1,013 matches
-
obișnuiască treptat cu ei, până când se resemnase să fie prins. —Mai ții minte când l-am spălat, cum ți-a luat prosopul cu ciocul și a început să se șteargă? Instinctiv, exact ca atunci când se ung cu noroi, ca să-și înnegrească penele. Dar, Doamne! Credeam că pasărea aia era mai deșteaptă decât orice ființă umană. Mai ții minte când am încercat să-l învățăm să ridice un picior în semn de salut? Brusc, Mark începu să se vaite. Un braț săgetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ne poticnim zilnic pentru că umblăm în întuneric. Dă-ne să viețuim restul zilelor noastre cu ochii minții luminați. Dă-ne să umblăm ca fii ai luminii în lumina poruncilor Tale, albește veșmântul strălucitor al sfântului Botez pre care l-am înnegrit cu faptele noastre, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină. Dă-ne să îmbrăcăm armele luminii ca să îndepărtăm pre stăpânul întunericului ce se preface în înger al luminii. Doamne, așa cum în această zi ai strălucit celor
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
celor care erau de față. Înaintam pe o străduță mizeră de la marginea cartierului de răsărit - o străduță plină Încă de fațadele aspre și colțuroase ale vechilor case de piatră care fuseseră cîndva, desigur, locuințele celor bogați, dar care acum se Înnegriseră de praful și funinginea anilor. Pe străzile acestea clocotește viața violentă și dezordonată a oamenilor cu ochi negri, fețe negre și graiuri necunoscute, care aleargă Încolo și-ncoace fără număr, fără nume, cu suplețea lichidului, a valului, a gloatei, caracteristică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și ramuri Încîlcite, uneori se Înfigea adînc În miezul cîte unui copac. Uneori cînd lovea un om, Îi smulgea acoperișul creierului, Îi zdrobea zidurile capului de i se risipeau creierii pe un petic de pămînt, sîngele se Închega și se Înnegrea, iar omul rămînea Întins la pămînt În uniforma groasă și strîmtă, Îmbibată de miros de urină, Într-un gest stîngaci, indiferent și neterminat, ce trăda moartea neașteptată. Iar cînd Garfield, Arthur, Harrison și Hayes au văzut aceste lucruri, și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
el, merse spre băiat. Puțin mai târziu coborau iarăși panta. Dar acum aveau cu ei ceva care, atât cât rămânea caldă, era echivalentul unui încălzitor portabil. Coborârea avu și aspecte mai neplăcute. Atât mâinile lui cât și ale băiatului se înnegriră curând de la creanga pe care tot trebuiseră s-o atingă pentru a se încălzi. De asemenea, se așezau pe rând cu picioarele pe partea mai groasă a crengii pentru a și le-ncălzi. Așa că, în curând apăru în urma lor o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
spere că, mergând repede pe acest teren relativ neted, vor reuși să ajungă la casa aflată la o milă depărtare. Enin fu acela care remarcă ce-i costase coborârea. - Chiar că arătăm ca doi vagabonzi murdari, spuse el. Te-ai înnegrit pe barbă și pe obrazul drept și cred că și eu sunt negru tot. - Mai ales pe frunte și pe gât, spuse Gosseyn și și adăugă: Și, bineînțeles, de mâini nici nu mai e cazul să amintesc până nu ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
iarnă la malul apei. Vîntul fără odihnă. Undele lovind stîlpii debarcaderului. Nici o pasăre. Nici un țipăt neașteptat de nicăieri. Totuși, undeva în spatele meu, rare scîrțîituri ale unei ferestre rău închise. Stau singur pe cel mai îndepărtat debarcader, al cărui lemn este înnegrit de umezeală și alunecos, și privesc atent înspre apă. Pe celălalt mal al rîului se întinde orașul cu ferestre opace, șine de tramvai fără țintă, străzi fără verdeață. Privesc către celălalt mal, dar nu-l mai văd aproape deloc. Mi-
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
