786 matches
-
mult, n-ar fi existat niciodată nici ochi și nici minte? Cum arătau locurile necălcate de picior de om? Cum puteau ele exista, fără forme și fără culori? Atunci îmi imaginam lumea, lumea întreagă, tot ce există, ca o mare întunecime, cu zone mai dense, mai gloduroase, unde erau obiectele. O mocirlă fără limite, cu cocoloașe ce se dizolvau și ele pe-ncetul. Nicăieri nici o lumină, nici o nuanță, nici un zgomot, doar întuneric cu gloduri mai mari sau mai mici, aruncate claie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-ți mințile de oroare. Femeia-păianjen stătea acolo, în colțul de scenă muiat în sânge și țipa, rotindu-și într-o parte și-ntr-alta capul pe gâtul mult prea lung pentru-o ființă omenească, mai curând un lujer străveziu, scru-tînd întunecimea sălii cu ochii verzi, de animal sălbatic, ca și când ar fi așteptat ceva. Spotul reflectorului venea din peretele din spate, ca la cinematograf, și cilindrul de lumină purpurie scotea din beznă capetele și spetezele din drumul său. Fumul de țigări proaste
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de viu s-au strivit și ele, ca un iris în jurul pupilei, și a rămas numai gura, vidul negru ca zmoala în care, minuscul ca un foton, am năvălit pentru cât ține veșnicia. Mă-nșurubam în liniștea de cristal a-ntunecimii, eram singurul vestitor, singurul punct de lumină, singurul cuvânt, singura informație într-o lume ce nu trimite și nu primește. Zburam în interiorul tăcerii, lăsasem de mult în urmă ideea de viteză și de-naintare, fluturam acum ca viermii cu falduri
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
apoi cele ale minții. El însuși era acum întunericul, cald și enigmatic, Și o clipă Herman simți fericirea intensă a morții. Apoi apăru în fața lui, treptat, Universul. Soile își scotea încet hainele, dezvelind constelații ce luminau punctiform, pulsatoriu, radiant în mijlocul întunecimii. Umerii, sânii, coastele, pântecul, pulpele, omoplații, șalele, fesele femeii ce se rotea acum lent în odaie erau acoperite de stele. Bărbatul își pierdu cu încetul reperele. I se părea că stă culcat pe spate sub un cer uriaș, fremătând de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
era deja o rădașcă puternică, acoperită peste tot de o platoșă neagră, avea - de neimaginat înainte - picioare, iar vechile fălci erau acum gigantice coarne ca de cerb. Avea acum organe de simț pentru cereasca lumină, deși încă locuia-n miezul întunecimii. Dar ochii ei chemau ei înșiși lumina, căci n-ar fi fost deloc fără presimțirea vizionară a ei. Și ființa împlătoșată era plină pe dinăuntru de bucurie. Bucuria o făcu să se umfle și să crape vechea coajă a pupei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și stâncile osoase, ca să facă Molohul să-nainteze. Mușchi de culoarea-nserării, a după-amie-zelor ploioase, carne care este țărână și se-ntoarce-n țărână. Se vedea acum bine, om escoriat, mulaj anatomic de culoarea cărnii arzând mocnit, ca jarul, în mijlocul întunecimii. Ochiul începu acum să țeasă organele, să umple cupa de carne cu viscere moi, labirintice, multicolore, cu țesut epitelial hialin, cu lichide și paste și cleiun, straturi umede peste straturi, pânze de păianjen pentru capturat viața, colivii pentru viață, plase
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
masculină îl ciupi ușor de gușă în semn de rămas bun și ieși ea prima, sucind din șolduri, cu șerpii Gorgonei sâsâind surescitați pe platoșa de pe piept. Înainte de-a se-nvîrti totul cu el și de-a aluneca într-o întunecime acidă, din care n-avea să se trezească decât a doua zi, Maarten apucă să vadă, în amurgul roșu ca sângele și orbitor ca lumina epilepsiei de dincolo de fereastra cârciumii, cum un câine negru se apropie, levitînd parcă deasupra asfaltului
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
luptându-te ca un bărbat; mai mult, îți datorez viața. Cine te-a învățat să folosești sabia? Tatăl meu, dar mai ales Ricarius, maestrul lui de arme. A murit odată cu el. Lăsând în spate lacul, se afundară din nou în întunecimea desișului, unde terenul se dovedea tot mai anevoios de parcurs. Sebastianus îi ceru vești despre Chilperic. — E rănit, dar în afară de orice pericol. Soldații săi l-au dus la Genava. — Și tu? După cât se pare, preferi să ataci, mai degrabă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vădi mortal de plăcută. Mă conduse la subsol, alcătuit din mai multe încăperi spațioase și pline de lăzi cu conținut misterios. Plutea în aer acea mireasmă care-mi place dintre toate, compusă dintr-un amestec de mucegaiuri delicate, praf vechi, întunecime și secret: o mireasmă de pivniță. Îmi venea să plâng. -Nu asta ne interesează, zise Sigrid, dar iată camera frigorifică. Erau acolo provizii inimaginabile de șunci, brânzeturi, legume, smântână, sosuri - cu ce să te hrănești vreme de mai multe luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
