1,110 matches
-
pedestrimii, mergând pe jos și trăgându-și caii de dârlogi. Micile unități de spahii trimise În recunoaștere nu se mai Întorseseră. Exasperat, Soliman trimisese În față un corp de cavalerie de cinci mii de achingii. Din aceștia se Întorseseră două sute, Înspăimântați. Fuseseră surprinși Într-o ambuscadă și mai bine de jumătate din ei căzuseră sub săgeți care veneau parcă de nicăieri. Ceilalți rezistaseră cu greu unui atac sălbatic, venit din două direcții, care se sfârșise cu Încercuirea. Forțele cu care luptaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de departe. - Iar cei douăzeci și cinci de luptători? Întrebă grasul. - Cei douăzeci și cinci vor ocupa Înălțimile și vor Întâmpina cu săgeți avansarea bandiților. Atât. - Atât? exclamară mai mulți. -Atât. Săgețile vor da alerta. Bandiții vor trimite iscoade. Iar iscoadele se vor Întoarce Înspăimântate, anunțând că o armată proaspătă și excelent Înarmată blochează intrarea spre oraș. Nici o ceată de bandiți nu atacă atunci când e vorba de o ciocnire cu armata. Unu, fiindcă nu au ce jefui. Doi, fiindcă pierderile de vieți omenești În aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
așa ceva sparge pământul și netezește apoi suprafața cu ciocane și tăvăluguri. În apropiere, se vede o tabără cu corturi ale armatei. — Fotse, le explică Yusef. Guvernul i-a adus aici să facă drumul. — Ai cui sunt acești Fotse? întreabă Morgan înspăimântat.Unde le sunt colierele Fotse? Unde le sunt pieptenii? Muncitorii sunt îmbrăcați ca oricare dintre țăranii Hausa, nu au nici un însemn specific Fotse. Maistrul lor confirmă că au fost aduși aici din Fotseland, ca să facă muncă obligatorie. Etnografii îi chestionează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
joacă și deveni speriat. În acel moment, din Curte se auzi zgomotul tobelor. Era semnalul prin care i se cerea împărătesei Chu An să se grăbească. Ea își îmbrățișă fiul încă o dată. Sunetul tobelor devenea din ce în ce mai tare. Hsien Feng arăta înspăimântat. Mama sa își îngropă fața în vestuța lui și șopti: „Fii binecuvântat, fiule“. Vocea ministrului casei imperiale răsună pe coridor: „Majestatea Voastră, să mergem, vă conjur!“. Pentru a-l proteja pe fiul ei de la a vedea grozăvia, împărăteasa Chu An
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
coșmaruri groaznice. Să o privești cum doarme e ca și cum ai privi-o suportând chinurile dintr-o cameră de tortură. Își sfâșie cearșaful ca și cum ar fi posedată de demoni. Îi este permanent teamă, e nervoasă și suspicioasă. Pășește ca o pasăre înspăimântată - cu ochii larg deschiși, oprindu-se brusc când e în plină mișcare. Scoate sunete ciudate, ca un horcăit atunci când stă jos. În timpul meselor, lovește întruna cu degetele în masă. Fratele meu e exact invers. E dezorientat, neglijent și leneș. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
eunuc să aducă o cutie. Pisica vă va servi drept companion. Deschid cutia și zăresc o minunată creatură albă. — Ce nume are? întreb. — Zăpada, răspunde Shim. Este o ea, desigur. Ridic ușurel pisica. Are niște ochi minunați, de tigru. Pare înspăimântată. — Bine ai venit, Zăpada. În al doilea rând, eunucul-șef Shim mă înștiințează de alocația mea anuală: — Va fi de cinci lingouri de aur, o mie de tael-i de argint, treizeci de suluri de satin, mătase și bumbac, cincisprezece bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pe care să li le ofer. Sunt sătulă să mă prefac că mă bucură vizitele lor. An-te-hai păstrează ca prioritate pântecul meu. Pe măsură ce acesta crește, el devine din ce în ce mai implicat. E în fiecare zi cu nervii întinși la maximum, entuziasmat și înspăimântat în același timp. În loc să mă salute pe mine dimineața, el îmi salută pântecul: — Bună dimineața, Tânăra Voastră Majestate. Solemn, face o plecăciune adâncă: Ce pot să vă aduc la micul dejun? Mă apuc să studiez manuscrise budiste. Mă rog ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
sertare și dulapuri. An-te-hai mă ajută să-mi pun roba de Curte și îmi zice: — Mai bine m-ați trimite să-l înștiințez de îndată pe Majestatea Sa. Au de gând să vă chinuie până când pierdeți „sămânța dragonului“. Simt contracții. Înspăimântată, mă țin de burtă și îi zic lui An-te-hai să nu irosească nici o clipă. El ia un lighean și iese prin camera din spate, prefăcându-se că se duce după apă. Aud afară o voce care strigă să mă grăbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de parcă se duce la o petrecere. Roba ei e confecționată din satin auriu brodat cu simboluri budiste. Cât a ținut călătoria, Nuharoo a purtat aceeași robă. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că era mai mult decât înspăimântată. „În caz că suntem atacați, mi-a spus ea, vreau să fiu sigură că voi intra în viața viitoare în rochia potrivită.“ Pentru mine asta era lispsit de sens. Dacă eram atacați, rochia ei ar fi fost primul lucrul pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