care să mă iubească măcar până trece primejdia, când am dat cu ochii de bolovanul acela de pământ, urât, negru, respingător; firește, bolovanul a atras asupra lui toate blestemele, toată ostilitatea cercului, m-a iubit, s-a ghemuit, s-a înnegrit și mai tare și a plesnit, încordându-se parcă și răbdând chinul, pentru mine, pentru întreaga lume, pentru tot pământul aflat în primejdie; atunci vrăbiile și-au văzut de treabă, au redevenit prietenoase, ciulinii au foșnit cât se poate de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am abținut pentru că Zenobia, înțelegându-mă destul de bine, s-a ghemuit pe podea și a început să absoarbă. Firește, domnul Sima s-a grăbit să încuviințeze plecarea noastră, ploaia se oprise de tot, Zenobia, ghemuită pe podea, începuse să se înnegrească, ba chiar, pe alocuri, să plesnească parcă pe sub fâșia de plastic cu care era acoperită, iar eu, privindu-l pe Iason, care găsise că ar fi momentul cel mai potrivit să se pieptene cu un pieptene de os, mic, gălbui
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
simțeam cum crește în mine dorința de a-i crăpa capul cu barda, când Petru, cuminte și palid, a spus : „Firește, domnul Sima s-a grăbit să încuviințeze plecarea voastră, Iason se piaptănă, Zenobia s-a ghemuit și s-a înnegrit, are de luptat cu forțe mult mai copleșitoare, dar eu, Petru, cuminte și palid, eu o iubesc și ce mă fac ? Am să viermuiesc singur, am să umblu razna prin lume, ca un sicriu, purtând în mine imaginea ei aproape
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
lui, ca dar omagial, lângă cele ale Maestrului. „Ieși afară cu hârțoagele tale vechi“, s-a răstit la el Tradu cătorul, „au început să-mi molipsească sfintele relicve și volumele sacre și au să le dea o răceală...“. Privesc hârtiile înnegrite din fața mea, cu un acut sentiment al derizoriului. Mă încăpățânez totuși să le caut sensuri, pe cât de logice, pe atât de șubrede. Un fel de început de ierarhizare mă îndeamnă să le deosebesc pe cele așa-zise importante de celelalte
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de tigru, aripi, trompă, coarne, și e înalt cam de un metru. 12. Când am ajuns acolo, am bătut în poartă, știam că n-o să-mi răspundă nimeni. Apoi am sărit gardul. Sub pașii mei foșneau frunze uscate, nucile se înnegriseră, cădeau, călcam și peste ele. Ușa era întredeschisă, dar n-am intrat. M-am dus pe veranda din fața casei, lângă o măsuță, m-am așezat pe o bancă șubredă. În jurul meu vedeam urme proaspete de locuire, ca și cum casa ar fi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dimineață când îmi scuturam de praf pantalonii, la afurisita de lamă care îmi zgâria bărbia de câte ori voiam să mă rad, la crenguța de prun care încercase, într-o seară, să-mi scoată ochii, la ciocanul care mă izbise cu dușmănie, înnegrindu-mi o unghie numai pentru că trecusem pe lângă el, și așa mai departe. Sigur, asemenea lucruri i se pot întâmpla oricui și ele sunt ușor trecute cu vederea. Dar, când te lovești de cinci ori în aceeași zi de aceeași piatră
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ar electrocuta pe cel dinăuntru. E un dispozitiv pe care l-am instalat, din spirit de prevedere, în toate cuștile de pe navă. Și Morton apăsă pe butonul acelui dispozitiv. O flacără albastră țâșni din tabloul metalic și câteva siguranțe se înnegriră. Morton întinse mâna și scoase la vedere una dintre ele. - E ciudat, zise el clătinând din cap. În mod normal, siguranțele astea n- ar fi trebuit să sară. Acum, nu putem nici măcar să privim înăuntru. Videocameră de supraveghere a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
ultimele zile. Sunt sigură că era el, am simțit că-i el, am știut că-i el, de parcă l-aș fi cunoscut dinainte. Era jos, în birou la domnul Peppin Mirto. Era slab și am văzut că avea obrazul neras, înnegrit de-o umbră de barbă, altceva nimic. Am încetinit cât am putut pasul, dar n-am prins decât zvon de voci, nimic deslușit. S-a uitat și el la mine, când treceam, nu mai mult de două secunde, și s-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
voi să vă arză. No. 25 Acum orice ceas și ori ce minut Asupra mea vrăjmaș s-au făcut, Cum voi putea de a mă bucura Când sunt cuprins de durere grea. Soarele frumos, luna, ș-ori ce stea Toate înnegresc înaintea mea. Câte strălucesc mie-mi înnegresc, De nimic nu pociu să mă veselesc. Ah, noroc pismaș, ah, noroc cumplit, 433 {EminescuOpVI 434} Ajungă-ți atât de când m-ai muncit, Ăst foc ce mi-l dai, când o mi-l
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