zâmbet, comprimându-și gâfâind la fiecare plecăciune burta imensă, îi invita cu glas tare, exagerându-și politețea cu slugărnicie. Marele logofăt răspunse scurt la salutul de întâmpinare al fostului ienicer și se opri în mijlocul sălii ca să-și obișnuiască ochii cu întunecimea încăperii, căci afară lumina soarelui de toamnă era parcă amplificată nesfârșit de aurul frunzelor grădinilor. — Unde vor să se așeze înălțimile voastre, acolo o să se facă într-o clipă loc; binevoiți să vă alegeți... Vorbește jupânul cam tare... Cui dă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
răcească, dar îi țineam mereu mâna, în care nu simțeam nici o intenție de împotrivire sau de impaciență și pe care o sărutam mereu, în toate felurile. Stând cu fața întoarsă, în întuneric și sub copacul care ne adăpostea și făcea întunecimea mai densă, nu puteam să-i văd bine fața. Dar din atitudinea corpului, din reacția mâinii, din inflexiunile brațului îmi pare (acum, căci atunci nu gândeam nimic) că era tulburată, încurcată, alarmată, moleșită, fără voință. În sfârșit, repurtând cea mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a stat toată ziua cu ferestrele deschise și cu lucrurile întinse la soare în cerdac, pe frânghii. Iar acum noaptea, acolo unde altădată era lumină și viață, e tăcere și nemișcare. În odaia unde râdea și cânta Adela, acum e întunecime și dezolare, și geamul ei, care strălucea în noapte, acum e o lespede de marmură neagră. " Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?" Cuvintele astea simple, puțin cam ridicole, scrise cu litere chirilice într-o carte veche de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
era nici o graniță, nici un gard. Tramvaiul nici măcar nu se opri când trecu peste bariera invizibilă, dar În același timp, pe parcursul unui cvartal, lumea se schimbase cu totul. Lumina păru să-și schimbe consistența, devenind cenușie, filtrată prin frânghii de rufe. Întunecimea verandelor și a apartamentelor fără curent electric părea să se prelingă pe străzi, iar norul de furtună al sărăciei care atârna deasupra cartierului direcționa atenția În jos, spre claritatea unor obiecte fără umbră, date uitării: cărămizile roșii care se fărâmițau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mare. Mi-era frică și voiam să mă Întorc acasă. Dar semaforul Își schimbă culoarea și tancul porni Înainte cu o smucitură. Stând În picioare și pedalând din greu, m-am repezit În urma lui. În cealaltă parte a orașului, În Întunecimea din Casa Zebrei, tatăl meu Încerca să nu adoarmă. Baricadat În spatele tejghelei, cu pistolul Într-o mână și un sandviș cu șuncă În cealaltă, Milton se uita pe geam afară, ca să vadă ce se Întâmpla În stradă. În ultimele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pe tablă. În spatele ei, În băncile de lemn, elevii Îi urmăresc calculele, moțăie sau Își trag șuturi de la spate. O zi cenușie de iarnă În Michigan. Iarba de afară avea culoarea cositorului. Deasupra capetelor, lămpile de neon Încearcă să Împrăștie Întunecimea anotimpului. O poză a marelui matematician Ramanujan (despre care noi, fetele, am crezut la Început că este iubitul străin al domnișoarei Grotowski) atârnă pe perete. Aerul e Îmbâcsit, așa de Îmbâcsit cum numai aerul din școală poate fi. Și În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ce putea simboliza o minge de hochei pe iarbă. Hocheiul pe iarbă, acel joc din Noua Anglie, moștenit de la vechea Anglie, ca toate celelalte lucruri din școala noastră. Clădirea și culoarele ei lungi, cu ecou, mirosind a biserică, ferestrele plumbuite, Întunecimea gotică. Manualele bej de latină. Ceaiurile de după-amiază. Reverențele echipei noastre de tenis. Stofele corpului profesoral și programa școlară Însăși, care Începea, elenic, byronian, cu Homer, și apoi sărea direct la Chaucer, continuând cu Shakespeare, Donne, Swift, Wordsworth, Dickens, Tennyson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tindă, cu simțământul că pășește în altă lume. În partea dreapta, o ușă deschisă dădea într-o cămăruță răcoroasă și întunecată, cu grindă joasă. Din prag îl întâmpină un miros de busuioc și mentă... dar, mai cu seamă, răcorea și întunecimea de criptă a iatacului. Doar o dungă de soare... ca o dâră galbenă, care abia se strecura pe sub streașină și prin ochiul de geam, în umbra cenușie a iatacului, strălucea sinistru pe perete ca o pată orbitoare. Când începu să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
