26,133 matches
-
care "trece aproape nebăgat în seamă pe la porți", s-ar putea numi, după ce ai terminat-o de citit, înaintea "dosarului critic", Gellu Naum par lui-męme. Sau, cu titlul unei poezii din Pasageri în tranzit, With friendship. E, deschisă oricît de la întîmplare, o frumoasă (și prietenească) recunoaștere a lui Gellu Naum, nu ca "supraviețuitor" al suprarealismului istoric, consumat, ci doar ca om care a făcut tot ce "trebuie", și tot ce a făcut s-a chemat poezie. Poezie prea tînără pentru bătrînețe
Carte pentru doi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12108_a_13433]
-
bătrânica școlită prin marile universități europene, autoarea unor rafinate studii despre Eschil, și Montaigne, într-un mit al unei generații tinere dornică de liniștea savantă, elevată a acestui om de mare cultură...". În genere cărțile scrise de actori abundă în întâmplări comice sau pline de haz pe care oamenii scenei le-au trăit. Cartea lui Mihai Berechet, nu numai actor, dar și un mare regizor, poartă în ea sâmburele unei ciudate doamne. Nu poate urca pe treptele meseriei din cauză că la "cadre
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
generat de o intuiție internă. Numai că, nemărginirea acestor muzici reiterative constituie însuși felul mărginirii lor, așa cum întreaga creație de lucrări minimalist-repetitive ale școlii americane (Terry Riley, Steve Reich, Phil Glass) nu reprezintă expresia unei idei (ca, de exemplu, acele întâmplări sonore ritualice tradiționale, ivite din exersarea principiilor etice), ci sunt doar expresia unui efort către această idee. 10. Unele muzici atrag punctul și virgula, în principal ele fiind de trei feluri: a) cele ce nu uită de unde au plecat și
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
vorbesc singur. Să tac. Să fluier. Să umblu desculț. Să mănînc doar cînd îmi este foame, nu pentru că a venit ora mesei. Nu costă mult libertatea. Scumpă este păstrarea... C.M.: Vă recitiți vreodată cărțile? A.E.: Le deschid, uneori, la întîmplare. Pătrund, brusc, în spații pe care, cîndva, eu le-am configurat. Mă simt de-al casei, ceea ce e bine. Alteori, doresc să retrăiesc alături de un personaj o stare anume... Am impresia că eram așteptat... Avem intimitățile noastre... C.M.: Vă adresez
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
va petrece între gură și ureche, odată ce regele va vorbi. Trupul arată în prezentul imediat ceea ce sufletul și mintea, posesoare ale trecutului, refuză să dezvăluie și să vindece. Împăcarea cu sine și cu lumea se produce abia în urma unei noi întâmplări văzute. Fratele mai mic își vede cumnata preacurvind cu un sclav negru și se înseninează, pentru că delictul i se pare mai grav decât propria lui nenorocire. Era insuportabil să fie singur în durere, pe culme. Acum în vârful durerii stă
Războiul din ochi și pacea din ureche by Șerban Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/12143_a_13468]
-
și îl leagă pe ascultător, obligându-l să iasă din ritmul dement al nopților identice și să descopere o altă putere decât cea a ochiului. Cuvintele "văd" în timp și aduc pacea pe care ochiul n-o poate instaura. Cruzimea întâmplărilor văzute este alta decât a întâmplărilor spuse. Cele din urmă produc salvarea și pacea, în vreme ce primele aduc disperarea și moartea. Cultura arborescentă a auzului e suverană în povestirea-prolog. Spun auz, fiindcă Șeherazada, cunoscătoare desăvârșită a cărților, le transformă în pură
Războiul din ochi și pacea din ureche by Șerban Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/12143_a_13468]
-
-l să iasă din ritmul dement al nopților identice și să descopere o altă putere decât cea a ochiului. Cuvintele "văd" în timp și aduc pacea pe care ochiul n-o poate instaura. Cruzimea întâmplărilor văzute este alta decât a întâmplărilor spuse. Cele din urmă produc salvarea și pacea, în vreme ce primele aduc disperarea și moartea. Cultura arborescentă a auzului e suverană în povestirea-prolog. Spun auz, fiindcă Șeherazada, cunoscătoare desăvârșită a cărților, le transformă în pură oralitate nocturnă. De fiecare dată, după
Războiul din ochi și pacea din ureche by Șerban Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/12143_a_13468]
-
cu o tentă de mister, Amintiri secrete, consacrat lui Eugen Barbu. în calitate de colaborator, într-o scurtă perioadă a tinereții, al revistei Săptămîna, autorul a avut prilejul a-l cunoaște din apropiere pe faimosul "patron", în legătură cu care relatează o serie de întîmplări, pe un ton alb, cu ceva din aerul neimplicat al unui grefier. Un elogiu adus compromisului romancier ar suna compromițător la rîndul său, precum un soi de complicitate, iar o condamnare brutală n-ar cădea nici ea prea bine din partea
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