forțez să continui. L-am lăsat de capul lui prea multă verme. Asta e deopotrivă pedeapsa și ultima mea șansă. — Cum îndrăznești să mă lovești!? îmi strigă el, nevenindu-i să creadă. Micile-i sprâncene se unesc în mijlocul feței sale înspăimântate. Nimeni nu dă în fiul împăratului! Îl biciuiesc și mai tare: — Asta e ca să te facă să auzi sunetul tunurilor străine! Ca să te facă să citești tratatele! Simt cum în mine se rupe ceva, și săgeată invizibilă îmi străpunge capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pedepsească; și plâng pentru că în străfundul ființei mele sunt dezamăgită de mine însămi și, încă mai îngrozitor, pentru că nu știu ce să mai fac. Continui lecția, ținând biciul ridicat: — Răspunde-mi, Tung Chih! Ce semnifică dragonul? — Dragonul semnifică o transformare, răspunde copilul înspăimântat. — A ce? Cum adică „a ce“? — O transformare a... — Transformare a unui pește. Este vorba despre capacitatea peștelui de a sări peste un baraj. — Corect. Asta este ceea ce l-a făcut pe pește dragon. Pun biciul deoparte. E vorba despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
caii scotea un urlet de ți se zbârlea părul, luând în brațe căpățâna roții s-o salte din cirmoacă? Urlet nu e cuvântul care se potrivește cu ceea ce mi-a rămas în amintire. Nu era atât sonor acest răcnet, cât înspăimîntat, ca într-o ceață de vis în care groaza e însoțită și de îndoială: adică nu se poate să-mi rămână căruța aici, să mă scoată altul și să râdă de caii mei și de mine. Mai bine îi omor
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
dușmană. O să înceapă lupta. Prost dispus, Goilav tăcu. Omul acesta era sîcîitor. Oferind pictorului doar compania unei gîndiri brutale, Aizic dorea cu orice preț să-l zmulgă din inerția pe care bătrînul o dorea durabilă. Un cîine lătră a om. Înspăimîntat, intrusul privi spre ușă. Vremea a tras perdeaua și tabloul zugrăvit de Aizic îi apăru în toată plenitudinea bătrînului Goilav. Nutri chiar, pentru fostul persecutat, un sentiment de dușmănie. - Mai departe știi ce s-a întîmplat? îmi povesti Goilav. Au
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
jenată cît plină de spaimă. - Să trăiți! răcni el prompt, sărind în sus cu sprinteneală. Un crac îi lunecă de-a lungul piciorului în timp ce, sfrijit, celălalt picior rămase gol. Mi-am declinat identitatea. Întocmai ca la secția de învățămînt, surpriza înspăimîntată care se citea pe fața lui, pe loc fu înlocuită cu aerul unei dezamăgiri. Se așeză din nou pe scaun și-și trase cracul rebel în sus. Dînd scurt din mînă, zbîrci din mustăcioara bine plivită și, cu un deget
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Cu privirile fixate pe canal, directorul se clătina cu mîinile desfrunzite în sus, ca un arbore ce cade. Încet-încet se lasă în genunchi. Răsucindu-se, se prăbușește deodată cu fața către văzduh. O femeie țipă ascuțit: - Ărra! Se aud strigăte înspăimîntate. Într-o clipă adjunctul cade asupra directorului și-l sprijină. Pandele e moale. Buzele i se zbat spasmodic. Dintr-un semn deschis la tîmplă, se scurge un șuvoi de spumă roșie. - L-a atins șaiba asta, constată un brigadier care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
armată, corespunde unei poziții cu palmele la vipușcă. Pe linie organizatorică, formula trăda cele mai precise ierarhii. O dată totuși am încercat-o și eu cu Jugan, pe care l-am întîmpinat cu acel pompos „să trăiți”. Forfetarul m-a privit înspăimîntat. Faptul cel mai curios era că, unora, ciudățeniile mele le inspira teamă: „Bă, vedeți că ăsta are spate!” Cei jupuiți de piele ca mine au reacții ciudate, cu consecințe imprevizibile. Mi-am adus aminte de bătrînul Goilav și mi s-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de documente cu nume ciudate și complicate. Secretarul, ca să râdă de el, Îi dădea lămuriri anapoda ori ridica din umeri. Porcii se speriau, dar nu aveau loc de Întors ori de țopăit, că s-ar fi scufundat În mâl. Grohăiau Înspăimântați și se grăbeau, cu micii demoni