665 matches
-
și strălucitoare și o gură animalică. - De ce l-ai omorât? spuse, cu o voce atât de dușmănoasă, încât fu uimit el însuși când se auzi. Arabul privi în lături. - A fugit. Am alergat după el. Înălță către Daru niște ochi întrebători și triști. - Și acum ce-or să-mi facă? - Ți-e frică? Prizonierul se crispă, ferindu-și privirea. - Îți pare rău? Arabul îl privi, cu gura deschisă. Era limpede că nu înțelege. Mânia punea stăpânire pe Daru. În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cade numai asupra mea! Am simțit aceasta foarte limpede din chiar vorbele colonelului, din tonul lui, din... M-a întrebat pentru ce anume am fost mutat aici, înțelegi? ― Căpitanul se așezase pe scaun, lângă masa cu hărțile, și se uita întrebător și speriat la Bologa care, nedumerit, răspunse: ― În interes de serviciu, firește. De altfel, în război nici nu se mai ține seama de alte interese... ― Ei bine, colonelul știa, trebuia să știe, și totuși m-a întrebat, zise Klapka mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îl urmări cu ochii, clătină din cap, se uită la ușa închisă cu băgare de seamă și deodată izbi cu pumnul în harta cu însemnări, cuprins iarăși de mânie. Chiar în clipa aceasta aghiotantul se strecura în cancelarie, înfricoșat și întrebător. ― Notează pe locotenentul Bologa, mormăi generalul Karg către aghiotantul aiurit. E primejdios și... Nu m-aș mira să aud într-o bună zi că a dezertat la inamic... Ce oameni!... Ce armată!... Aghiotantul se înclină, puse niște hârtii pe masă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-l mai văzuse de la audiența cu bucluc, și apoi intră în compartimentul generalului, suspinând grav: ― Să încercăm... Peste cinci minute crăpă ușa, scoase pe jumătate corpul și zise binevoitor: ― Bologa, vino... te rog... Excelența-sa dorește... Întâlni ochii lui Varga întrebători, dar strânse din urechi, cu fața mâhnită de regretare că "așa-i ordinul"... Generalul Karg era vesel și mulțumit. În sfârșit obținuse, cu chiu cu vai, să fie propus pentru ordinul "Maria Theresia". Ședea lângă fereastră, cu picioarele-i scurte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lărguț, drumul de care se sfârșește, pierzîndu-se, împreună cu pârâiașul subțiat ca un fir de argint, printre hățișurile vâlcelei. În schimb, o cale nouă începe suișul spre miazănoapte, un drum de război făcut de soldați, păzit pe la cotituri cu cruci albe, întrebătoare. Pe aici Bologa întîlnise mai des militari, unii coborând, alții urcând, și câteva căruțe trase de mârțoage prăpădite. ― În sfârșit, am ajuns, murmură Apostol, aprins de emoție, oprind calul și comparând terenul cu harta. Prin apropiere trebuie să fie liniile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Doamna Bologa, surprinsă de pocăința lui, fu cuprinsă și ea de rușine, îngînă câteva vorbe neînțelese, până ce-și veni în fire, și apoi continuă povestirea din copilăria lui Apostol, fără a mai nimeri tonul de adineaori și ocolind privirile lui întrebătoare, care o tulburau cumplit și parcă o mustrau. În sfârșit se întrerupse în mijlocul unei fraze și zise brusc, foarte blând și cu ochii muiați într-un zâmbet ciudat: ― De aceea te chinuiești și te topești, dargul mamei... numai de aceea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi așteptat împotrivire. Groparul se mai scărpină în cap, mai cercetă din ochi într-ascuns pe locotenent, mereu nehotărât și bănuitor. În sfârșit merse la ușă și, din prag, strigă: ― Ilona!... Ilona!... Ia vino-ncoace, iute! Fata sosi îndată, întrebătoare, cu degetele murdărite de vopseaua ouălor roșii. Când îi spuse tatăl său că ofițerul o cere de soție, se spăimântă, se uită la Bologa și izbucni în lacrimi. Groparul stărui să răspundă "domnului locotenent", dar toate fură în zadar: Ilona
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-i cunune preotul Boteanu... Nu apucă să sfârșească. Pe ulița hopuroasă se auzi duduitul unui automobil ce se apropia în goană. Bologa, mirat, se duse la fereastră și văzu că mașina oprește brusc în fața casei. Se întoarse spre Ilona întrebător. In ochii ei, peste rămășițele bucuriei, lucea o spaimă. ― Du-te repede, că te caută pe d-ta! șopti ea, agățîndu-i-se de braț. Apostol ieși, nedumerit, în ușa tinzii. Pe poartă tocmai intra un plutonier înalt, deșirat, cu fața cenușie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răbda, murmură, fără să ridice capul: ― Mai repede, mai repede, pentru Dumnezeu... Deși îi era gâtul uscat și în aer se încrucișau încă urmele glasurilor de adineaori, șoapta lui zbârnâi prelung în toate urechile și atrase asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
