628 matches
-
concursul mediteranean, va doborâ recordul înotătoarei engleze Joanne Jackson cu două zecimi de secundă la 400 m liber. În Roma la campionatul mondial din 2009, va obține aur la 200 și 400 m liber ultimul în timp record, fiind singura înotătoare din lume care a înotat 400 m sub timpul de 4 minute.
Federica Pellegrini () [Corola-website/Science/319162_a_320491]
-
mult mai mari de 500-900 kg. Cel mai mare exemplar raportat din Dunăre, pescuit în 1890 la Sfântul Gheorghe, cântărea 888 kg, dintre care 600 kg carne, 127 kg icre, 143 kg cântărea capul, iar 18 kg intestinele și vezica înotătoare. La 75 de ani, morunul măsoară 4,200 m și cântărește peste 1.000 kg. Un morun, pescuit în Marea de Azov și cântărind 640 kg, avea 58 de ani. Are corpul alungit fusiform, masiv și gros. Capul relativ mic
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
în jurul corpului. Aceste plăci sunt dispuse în 7 rânduri longitudinale în regiunea trunchiului și în 4 rânduri în cea a cozii. Botul este lung în formă de tub, la vârful căruia se află gura mică, fără dinți. Au o singură înotătoare dorsală (a 2-a), bine dezvoltată, fără radii spinoase, înotătoarea anală este redusă, iar înotătoarea caudală mică sau lipsește. Înotătoarele pectorale sunt scurte sau lipsesc, iar înotătoarele ventrale lipsesc. Orificiul branhial redus la o gaură mică, situată la marginea superioară
Singnatide () [Corola-website/Science/316666_a_317995]
-
este lipsită de înotătoare și a devenit prehensilă, putându-se încolăci în jurul algelor sau altor obiecte. La singnatide toate înotătoarele sunt lipsite de spini. Partea anterioară spinoasă a înotătoarei dorsale (prima dorsală), precum și înotătoarele ventrale la acești pești lipsesc; alte înotătoare (dorsala, anala, caudala, pectoralele) pot fi prezente sau absente la peștii adulți (la "Bulbonaricus" dorsala, anala și pectoralele sunt absente la adulți). Au o singură înotătoare dorsală (a 2-a), bine dezvoltată, de obicei cu 15-60 radii moi, fără radii
Singnatide () [Corola-website/Science/316666_a_317995]
-
spinoasă a înotătoarei dorsale (prima dorsală), precum și înotătoarele ventrale la acești pești lipsesc; alte înotătoare (dorsala, anala, caudala, pectoralele) pot fi prezente sau absente la peștii adulți (la "Bulbonaricus" dorsala, anala și pectoralele sunt absente la adulți). Au o singură înotătoare dorsală (a 2-a), bine dezvoltată, de obicei cu 15-60 radii moi, fără radii spinoase; la unele specii dorsală este absentă. Înotătoarea anală absentă sau prezentă; când este prezentă, anala este foarte mică, obișnuit cu 2-6 radii moi. Înotătoarea caudală
Singnatide () [Corola-website/Science/316666_a_317995]
-
8-10 radii moi. Înotătoarele pectorale prezente sau uneori lipsesc; când sunt prezente pectoralele sunt scurte, obișnuit cu 10-23 radii moi. Înotătoarele ventrale lipsesc la toate singnatidele. Linia laterală și canalele senzitive lipsesc. Solzii lipsesc, fiind înlocuiți de plăci osoase. Vezica înotătoare nu comunică cu tubul digestiv (pești fizocliști). Apendicele pilorice lipsesc. Rinichiul este prezent numai pe partea dreaptă și este aglomerular, aducă lipsit de glomerulele (corpusculele) Malpighi Deschiderea branhială este redusă la o gaură mică îngustă, situată la marginea superoposterioară a
Singnatide () [Corola-website/Science/316666_a_317995]
-
alb" vine de la culoarea pe care o dobândește la vârsta de 4-5 ani, cănd belugă devine albă sau crem. Puii sunt albastru-închis sau gri la naștere. Are partea anterioară a capului rotunjita, iar gură este prevăzută cu dinți. Nu are înotătoare dorsala. Delfinul alb măsoară de la trei până la cinci metri lungime și are o greutate medie de 1,4 -1,5 tone. 50% din greutatea lor este grăsime, semnificativ mai mult decât la balenele non-arctice, al căror corp este doar 20