orice ceas și ori ce minut Asupra mea vrăjmaș s-au făcut, Cum voi putea de a mă bucura Când sunt cuprins de durere grea. Soarele frumos, luna, ș-ori ce stea Toate înnegresc înaintea mea. Câte strălucesc mie-mi înnegresc, De nimic nu pociu să mă veselesc. Ah, noroc pismaș, ah, noroc cumplit, 433 {EminescuOpVI 434} Ajungă-ți atât de când m-ai muncit, Ăst foc ce mi-l dai, când o mi-l iai, De trupșorul meu milă o să ai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cabina sa, de unde un sforăit ritmic și sonor anunța apoi sosirea somnului binefăcător. Indiferent la peisajul marin, zidit în lumea sa de calcule și de formule, Tournesol își consuma energia reflectând, în fața unui carnet pe care nu îl părăsea niciodată - înnegrind pagină după pagină, cu sentimentul că niciodată nu este prea târziu să ajungi la capătul drumului ce duce la marile descoperiri. Cât despre Milou, energia unui cățel izolat pe un pachebot se cere cheltuită cu folos, mai cu seamă atunci când
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
fiecare milă cu care se apropie de Bulundi ființa sa se încarcă de un sentiment al întâlnirii cu necunoscutul. Chipurile lui Livingstone și al lui Stanley îi revin în memorie, iar harta pe care o ține în brațele sale se înnegrește de adnotări. Satele care se ivesc în luminișurile pădurii sunt pustii - ceea ce rămâne în urma lor este o masă de case părăsite, cu aer funebru, de parcă întregi caravane militare au trecut pe acolo. „Este ca și cum cineva ar duce întreaga populație de
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
din care pleacă spre larg nava care îi adăpostește pe Tintin și pe prietenii săi, să lăsăm în urmă zilele lungi ale traversării, zile în care căpitanul Haddock cercetează selecția de whisky-uri a barului, iar bunul Tournesol calculează febril, înnegrind un alt carnet, să lăsăm în urmă amintirile lui Tintin despre această aventură în care viitorul omenirii i s-a arătat, să lăsăm în urmă truda de valuri și de pes căruși a oceanului și să ne îndreptăm către Moulinsart
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
arăt, măcar astfel, că nu gustam gluma ei. Așteptam cu groază venirea serii. Cum începea să coboare soarele spre asfințit, intram în panică. Știam ce mă aștepta. Aveam plumb topit în picioare, în mâini, în pleoape, dar pe măsură ce marea se înnegrea, panica punea stăpânire pe mine. Uneori mă retrăgeam în cameră devreme. Renunțam și la masă, înghițeam în grabă un ceai cu un somnifer și ronțăiam câțiva biscuiți, după care îmi trăgeam pătura peste cap, fericit că individul cu mers de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus în jurul gâtului acelei caricaturi postume care semăna cu un cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și să mă întreb ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
altceva pe DVD, un element în plus pe care să-l fi scăpat din vedere. Nu se poate termina aici! Nu se poate! Derula înainte discursul pe care tocmai îl vizionaseră. Puse din nou ultima replică. „Noroc, Uri.“ Ecranul se înnegri iarăși. Uri își puse mâinile în cap. —E atât de tipic pentru nemernicul ăsta, spuse el încet. Ce e tipic? întrebă Rosen. —Asta. Un alt nenorocit de gest dramatic. Are un secret care a adus moartea soției sale, care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tatăl ei era bine, că tratamentul lui reușise total. — Ați mai făcut examinări ulterioare cu doctorul Gross? — Da. La fiecare trei luni. — Cu ce rezultat? — Totul era normal. Am câștigat în greutate, forța mi-a revenit, părul mi s-a înnegrit la loc. Mă simțeam bine. Și apoi, ce s-a întâmplat? — Cam un an mai târziu, după una dintre examinări, doctorul Gross a sunat ca să spună că trebuia să facă teste suplimentare. — V-a explicat de ce? — Mi-a zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
bunica ei se culcaseră, iar toți ceilalți plecaseră. Pe masă era o farfurie cu două mere și două portocale, curățate cu grijă și, după toate aparențele, lăsate acolo ca ea să le mănânce. Armanoush a luat un măr care se Înnegrise deja pe dinafară. Își simțea inima grea. În liniștea stranie a acelei nopți a ronțăit mărul, simțindu-se tristă și obosită. În curând trebuia să se Întoarcă În Arizona, Însă nu era sigură că era În stare să se deprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]