698 matches
-
astea. Cînd mai vii, ad-o și pe Ana. Mă bucurai cînd o cunoscui. E deșteaptă, frumoasă și are mult bun-simț. Lucru mare! Deși... nu te supăra!... cred că-i puțin rigidă. Nu-i ce-am visat noi: una fină, să însenineze casa cu vorba ei. Poate în intimitate, dar nu cred. Și nici de la tine nu pot afla; știu eu că nu-ți place să te destăinui... Mi-ai lipsit opt luni în anul întîi, cît ai stat cu una cunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
doarme, apoi se cuibărește în pernă și, înainte de-a adormi, cere să i se vorbească iar de Ștefan cel Mare, de Eminescu, de Creangă... lucru pe care Mihai îl face cu o mare plăcere. În ziua cînd s-a înseninat, băieții o șterg de acasă dis-de-dimineață. Întîi, la iazul de lîngă sat. Mihai și Cristina îi urmează. Pe la prînz, oprește lîngă ei o șaretă. E inginera agronomă. Îi vede pe copii și vrea să-i alunge. Cînd dă cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
regizor. Secretara îl informează că redactorul e la o ședință la municipiu. Dar să fie fără grijă, cartea este la lectură. Vă văd abătut, rupe tăcerea regizorul cînd ajung în Herăstrău. Cred c-ați înțeles, facem filmul! încearcă el să însenineze atmosfera. Am auzit că nu mai au rezerve. E o șansă! Cam...., dar e! De fapt, pare regizorul că s-a hotărît să spună adeavărul, prim-vicepreședintele de la CCES(11 s-a înfuriat cînd a văzut că-s prea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
învinsă de calmul lui. Un pahar cu vin, o cafea? arată Mihai cele de pe masă. Mulțumesc! Am avut parte de toate, răspunde Violeta sec, parcă l-ar înfrunta. Atunci... flori! arată Mihai către buchetul din vază, plin de zîmbet, să însenineze întîlnirea. Violeta se întoarce cu spatele și face doi pași grăbiți, pînă ajunge la fereastră. Mihai o lasă în pace. Știe că-i va vorbi singură, fără să mai fie întrebată. De flori n-am avut parte, oftează femeia într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ultimă privire tristă către grădină. E o revistă de fițe. Mult mai pretențioasă decât Woman’s Place. Când a ajuns la partea cu Jack Devine care se certa de zor, pentru ca apoi să fie mușcat de asiatică, Clodagh s-a înseninat. —Haide, imploră ea, cu ochi strălucitori. Spune tot! Nimic, da’ nimic nu mă înveselește mai mult decât să-i aud pe oameni cum se ceartă de mama focului. Săptămâna trecută ieșeam de la sală și într-o mașină parcată erau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
strada Santa Ana. CÎnd am intrat În casă, l-am găsit pe tata refugiat În fotoliul său, cu o carte deschisă În poală. Era un album de fotografii. CÎnd mă zări, se ridică cu o expresie de ușurare care Îl Însenină. — Eram Îngrijorat. Cum a fost la Înmormîntare? Am ridicat din umeri, iar tata a Încuviințat grav, considerînd subiectul Închis. — Ți-am pregătit ceva pentru cină. Dacă ai chef, Îți reîncălzesc și... — Nu mi-e foame, mulțumesc. Am ciugulit ceva pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
brusc îngăduitoare până și cu Ivan Feodorovici, pe care toată luna îl ținuse în dizgrație. Firește, chiar de-a doua zi regretă teribil sentimentalismul ei din ajun, până la prânz apucă să se certe cu toți, însă spre seară orizontul se însenină din nou. În general, toată săptămâna continuă să se afle într-o stare de spirit destul de senină, ceea ce nu i se mai întâmplase de mult. Dar, peste încă o săptămână, primi de la Belokonskaia altă scrisoare și de data aceasta generăleasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mine, îmi seamănă leit, își zicea Lizaveta Prokofievna în sinea ei. E un drăcușor neascultător, ticălos! Nihilistă, nebună, rea, rea, rea! O, Doamne, cât de nefericită va fi!“ Însă, cum am mai spus, soarele răsărit părea să atenueze și să însenineze totul pentru o clipă. De aproape o lună Lizaveta Prokofievna parcă se descotorosise pe deplin de toate frământările cu prilejul apropiatei nunți a Adelaidei, iar în înalta societate începuse să se vorbească și despre Aglaia, care în ultimul timp se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ghicit exact despre ce era vorba. Întorcându-se acasă de la Aglaia, făcut de râs și alungat de ea, prințul ședea de vreo jumătate de ceas cuprins de disperarea cea mai neagră, când deodată apăru Kolea cu ariciul. Imediat cerul se însenină; prințul învie parcă din morți, îl descosea pe Kolea, se agăța de fiecare cuvânt al lui, repeta de câte zece ori aceeași întrebare, râdea ca un copil și le strângea mereu mâinile celor doi băieți, care râdeau și îl priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