Delfinul alb () [Corola-website/Science/315049_a_316378]
-
avea și apă sărată cu o concentrație de până la 1 %. De la Ural, Anatolia regiunea de la Marea Caspică, Marea Neagră până la Marea Baltică în Europa Occidentală. Este un pește apreciat pentru carnea sa gustoasă. l are un corp alungit fusiform, pe spate are înotătoare caracteristică subdivizată, cu partea anterioară prevăzută cu tepi. Capul are o formă ascuțită, cu o gură largă prevăzută cu dinți ascuțiți, marginea branhiilor este zimțată. Corpul este acoperit cu solzi, având spatele de culoare cenușie verzuie, abdomenul fiind alb argintiu
Șalău () [Corola-website/Science/315073_a_316402]
-
sa mai mică, Prințesa Stéphanie, mătușa paternă Prințesa Antoinette, baroneasă de Massy și verișoarii lui: Jean-Léonard Taubert-Natta de Massy și Elisabeth-Anne de Massy. Au fost prezente 16 delegații regale din mai multe țări. Prințul Albert s-a căsătorit cu fosta înotătoare sud africană Charlene Wittstock la 1 iulie 2011. Anunțul logodnei a avut loc la 23 iunie 2010. Ei au fost văzuți împreună de la 10 februarie 2006 când au deschis ceremonia Jocurilor Olimpice de la Torino. Căsătoria civilă din 1 iulie 2011 a
Albert al II-lea, Prinț de Monaco () [Corola-website/Science/315465_a_316794]
-
de asemenea șolzi mici de tip special, cu baza bombata , a cărui coroană crește prin adăugare de noi Odontodes (Un țesut calcifiat asemănător cu cel al dinților) care le acopeara exagerat pe cele precedente. Prezența de spini mari în fața tuturor înotătoarelor, cu excepția înotătoarei caudale aceasta are ca rezultat o structură unică “uniune” a coroanei. Acanthodienii sunt adesea descriși că “ rechini spinoși”,si inca sunt considerații de unii ca fiind starns legați sau chiar aparținând subclasei “Elasombranghii”( Elasmobranchii este una dintre cele
Acanthodii () [Corola-website/Science/321397_a_322726]
-
din Carbonifer și Permian. Achanthodii (din greacă akantha, "spin" și eidés, "cu aspect de”) Numele popular “rechini spinoși” este cu adevărat un termen impropriu pentru acești pesti.Numele a fost inventat pentru că aveau formă superficială de rechin, aveau corp hidrodinamic, înotătoare perche,si coadă puternică orientat în sus; le defapt au avut schelet cartilaginous , dar înotătoarele lor eru la baza osoase și spre vârf formau spini duri care aveau și rol defensive, spinii osoși făcându-se văzuți la toate aripile exceptând
Acanthodii () [Corola-website/Science/321397_a_322726]
-
handbalistă germană care joacă pentru clubul Thüringer HC și echipa națională a Germaniei. Mama Nadjei s-a născut la Minsk, în Belarus, iar tatăl ei este ucrainean. Nadgornaja a început să joace la Neusser HV, după ce fratele ei mai mare, înotătorul Dmitri Nadgornîi, a dus-o la un antrenament. În 2004, ea s-a mutat la clubul din divizia secundă HSG Blomberg-Lippe cu care a promovat, doi ani mai târziu, în Bundesliga. Începând cu 1 iulie 2008, s-a transferat la
Nadja Nadgornaja () [Corola-website/Science/328970_a_330299]
-
talie mare, mai mari decât gâștele, cu pene albe sau (mai rar) negre și cu gâtul lung și arcuit. În România lebedele vine în sezonul cald și cuibăresc mai ales în Delta Dunării. <br> <br> <br> </br> Gâștele sunt păsări înotătoare, de talie mare, având gât și cioc lung, picioare palmate și penaj, de obicei, gri pe spate și alb pe piept. <br> <br> <br> <br> <br> <br> <br> <br> <br> <br> <br> Călifarii (numiți și caharcă) sunt specii de păsări
Listă de păsări din România () [Corola-website/Science/323367_a_324696]
-
