929 matches
-
pe placul lor. „Morții nu sunt morți!” M-am dus să vizitez mormântul lui George Enescu din cimitirul Père Lachaise și am văzut că la poarta cimitirului făceau coadă lungă carele funebre cu sicrie în ele. Mă uitam lung și îngândurat cum din hornul înalt al crematoriului, una-două, răbufnea un nouraș de fum. Trupul parizienilor recent decedați se prefăceau în scrum și fum. La fel am văzut scrum și fum în cel mai frumos cimitir din lume, în cel de la Genova
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
au plecat. În odaia domnului s-a făcut liniște. Ștefan își aruncă ochii către crucifixul de deasupra căminului, cu Iisus răstignit. Câte zile ne-o da Domnul, mormăie el. Au Mahomed mai degrabă... Ștefan se așează în jilț, la masă. Îngândurat, răstoarnă clepsidra și-i urmărește prefirarea, fir cu fir, bob cu bob. Domnul bate din palme și Chiribuță, copil de casă, ce moțăie pe pernuța lui lângă ușă, sare în picioare strigând: Slujba Domnului! Chiribuță, tu ce zici de toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
retrăi totul... Ce-ai face? Ce-ai alege? Ai merge pe același drum? De-aș retrăi totul?... și Ștefan rămâne pe gânduri. Ce-aș alege?... Nu... Nu știu... Grea întrebare... Regreți? Te-ai dezice de tot ce-ai făptuit? Pășește îngândurat, târșind piciorul: Știu eu?... Recunosc... Am mai greșit... Dar... dar nu cred... nu cred că m-aș dezice. Ar însemna să reneg lupta noastră. Și... și suferința... Toți morții noștri... Și Baia... Și Lipnic... Și Podul Înalt... Și... și chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
doare ceva? − Ce știu eu, Săndel? Eu nu pot s-o întreb, tu știi că dumneaei mă ține că-s afurisită și rea, dar să știi că îmi vine și mie să plâng, când văd cât e de necăjită și îngândurată. Am s-o rog pe Maricica, ea este mai îndrăzneață ca mine, poate că ne spune și nouă ce este cu mama; Era o zi blândă, de mijlocul toamnei. Cele mai multe treburi din câmp se terminaseră, vântul mâna frunzele căzute din
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și nostalgic atât cât trebuia să rezulte din partea unui scriitor de "fin de siècle". Emil Codrescu este mereu stăpânit de incertitudini, filozofează, dar e un iremediabil sentimental. Frumoasa Adela cântă la clavecin valsuri de Chopin, după care urmează molcomele și îngânduratele conversații în cerdacul de sub cerul senin al nopții. Adela este văzută de Emil mai degrabă ca o proiecție lirică a visătorului predispus la idealizare. Cunoscutul profesor cărturar N.I. Popa, într-un interesant eseu, scrie o analiză amicală a "ieșenismului" ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
am spune că nu cuvintele descriu Luna ci Luna născocește cuvintele pentru ca ele să înfățișeze mai bine sublimul din lumina ei. Iar autorul "Adelei", sensibil și romantic, acceptă până la urmă Luna tuturor poeților. Poate de aceea era prezentă și la îngânduratele conversații dintre Emil Codrescu, eternul îndrăgostit, și frumoasa Adela, cântând apoi la clavecin valsuri de Chopin. În cerdacul lor "de sub lună" era aceeași prezență selenară, era și Luna lui Eminescu și cea a lui Turgheniev. Poate ceva mai mult a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
unui nume străin nouă. Galata se impune în ochii vizitatorului mai întâi ca o afirmare a vieții spiritului, ca un element fundamental învingător asupra răului din abis. Privesc încă o dată figurile blajine ale mitropoliților cărturari din muzeul sufletului românesc, cobor îngândurat treptele croite din lemn zdravăn pentru a mă regăsi din nou față în față cu vechea zidire a mănăstirii, încă suplă și trainică. E seară și se aprind luminile orașului din vale. LECȚIA NATURII Negurile se întind și orașul nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