părinte care deșteaptă din somn un copilaș iubit: ― Scoală, fiule, și fii tare în ceasul încercării din urmă precum a fost Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos... Apostol Bologa se cutremură, dar se ridică îndată și se uită împrejur cu ochi întrebători. Descoperind în ușă figura pretorului, își aduse aminte și întinse brațul spre masă după pălăria moale, fără panglică și roasă pe margini. Atunci își văzu ceasornicul, retrase brusc mâna, desfăcu binișor curelușa și-l dădu preotului, fără să-și arunce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în viată e cea intelectuală, că există legături de dragoste care rămận mult timp secrete, tocmai acum, încep să mă bậlbậi si să constat că dragostea este însăși viața noastră... Ochii aceia mari si negri, înnebunitor de negri mă priveau întrebători, lăsậndu-mi cuvintele să se rătăcească, să curgă neregulat ca vậntul sau ca pậraiele. Intr-un tậrziu, vizibil afectată, am conștientizat că Yon era îmbrăcat tot în negru, că un “noian” la fel de negru îi stăpậnea sufletul obligat prea devreme parcă să
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
nu bea, e singură și tristă, Dar trenul nu pornește, el refuza, ea insista, Și atunci, amintindu-și de o ultimă cale Pe un pod din oraș apare zâmbitoare, Își face avânt, inspiră și cade, Lăsând în urmă doar fețe întrebătoare. Avea un băiat, însă el a părăsit-o pentru alta Și fata, iubindu-l, și-a făcut singură soarta. Tristețea ne cuprinde și o lacrimă apare subtil. Ce n-aș da să aflu de ce sfârșitul e în stația Din care
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
Maynard îi răspunse cu blândețe: - Toate astea s-au întâmplat cândva, la începutul veacului. Femeia se înroși la față: - Cred că e povestea cea mai îngrozitoare pe care am auzit-o vreodată! Maynard se întoarse spre ceilalți, cu un aer întrebător: - Voi ce părere aveți? Nu considerați că un om are, totuși, dreptul moral să-și asigure propria naștere? - Deh..., începu un bărbat cu o voce încărcată de îndoieli. - Nu credeți că ar fi mai bine să-mi termin povestea, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
unul din talerele balanței, o cât de slabă legătură ruptă, și gata, toată structura se prăbușește. Având în minte o asemenea posibilitate, puteam eu oare să procedez altfel decât am făcut-o? Dădu din umeri, își depărta palmele a neputință întrebătoare și se lăsă pe speteaza scaunului. Urmă un moment de tăcere. Apoi, un bărbat spuse: - Ei bine, mie mi se pare că amândoi ați căpătat exact ce-ați meritat. Și continuă, privind încruntat spre Joan: - Te cunosc de trei ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
în stare doar el de asemenea aventuri. Atunci a început șahul sau, mai bine zis, pokerul. "OK", a zis el și a și început să se pregătească de plecare. Ceilalți se uitau muți la mine și, din când în când, întrebători la el. Nu doream să plec cu ei, nu știu cine dracu' m-a pus să spun da. Știam că voi renunța cât de curând, doar mai erau câteva minute bune până la plecarea efectivă, dar mă lăsam purtat de acest joc pentru că
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Laplantine făcea distincție între a vedea și a privi. Vederea unui lucru sau fapt presupune prezența acelui ceva în față, un contact imediat fără o pregătire prealabilă. În schimb, a privi ceva presupune "o privire dacă nu neliniștită, cel puțin întrebătoare, pornită în căutarea semnificațiilor pe care le-ar putea avea variațiile"135. De altfel, noile curente sociologice au înțeles importanța unei astfel de tehnici. Astfel, dacă interacționismul studiază socialul și activitatea cotidiană "în primul rând ca o activitate de cunoaștere
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
