3,744 matches
-
opintească. Iuliana Darie intră în salon cu două cafele aburinde. Le așeză pe noptiera de lângă pat, se aplecă spre Radu, îi ridică fruntea căzută în piept și-i prinse obrajii între palme. Copile, încearcă să te aduni, altfel ai să înnebunești. Ștefan pieptăna, cu gesturi mecanice, părul frumos al Luanei. Ea se cutremură văzând disperarea din ochii lui, mișcarea absentă, lipsită de vlagă și încredere a mâinii. Nu-i putea lăsa așa. Aveau nevoie de o încurajare și ea spuse: Luana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fotoliu, speriat și fericit de asemănarea acestor momente cu clipele de altă dată. Ea povestea cu patos întâmplările de la muncă, rostea numele lui Bariu de o sută de ori iar el revedea zilele căsniciei lor, când venea acasă și-o înnebunea vorbind de Marina cu aceeași încredere și speranță. Departe de a face o analogie între cei doi, calitatea lui Bariu fiind de necontestat, Ștefan știa că acesta avea să fie o rampă de lansare în cariera Luanei așa cum fusese Marina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pentru cineva. Nu pot să-ți spun Margaret, dar trebuie să mă crezi. Te rog. Transmite-mi ce poți să afli. Crezi, poate, că exagerez, dar țara ta are nevoie de tine. Ai tăi au nevoie de tine. Lumea a Înnebunit, iar America are nevoie de ajutor ca să-i ajute pe alții. și nu uita că fac tot ce pot ca să-ți găsesc prietenul. Margaret n-a mai spus nimic. Felurite replici spirituale, tăioase i se Învârteau prin minte și dispăreau
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
vreme În urmă. Era vorba de o fată care se Îndrăgostise de-a binelea de un spaniol de douăzeci și doi de ani, parcă un matador, sau poate că nu Își mai amintea ea bine, și care era atât de Înnebunită de iubire, Încât se Încredințase că toată viața avea să rămână subjugată de acel băiat frumos. Margaret nu-și mai amintea de nimic altceva din poveste. Tot ce reținuse era ridicolul și vagul dispreț trezit de ideea că cineva s-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
odată a simțit că Îi Înțepenise spatele. — Sunt convinsă că e sănătos și În siguranță alături de Din. Fac și ei, naiba știe ce mai fac tinerii orășeni În vremea din urmă. Probabil că, știu și eu, exagerez. Orașul ăsta a Înnebunit și nu-mi mai dau seama ce se Întâmplă. Nu-i mai simt pulsul, Mick. Nu-l mai simt și gata! Era mulțumită că lumina se Împuținase, era conștientă că are o Înfățișare tristă, obosită, și nu dorea să fie
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
umăr. Ai răbdare! Nu mai e mult de mers. Drumul era tot mai prost, iar arborele Mercedesului scrâșnea la fiecare obstacol. Parc-am fi pe terenul de joacă, a râs Farah. Fii atent să nu strici cumva mașina, tati ar Înnebuni! Te-ar Închide În casă pe veci. O să fiu plecat multă vreme, de ce mi ar păsa? a râs și Johan. N-o să mă țină Închis În casă pentru că nici n o să fiu pe-acolo. O să fie obligat să vă pedepsească
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Unde-ai locui? Cu ce te-ai ocupa? În câțiva ani, dacă tot mai vrei să vii, pe mine știi unde mă găsești. Așa cred. Ajunge, copilași, a strigat la ei Mick. Trebuie s-o iau din loc. Bill o să-nnebunească dacă nu-i duc Înapoi mașina la vreme. Nici măcar el nu poate să ascundă că a șterpelit mașina ambasadei În scopuri personale! — Mulțumește-i Încă o dată lui Bill din partea mea, te rog, a zis Margaret strângându-l În brațe. L-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
târzie de primăvară, înainta împreună cu Elena pe cărăruia din vie năpădită din loc în loc de iarbă, cerul era plin, plin de stele, un fast ceremonios, bătea vântul cald, unduios, parfumat, se auzeau vibrând frunzele. Într-o noapte ca asta poți să înnebunești, murmurase Elena cu atâta seriozitate încât Carminei i se contractaseră porii... Elena avea atunci 15 ani, seara se pieptăna îndelung privindu-se în oglinda comodei, avea un păr viguros, roșcat, lung până aproape de brâu, ședea în cămașa de noapte, aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