a stat 15 minute; am vorbit și n’am vorbit împreună; ea credea că am vești proaspete, iar eu nu am mai primit nimic de 10 zile. Din ziare, de la radio, văd că și în Franța situația e turbure; sunt îngândurată, ca să spun numai atât. Azi dimineață piața: salada de vinete la figurat. Apoi la școală, la foarte frumoasa serbare a liceului, pentru comemorarea revoluției octombriste și a marelui Stalin, cu versuri splendide de Maiacovski (sic), dansuri rusești extraordinar de bine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din ungurește. Ședință simpatică, fără asperități și cu discuții sincere. S’a terminat la 9, cu aceeași fumăraie, uși deschise, strângerea scrumului. Masă frugală și copiii la culcare, repede. Și acum, obosită, scriu repede salutul meu jurnalier, azi duminical. Sunt îngândurată, am o săptămână grea; de plătit marți 3 500 de lei la Banca de Scont și la școală nu e niciun ban. Azi am vorbit de tine cu toată lumea; după cenaclu, aceeași întrebare: „Vești de la Monica?“ - și răspunsul greu și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o nuanță de dispreț de traiul modest al lui I.Gr.: „Mănîncă numai cartofi!” El mînca fripturi de porc și bea vinuri selecte. Se simțea puternic, sigur de sine, mai dezbrăca și cîte o fată. Colegul său arăta puțin la trup, îngîndurat și sceptic. Gr.V. Coban a murit de trei ani, în timp ce I.Gr. nu numai că trăiește, dar pare a avea și viitor. *O nouă ședință. „Acum ori niciodată!” Cuvîntul meu a fost construit (ideea mi-a venit pe loc) pe diferența
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
năzdrăvan, Chișinău, 1971; Byron, Peregrinările lui Ciaild Harold, Chișinău, 1979; Poeți letoni, Chișinău, 1983; M. Dudin, Versuri, Chișinău, 1984. Repere bibliografice: Raisa Suveică, Victor Teleucă, în Profiluri literare, Chișinău, 1972, 532-541; Mihai Cimpoi, Focul sacru, Chișinău, 1975, 155-165; Liviu Damian, Îngânduratele porți, Chișinău, 1975, 106-113; Mihail Dolgan, Crez și măiestrie artistică, Chișinău, 1982, 253-270; Gheorghe Mazilu, Cu scut și fără, Chișinău, 1983, 38-47; Ana Bantoș, Creație și atitudine, Chișinău, 1985, 104-116; Valeriu Senic, Creația lui V. Teleucă în școală, Chișinău, 1985
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
încă ploua, m-am grăbit să mă întorc la autogară ca sa prind autobuzul spre casă. Când am ajuns în autogară a stat ploaia. Am urcat în maxi-taxi și tot cu gândul la cum o să primească cei de acasă vestea, priveam îngândurată pe fereastră. La un moment dat, un copil a zis: “Tati, uite ce curcubeu frumos este pe cer!” M-am uitat și eu, și l-am văzut. Am întors privirea pe fereastra de lângă mine și un curcubeu și mai frumos
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
pământul greu de rele, sol bătrân de gânduri bune, Șinveșmânți un văl de pace răzvrătirea nfiorată Cum te-așteaptă-n sat la mine!... Dute, du-te, Moș Crăciune... De nu ți-o fi peste mână treci și pe la casa noastră, Biata mamă-ngândurată azi e singură la masă, Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră, Când vezi neatins și vinul, și colacul de pe masă. Desenați chipul lui Moș Crăciun. * Scrieți o scrisoare lui Moș Crăciun LA PAȘTI după George Coșbuc
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
unui inspector școlar care a venit de mi-a adus ordinul de mobilizare. Mă despart cu greu de școlarii mei, pe care-i las cu inspectorul respectiv. Parcă văd și acum privirile școlarilor rămași cu lacrimi în ochi! Sosesc acasă îngândurat, ceva mai devreme, soția observă norii din privirea mea! Iarnă grea, ger strașnic, frig în casă și chiar în inimile noastre! I-am spus soției să fie încrezătoare că totul va fi bine până la urmă. În acea noapte a despărțirii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
nervilor”, prin înstrăinarea de prezentul amintirii sale: „... acelui tu monstruos îi dădeam loc/de viață și de moarte/drept asupra aripilor/[...] el intră și iese zburând/ca propriul meu suflet nepăsător/ cu propriul meu suflet în minte/cu propriul meu îngândurat suflet/care atât de palid șoptea/lasă-mă liber”. Insinuată nu doar lângă trup, ci și lângă cuvinte, umbra „depinde” exact în măsura în care își cucerește „autonomia”: „Depind, deci, exist, iată fraza/De sărbătoare umbrindu-mă ca un copac/fără frunze.” Umbra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
se focalizeze. În majoritatea fotografiilor apăream eu. Nu m-am putut stăpâni să nu mă gândesc că ele serviseră ca un fel de aducere aminte a faptului că îl abandonasem. Într-o ramă de argint, polaroidul spălăcit cu un băiețel îngândurat, cu bretele și cască roșie de pompier, întinzând inocent o portocală pentru cine făcea poza. Bret, doisprezece ani, purtând un tricou Star Wars, pe o plajă în Monterey, în spatele casei pe care părinții mei o aveau în Pajaro Dunes. Tata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se îngroșase - era mai mare acum, nu mai semăna deloc cu băiatul timid pe care îl știusem în acele câteva luni pe Elsinore Lane - și ceva în purtarea lui sugera iertare. Viața lui secretă părea că-l făcuse mai puțin îngândurat, mai puțin încruntat. Ceva fusese rezolvat în sinea lui. Actorul dispăruse. Trebuia să-mi întorc mereu capul, pentru că altfel aș fi clacat. - De ce-ai fugit? am reușit să întreb cu o voce răgușită. De ce-ai fugit de noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
