1,090 matches
-
să-ți lase pentru mine jurnalul soțului... — Jurnalul? — Se pare că n-are nici o valoare. Am privit-o foarte atent, Încercînd să remarc orice schimbare cît de mică În expresia feței cînd am adus vorba de fratele ei. Buzele ușor Întredeschise denotau Încordare, sprîncenele Încruntate... Oare era tulburată, uluită... sau Îi dădeau tîrcoale niște presimțiri... se aștepta la ceva neprevăzut din partea fratelui... Își mușcă Însă buza de jos și zîmbi răutăcios. — Fratelui meu tare-i mai place să ia lumea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am nevoie de dușmani și nici nu țin să mă pun bine cu nimeni. — Ce albastru e! exclamă amuzat elevul de gimnaziu Îmbrăcat În uniformă, privind cerul. Urmărindu-i privirea, colegii lui inspirară adînc, cu gurile căscate și cu ochii Întredeschiși, de parcă se simțeau stînjeniți. — Zău, băieți! E tare albastru! Dar pe măsură ce albastrul se adîncea, vîntul se intensifica și băieții-și țineau poalele paltoanelor cu servietele. Cu mîinile libere, au apucat borurile căciulilor și le-au fluturat În vînt așteptînd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care i-a surprins-o În toate. Una dintre fotografii Îi reprezenta fața reflectată În oglindă ca și cînd se machia, fără urmă de timiditate. Un chip conștient de faptul că este privit, cu un zîmbet fluturînd pe gura ușor Întredeschisă, ochii voalați, gînditori, privind visători În zare. M-a mai surprins o fotografie de-a ei În halat de casă transparent; fiind făcută În contra luminii, conturul trupului ei se zărea perfect. Ciudată femeie! Oare EL a fotografiat-o sau... ? Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe care-l montarăm la loc, iar eu în camera mea de la față unde se afla și domnul Pavel. Înainte de a adormi, întins pe divan, mă uitai la el: sforăia alături, și drept cum era și lung, cu gura ușor întredeschisă și cu scufița ce trebuia să-i țină de cald, mișcată oblic pe frunte, semăna cu cetățeanul turmentat al lui Caragiale. Dar poate fiecare din noi arătăm așa în timpul somnului, măcar câteodată. Se gândea uneori la Statuia Libertății, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
va trebui mai întâi să ne redescoperim pe noi înșine, apoi să luăm totul de la capăt. În clipa aceea, doamna Pavel ceru cu o oarecare grabă țipată în voce ajutorul soțului pentru a deschide ușa, pe care ea o crezuse întredeschisă, ca să poată intra cu tava pe care aducea supa în vasul de porțelan cu toarte albastre, de o frumusețe rară, mândria ei din anii ’27-’29, provenit din Leipzig, așa spunea, iar domnul Pavel, neștiind, n-o contrazicea. Prânzirăm mutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ironic pe ultimele două cuvinte. A doua zi dimineața (mă trezisem mult înainte, dereticasem în amândouă încăperile, deschisesem ferestrele), o auzii pe treptele de la intrare (fiica ei rămăsese la vorbe cu doamna Pavel) bătând apoi la ușa masivă ce era întredeschisă: - Bună dimineața, îmi spuse râzând, în momentul în care mă ivii în canatul ușii deschise a camerei de la față. Ne dădurăm mâinile, veseli amândoi, apoi ea, în hol fiind, se îndreptă spre biblioteca ce se afla în fața ei, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
timpul, se uită. Apoi către mine: Asta este domnule judecător! După aceea trecu în bucătărie cu doamna Pavel, recapătându-și liniștea dinainte. - Are dreptate! mă adresai domnului Pavel, în timp ca vocea profesoarei se auzi iarăși veselă prin ușa rămasă ușor întredeschisă a bucătăriei. E adevărat: tot ce se întâmplă e o crimă. Astea sunt dictaturile. Mii de nevinovați, unii numai pentru că au făcut parte din alte partide, fapte pentru care în țările lumii libere nimănui nu i se întâmplă nimic, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