regret că atunci am tăcut... Ippolit roși. Îi trecu prin cap gândul că prințul se preface și încearcă să-l prindă cu ceva; dar, privindu-l cu atenție, nu putu să nu aibă încredere în sinceritatea acestuia; fața i se însenină. — Și totuși moartea pândește! rosti el, mai că nu adăugând „un om ca mine!“ Și nu vă puteți imagina cum mă cicălește acest Ganecika al dumneavoastră; a scornit, ca să mai combată, că, poate, dintre cei care atunci au ascultat ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
salvat viața. Crezi că-i lăudabil ceea ce faci, dar omului i se face lehamite de tine. Părea gata-gata să se supere, dar deodată izbucni în râs, ba încă într-unul plin de bunătate. Se lumină la față Lizaveta Prokofievna, se însenină și Ivan Feodorovici. Spuneam că Lev Nikolaevici e un om... un om... pe scurt, numai să nu se înăbușe, cum a observat prințesa... bâigui generalul, cuprins de un fel de extaz bucuros, repetând cuvintele doamnei Belokonskaia, care îl uimiseră. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ar ști ceva ce el nu știe; Lebedev îl trage de limbă, Kolea îi face o aluzie directă, iar Vera plânge. În cele din urmă, înciudat, dădu din mână a lehamite, zicându-și: „Blestemata de suspiciune bolnăvicioasă!“ Fața i se însenină când, după ora unu, îi văzu pe Epancini, care intrau la el ca să-i facă o vizită „de câteva clipe“. Aceștia într-adevăr intraseră pentru câteva clipe. Ridicându-se de la micul dejun, Lizaveta Prokofievna anunțase că toți pleacă la plimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că Nastasia Filippovna știa și înțelegea prea bine ce însemna Aglaia pentru el. Nu spunea nimic, dar el îi vedea „chipul“ atunci când îl surprindea uneori, la început, pregătindu-se să meargă la Epancini. După plecarea din oraș a acestora, se înseninase la față de bucurie. Cu toată lipsa lui de spirit de observație și de intuiție, pe prinț începuse să-l alarmeze gândul că Nastasia Filippovna ar fi în stare să pună la cale un scandal, ca s-o determine pe Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de uitat sânt aceia care au suferit mult. Numai oamenii normali n-au ce uita. Într-un anumit fel, nici plăcerile nu se uită, căci și ele se însumează în personalitatea noastră, determinînd-o într-o puternică receptivitate pentru plăcere și înseninînd progresiv ființa noastră, întocmai ca și suferința, care determină receptivitatea în sensul ei. Dar pe când durerile au o pregnanță și o individualitate dincolo de însumarea și totalizarea ce se realizează în noi, plăcerile se șterg și se topesc ca niște forme
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și sufletul și l a pus pe tavă. Dar l-a refuzat. N-a vrut nimic de la el. A avut acces doar la exteriorul și la vaginul ei. Viața lăuntrică și-o apără cu ferocitate. Pentru Tiberius al ei! Se înseninează și plescăie încântat. Dacă reușește să o acuze public de adulter, nici blegul de Nero nu va mai putea face nimic. Cel mult s-o urmeze în exil. Ducă-se învârtindu-se! Vipsania n-o să mai aibă dreptul să contracteze
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pierde-n văzduh. Soarele dulce al primăverii îmi încălzește sufletul uimit. Bine-ai venit, primăvară! Clasa a II-a A venit primăvara Suflă un vânt cald. Ceața a acoperit împrejurimile. Prin văi curg pârâiașe. Într-o zi, cerul s-a înseninat. Dimineața, soarele cald a topit repede gheața. Pe dealuri înverzește iarba fragedă. În jurul sălciilor, zumzăie harnic albinele. A sosit mult așteptata primăvară. Oliver-Arthur Petrișor, clasa a II-a B Primăvara A sosit primăvara! Vremea este foarte frumoasă. Căldura soarelui este
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
se desprindă lacrimi mărunte și ușoare. Prima picătură poposi pe o frunză bătrână. Înfiorată de moarte, se desprinde, legănându-se pe o aripă nevăzută. Se culcă leneșă pe pământ aspru, în așteptarea celor dintâi balerini ai văzduhului, fulgii. Zarea se înseninează și ultima rază se soare scaldă trupul gălbui al frunzei în mierea dulce a asfințitului. Cerul înghite ultimele corăbii ale călătoarelor. Porumbeii par niște ceșcuțe de porțelan pe farfurioare albe. S-au dus berzele, rândunelele... S-a dus septembrie, măturând
