2,826 matches
-
după care cu lacrimi în ochi se ghemuii în pat și adormii printre sughițuri. Cele nouă luni au trecut greu, ea muncind cot la cot cu soțul ei pentru a satisface nevoile familiei. Ziua cea mare a sosit, durerile au îngenuncheat-o, urlând de durere cere ajutor Iustinei, fata cea mare, care într-un suflet alergă la o vecină și împreună cu aceasta anunță ambulanța. Ajunsă în spital travaliul a durat câteva ore, timp în care soțul ei nu a dat nici un
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL I de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382941_a_384270]
-
pe stradă?..în aglomerație?..cu toți trecătorii?.. Atunci mi-a venit ideea să-l aduc la dimensiunile sale cosmice și am exclamat: jos pălăria și obiectivul fotografic în fața gigantului! Bacovia trebuia privit numai dintr-un punct de vedere admirativ. Am îngenuncheat șoptind: ave maestre! Și...l-am fotografiat. Așa am realizat imaginea sa de uriaș, pe care am intitulat-o chiar așa: „Gigantul”. Ulterior, peste ani, am aflat o poveste cu statuia lui din Bacău. Imediat după moarte, soția sa a
UN GULIVER COTIDIAN de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383047_a_384376]
-
se coboară În mine nu-i noapte, este doar seară. Se poate s-ating ce nu pot să visez? Se poate să sting de pe buze un crez, Care totuși ne leagă de unicul miez Și la care mă rog când îngenunchez? Lucește pe ceruri, singură, noaptea, Stelele, luna, îi țin mereu partea Și-apoi ne deschide, precum deschizi cartea În care se luptă viața cu moartea. Privește cum fluturii zboară, zboară! Roiuri de frunze privirea-mi doboară... Ne-ntoarce-n altarul
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
noi se coboară -În mine nu-i noapte, este doar seară.Se poate s-ating ce nu pot să visez? Se poate să sting de pe buze un crez,Care totuși ne leagă de unicul miezși la care mă rog când îngenunchez?Lucește pe ceruri, singură, noaptea,Stelele, luna, îi țin mereu parteași-apoi ne deschide, precum deschizi carteaîn care se luptă viața cu moartea.Privește cum fluturii zboară, zboară!Roiuri de frunze privirea-mi doboară...Ne-ntoarce-n altarul ce-n noi
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
somnul democratic, cu visele lui și cu marea „generozitate” capitalistă. La putere nu văd pe nimeni cu adevărat de-al poporului. Pentru popor. Din lupta între „grei” ne alegem cu zgomotul de fond și ne mai mirăm că ne-au îngenuncheat capitaliștii autohtoni și străini. Ne-au aruncat demnitatea și nivelul de trai la canalele din fața Parlamentului! În România „democratică”, impostura și lipsa de competență se instaurează mandat după mandat, în urma votului popular și a modificării Constituției, căreia i-au creat
Dacă nu era desființată unitatea de vânători de munte din Apuseni [Corola-blog/BlogPost/92452_a_93744]
-
al Caransebeșului și Policarp Morușca, ipotetic ierarh al Americii. Recunoscător, la moartea Mitropolitului Nicolae Bălan [6 august 1955 - n.a.], Cătărău a trimis Consistoriului din Sibiu o scurtă telegramă de condoleanțe, considerată demnă de a fi selectată spre publicare. “Cu smerenie îngenunchez lângă rămășițele pământești ale Marelui Ierarh Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului. Ilie Cătărău, ieromonah duhovnic” Cel care mărturisea odinioară lui Onisifor Ghibu și basarabenilor creduli că la viața lui omorâse destui, numai români și basarabeni nu, a mai beneficiat câțiva ani
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92964_a_94256]
-
românesc, care au fost omorâți la Lunca, Fântâna Albă, în închisori și lagăre staliniste, care și-au găsit liniște în pământ străin, neprohodiți, fără cruce și lumânare la căpătâi, distruși fizic și moral de vrăjmașii care au dorit să ne îngenuncheze. Dar să nu uităm că în genunchi se stă doar în fața lui Dumnezeu. Ei nu mai au nevoie de iertare, căci demult sălășluiesc în Grădina Raiului. Eroii, prin sacrificiul adus la Altarul Neamului, și-au ispășit demult toate păcatele”. De
ÎN MEMORIA CELOR CE AU FĂCUT SĂ DĂINUIE CREDINŢA, LIMBA ŞI NEAMUL [Corola-blog/BlogPost/93523_a_94815]
-