alți doi. Copilul a început să mămânce cu lăcomie, dar cu mare greu l-a terminat de mâncat. Unchiul l-a tăiat și pe al doilea și copilul a prins a mânca din ce în ce mai puțin și mai îngândurat. La un moment dat copilul a izbucnit în plâns: „Nene, nu mai poci, da’, să nu mă bați”. N- a mai mâncat și nici n-a fost forțat să mănânce. Unchiul i-a pus în poala cămășuicii pe celălat pepene
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
și apa rece a unei fântâni, cu care m-am spălat pe față abia a putut să-mi pună pe chip o mască de indifernță stranie sub care m-am furișat prin sat, printre cunoscuți, până acasă. Acasă, fețe triste, îngândurate, deznădăjduite. O scrisoare a Martei le comunicase că ea nu poate să mă ierte, că eu nu-mi iubesc copilul, că sunt neserios, că am amenințat că mă voi sinucide. Ce duh îi va fi inspirat Martei această scrisoare? Cu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Dinu Flămând, volum în care marele poet portughez, acolo ajutorul de contabil Bernardo Soares, străbate străzile Lisabonei sub chipul unui bărbat scund, cu mustață scurtă, la aproximativ 45-50 de ani, purtând un trenci de toamnă, ochelari, papion și pălărie, zâmbind îngândurat unor percepții lăuntrice. Impresia de autenticitate este atât de puternică, încât arunc priviri angoasate în jurul meu, așteptând să zăresc silueta cunoscută lunecând pe după colț. Nu e nici o îndoială. Sunt chiar acolo și calc pe pietrele de care și-a ros
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ne oferise un recital improvizat, într-o seară, la pianul din hotelul Maritim - și anume: să ne întâlnim peste 10 ani, exact în aceeași componență, la bordul unui vas care să refacă itinerarul... Odiseii. La auzul acestei năstrușnice propuneri, replica îngândurată a lui Thomas Wohlfahrt a sunat cam așa: „Nu știu, zău, David, ce să zic. Ulise a călătorit spre Ithaka vreo 13 ani. Mă tem că va fi greu să găsim un guvern sau o fundație privată care să finanțeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
brichetă mare, pătrată și violent multicoloră, pe care și-o scosese cu un gest regal din geantă. De majoratul meu sigur că-mi aduc aminte, cum să nu! Ce nebunie... Câte pregătiri și discuții... Al naibii trecut! Tăcură amândouă, trăgând îngândurate din țigări. Iar trecu tul, invocat de Clara și afurisit de Georgiana, se instală și el la masă alături de ele, ca un individ misterios și grav, îmbrăcat în frac și cu chipul ascuns de fumul cețos de țigară. Un individ
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îl făcea să se simtă aproape ca un om. Așa că mersese mai departe, făcându-se că nu vede Wolksvagen-ul. Pe platouri se filma Modigliani. Giulia avea curs cu Andrei Blaier; s-a strecurat încet, urmând șirul celorlalți studenți, până în atelier, îngândurată, preocupată de Andrei Ionescu, incapabilă să-și caute un loc bun, în care să viseze în liniște. Și-a pus CD-ul în computer și-a-nceput să lucreze la filmulețul ei, o scurtă poveste despre boema bucureșteană, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lipite. A plătit muscalul și i-a dat drumul. Cum nu se vedea nici picior de ființă trează, Zogru a intrat într-unul dintre bețivi și-a luat-o încet în urma lui Achile. Acesta mergea cu grijă, ca un om îngândurat, a trecut pe lângă un felinar și pe urmă a dispărut brusc. Impacientat, Zogru a mărit pasul și abia atunci și-a dat seama că ajunseseră în fața Cimitirului Bellu. A vrut să se uite de jur-împrejur, dar un pumn venit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mea că dau drumul la câini. A stat mult timp acolo în mijlocul drumului cu bucata ceea de mămăligă în mâini, parcă nu știa ce să mai facă, încotro s-o apuce. A plecat într-un târziu pe lângă garduri, abătut și îngândurat, cărând bucata de mămăligă pe care până la urmă o aruncă unui câine costeliv care se uita cu ochi flămânzi la el. Sărman câine, poate demult nu mai mâncase ceva și acum se îneca încercând să înfulece dintr- odată toată mămăliga
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]