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
adineaori și, încurcat, zise cu o vioiciune silită: ― Vasăzică sunteți mutat în divizia noastră? ― Da... la al cincizecilea de artilerie de câmp... ― A, chiar în regimentul nostru! strigă Bologa deodată, cu bucurie neprefăcută. Atunci bine-ați venit! Fața căpitanului se însenină, parcă în sinceritatea locotenentului s-ar fi dezvăluit un om nou. Privirile lor se încrucișară într-o licărire de simpatie. O clipă. Apoi Klapka avu o cutremurare și întrebă aproape înfricoșat: ― Pe cine spînzurați? În ochii lui Apostol Bologa, albaștri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mereu moartea, bolborosi Cervenko cu o convingere adâncă. ― Fiindcă suntem lași! strigă Gross, înflăcărat. O singură clipă de curaj general ar pune capăt tuturor mișeliilor! ― Dacă lumea ar fi ca tine! zise Varga, râzând cu atăta poftă, că toți se înseninară. Din fericire, noi, ceilalți, încă n-am uitat că, mai presus de orice, suntem fiii și apărătorii patriei, dragă anarhistule!... Domnule căpitan, adăugă apoi către Klapka, te rog, să nu ne judeci după vorbele noastre, ci după fapte! Suntem toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ai să mai chibzuiești, te rog... te implor!... Ar fi îngrozitor să cazi în mâinile lor... să... să... Spăimîntător!... ― Adio, răspunse Bologa, parcă nici nu l-ar mai fi auzit, ieșind repede. Afară amurgea. În apus urmele soarelui scăpătat mai înseninau cerul spălăcit... Bologa pășea grăbit spre bateria lui, când, deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka, ascuțit, mînios: ― Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și de-acasă, don' locotenent, rosti soldatul cu încredere. ― Da... da... trebuie... acasă... îngînă Bologa, întorcîndu-se cu spatele, încet, obosit. Varga reveni mai târziu, neîmpăcat. Apostol tresări din mrejele gândurilor și zise blînd: ― Varga... nu știu ce am... Iartă-mă! Locotenentul se însenină imediat și se apropie cu mâna întinsă: ― Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
biserică apăru deodată Meyer, îmbrobodit într-o mantie groasă, cu gulerul ridicat, deși soarele umplea pământul de căldură tinerească, îmbătătoare. ― Doctore, doctore! strigă Apostol, văzând că Meyer merge înainte fără să-l fi zărit. Medicul se întoarse ursuz și se însenină puțin când recunoscu pe Bologa, care alerga spre dânsul. Se duseră împreună la spitalul mobil, improvizat în școala satului. Până acolo Apostol îi povesti cum s-a vindecat și, deoarece doctorul, fire tăcută, nu-l înghesuia cu alte întrebări, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fusese și Ilona în odaie. Căuta să se gândească la altceva, dar simți că nu e în stare, iar din fundul inimii auzi un glas limpede: "Ilona mi-e dragă..." Apoi nu se mai împotrivi glasului și sufletul i se însenină și i se umplu de o nouă bucurie mare, ademenitoare, în care Ilona întruchipa toată lumea. Și el se lăsă în brațele acestei bucurii cu sfială și uitare de sine, ca o fecioară în brațele primului iubit. Avea impresia că inima
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe ferestrele deschise, glasul sergentului: ― Mi se pare că locotenentul nostru a pus ochii pe fata groparului... ― Ce-i drept, n-are gust rău, răspunse caporalul, râzând gros și înfundat. Apostol Bologa aruncă o privire spre ferestre și deodată se însenină, ca și când ar fi găsit cheia înțelepciunii, și mormăi: ― E cam de dimineață, dar... trebuie! Porni fără să se mai uite înapoi, și nici nu se opri până la poarta preotului Boteanu. În fundul ogrăzii, în ușa grajdului, popa vorbea cu cineva, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au chemat la Curtea Marțială... ― Nu mai spune! se spăimântă groparul. Pe d-ta?... Oare de ce? ― Judecător, zise Bologa, zâmbind foarte ciudat. Vidor se închină de trei ori. Când află însă primarul că "dumnealui vrea să ia pe Ilona", se însenină și vorbi mai cu inimă: ― Apoi, dacă-i așa, să n-ai grijă, domnule locotenent, că n-ai s-o duci rău la noi! De-o fi să zăbovești mai mult, n-o să te lăsăm pe drumuri. Uite, colo, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]