ora a noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă voia să Îi atragă atenția, dar cu discreție. Își Îndreptă Încet privirea spre el. Noffo Dei era În picioare În fața ușii. La un gest al cardinalului Îngenunche, sărutând inelul pe care acesta i-l Întindea, cu gluga dată pe spate dezvăluindu-i tonsura. Înaltul prelat Îl mângâie pe ceafă binevoitor cu mâna liberă. — Ce ai aflat? Îl Întrebă cu o nuanță de neliniște În glas. Ceea ce știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
îndrăzni spătarul Vulture. — Aveam un cal mai mare și te rog nu mă mai întrerupe! - tună Barzovie-Vodă. Unde sunt deci diminețile când mă sculam, mă pieptănam, mă firitiseam și lăsam gloata să vină la mine? Unde-s boierii care-mi îngenuncheau, unde curtenii care mă preamăreau, unde răzășii, câți mai erau? Unde-s mințile luminate, în care capete plecate, sub ce mâini împreunate? Unde-s fripturile, unde torturile, unde mi-s cărțile, slujnicele, pantofii de-atlaz, luleaua, rădvanul, cafeaua? Unde-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bune am venit, Măria-Ta, și-ți mulțumesc că m-ai chemat. — Cu gânduri bune să te și întorci, Drăguțescule - răspunse binevoitor voievodul. — Să te-audă Dumnezeu, Măria-Ta. Să m-audă, Drăguțescule - zise Sima-Vodă. Paulina veni și ea și-ngenunche plăpândă, uitându-se spre Ruxăndrița. — Niciodată Doamna nu fu mai frumoasă - spuse ea subțire. — Bine, bine - făcu grăbit Sima-Vodă - duceți-vă și luați loc, că uite, vine grosu’. într-adevăr, în ușă apărură mai mulți boieri cu giupânesele și fiicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
porni vioi și se opri exact în fața lui Vodă. — Deși nu te văd și nu te voi vedea în veci, măreția ta o simt, mărite Doamne, ca și când aș avea nu doi, ci mult mai mulți ochi în cap - spuse Samoilă îngenunchind. — Vorbele tale îmi merg la inimă, venerabile Samoilă - răspunse mulțumit Sima-Vodă. — Căci eu te văd cu ochii minții, a căror lumină mai de preț este, pe când ceilalți te văd cu ochii din găvane, în care poate oricând intra câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la un om așa bătrân, le trimitea drept în fața ciupită de vărsat a lui Husain Ramza-pașa, ce-și rotea turbat ochii în jur, încercând să-l descopere pe tâlhar și blestemând încă o dată acest popor ludic care cu cât era îngenuncheat mai tare, cu atâta se veselea mai mult: nu mai departe decât la începutul ospățului, așezându-se pe scaun, simțise cu un șaselea simț că se așezase pe-o pioneză. Cine i-o pusese? Bineînțeles, se gândise atunci Ramza-pașa trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întoarse spre ai săi și deschise gura să scoată și el un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca, veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul către tovarășii lui. Ei veniră în liniște și îngenuncheară în liniște. — Blagoslovește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul către tovarășii lui. Ei veniră în liniște și îngenuncheară în liniște. — Blagoslovește-i și pe ei, părinte! - șopti cel înalt. — Vă blagoslovesc și pe voi - răspunse Metodiu și trecu pe la fiecare făcând gestul pomenit puțin mai sus. — Bază tejgheaua, în coloană adunarea! - porunci roșcovanul și ortacii săi se încolonară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
am să te omor, spurcăciune, căci ai vrut a mă vinde!” Dezamăgită, se ridică și se întoarse în culcușul ei, gândindu-se nu fără admirație, că o țară unde oamenii fac politichie până și în somn nu va putea fi îngenuncheată ușor. Episodul 180 SE PUN LA CALE LUCRURI MARI Cu excepția lui Broanteș, ale cărui cuget și simțiri se îndreptau adesea spre țigăncușă, nimeni nu băga de seamă tulburarea și clocotul ce stăpâneau carnea Cosettei. Boierii, în așteptarea mesei, după ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
