885 matches
-
calitate mult superioară. Inovația mea în legătură cu sistemul de înregistrare trebuie să rămână secretă pentru moment, deoarece este ceva revoluționar și vreau să văd cum îmi reușește. In teorie, inovația este admirabilă. Dar trebuie totuși să spun că hârtia friabilă și îngălbenită din dosare constituie un pericol de incendiu. Un aspect mai special care poate nu se aplică în toate cazurile este că registrele mele par să fie lăcaș pentru tot felul de rozătoare. Ciuma bubonică era un destin normal în Evul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
urmărit, Ignatius împingea căruciorul în direcție opusă traficului, pe St. Charles Street, spre Cartierul Francez. Stătuse atât de târziu în noaptea precedentă ca să pregătească discursul pentru întrunirea de start, încât nu fusese în stare să se miște din cearșafurile lui îngălbenite până târziu, aproape de prânz, și atunci numai din pricina bătăilor în ușă și strigătelor violente ale mamei sale. Acum, că era afară pe stradă, avea o problemă. Premiera comediei sofisticate avea loc la cinematograful Orfeum. Reușise s-o tapeze pe mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lui, În care Își duce cititorul În fierăria care a fost locul copilăriei lui. Bunicul meu era fierar. CÎnd l-am cunoscut, ieșise la pensie. Era un bărbat Înalt de mai bine de un metru optzeci, cu niște mustăți mari, Îngălbenite de tutun. Era neamț și se instalase la Liège cu puțin Înainte de Primul Război Mondial. În 1914, decît să-l trimită la Închisoare, autoritățile din Liège Îl naturalizaseră la iuțeală Într-un mod prea puțin regulamentar. Bunicul n-a admis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
vroiam, de fapt, eu fiind singura persoană care mă interesa. Am rămas în convalescență, cum îmi recomandaseră medicii care vorbeau de o epuizare nervoasă, străduindu-mă să nu-mi fac gânduri. Între timp, toamna se instalase de-a binelea. Copacii îngălbeniseră și începuseră ploi lungi, plicticoase, ucigătoare, care mă alungau de la fereastră sub pătură. Ca să-mi cumpăr alimente, m-am văzut nevoit să vând diverse lucruri din casă. Dar nu puteam continua la nesfârșit astfel. Într-o zi m-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a găsit-o ăsta tocmai când a căutat-o singur?” Și a lansat imediat zvonul că portarul prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A vrut să ia pasărea, s-o ducă el, dar portarul s-a încăpățânat, n-a vrut să-i cedeze această favoare. „Eu am prins-o, eu o duc”. Și a intrat în camera Moașei, extrem de mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gurile căscate, în vreme ce Călugărul începu să le povestească procesul. — Fiecare din cei trei cardinali se străduia să fie cât mai necruțător cu mortul ca să intre în grațiile papei Ștefan. Eu mă pregăteam să-i fac pe ceilalți doi să se îngălbenească de invidie. Mă consideram cel mai înzestrat pentru învinuiri și calomnii și am cerut cu vocea tremurând de indignare ca papa Formosus să fie declarat nedemn și uzurpator. Îmi șoptise cineva înainte că asta era dorința papei Ștefan și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui. Pilotul era singurul care nu părea îngrijorat. Se juca învârtind o nuia în foc. Atât ne-a spus: „Voi încerca să repar mâine aparatul de radio-emisie”. După care a amuțit. „Lei”, șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învârtea mai departe nuiaua, arsă pe jumătate, în foc. Am ciulit urechile. Undeva în pădure se auzea zgomot de crengi rupte și foșnet de frunze uscate strivite de labele unui animal greu. Nu după multă vreme am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu mai aveam cui să-i spun. Am simțit că alunec și m-am trezit. Sau am visat că m-am trezit. 