tăcuți și plini de încântare, încât ea i-a spus că își dorește ca și copii ei să gândească așa. Asta presupune să citească mult. După o scurtă pauză: Știi ce mi-ar place? Să studiez astrologia. Ea se uită întrebătoare la el. Dar știi de ce? Pentru că mi se pare una din cele mai complete, cuprinzătoare științe. Însumează enorm de multe. Și nu uita că este una din cele mai vechi științe, ceea ce înseamnă că lumile trecute, foarte vechi, mult înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
sticla de tejghea de se făcu țăndări. Ca un fior trecu prin toți cei înghesuiți în crâșmă, la acel ceas de Duminică și de Sfânta Maria Mare. În crâșmă se făcu o tăcere deasă, s-o tai cu cuțitul. Ochi întrebători s-au țesut de la unul la altul... toți tăceau, parcă muțiseră. „Di cânili turbat, trebuie să te ferești... ori, să-l omori!“ gândeau ei o vorbă veche, și-l știau pe Lisandru cât e de arțăgos la băutură, mai ales
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vin. Darcey își goli paharul și îi zâmbi prietenei sale, care îi făcu semn chelnerului. Eu nu mai beau, zise Nieve. Trebuie să am grijă de copii în seara asta. Comandă în schimb o apă minerală și apoi se uită întrebătoare la Darcey. —Apropo, mă întrebam dacă te-ar deranja groaznic de mult să-mi împrumuți lanțul tău de aur? Din tonul vocii, parcă își cerea scuze. — Mâine-seară ies în oraș și trebuie să fac un mic efort. E o ocazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
plecat. Mă suni tu mâine? întrebă Nieve. Nu pleca, spuse Aidan punându-și mâna pe brațul ei. Tocmai voiam să luăm cina. Dacă tot ești aici, rămâi. Aa, n-aș vrea să întrerup... Nieve îi aruncă lui Darcey o privire întrebătoare. Nici o problemă, zise Darcey cu jumătate de gură, ca și cum nu i-ar fi venit să creadă că Aidan tocmai o invitase pe prietena ei să rămână. Nu voia și el să scape de ea, ca să îi ofere inelul și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
sărbătorit după ce că și-a distrus viața. —Trebuie să aibă investiții în afara firmei, zise Mischa. Nu e proastă. —Bine, dar cât de mult poate să aibă? Oare va fi nevoită să vândă casa? zise Courtney gânditoare. E superbă. Mischa o privi întrebătoare. Doar nu ai de gând să te oferi s-o cumperi, nu? Țin minte că voiai s-o cumperi mai demult, dar ți-a luat-o înainte. Cu răbdarea treci marea, cită Courtney. —Cât de meschin. — Știu, recunoscu Courtney puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de concluzie. —... credem că cea mai bună idee ar fi să îți oferim ție postul. Darcey clipi. Ce post? Nu îl auzise bine. Dar nu putea să întrebe; ar fi făcut impresie proastă dacă întreba. Ce părere ai? O priviră întrebători. Ea înghiți în sec. —E o schimbare importantă, zise Neil, care o privise în tot acest răstimp. Director la departamentul de afaceri. Dar, își spuse ea, asta era slujba lui. Asta făcea el. Se încruntă. —Eu, unul, sunt mulțumit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
și o puse deoparte. E vreo problemă? Ai încercat să iei legătura cu mine? Îmi pare rău, am închis telefonul mobil. — Absolut nici o problemă, o asigură el. Și eu aș închide telefonul într-un loc așa de frumos. Îl privi întrebătoare. Nu te opri din mâncat din cauza mea, zise el. Te rog, continuă. — Aproape terminasem și-așa. Îmi pare rău. Nu părea să aibă remușcări foarte mari. În schimb, îi zâmbi șiret. —Dintre toți oamenii pe care îi cunosc, ești singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
n-am orbit de tot! Auzi?! Voi sfârși eu însumi biserica! Dar, și darul meu nu-și găsește continuare, Tu nu știi, mă întrerupe el nervos, dar eu îmi voi respecta învoiala! Te referi la contract, Theo? îmi ridic ochii întrebători spre el, dar mi-i cobor grăbit, de teama, de frica a ceea ce mi s-a părut a fi un zâmbet ivit pe neșteptate pe chipul lui, mai degrabă o tresărire interioară, n-aș fi vrut să-i văd niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
plină, ea vorbind cu toată lumea, pe fereastră, în piață, se aprind luminile Veneției, reclamele, agitația, orașul se trezește la viața de noapte, nu mai plouă acum, plătesc și ies în aerul umed al lagunei, și pentru o clipă privirea ei întrebătoare spre mine, 12 martie, Roma, scrisoarea mamei cu scrisul ei frumos de învățătoare, caligrafic, dragul mamii, Theo, 20 martie, după-masă cursul de Quattrocento italian, Umbria cu Pierro della Francesca și frescele de la Arezzo, legenda crucii desfășurându-se în diapozitive una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]