În spinare, să străbată apele Împuțite. Cum ajungeau la mal și prindeau pământ tare sub copite, se scuturau și o luau la goană. Oamenii, care nu uitau niciodată să-i aducă aminte că Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cât putu de tare către bătrânul care se făcuse mic de tot, În josul coastei: „Uite ce-mi face, nea Mitule, nici acuma nu vezi că-și bate joc de mine?” - și-i arătă fața de guzgan, fără să se vădească Înspăimântat, ci mai degrabă cu Încântarea celui căruia i se adeveriseră vorbe ce nu fuseseră crezute. Mitu Păcătosul și Necredinciosul se Întoarse către el cu tot cu Ied, Îl cercetă cu luare-aminte, clătină din cap cu bunătate și Îngăduință, apoi urlă la rându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
proptindu-se, ca la armată, pe coate, palme și genunchi, Rândașul izbutise, până la urmă, să pună mâna pe un vițel alb, cu ochii nefiresc de mari. Îl târâse până În mijlocul țarcului și-i sucise capul. Vițelul se prăbușise, mișcându-și Înspăimântat și cu disperare picioarele În aer. Rândașul se azvârlise peste el și-l ținea bine, ca pe o ibovnică nărăvașă. Veterinarul părea că se bucură de priveliște. Se uita zâmbind la omul cu minte puțină care se zbătea În murdăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
suspendase - Într-o zi ploioasă - scroafa pe care trebuia s-o taie de Crăciun, așa cum văzuse el că se Întâmpla la abator, ca să nu se mai tăvălească nici animalul, nici oamenii ca toți dracii prin nămol. Frânghia de care porcul Înspăimântat atârna cu picioarele din spate În sus s-a rupt În zvâcnetul suprem de Împotrivire, când cuțitul pătrunsese, căutând beregata. În agonie, porcul o luase la goană, prin noroi, Îl ocolise pe cel care atunci se numea Ectoraș și zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
portiera hodorogită Împinsă cu umărul, și Învelitoarea de pe banchetele sparte. Pe ea, apoi, fără să știe, se așezase, proptind cu brațul sănătos pe cel frânt, În curtea plină de bălării a unui profesor bețiv, ca să privească, mai mult fascinat decât Înspăimântat, incendiul care Își repezea flăcările până la cer. După ce soldatul Cătănuță fusese Încătușat, cu tot brațul care Îi atârna, și zgomotele se potoliseră În curtea Îmburuienată, poetul și pictorul Marin Foiște găsise acea pânză pătată de sânge și plină de țărână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
arătarea cu ochelari de motociclist peste un chip de iepuroi zâmbăreț și care ținea În labele fără degete o pușcă În toată regula. Strânsese, fără să-și dea seama, hățurile În palme și scăpase lanterna aprinsă printre picioarele calului care, Înspăimântat, bătuse de câteva ori pe loc din copite și o luase la o goană turbată, mușcându-și zăbala și Însângerându-și botul. Băieții se despărțiseră fără vorbe multe, mersese fiecare la casa lui și a doua zi se arătaseră peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu ochii de ei, Ectoraș visase crengile pomilor goale de verdeață, Însă pline de smocuri de cireșe și, mai ales, de omizile ce se târau Întruna, În căutarea unui loc cât mai ferit ca să-și țeasă gogoșile, dând impresia ochilor Înspăimântați că ramurile erau vii și-și Încrețeau coaja ca pe o piele sub care colcăia, prin vase proeminente, un soi de sânge cu mișcări leneșe, dar amenințătoare. Se obișnuise, până la urmă, și cu mirosul târâtoarelor strivite În palmă - era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aplecată, gata să se răstoarne. Tractorul Încerca În zadar s-o urnească, roțile sale mai Înalte decât un stat de om se Învârteau nevolnic pe loc În noroiul gros. De o parte și de alta a drumului forestier pădurea fremăta, Înspăimântată, parcă, de urletele mașinăriei. Câțiva stupi, clătinați de zvâcnetele de animal rănit ale tractorului, se prăbușiră cu zgomot și se sparseră. Zeci de mii de albine Întărâtate izbucniră din cutiile lor. „Luminile!” zbieră Directorul către omul de la volan. „Stinge repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o rupse brusc la fugă către pădure. Câteva clipe, Directorul rămase cu gura căscată și nu izbuti să scoată nici o vorbă. Apoi izbucni, iar pădurea răsuna de urletele sale fioroase. Ectoraș nu ținu seama de ele și goni mai departe, Înspăimântat și deznădăjduit. Se udase până la umeri În hățișul de buruieni. Când i se păru că nu mai aude strigătele tatălui, se opri și se trânti la pământ. Văzu că se afla printre tufe de urzici care nu-i bășicaseră pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]