag: Să ne încălzim dar... spune și ia plosca, umple două ulcele cu vin. Zi, bogdaproste! Să-i fie lui taica, maicăi și Maruței, adaugă și Varsă câteva picături. Bogdaproste... Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
măreț sau mai umil. Important este să dai măsura puterilor tale. Să te dai pe tine însuți totul! Să nu uiți nici o clipă, Domniile-s trecătoare, Moldova e veșnică! rostește el cu o vibrație adâncă în glas și se strânge înfiorat. Ție ți-i frig, Alexandre? Nu... M-a luat așa, un fior... Se schimbă vremea, mă dor oasele. De fapt, e toamnă târzie... Să ne încălzim și noi, îndeamnă el și umple ulcelele, întinzându-i una. Zi bogdaproste... Bogdaproste... Bogdaproste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cheia. Pentru câte o fâșneață cu năbădăi s-or făcut răzbele și nu s-o putea meșteri o flecușteață de cheiță s-o închidă și s-o deschidă de parcă nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase? Negrilă, înfiorat, cât de frică, cât de frig: Iaca pentru ce dârdâim la miez de noapte în țintirim! Strigoii zgreapțănă să iasă din coșciuge, salcia în noi cât stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își taie beregata, jeluindu-l. Săracu' boier Cupcici... Ceee?!... L-au belit! Dumnezău să-l ierte... A fost un om tare cumsecade, îl căinează Isaia cu jale în glas. Nu! Nu poți să-i faci una ca aiasta, intervine Alexa înfiorat. Ne pedepsește Dumnezău... N-ați aflat?! bocește Isaia, perfid, îndurerat. Sărmanul boier Alexa... I-a și înmugurit salcia. Fie-i țărâna ușoară, își face el cruce, cu smerenie. Ar trebui să-mi săruți mâinile! le spune apoi brusc pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un brânci să-i dăm. Parcă-i și aud clopotul de îngropăciune... "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare! Seamăn pe lume nu are! Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul. Ești mare! rostește Negrilă cu admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie Alexa. Astăzi chiar, iscoada mi-a adus vestea: la Adrianopole, armia otomană, cu Măritul Mahomed în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ușa: "Vrei ajutor?! Închină-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos! Vând osanalele! Tămâia pontificală! Gogoșii sanctificați! Agheasma! Tractatele măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță capul, își freacă ochii cârpiți, roșii de nesomn și oboseală, clipește des; îl usturau de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Eu, eu nu caut iertarea, ci ispășirea... Și... și nu pot fugi de mine însumi! Nu-mi voi afla liniștea și nici iertarea până nu voi găsi calea de a-mi izbăvi țara... Să te audă Dumnezeu. Ștefan se strânge înfiorat: Știi ce mă doare mai mult și mai mult? Nu trădarea Apusului cu liota lui de regi și crai. Cine sunt eu, pentru ei? Cine sunt ei, pentru mine? Mă doare cumplit mă doare că m-au părăsit ai mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]