723 matches
-
îi ziceam „Nebunu”. Acest Popa era frizer și avea casa și frizeria pe strada Socola, cam vizavi de școala unde învățam noi carte. Livada din spatele casei se întindea până în fundul grădinii lui Țuți, care stătea pe strada Arapului. După ce se înnopta, mergeam pitiți printre meri, spre unul, care era văratic și avea merele foarte dulci. Ne umpleam sânul cu mere, pe care le mâncam în tihnă apoi, ascunși în tufele de cătină. O dată, Popa Nebunu era cât pe ce să ne
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
grecește. E un hatâr pe care ni-l fac turcii după ce... și duse grăbit mâna spre urechea stângă. ,,A fost robit și nu poate uita”, gândi spătarul. — Să mergem spre Muntele lui Moise. Îți voi arăta peștera profetului Ilie. Vom înnopta la schitul Fecioarei. Și mâine vom lua drumul întoarcerii. — Cum ai ajuns aici, părinte? — De la Athos? Cu o galeră turcească. Nu asta voise să întrebe. Îi era necaz. Era curios să știe viața bărbatului alături de care mergea, dar iată că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
răposa de moarte năpraznică. Nu e ca la noi, să țină înserarea un ceas până se întunecă, să vezi cum pleacă lumina, blând, treptat, zugrăvind pe cer cele mai năstrușnice revărsări de aur și aramă. Mă simt trist când se înnoptează fără să se fi înserat și mă apucă urâtul și dorul de casă, de Brâncoveni, de hăulituri pe deal și de miros de busuioc... — Măria ta are friguri! — Nu, Pylarino, doar așa, un fel de lehamite și aș vrea să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Giurgiu la șapte dimineața, intram în București la opt seara: șaizeci de kilometri în treisprezece ore! A doua zi, toată lumea ne felicita pentru fericita călătorie; se pare că aceasta ia adesea cinci zile; vehiculul se răstoarnă sau se rupe; oamenii înnoptează sub cerul liber, în drum, sau se adăpostesc într-o colibă acoperită cu paie, ceea ce nu înseamnă decât o mică diferență. Hărțile indică de asemenea existența unor sate; să nu credeți niciun cuvânt; există într-adevăr câteva colibe și câteva
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
aveam dreptate. Păstram în amintire neștearsă prețuirea profesorului meu de română Iustin Salanțiu, din Cristur-Odorhei, care îmi dăduse totdeauna zece, atât la astfel de teme libere cât și la gramatică. Între timp ieșisem cu Dobrinescu pe bulevard. Începuse sa se înnopteze. Pașii lui largi erau neșovăitori. - Unde mergem? l-am întrebat. Mi-a făcut un semn cu mîna: undeva! - Domnul Iordache, zic, dacă mai îmi dă și de-aici înainte trei... - Ei, da, ce puteam să-i fac? Dobrinescu era atent
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
sparse ouăle pentru omletă. În timp ce le bătea, se izbi cu brațul de revolverul pe care-l avea în buzunarul drept. Lăsă castronul pe masă, trecu în clasă și băgă revolverul în sertarul de la catedră. Când se întoarse'ân cameră, se înnopta. Aprinse lumina și-i întinse arabului mâncarea, spunându-i: - Mănâncă. Acesta luă o bucată de turtă, o duse repede la gură, dar se opri: - Și tu? spuse el. - Mănânc și eu după ce termini tu. Buzele groase se întredeschiseră, arabul șovăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fie privind din când în când pe fereastră. Își luă obiceiul să plece de acasă în fiecare dimineață. Ieșea cu gândul să facă schița vreunui copac, a unei case strâmbe, a unui chip întâlnit în cale. Când începea să se înnopteze, nu făcuse nimic. Cea mai mică ispită, jurnalele, o întâlnire întâmplătoare, vitrinele, căldura cafenelelor, îl prindea, dimpotrivă, cu totul. În fiecare seară se culca cu conștiința încărcată, străduindu-se zadarnic să-și găsească tot felul de scuze. După această perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ea, cât și povestirea despre Gina. 56 Nu vă pot spune cât de trist era să fac dragoste cu propriul meu personaj și nu cu fata pentru care m-aș fi lăsat jupuit de viu altădată. Dar întotdeauna când am înnoptat lângă ea m-am trezit noaptea și am văzut-o cum privea tavanul, fără să clipească, fără să-l vadă, cu ochii lucind slab de la semi-lumina ferestrei. Am văzut-o prima dată dormind așa la Cochirleni, unde studenții facultății noastre
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