greaca "osteon" = os. Ca înfățișare externă, condrosteii amintesc, în oarecare măsură, selacienii. Capul lor este prelungit într-un rostru, iar orificiul bucal se găsește pe partea inferioară a capului (ventral), sub forma unei crăpături semilunare. Lepidotrihii (razele externe osoase) din înotătoarele neperechi sunt în număr mai mare, de obicei dublu, decât razele interne cartilaginoase corespunzătoare. Coada (înotătoarea codală), ca și la selacieni, este heterocercă, lobul superior al ei este mai mare, cuprinzând și capătul coloanei vertebrale, iar lobul inferior este mai
Condrosteeni () [Corola-website/Science/326027_a_327356]
-
sunt în număr mai mare, de obicei dublu, decât razele interne cartilaginoase corespunzătoare. Coada (înotătoarea codală), ca și la selacieni, este heterocercă, lobul superior al ei este mai mare, cuprinzând și capătul coloanei vertebrale, iar lobul inferior este mai mic. Înotătoarele perechi sunt așezate orizontal. Pe marginea anterioară a înotătoarelor neperechi se pot întâlni fulcre (solzi ganoizi dezvoltați mai puternic). Corpul este gol sau acoperit cu solzi ganoizi ori cu plăci osoase mari (numite scuturi) așezate în cinci rânduri, care merg
Condrosteeni () [Corola-website/Science/326027_a_327356]
-
razele interne cartilaginoase corespunzătoare. Coada (înotătoarea codală), ca și la selacieni, este heterocercă, lobul superior al ei este mai mare, cuprinzând și capătul coloanei vertebrale, iar lobul inferior este mai mic. Înotătoarele perechi sunt așezate orizontal. Pe marginea anterioară a înotătoarelor neperechi se pot întâlni fulcre (solzi ganoizi dezvoltați mai puternic). Corpul este gol sau acoperit cu solzi ganoizi ori cu plăci osoase mari (numite scuturi) așezate în cinci rânduri, care merg de-a lungul corpului. Între ele se găsesc plăci
Condrosteeni () [Corola-website/Science/326027_a_327356]
-
deschid în ureter. Nu există un organ copulator, fecundația este externă, iar icrele sunt mici și au o segmentare totală și inegală. Condrosteenii păstrează o serie de caractere ale peștilor cartilaginoși: rostrul, plagiostomia (poziția transversală a gurii) , înotătoarea codală heterocercă, înotătoarele perechi orizontale, valvula spirală a intestinului și conul arterial al inimii. Pe de altă parte, ei au caractere comune tuturor peștilor osoși: părțile osoase ale scheletului, operculul, pereții interbranhiali reduși (cel puțin parțial), vezica înotătoare, icrele mici și fără coajă
Condrosteeni () [Corola-website/Science/326027_a_327356]
-
a gurii) , înotătoarea codală heterocercă, înotătoarele perechi orizontale, valvula spirală a intestinului și conul arterial al inimii. Pe de altă parte, ei au caractere comune tuturor peștilor osoși: părțile osoase ale scheletului, operculul, pereții interbranhiali reduși (cel puțin parțial), vezica înotătoare, icrele mici și fără coajă, fecundarea externă. Primii reprezentanți ai acestor pești au apărut în devonian, iar grupul este dominant între peștii osoși în cursul carboniferului, permianului, triasicului și jurasicului. Acestă subclasă a fost reprezentată în trecut prin numeroase ordine
Condrosteeni () [Corola-website/Science/326027_a_327356]
-
crescătorii refacerea populației de morun atlantic. În decembrie 2004 Consiliul Uniunii Europene a luat măsuri de protejare și de refecere a efectivului de pește. "Gadus morhua" are un maxilar lung și puternic, fiind ușor de recunoscut după linia suplă, are înotătoare, dorsale, anale și codale dezvoltate. Peștele are un colorit diferit, fiind dorsal de o culoare mai închisă brun verzuie și o culoare mai deschisă pe partea ventrală. Peștele este carnivor el se hrănește cu viermi, crustacei și pești mici. Exemplarele