prea activi, nici complet pasivi. Suntem apoi invitați la ultimul spectacol al lui Odin, Visul lui Andersen, spectacol inspirat din acele basme daneze pe care în Danemarca nu e om să nu le știe pe de rost, basme ce istorisesc întâmplări cumplite ori duioase, reunite de actorii lui Odin cu ajutorul cântecelor și al dansurilor, al cuvintelor și al clinchetelor de clopoței, într-un florilegiu de o densitate extremă. Ne pomenim prinși într-un univers închis între podeaua presărată cu obiecte și
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
de arme, a eroilor și jocurilor strategice pe tabla de joc a bătăliei națiunilor. Istorii recuperabile, cum e avertizat colocutorul Elisabetei Goga, și din jurnalele și memoriile altor doamne (Sabina Cantacuzino, de exemplu, dar și Zoe Cămărășescu), notarea periodică a întîmplărilor zilnice fiind o practică (de disciplină și autoevaluare) curentă în lumea bună ante- și interbelică. Scris în franceză (e limba de cultură, româna folosește doar comunicării triviale) de o tînără cosmopolită și perfect emancipată la cei 24 de ani ai
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]
-
Marius Chivu Cum spuneam și în cronica de săptămâna trecută, anul 2004 a fost unul extrem de generos cu debuturile în proză. Cred că din 1990 încoace n-am avut un alt an editorial cu atâtea apariții interesante. Întâmplarea face însă ca abia sfârșitul anului să ne rezerve marea surpriză și din partea unei edituri extrem de zgârcită cu debutanții, mai ales cu cei din zona literară. Debutantul despre care am ales să scriu de data aceasta se numește Nicolae Strâmbeanu
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
vorbind, subiectul romanului este, dacă vreți, însuși epicul. Evanghelia lui Arańa este însăși Povestirea. Sigur, meritul este în principal al formulei, al tipului de roman, dar rareori cititorului român i-a fost dat să treacă, alături de personajul cărții, prin atâtea întâmplări de viață și de moarte. Suntem, așadar, în Spania primului secol, dar pentru foarte puțin timp pentru că Joaquin Arańa va fugi în Portugalia, va naviga pe Marea Oceanică pe urmele minunatelor mirodenii până în Indii și China, va lua parte la
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
1990 încoace și, cu siguranță, debutul în proză absolut al acestui an. Nu știu ce meserie are Nicolae Strâmbeanu și nu pot prezice dacă va mai scrie vreodată vreo carte și cum va evolua cariera sa. Poate că în afara acestei cărți (o întâmplare?) nici nu și-a propus altceva. Un debut ca un glorios epilog. Ei, și!? După ce veți citi și ultima frază a cronicii, încercați să-i enumerați în gând pe scriitorii care au scris o singură carte care a fost, pur
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
în aproape a efectelor. Este chiar ceea ce oferă, cu aerul cochetăriei guralive, volumul de publicistică al lui Șerban Foarță, Honorificabilitudinitatibus, de curînd, elegant, tipărit la Brumar. Honorificabilitudinitatibus, cuvînt "imposibil" împrumutat de la Shakespeare, "demască" bine felul în care, scriind, segmentăm la întîmplare un șir altminteri infinit de foneme. Și felul în care străbatem, cu atenție rareori distributivă, culoare de realități echivalente. Scrierea, ca și traducerea, exprimă opțiunea, "tranșarea" unei ambiguități. La Șerban Foarță, alegerea se face greu, cu veșnicul regret al virtualității
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
de limbă, critica lui "vorbind, vorbind, vorbind...", tic sugestiv pentru "criza" limbajului dintr-o dată neacoperitor, insuficient, cînd este exploatat, nesistematic, de tot felul de "ageamii". O fază, firește, spune Foarță, nu-i o frază, însă fazele se fac din "frazarea" întîmplărilor mai complexe, respectîndu-se anumite tabieturi. Procedeele sînt, cu puține excepții, acelea ale "momentului" și ale schiței. O fiziologie (nu numai) a provințialului adusă la zi... Aristocratică, chiar epatantă, și totuși complice-șmecherească, retorica lui Șerban Foarță combină artificiile parodiei absurde cu
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
cît de puțin anchilozat, Șerban Foarță se mișcă rapid și fără să semnalizeze între mai multe limbi, între mai multe registre care sînt, nu-i așa, doar variante ale unui discurs într-un anume sens totalizator. Din fragmente lipite la întîmplare, cu susul în jos, hilar, ieșind portrete care să semene cu Fuchs, ori cu ipochimenii din Dicționarul onomastic, prinde viață o lume nu absurdă, nu S.F., ci mică, dar a noastră. Fiecare articol e, în fond, o mini-proză, ba chiar
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
s-au oprit din alergat și rânjesc uitându-se la laba piciorului meu pe dalele stricate. Anna a luat troașa pe care o răsucește între degetele ei atât de fine, încât o fac să arate ca un condur. - E o întâmplare, Fiodor Vasilievici, concluzionează ea în cele din urmă. O pură întâmplare că acest cui a apărut tocmai acolo, sub talpa dumitale. Dacă este ceva ce nu admit în această viață este întâmplarea, hazardul. Camera prost luminată, arpacașul care arată cumplit