coborârii și de rotirea pământului în același răstimp, ajungem înapoi anume în locul din pisc pe care l-am ales. Hor îl privi atent și îi ceru socotelile făcute. Intrară amândoi în luntrea mare și după câteva ceasuri, când începea să înnopteze, ieșiră amândoi obosiți. - Nu e primejdios? întrebă femeia din planeta îndepărtată. Cârmaciul zîmbi: - Cui i se pare primejdios e mai bine să mă aștepte aici. Dar primejdie nu poate fi: țâșnim în sus micșorând tot timpul iuțeala până în clipa când
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toți trei la crâșma evreicii. Acolo, lume multă, fiindcă după încă o zi grea de muncă, pentru o jumătate de oră, poate chiar pentru o oră întreagă (mai mult nu-și puteau permite, îi aștepta mulsul vitelor și pregătirile pentru înnoptat), oamenii se întâlneau să vorbească despre orice, cu un pahar de vin în față. Cineva, le povestea străinilor aflați în trecere pe acolo: - La hramul bisericii noastre, la Sfântul Arhanghel Mihail, în fiecare gospodărie, noi obișnuim să gătim mâncăruri multe
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
chiar a doua zi, în zori, sfătuindu-i pe toți aheii să facă la fel pentru că „n-o să vadă sfârșitul Troiei niciodată, este prea târziu“. Totuși, după ce încearcă și Foinix să-l convingă să renunțe la mânie, îi spune să înnopteze la el și că „mâine, la răsăritul soarelui, vom vedea ce e mai bine de făcut, să plecăm acasă sau să rămânem.“ Dar, foarte curând după aceea, în urma cuvântării lui Aias, care mai apelează încă o dată la el, ca prieten
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
chiar a doua zi, în zori, sfătuindu-i pe toți aheii să facă la fel pentru că „n-o să vadă sfârșitul Troiei niciodată, este prea târziu“. Totuși, după ce încearcă și Foinix să-l convingă să renunțe la mânie, îi spune să înnopteze la el și că „mâine, la răsăritul soarelui, vom vedea ce e mai bine de făcut, să plecăm acasă sau să rămânem.“ Dar, foarte curând după aceea, în urma cuvântării lui Aias, care mai apelează încă o dată la el, ca prieten
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cineva din urmă... era parcă ceva neliniștit în aer... domnea totuși o tăcere adâncă și apăsătoare, care începu să mă strângă din toate părțile... Fumegarea amurgului s-a împânzit într-aceeași liniște neclintită de nici o adiere. După aceea s-a înnoptat și s-au aprins stelele într-un văzduh fără nouri. Până la răsăritul lunii mai era preț de un ceas. Înaintea mea se înălța, ca un munte întunecat și amenințător, dealul Movila Roșie. Am închis ochii pentru o clipă... Când i-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de corbi... Luna mergea pe deasupra, luminând ca ziua pânza de zăpadă. Din nou clopotele de la Schit bătură, o vreme, apoi, din ce în ce, tot mai încet, până când glasul lor se stinse... era sfârșitul vecerniei... Pădurarul își făcu cruce. Se înnoptase... Noaptea era luminoasă și geroasă, zăpada sclipea sub razele lunii, ca presărată cu scântei. Înaintând în inima codrului, întunericul devenea tot mai amenințător, și-i înconjura tot mai strâns. Ninsoarea se înteți și vântul începu și el să sufle tot
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să se‟ntoarcă... poți sî-l duci și la capătul pământului, că tot se întoarce“ Un lucru era clar... fără bătrânul Toma, care cu Anuca l-au crescut și de care era legat, numai cu Anton, lupul n-ar fi mers. Înnoptase. Luna încă nu răsărise... Sus, cerul cu stele, atârnat deasupra Văii Elanului, pulsa când scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai ieși vreodată în cale, și, când?! își zise el oftând, cu regretul marelui vânător. „Totuși, l-am văzut pe „mărețul codrilor“, „vânătorul rege“! își zise el resemnat, dar și satisfăcut, știind cât îi de scump la vedere râsul. Se înnoptase, parcă după dispariția râsului, nimic nu părea să-i mai trezească interesul. Dar, iată minunea... Sus pe coamă, un cap de animal cu barbă mare și urechi ascuțite, terminate cu pămătufuri, s-a conturat pe cer. Animalul cu picioarele-i
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cazează și în hoteluri frumoase. Partea asta era adevărată. Bugetul companiei le permitea să se cazeze în hoteluri bune și Darcey era recunoscătoare pentru acest avantaj. La vremea ei, stătuse în niște adevărate focare de mizerie și era frumos să înnoptezi într-un hotel care îți punea la dispoziție șampon și gel de duș demne de șterpelit. Zborul fu anunțat și urmă foiala obișnuită la urcarea în avion. Bărbatul de lângă ea își închise laptopul și se alătură cozii. Darcey așteptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