seara când pune capul pe pernă, știi? Nu știi. Aici îi buba, drăguță. Cum poți face ca să umpli marile spații ce se ivesc între imagini? Nu cumva aceste poze sunt făcute doar pentru a camufla dedesubtul? Ei, chestia asta mă înnebunește pe mine... Sunt atâtea întrebări la care tot caut răspuns. Mă frământ zi și noapte, nu mai sunt om, mă înțelegi? Mă înțelegi măcar un pic? Își încrucișă brațele cuprinzându-și șoldurile înguste, se cocoșă de parcă ascundea o durere. Fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că, nu se mai poate... Hai, hai, comentă în gând Nineta, fără să creadă în gemetele lui, lasă teatrul că nu ține, du-te și-l joacă în fața nevestei, sclifosita aia de Monica, auzi, pian la vârsta ei, meditatoare, oamenii înnebunesc când n-au ce face, înnebunesc de prea mult bine. Dar eu n-aș fi scos o vorbă despre lecțiile de pian, să mă știe lumea și să mă râdă că nu am nici un cuvânt de spus în casă. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
hai, comentă în gând Nineta, fără să creadă în gemetele lui, lasă teatrul că nu ține, du-te și-l joacă în fața nevestei, sclifosita aia de Monica, auzi, pian la vârsta ei, meditatoare, oamenii înnebunesc când n-au ce face, înnebunesc de prea mult bine. Dar eu n-aș fi scos o vorbă despre lecțiile de pian, să mă știe lumea și să mă râdă că nu am nici un cuvânt de spus în casă. Ia să aibă doi, trei copii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Elena, țipau amândouă ca apucatele, aerul părea că are o reverberație aparte. Deodată a apărut lângă ele tatăl, nu-l văzuseră, pur și simplu răsărise gâfâind alături de ele. Era enervat. Nu mai răcniți așa că o să vă iasă creierii, ce-ați înnebunit? Speriați vecinii, c-or să creadă că s-a întâmplat cine știe ce! Carmina își imagină cum dintr-odată bolta palatină se surpă și creierii roz, vineții, ies moi, tulburi, continuu, în valuri, se revarsă prin fisura creată în carcasa de os
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Trei zile, fie, ce importanță poate să aibă o zi? Pentru mine are, spune-mi! Ieri a plouat, nu aveam umbrela la mine, am stat in cofetăria de lângă uzină. Am mâncat o prăjitură. Ieri n-a plouat, Carmina, tu mă înnebunești pur și simplu. A plouat alaltăieri. Alaltăieri, la dracu, ce importanță are, voiam să spun că ploaia a spulberat o zi din cele trei. Atunci am venit acasă foarte grăbită. Nu încetase ploaia dar mă plictisisem să tot stau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tine, sub ochii tăi, zi de zi și ce-ai făcut? Mi-ai dat cu piciorul. Acum ceea ce pretinzi tu ține de domeniul absurdului. Continuară să se tachineze, să-și spună cuvinte amare. Un joc instaurat între ei care îl înnebunea. Hărțuiala făcea parte integrantă din actul lor amoros, nici nu mai era firească, era căutată, provocată anume, era deja viciu. Carmina se lăsa de fiecare dată învinsă de-o voluptate halucinantă ce dispărea odată cu plecarea bărbatului, fiind înlocuită de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mă despic pe lung cu efort de coca moale, ațoasă, în mijlocul drumului las o piele moartă, uzată, sărutată, futută, extraterestru, mă liniștesc vorbind cu altă voce, cu oameni care se opresc să asculte, scot citate, maxime, proverbe, teoreme, cifre, litere, înnebunesc. Băi, Red, pe bune, mi-ești ca frate-meu, mi-e jenă să mă dezbrac, mi-e jenă să te ating, carnea lui rămâne pe pernă cu miros al lui, ceva care îmi pare respingător, stă crăcănat și îmi propune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și o fată tânără și bronzată intră în hotel, mă strâng în jurul meu și mă relaxez, e bine cu mine, e foarte bine cu mine, mă răsucesc cu spatele în cearceaf și îmi schimb perna. Înainte de ziua aceea simțeam cum înnebunesc. Mintea deja îmi fierbea și nu mai știam. Prea multe povești în capul meu, prea multă greață, și vomă nu mai aveam. Îmi purtam zâmbetul pe față încarnat în carne, de nebun, sub ochelari mă dureau ochii și de la lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