măcar ”ieșirea”... Fata mă așteaptă îngrijorată, acasă.. Doamne, ce se face Fata fără mine!”. Ceasul arăta orele trei si douăzeci... dimineața. Isi sterse lacrimile adevărate, cu dosul palmelor si se pierdu năpădit de gânduri. -Ce să însemne, oare, visul ăsta?!.. întunecime si ceață, învălmășeală de lume, pe peron. valiza pierdută, si bastonul pierdut, etc. etc. oare, ce să însemne?!.. se tot întreba el nedumerit. ”-Hm?!.. E normal să nu înțelegi!” îi șopti rar un gând. -Cum?!.. cum, se poate!.. se miră
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
buza lui rece de marmură. Apa era neagră și amestecată cu stele. Pești ca de abur se mișcau lent pe fundul bazinului, neliniștiți poate de fața mea reflectată în apă. Mi-am privit mult timp în ochi imaginea răsărită din întunecime (erai tu, Victor, tu cel fără vârstă, tu dintotdeauna). Mi-am dat seama că încă visez când am privit statuia de bronz a nimfei. Lucind stins, întunecat, și totuși parcă luminată cumva pe dinăuntru, în grămada de bezne zdrențuite a
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
arcul unei cupole uriașe. Sus, la peste o sută de metri de dalele rombice care alcătuiau podeaua, în centrul cupolei, se deschidea o fereastră rotundă prin care se vedea plutirea norilor în flăcări de amurg. În rest, diverse grade de întunecime arămiu-sinilie umpleau spațiul în care te simțeai o insectă neînsemnată. Și brusc arn început să cresc, să mă dilat, să umplu spațiul geometric, brăzdat de nervuri și de raze. Pe măsură ce creșteam puteam privi frescele palide de pe pereții curbi, aerul din ce în ce mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
braconieri. Sunt cutremurătoare declarațiile de dragoste, o dragoste aproape religioasă pentru urși, și cocktailul aiuritor de e-moții - fericirea se amestecă cu orgoliul și mânia, iubirea pentru animale cu ura față de oameni, singurătatea cu paranoia. Herzog conturează și frumusețea și întunecimea personajului, arătând tot ce se poate arăta - de la momentele în care Treadwell își aranjează părul sau bandana ca să dea bine la propriile filmări, la lupte violente între urși filmate de la câțiva metri și până la imagini cu Treadwell mângâind excrementele calde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
o împlinire a unei dorințe, a unui vis. Iar iubirea pentru ea era ceva ca o tufă proaspătă de zmeură în mijloc de pădure. Pe care o caut, o caut îndelung până o s-o găsesc. Culoarea îmi încântă ochii, în întunecimea pădurii, sucul îmi umezește și parfumează buzele, răcoarea pădurii îmi face bine, mă primește, mă înconjoară cu taina ei, mă lasă să visez și am dorința de a striga, de a cânta de bucurie. Nu-mi dau seama dacă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
comoara... Acum însă ar cam trebui să pornim către casă, fiindcă noaptea abia își ține zăvozii în lanțuri, care stau gata să se năpustească asupra firii... Am pornit pe cărarea care încet-încet se pierde în lărgimea poienii și apoi în întunecimea pădurii... O lună cu obraz proaspăt se ivește pe creasta răsăritului... Pare ca o nălucă și își întărește lumina pe măsură ce urcă pe boltă. Când intrăm pe portița grădinii de la chilii, tipsia lunii se află deja deasupra pădurii și ne privește
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
maghiară la Cluj, și o vorbea cu o voce caldă, de piept, legănând și lungind vocalele. Avea darul de a marca locul în care apărea apărând pur și simplu. Culorile veștmintelor erau dozate în funcție de albul catifelat al tenului și de întunecimea ochilor și a părului. Râdea potolit și senzual, iar mersul avea o distincție pe care miopia filtrată a privirii o accentua și o abătea către melancolie și absență. Pentru că avea o teamă precaută de a se angaja în proiecte care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ranchiuna acestui personaj răuvoitor se trage din propria aspirație zadarnică la gloria literară, umbrită de succesul lesnicios al lui Horațiu care dobândește cu ușurință faima, fără a fi chinuit de caznele travaliului poetic : Ah ! El e de vină/ Că din întunecime nu pot ieși-n lumină/ .../ Și însă ce-i Horațiu ?... Un om fără simțire,/ Iar nu, ca mine, suflet hrănit cu amărâre,/ Nu zbuciumat ca mine de al furorei spasm,/ Nu un poet de frunte cu turbă și sarcasm.../ El
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]