întâmplă în lume și, privindu-mă în felul lui anume, am senzația neliniștitoare că vede în mine ca într-o carte deschisă, Daniel, copilul dăruit de Dumnezeu, într-un ungher al încăperii tace, atent la ce vorbim, în timp ce afară se înnoptează, și părintele Ioan îl trimite în cele din urmă pe copil la culcare, nu înainte însă de a-i spune ce și de unde să citească pentru această seară, mâine sărbătoare, A împlinit doisprezece ani în vara asta, îmi spune părintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
adică pictura, deasupra cărora puterea lui Dumnezeu așteaptă, în lumea copilăriei mele, ce nu trecea pe atunci dincolo de mănăstire și de satul în care mă duceam la școală, Dumnezeu rânduia totul, Dumnezeu ploua, Dumnezeu ningea, Dumnezeu dădea soarele, Dumnezeu se înnopta peste lume, Dumnezeu creștea iarba, mă făcea pe mine mare și trimitea îngerul la căpătâiul meu înainte de culcare, mă ferea de cel rău, învățasem la școală că lumea e cu mult mai mare și sunt lucruri în lume al căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
i-a plăcut ce-a auzit. I-a spus să vină să dea o probă a doua zi dimineață, când se întoarce și el de la o partidă de pocher de la club. Fata i-a mărturisit că n-are unde să înnopteze, așa că Lindscott i-a propus să stea peste noapte la locuința lui, iar valetul lui o să-i dea ceva de mâncare și o să-i țină companie. Betty, a luat un autobuz spre Malibu, iar valetul - un poponar - chiar i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fură ouă și mănâncă puii de rață. Plecați cu „spânzuratul” după voi În urma căruței. Bivolii trag liniștiți În jug. Dincolo de troiță sunt două dealuri care seamănă foarte mult cu cele din stema Republicii Populare Române. Pe dealuri pasc oile. Când Înnoptează, după ce ați adus fânul și unchiașul a spânzurat câinele, mergeți la stână după lapte. Pe cer sunt stele și tot din el cad stele. Ce departe este Bucureștiul! Așa este În vacanță, Bucureștiul este departe, iar când Începe școala și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
patronului, prăvălia va rămâne închisă până a treia zi. - Ramses, ești cumplit! Unde-ți este sufletul? M-a întrebat piticul strâmb și cocoșat, ghemuit în mine, undeva, între ficat, stomac și inimă. Abia atunci mi-am revenit. Văzui că se înnoptase de-a binelea. Negustorii prăvăleau zgomotos obloanele, când am trimis jerba chiparoaselor cu un „adio” anonim, omului care semăna cu Massaryk. Liniștit apoi, ca oricare om cu datoria împlinită, m-am îndreptat spre casa de plăceri de la marginea orășelului provincial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se poată lega într-o acțiune. Într-un fel am ajuns mai departe. Dar, indiferent cu ce vehicule, tot timpul am urmat indicațiile de traseu din ordinul meu de marș, care nu permitea nici un ocol. O dată, deja în munți, am înnoptat la o familie de învățători bătrâni, care creșteau iepuri în spatele casei. Fiindcă făcusem deja febră, au vrut să mă îngrijească, să mă îmbrace în țoale civile și să mă țină la ei, ascuns în pivniță, până când, cum spuneau, „aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea, datorită reproducerilor procurate din cutiile de țigări, au declanșat în mine nevoia imperioasă de artă. Ce ușor îmi vine să mă văd postat în fața unui bărbat cu nas coroiat și pălărie roșie pe care îl pictase Piero della Francesca! Înnoptam în hoteluri pentru tineret și în mânăstiri, sub măslini și prin vii, uneori chiar și pe bănci, prin parcări. Oriunde aveam acces la o mensa popolare, mâncam mâncăruri ieftine din spaghete, supe grase de pâine și trippa napolitane, precum și, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe una din laturile Halelor care astăzi nu mai există, o ocazie, fie în direcția Marsilia, fie spre Cherbourg sau Biarritz. Pe oriunde ajungeam cu autostopul - până la țărmul unei mări, al celeilalte -, de întors mă întorceam întotdeauna la Paris, unde înnoptam în locuri diferite, la început în păduchelnița care era hotelul tineretului din apropiere de Porte-de-la-Chapelle, apoi cu vedere spre Saint-Sulpice, la un traducător al lui Kleist pe nume Katz. Vălmășagul de cuvinte din dramele înnecate în sânge îl făcuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]