Gadus morhua () [Corola-website/Science/322732_a_324061]
-
specii membrele posterioare sunt foarte mult alungite și aspectul acestor animale seamănă cu cel al șoarecilor săritori ("Dipodidae"). Membrele sunt pentadactile (cu cinci degete). Degetele prevăzute cu gheare puternice. La formele acvatice pe picioarele posterioare între degetele se află membrane înotătoare. Formele subterane, bune săpătoare, au un aspect talpoid (de cârtițe): corpul cilindric cu gâtul scurt și aproape neobservat din exterior. Blana la cele mai multe specii este deasă și moale. Culoarea blănii este de obicei monotonă, pe spate de la brun-deschisă la brun-închisă
Cricetide () [Corola-website/Science/329744_a_331073]
-
în Pamir și Tibet până la 4000 m deasupra nivelului mării. Majoritatea speciilor duc o viață galericoiă. Unele s-au adaptat la viața subterană, altele la viața semisubterană sau semiacvatică. Unele specii sunt bune alergătoare, altele sunt cățărătoare, iar câteva bune înotătoare. Populațiile multor specii prezintă fluctuații ciclice mari, din punct de vedere numeric, cu o periodicitate variabilă, după specie. Unele specii migrează parcurgând distanțe mari. Se hrănesc cu vegetale, consumând rădăcinile, tulpinile, frunzele, fructele și semințele multor specii de plante, unele
Cricetide () [Corola-website/Science/329744_a_331073]
-
de performanță începe să se răspândească aproximativ din anii 1800. Printre primele inovații aduse înotului sportiv au fost cele referitoare la un studiu științific al înotului început de David Armbruster, un antrenor de la Universitatea Iowa, care în 1928 a filmat înotătorii sub apă. La jocurile olimpice de vară din 1932 japonezii au folosit, de asemenea, fotografii subacvatice. În anii trecuți, au apărut numeroși producători de costume de înot de performanță ale căror noi modele special concepute, au condus la obținerea multor
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
individual sau ștafetă mixt. Acest procedeu a fost utilizat de către înotători de foarte multă vreme, deoarece are o mare valoare aplicativă. Un papirus egiptean, datând din anul 3400 î.Hr., prezintă un desen al procedeului bras. În prima carte de înot "Înotătorul sau un dialog despre arta înotului", scrisă de Nicolaus Wynmann în anul 1538, este descris procedeul bras, care timp de sute de ani a constituit singura metodă de învățare a înotului. Francezul Melchisédech Thévenot în anul 1696 în cartea sa
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
specialitate europeană”. La olimpiada de la Londra din anul 1908, brasul este considerat ca procedeu de sine stătător, proba desfășurându-se pe distanța de 200 m. David Armbruster, un antrenor de la Universitatea Iowa a studiat procedeul bras, unde a observat că înotătorul era încetinit semnificativ în timp ce ducea brațele spre înainte pe sub apă. În 1934, Armbruster a perfecționat metoda, aducând brațele spre înainte pe deasupra apei. Deși această tehnică era dificilă, a adus îmbunătățiri majore în ceea ce privește viteza. Un an mai târziu, în 1935, Jack
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
scopuri utilitare sau militar. Procedeul delfin sau fluture este cel mai nou dintre procedeele sportive de înot. Se numește fluture sau delfin datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, ale întregului corp, mișcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în anul 1926, care înotând bras cu picioarele, executa mișcările de fluture din brațe înainte de întoarceri și la sosire. În anul 1933, americanul Henry Myers perfecționează această tehnică. În anul 1935 acest procedeu este recunoscut sub denumirea
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]