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
piciorului meu pe dalele stricate. Anna a luat troașa pe care o răsucește între degetele ei atât de fine, încât o fac să arate ca un condur. - E o întâmplare, Fiodor Vasilievici, concluzionează ea în cele din urmă. O pură întâmplare că acest cui a apărut tocmai acolo, sub talpa dumitale. Dacă este ceva ce nu admit în această viață este întâmplarea, hazardul. Camera prost luminată, arpacașul care arată cumplit, nasul încovoiat al hoaștei ăsteia de Gladkina, mai treacă-meargă, dar nu
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
fac să arate ca un condur. - E o întâmplare, Fiodor Vasilievici, concluzionează ea în cele din urmă. O pură întâmplare că acest cui a apărut tocmai acolo, sub talpa dumitale. Dacă este ceva ce nu admit în această viață este întâmplarea, hazardul. Camera prost luminată, arpacașul care arată cumplit, nasul încovoiat al hoaștei ăsteia de Gladkina, mai treacă-meargă, dar nu hazardul! Kusok, care trebăluiește lângă geam a pus capăt discuției. A luat troașa din mâinile Annei, a scos un clește și
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
care providența sau abilitatea l-a scăpat de selecții. Armistițiul e un jurnal de călătorie (precedat de unul de convalescență) desfășurat treptat sub ochii cititorului. Primo Levi e, mai mult decât orice, un povestitor. Inventariază, cu pasiune de colecționar, figuri, întâmplări... Foști camarazi sau torționari, victime, vagi contururi ale unor ființe umane. Henek König e un ungur transilvănean. Bucuria vieții simple (și autorul consemnează aici un vechi episod care a devenit subiect de bancuri la noi: Se ducea adesea duminica prin
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
și nu-și permite să pună sub semnul întrebării utilitatea însăși a culturii. Aceasta și dintr-o rațiune practică: simțind, zilnic, propria sa lipsă de cultură, convins că a ajuns la postul înalt pe care îl deține mai mult din întîmplare, politicianul își caută legitimări: misterioasa noțiune la care el personal nu are acces, dar care s-a transmis de-a lungul secolelor, Cultura, poate reprezenta un început de legitimitate. Nu există nici un pericol ca autoritățile vreunui stat să renunțe deschis
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
de naștere" propriu-zis al scriitorului pare a fi - dacă este să dăm crezare criticii - cel de-al doilea volum al său, Armistițiul, apărut la o distanță de aproape 15 ani de primul și care constituie un fel de epilog al întâmplărilor narate acolo. Chiar dacă și în această a doua carte a sa Primo Levi povestește, în esență, tot întâmplări trăite (zguduitoare prin caracterul lor de mărturie umană, de document, ca mai toată literatura concentraționară, de la Jurnalul Annei Frank la Specia umană
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
volum al său, Armistițiul, apărut la o distanță de aproape 15 ani de primul și care constituie un fel de epilog al întâmplărilor narate acolo. Chiar dacă și în această a doua carte a sa Primo Levi povestește, în esență, tot întâmplări trăite (zguduitoare prin caracterul lor de mărturie umană, de document, ca mai toată literatura concentraționară, de la Jurnalul Annei Frank la Specia umană a lui Robert Antelme, să spunem) ele sunt mai atent filtrate de astă dată prin prisma experienței unui
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
dreptul "exorcistică"), esențială pentru acești autori fiind regăsirea libertății interioare și, o dată cu ea, a unui minim echilibru psihologic. Lunga povestire plină de neprevăzut căreia Primo Levi i-a dat titlul Armistițiul nu face nici ea excepție. În esență, aceasta evocă întâmplări din cele nouă luni în care autorul-narator a traversat aproape jumătate de Europă, împreună cu un grup foarte numeros de supraviețuitori de la Auschwitz, pe drumul de repatriere. Ceea ce uimește încă de la început este discrepanța dintre situația dramatică a personajelor și tonul
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
care destinul a vrut să o găsesc tocmai în acea Europă devastată de război...") - oferă o posibilă cheie de interpretare, punând într-o cu totul altă lumină evenimentele narate. Așa ne putem explica, de pildă, dinamismul de roman picaresc al întâmplărilor ai căror protagoniști sunt Grecul sau Cesare, prezența detaliilor picante sau caricaturale din portretele infirmierelor poloneze Hanka și Jadzia sau exotismul calm al atmosferei din pădurea de lângă Starîe Doroghi. Din cele spuse până acum nu trebuie să se înțeleagă însă
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]