în urma lui. Eleanor se întoarse către Adrian. — Doar nu vrei să spui c-ai acceptat ideea aia trăsnita? Doar n-ai s-o lași pe Fanny Tarrant să-ți ia un interviu? — Ba da, dacă ține morțiș, răspunse Adrian. — Ai înnebunit? — Nu cred. — Ai văzut și tu ce i-a făcut lui Șam. Cum o să te simți dacă o să-ți facă la fel? — N-o să mă deranjeze. — Ei, nu zău! Ce te face să fii atât de sigur pe tine? — Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ai mai povestit așa, ca „între voi“? urma Eleanor. I-ai spus și de avort? Adrian păru șocat și, în același timp, îngrijorat. Aruncă o privire scurtă spre ușa dinspre bucătărie și spuse, coborând glasul: — Bine înțeles că nu. Ai înnebunit? — Eu, una, nu, dar mă tem că tu ai luat-o razna. Ia gândește-te: daca o să afle și singura? — N-o să afle. N-are cum, o liniști Adrian. În orice caz, toată povestea cu tine, cu mine și Șam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
minte chestia asta. În orice caz, în timp ce se îmbrăcau, am descoperit ca Adrian înregistrase interviul... Și Eleanor îi povești lui Șam ce auzise că-i povestise Adrian lui Fanny. Șam sări în sus. — Iisuse Hristoase! Ce-i cu el, a înnebunit? — Mi-a spus că treaba aia va rămâne între ei. — Uf, bine că rămâne între ei, se mai liniști Șam. Dar tu n-ai încredere în ea? — Nu. Nu știu ce să zic. Chestia e că el n-avea nici un drept să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cu prietenele mele, să nu mai merg la teatru, să nu mai vizitez galerii de artă și să nu mai ies la cumpărături ori de câte ori aveam chef. Toate astea le-am facut de dragul tău! Ca să-ți asigur liniștea sufletească. Să nu înnebunești. Și care mi-e răsplată pentru tot ce-am făcut? Distrugi totul dintr-un foc doar ca să-ți satisfaci vanitatea. Și când reacționez, tu... tu... Se așeza pe scaunul cel mai la îndemână și începu să plângă în hohote. Ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Sunt tot mai dezțărată și mai chiche. Am revăzut, urmându-ți sfatul, Place Fürstenberg. Umbrele lui Eliade, Cioran și Ionescu sunt la locul lor, sub lampadar. Par să aștepte pe cineva!? Michel e drăguț. Trăiesc bine, dar cred că voi Înnebuni. Fară motiv. Pur și simplu.” 24. Scrisoare din Toulouse. „Domnule Moduna, să-ți dea Dumnezeu sănătate! Dacă n-ai fi fost dumneata să ne deschizi ochii, acolo În față la Sorbona, 5, Rue des Ecoles, după Michelin, asupra realității reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care să ajungă atât de departe ca mine, care să se poată ține la suprafața unor profunzimi atât de mari. Transpira din ce în ce mai tare. Petele de umezeală de la subsuori se lățiseră și altele noi i se formaseră în jurul gâtului. — Geniile nu înnebunesc, zise el. Asta nu înțeleg oamenii. Ajung atât de departe în larg, încât apa devine ca sticla și pot să vadă la kilometri distanță și văd atât de multe și-n feluri în care alți oameni n-au mai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
descoperit că aproape mă pot ridica în mâini și genunchi. Probabil că și Scout înainta în felul ăsta, căci rucsacul se mișca mai repede. Nu peste mult timp, tunelul făcu o cotitură de nouăzeci de grade la dreapta. — Hei, am înnebunit eu sau mergem... În jos, da. Podeaua se înclină puțin, dar tavanul rămase la același nivel. Prin urmare, spațiul deveni destul de mare ca să stai fără probleme în mâini și genunchi, apoi ca să stai aplecat și, într-un sfârșit, se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sub camuflaj și s-a repezit să ia urma Conservatorului refugiat. Gara de Nord era, în 4 aprilie, '44, iadul pe pămînt. Nu știu cum a reușit Etta să-l oprească să nu alerge la trenul de Lugoj. Poate cînd a văzut că, panicată, înnebunită de aglomerație, de strigăte, mă ținea cu capul în jos. S-au întors la hotel Opera, pe strada Cîmpineanu, în urlet de sirene și s-au adăpostit în subsol. Trenul de Lugoj a fost făcut pulbere. Intoarse-n sus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Șichy. "Publicului (ca și femeilor) să nu-i spui decît adevărurile pe care le poate suporta". Așa credea Goethe, e constatarea lui. Năsucul fin s-a subțiat, buzele au pălit. Dar comportamentul pasiv față de tragediile provocate de "dictatura proletariatului" mă înnebunește. Fiecare român, evreu, rus, ungur, ce va fi fiind, trebuie să-și asume trecutul. André Glücksmann scria că a înțelege ce (ni) se întîmplă e o chestiune de cultură. Eu adaug: și de memorie corectă. Altfel se ajunge la alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]