întâlnim mâni; acuma lasă-mă! Vin aici mâne-sară, merg unde vrei, acuma lasă-mă!... Apoi deodată tăcu. Simți aproape lucirea ochilor lui, aproape de ochii ei. Și parcă avu un geamăt de durere când o arse o săgeată fierbinte pe buzele întredeschise. Brațele și picioarele i se destinseră din încordare și începu a merge repede, dusă fără voință. Șoptea încet din când în când: — Unde mă duci?... unde mă duci?... Și el se opri într-un timp și ea îi simți iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cu cremă de mentă? Eu: Fie. Mi-a pus doi biscuiți cu mentă în buzunar și l-a bătut ușor, cât pe-aici să dea peste armă, apoi m-a condus de-a lungul holului. În timp ce treceam pe lângă o ușă întredeschisă, i-am văzut pe Detta și Racey! Stăteau unul lângă altul pe canapea într-o cameră de zi extrem de luminoasă, bând ceai, mâncând biscuiți (la fel de rafinați ca aceia din bucătărie, din ce-am întrezărit) și se uitau la Some Mothers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dar e ăsta un motiv ca la poarta spre Najd să nu fie nici o sentinelă de veghe? se întreba mama cu glas tare. M-a lăsat jos și a împins canatul porții, care a cedat fără greutate, căci era deja întredeschis. Am ieșit din oraș, fără să știm prea bine încotro s-o apucăm. Eram încă la câțiva pași depărtare de zid, când un spectacol ciudat s-a oferit ochilor noștri holbați: două trupe de călăreți păreau să se îndrepte spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
matroane. Și dacă ne-am duce să vedem ce se află în tavernele alea? Știam că nu era cu putință să pătrundem acolo, dar puteam măcar să azvârlim pe furiș o privire. Ne apropiem așadar de prima dintre ele. Ușa stă întredeschisă. Ne întindem căpșoarele spre interior. E întuneric. Nu deslușim decât o înghesuială de clienți. În mijloc, o bogată coamă de păr roșcat. Nimic altceva, căci oamenii ne-au zărit, așa că o zbughim de acolo, drept spre cârciuma de pe strada alăturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
isteriei; dar niciodată n-auzisem nimic în legătură cu fete de cincisprezece ani, și niciodată în brațele soțului lor. Am scuturat-o pe Fatima și am încercat s-o ridic; capul i-a căzut înapoi pe spate, cu ochii închiși, cu buzele întredeschise. La rându-mi, începeam să tremur, mai puțin, recunosc, din grijă pentru verișoara mea, cât mai curând din teamă de ridicolul care mi s-ar lipi ca o pecete de neșters până la sfârșitul zilelor mele dacă deschideam brusc ușa strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împingă apoi iarăși, violent, dându-i drumul. Bătrânul se prăbuși la picioarele surorii mele, care scoase un țipăt. — Ajunge, Harun, te implor! Se uita la zdreanța răufăcătoare de la picioarele ei cu tot atâta milă pe câtă groază. Zeruali ținea ochii întredeschiși, dar nu mai mișca. Harun se apropie de el, neîncrezător, îi cercetă pulsul, îi atinse pleoapele, apoi se ridică, deloc tulburat. — Omul ăsta merita să moară ca un câine la picioarele celei mai nevinovate dintre victimele lui. Înainte de căderea serii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un picior câinelui ăluia. Dă-l afară. Nu-mi place cum se uită la mine. Parcă-i lup. — Lurr! - hangiul turnă vin într-o cupă, umplând-o până la gură. Lurr, marș afară! Câinele se ridică și se îndreptă spre ușa întredeschisă, dispărând în noapte. — Deci? - Vitellius se întoarse nerăbdător spre Ausper. Galba va fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ochi abia îl zări pe Flamma apropiindu-se. — Scoate-ți coiful. În arenă trebuie să intri cu chipul descoperit, nu știi asta, lașule? Valerius blestemă în gând și-și scoase coiful, fără să-i răspundă. Ascultă urletele mulțimii cu ochii întredeschiși, încercând să-și imagineze lupta din arenă. Marcus și Florius. „Marcus are să învingă“, se gândi. Își dori ca Florius să fie grațiat. — E rândul vostru, anunță cineva. Veniți după mine! Unduindu-și tunica cu dungi albastre pe fond ocru, bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din partea lui să aibă mai mult. Nu că ar fi fost cine știe ce de cumpărat, dar banii își au puterea lor chiar și aici... Curând a fost dus la celula lui: un gardian în uniformă i-a făcut semn prin ușa întredeschisă. Alec Llewellyn mă salută serios cu o înclinare a capului în timp ce trecea spre coridor în salopeta lui albastră, Alec, omul pentru care îmbrăcămintea conta atât. M-am întors pe același drum pe care venisem. Criminalii își îmbrățișau și încurajau femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Fat Paul dreptate? Să i-o fi dat deja Charles la buci? Oricum, i-o va trage diseară - aici nu-ncape îndoială. Răsucindu-se pe scaunul meu, în timp ce bombăneam ceva doar pentru mine, am descoperit că semăn cu Martin. Buzele întredeschise, răsfrânte, ochii grei, ficși. Dacă mă uit atent la fața lui, pot să descopăr zonele devastate de timp și oboseală, petele lunare și acea configurație a oaselor pe care o capeți dacă ajungi să hălăduiești prin veacul douăzeci. Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Ștefan Avădanei Ca o pisică neagră trecînd lin prin ușa-ntredeschisă; ca un nor alb pe-un cer senin de-nalt august netulburat de vînt; ca o cunună-n flăcări sub cetate arzîndu-și frunze, flori și spini; ca un șuvoi umflat în primăvară tăind făgaș în lut uscat de vînturi; ca