asta? - întrebă Barzovie-Vodă. Venerabilul Samoilă făcu un pas înainte și dădu să deschidă gura, dar atunci Vodă spuse cu blândețe: — Da’ de ce stați în picioare? Luați loc, vă rog. Stați în genunchi. Boierii se uitară neliniștiți unii la alții, apoi îngenuncheară. — V-ascult - spuse Barzovie-Vodă. — Măria-Ta - zise venerabilul Samoilă - mă știi că n-am vorbă lungă. Vremurile sunt grele. Suntem acuma o turmă fără păstor și zice-o vorbă de-a noastră: o turmă fără păstor e ca o stână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului, tenul deschis, nasurile ușor acviline, romane. „într-adevăr, vlahi”, gândi papa și, fără voia lui, în cuget și-n simțiri i se deșteptă brusc un val de simpatie. Cei doi călugări ajunseră lângă bancă, îngenuncheară, sărutară mâna molatic, întinsă spre ei și rămaseră așa, cu capetele plecate, reculeși. Hotărât lucru, Grigorie al XV-lea era impresionat. — Și voi ce mai stați pe-aici? - se răsti el ca să-și ascundă emoția spre cei doi soldați rumeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ajuns. — Ei, lasă... - făcu modest Grigorie al XV-lea. — Ba nu, așa e - zise Damiani. Ne însuflețeați pe toți, unde era mai greu, acolo vă vârați, n-aveați odihnă, vă sculați primul și ne trezeați pe toți: „Hai, băieți, să îngenunchem și să ne mai rugăm oleacă!” Și abatele se temea de Dumneavoastră. Episodul 209 O VOLUPTATE — Au fost vremuri frumoase - spuse papa visător. Nu știu dacă mă înțelegeți, dar mie, spre deosebire de alții de seama mea, îmi plăceau mătăniile, penitența, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aveau s-o găsească. Într-o noapte, când Ajamuk lucra la peste douăzeci și cinci de metri adâncime, din cauza presiunii foarte mari, o bucată de piatră se desprinse la vreo zece metri deasupra lui, îl lovi în cap și-l lăsă inconștient, îngenuncheat pe fundul puțului cu fruntea rezemată de zid. Nisipul care ieșea din golul lăsat de piatră începu să se scurgă precum o cascadă firavă, ce se mărea din ce în ce mai mult, pe măsură ce treceau minutele. Afară, sclavul însărcinat să-l ajute pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu tata. Sper să facă ce-i spui, căci altfel îți prezic un viitor negru... Continuară să înainteze repede până când soarele începu să ardă ca plumbul topit. Atunci tuaregul căută umbra unei ieșituri de stâncă sub care obligă animalele să îngenuncheze, în timp ce italianul se trânti într-un colț și ațipi. Pantofii săi scumpi, gândiți pentru a conduce o mașină și nu pentru a merge atâtea ore prin pietrele ascuțite ce tăiau ca niște cuțite, se făcuseră ferfeniță și, în cele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
încalece pe o cămilă, îl legă strâns de șa și, obligând animalul să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până se obișnui cu lumina puternică a amiezii, dar când își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
De pe pardoseala de ciment, aproape neagră, se ridică un nor de praf. Strănută. Își scoate batista și se șterge pe față. Pe pînza albă rămîn impregnate dîre de murdărie. De sub un raft ies la iveală cîteva colțuri de ziare vechi. Îngenunchează și le scoate cu greu de acolo. CÎnd se ridică asudat și abia respirînd, dă cu ochii de doamna E. care a Împietrit În ușa depozitului. „Un servitor, atît reușește să rostească, m-am măritat cu un servitor!“ Întind mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am sculat și m-am întors în atelier. Mi-am împachetat calabalâcul și am rămas așa, cu geamantanul în mână. În semn de fâstâceală. Nu știam ce să le spun celor doi morți pe cale de putrefacție. Așa că până la urmă am îngenuncheat ca să-i sărut pe amândoi. Era o dimineață răcoroasă. Ceața se postase în ușă. Felinarele fie nu erau aprinse, fie nu se vedeau nicăieri, dar am găsit gara chiar și cu ochii plini de lacrimi. — Dacă nu ai bani, comoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să îl țin drept. A spus: —îmi place alunița ta. —E un semn din naștere, am replicat ferm. Mai fusesem nevoită să explic asta și altora înaintea lui. Mi-a luat paharul din mână punându-l pe podea, apoi a îngenuncheat în fața mea și m-a sărutat, aproape simultan. Era practic prima oară când ne atingeam și amândoi am tresărit când corpurile noastre au intrat în contact. Apoi buzele noastre s-au împreunat, timide la început, dar nu pentru mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lui pe piele, reci la început, pricepute ca ale unui chirurg, dar infinit mai blânde. Mi-a mângâiat coapsele, depărtându-le, mișcându-mă după voia lui, ca și cum aș fi fost o păpușă. Nu s-a deranjat să se dezbrace. A îngenuncheat în fața mea, așa cum era, haină, ghete și tot, adâncindu-și gura în mine, apăsat și blând, buze și dinți și limbă. M-am auzit țipând, de parcă aș fi fost străină de mine. Mă ținea strâns de pulpe, ca și cum aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]