39 Mă durea capul și-mi era frig. De-afară venea un vânt rece, cu ploaie, valurile se îngălbeniseră, deveniseră lutoase, tulburi. Izbeau puternic în stânci. Într-o zi o să mă acopere apa, m-am gândit. Mirosea violent a putreziciune. Probabil, peștii morți, scoși de valuri pe plajă se descompuneau. Sau algele. M-am ridicat și am închis fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui. M-am așezat pe scaun fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. „Mai bine...” mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cer albastru fără să sufăr prea mult că mâine, poimâine, n-o să-l mai văd. Când urc din vale, unde aerul e umed și rece, aici pe coline, mă toropește plăcut căldura. Și nu mă satur să umblu prin iarba îngălbenită de soare. Trebuie să mă rușinez de asta? Nu mi se pare că-mi poate spune cineva de la obraz așa ceva. Iar dacă ar face-o, aș avea și eu dreptul la dispreț. De ce, în timp ce pe seama mea se clevetesc vrute și nevrute, nimeni
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
descopăr ca așa zisa carte era de fapt un album. L-am răsfoit filă de filă încercând și parcă reconstituiam copilăria și adolescența bunicii. Dintre toate pozele una mi-a atras atenția în mod special. Era o fotografie foarte veche, îngălbenită de timp, făcută la un concurs de dans. și bunica purta o rochie splendidă! „De ce nu mi-a spus niciodată că a fost dansatoare?”. Am abandonat albumul sperând să găsesc în cufăr un răspuns la întrebarea ce nu-mi dădea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
soarele, care este cu mult mai puternic decât el. Atunci când își face simțită prezența, răsuflarea sa este foarte fierbinte, asemeni unui balaur care scoate flăcări pe nări. La sol, situația este și mai dramatică. Iarba începe să fie uscată și îngălbenită timpuriu. Acolo unde copacii nu fac umbră, pământul începe să fie pârjolit că după un incendiu devastator. Dar poate cel mai mult suferă copacii. Primind mai puțină apă ca de obicei, fac eforturi disperate să reziste drepți în fața soarelui nemilos
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fost smulse niște pagini... Marie i-l luă din mîini și-l frunzări. - E registrul personal al bătrînului Pérec... S-ar zice că... Cercetă mai atentă și veni să-i arate un amănunt lui Lucas. - Are dreptate, toate paginile sînt Îngălbenite, dar la Îndoitură, uite-aici, se poate vedea că au fost smulse două file, e ceva recent, hîrtia e mai deschisă la culoare acolo unde a fost ruptă... Lucas răsfoi registrul. - Ceea ce lipsește ajunge Înapoi În 1960 și se referă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
FĂCUT”. Lista cu lucruri „DE FĂCUT” e scrisă pe o bucată de hârtie prinsă cu piuneze pe perete, și îmi aduce aminte de lucrurile pe care am de gând să le fac. Adevărul e că a cam început să se îngălbenească - iar cerneala din capul listei s-a deschis atât de tare că abia mai pot citi ce scrie. Dar îmi dă un sentiment plăcut de organizare. Ar cam trebui să tai câteva dintre primele lucruri de pe listă, îmi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
se oprește asupra unui lucru de pe perete. Este o tăbliță veche de lemn pe care scrie „Interzisă intrarea cu noroi pe încălțăminte” și „Interzisă intrarea în haine de lucru”. Dedesubt a mai fost prins un anunț. E tipărit pe hârtie îngălbenită cu un marker care abia se mai citește și pe el scrie: INTRAREA AVOCAȚILOR INTERZISĂ. Mă holbez la ea siderată. A avocaților ? Oare am înțeles bine ? — Poftim. Nathaniel ridică paharul plin cu lichid strălucitor, de culoarea chihlimbarului. Prima bere pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
asta doar ca să vezi că vorba era deja ca un fel de peșteră ce te scotea pe alte tărâmuri, neștiute și nebănuite semn că, deși cuvintele erau puține, tot apucaseră să nască niște meleaguri numai ale lor. Deodată, Barra se Îngălbeni la față: - Și dacă s-a gândit și Scept la fel? Să-l ucidă pe Krog, adică? - era atât de speriat Încât mi-era limpede că vorbele mele ajunseseră la el. - Păi, nu sunt eu sânge din sângele Tatălui? - am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și readus la viață. Sau crezi că or să mă Învie doar ca să câștige procesul? Întregul caz va fi pledat În fața unui judecător care nu va ști pe ce lume e. Când am vorbit despre proces, reprezentantul băncii s‑a Îngălbenit și, Într‑un fel, Îl compătimeam, deși nu mă simțeam bine nici eu și inima mi‑era cât un purice. - Îmi datorezi acest lucru, a stăruit Vela. Ce voia să spună? Dar eu din principiu nu discut cu oamenii iraționali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