Treisprezece feluri de-a o privi. In: La aniversară - Ștefan Avădanei by Doina Cmeciu, Ioan Dănilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/348_a_617]
-
iubesc. Se uita la cadavrul lui Ignatius Gribb. Era îmbrăcat impecabil, într-o cămașă de mătase cu cravată, un smoching, o pereche veche, complet nepotrivită, de pantaloni din catifea reiată și papuci de casă. Gura îi era țuguiată și ușor întredeschisă, ca a unui pește. — Moarte în dezonoare, a rostit Elfrida. Nu și-a pierdut numai viața. Nu are răni pe corp, a spus Vultur-în-Zbor. Nici urme. — Nu pe corp, a replicat ea pe un ton egal. L-am ucis la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
schimba prea mult, mult prea mult, mica ei lume. Virgil se cufundase deja în sine, iar Media era deja impresionată de Vultur-în-Zbor, în ciuda specializării care-i fusese repartizată. Cum stătea tăcută lângă ușa camerei lui Liv, care era foarte puțin întredeschisă, auzi vocea Mediei rostind acea singură frază. Se retrase în liniște, dartoate grijile îi mai sporiră încă pe-atâta. Totuși le oferise adăpost, se gândi ea. Nu voia, nu putea să-și încalce cuvântul. în fruntea gloatei se aflau Flann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
părut că îl văd roșind ușor, da. Adică, hm, de ce nu? Mersi. M-am întins și i-am așezat părul, foarte lent. Era atât de moale, ca și când abia ar fi fost spălat. S-a uitat la mine cu buzele puțin întredeschise, la fel de chipeș ca un personaj din reclamele pentru șampon și mai deschis ca de obicei. —E mai bine? Își drese vocea. — Da, mulțumesc. Își aplecă din nou capul deasupra blatului de tocat. — Ce ai zice să mai faci încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a oferit un pahar cu șampanie. Am început să devin destul de blazată în ceea ce privește chestiile de genul ăsta; uite așa se strică oamenii bogați. Dominic, ignorând-o încă pe Suki, a ridicat paharul în fața mea, zâmbind ușor, cu ochii lui negri întredeschiși. Se uita ca și cum își imagina cele mai ascunse dorințe ale mele. Dacă Suki ar fi fost cu adevărat îndrăgostită de el, nu era greu de ghicit de ce. Mi-am dezlipit cu greu privirea de la el. Charles a ieșit cu bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cunoscuți acum, dar încă nu-i pot identifica. Derulez câteva imagini răzlețe, stăruind asupra cadrului cu femeia șoptindu-i ceva la ureche bărbatului. Mă concentrez, urmărind ca într-un prim-plan din ce în ce mai dilatat buzele femeii. Lipite de urechea lui, ușor întredeschise, lăsau limba să-i lingă, în cel mai grețos și firesc lins, lobul. Bucuria m-a inundat. Îi recunoscusem. Erau ei, cei care, în urmă cu ani, veneau la măsuța mea din Expresul de pe Apolodor, unde duminica îmi beam berile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
studiam amuzat. Era amețită, clar, dar încă nu se îmbătase. Îmi părea cunoscută fața ei, cu negul de sub nas, cu dunga aceea maronie fină, de piele arsă, de pe sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața ei de tătăroaică sau chinezoaică, zâmbetul persiflant. Mă concentram să mi-o amintesc, convins fiind că o mai întâlnisem undeva. — Poți să te holbezi cât vrei, chicoti ea. S-a terminat. Se dă pronunțarea și ce-o să mai scrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din apele cu tente stacojii. Degetul arătător, acuzator, părea ascuțit ca un pumnal. M-am apropiat de marginea bazinului. Chipul sculptat, fără privire și fără suflet, tremura sub suprafața apei. Am urcat treptele ce duceau spre intrare. Ușa principală era Întredeschisă cîțiva centimetri. Simții un val de neliniște, căci credeam că o Închisesem atunci cînd ieșisem, În noaptea precedentă. Am examinat broasca, ce nu părea forțată, și am presupus că uitasem s-o Închid. Am Împins-o Încet și am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]