iar Hugo și Bill împărțeau, în virtutea unui armistițiu stânjenitor, cabina vedetei, care practic era formată din două cabine mai mici, unite, cu o chiuvetă la mijloc. Însă cabina lui Hazel era model clasic: o chichineață în care pereții văruiți se îngălbeniseră din cauza vechimii și care se scorojeau în locurile unde șiruri nesfârșite de actori au tot prins ilustrate și fotografii, cu bucățele de Blu-Tack1 și piuneze rămase în urmă și păstrând, cu înverșunare, colțurile sfâșiate ale cine știe cărui poster pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
coif, nici nu ar fi avut cum din moment ce pelicula nu exista pe atunci sau nu-i căzuse lui sub ochi o altă ecranizare, însă anii trecuseră, intrase în maturitate și avusese un șoc atunci când văzuse filmul, aproape că leșinase, se îngălbenise la față, arăta ca o lămâie îmbrăcată în sacou, cămașă și blugi decolorați, iar Lucia îl luase de mână și îl dusese pe hol, casiera de la cinematograf îi privise intrigată, era un film de succes, cum să pleci așa de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
te roadă până la os, până nu mai ai carne deloc si nu mai suferi. Până la urmă ajungi la capătul durerilor. În fața ferestrei, Iorgu încruntat privește afară în întuneric. E noapte, e liniște... Plopii înalți, fremătători din fața casei îsi scuturau frunzele îngălbenite de toamnă. Freamătul lor par glasuri omenești care povestesc întâmplări despre viața de demult. E trecut de miezul nopții... Iorgu, istovit de atâtea gânduri, căzuse într-un somn adânc si liniștit cu vise. ... Se făcea că Iorgu era în cimitirul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pe urmă, ca să rătăcească slobod în adâncul văzduhului nemărginit...!”. Vântoasa trecu... Soarele a început din nou să lucească pe cer. Se simți singur și cu sufletul pustiit... niciodată, parcă, nu s-a simțit atât de singur. O frică dureroasă îi îngălbeni obrajii. I se păru că toată năpasta lumii are să se abată asupra lui. - Acuș, mă duc după Vasilica, Fata mea... Fata mea!... murmură el și, gândul îl purtă cu ani și ani în urmă, când ea îi spunea: ”- Huhu... Huhule
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Desprinse, intrau ca într-un fel de agonie... un zbucium, ca o neliniște înainte de a muri. Rătăceau prin aer o vreme, ca un zbor de pasăre lovită în aripă, apoi cădeau la pământ. Cine, oare, n-a văzut o frunză îngălbenită de vreme, care desprinzându-se de creangă plutește o vreme în aer apoi, cade. Oricine a văzut!.. Dar, nu toți privesc acest sfârșit de viață cu aceeași trăire sufletească... rătăcirea unei frunze în bătaia vântului, ca o poveste tristă... un
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
spre cap... să ajung la începutul vieții mele!.. zise el năpădit de trisețe. N-am putere să pot face ordine în lumea din mine. Toamna... Toamna trupului și a sufletului!.. murmură el, privind pe fereastră departe, nepădit de gânduri. Frunzele îngălbenite de toamnă, din copacii din fața casei, continuau să cadă în legănări ușoare. -Suntem ca și ele... trecători!.. mai adăugă el înfiorat. Frunzele continuau să cadă în legănări calme... parcă, te întâmpinau cu celebrele vorbe ale trapiștilor. ”Memeno mori!” - Da, trebuie
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Felix, îi cuprinse amândouă mâinile într-ale sale și-i vorbi astfel: - Felix, ești destul de mare și de cuminte ca să-ți spun o imensă veste tristă: mama ta n-are să mai vie niciodată acasă, mama ta s-a prăpădit. Doctorul îngălbeni și mai tare la solemnitatea propriilor lui cuvinte și strânse puternic mâinile copilului, spre a-i ocroti izbucnirea. Dar vestea era prea tare pentru experiența sufletească a lui Felix. El înțelese doar atât, că ceva foarte neobișnuit se petrece în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]