552 matches
-
aproape orice speranță de-a o regăsi și mergea blestemând la turație joasă În căutarea urmelor pierdute, Alfina i-a ieșit brusc În față, la o cotitură. În acel decor În care ziua Își dădea duhul, Întinsă pe catafalcul văilor Înverzite, părea o zeiță a câmpului care se Întorcea de la scaldă, picături de apă Îi șiroiau pe aripile metalizate ca niște muște de mărgean, prin ele lumina apusului realiza misterioasele afaceri ale descompunerii și difracției. Goana Îi prinsese flori de câmp
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
s-ar fi rugat unor sfinți, chipurile țăranilor. Bulbi bolovănoși de corali, ca niște creiere astrale : conopidele. Printre boturile bocancilor, saci prăfoși de cartofi. Un obraz albicios deasupra cercului de pere mate, învelite într-o culoare tăcută, pământie. Lumina vag înverzită, apoasă, din luminatorul cu plăci verzi, așezate acoperiș peste fiecare dreptunghi de mese. Chipul se apleca peste globul galben al dovlecilor, spre dantura lor rânjită și umedă. Fata a tras-o de mâneca jachetei groase, de lână cafenie. Doamna Hariga
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
surprins făcând. Băieții pleacă. Grințu se proptește În coate de pervazul ferestrei deschise și rămâne cu privirea ațintită pe imaginea de la Începutul scenariului. Lumina de pe cerul cenușiu din spatele hotelului Pescărușul a mai crescut Între timp. Deși parcul e abia puțin Înverzit, culoarea lui e intensă și proaspătă. Se pare că a plouat peste noapte. Se aud pași pe culoar și ușa camerei pedagogului se deschide pentru a face loc salutului morocănos al lui Albu. Grințu nu se Întoarce cu fața spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mă ajută), ci de somn. Vreau să pot dormi, chiar dacă subconștientul transportă și în somn starea mea confuză. În puținele ore în care n-am stat cu ochii deschiși, m-am visat plimbîndu-mă printr-un cimitir. Era soare, cald. Copaci înverziți, multe flori. Pe fiecare monument funerar, în loc de nume, era o inscripție. "Nimeni nu se poate ascunde de el însuși". Iar dedesubt, data morții. Am tresărit văzând că toți muriseră la patruzeci și patru de ani, vârsta la care, conform unei
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
arăta numai o față, lăsînd-o pe cealaltă în umbră. Într-o zi, mi-a adus niște desene ciudate, făcute de ea. Înfățișau străzi goale, pe care nu trecea nimeni, copaci fără frunze, ceruri pustii. "Tu ai văzut vreodată un copac înverzit?" am întrebat-o în glumă. M-a privit mirată, neînțelegînd ce vroiam. A trebuit să-i pun sub ochi desenele. "De ce toți copacii tăi au crengile goale?" N-am observat", a zis ea. Treptat, am aflat că era o olfactivă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
rămăseseră nedeschise pe masă și în loc să le deschid, m-am lăsat în voia visurilor, admirând peisajul. După ce am ieșit din Derby, fabricile și depozitele din cărămidă roșie care dădeau cu spatele spre linia ferată au cedat locul unui peisaj bogat înverzit: oi mițoase pășteau pe pășunile de pe dealurile presărate cu frumoase case de fermă din gresie și pe ici, pe colo cu câte un sat - câteva șiruri de terase de ardezie cenușie cuibărite intim într-o vale. Mai încolo, au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
verde și un râu. Malul era presărat cu copaci și mai era și o moară de apă. În fața morii vedeam un buștean lung În care tăia un ferăstrău. Părea că taie de unul singur, nesupravegheat. Patru ciori mergeau pe câmpul Înverzit. Alta le privea din copac. Uitându-mă afară, pe verandă, Îl văzui pe bucătar ridicându-se de pe scaun și traversând holul care ducea În bucătărie. Înăuntru, lumina soarelui se răsfrângea În paharele goale de pe masă. John se culcă cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de la plecarea domnului Pavel. Zăpada trecuse, zilele se topiseră, vîntul noii primăveri bătea ușor În rufele doamnei Pavel, Întinse la uscat pe frînghia din curte, de la poartă pînă la cîrligul din zidul magaziei. Era un vînt călduț, Înnoitor peste copacii Înverziți ai străzii. Doamna Pavel era plecată la una din vecinele ei care locuia peste drum de poartă; Împlinea acolo, ea și Încă trei din doamnele știute ce-o vizitau, un anume ritual de măcinare a timpului. La o oră de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În sus, pe dîmb. Am luat pentru ultima oară trenul spre casă, București Nord, și-am Încercat, fără succes, să număr puzderia de cruci. Pe urmă am privit prin fereastra indescriptibil de murdară a compartimentului dealurile pline de bolnavi, văile Înverzite pline de alți bolnavi, sau de aceiași, și pietrele de rîu ce treceau Înapoi cu viteza sacadată a personalului. Unu și treizeci de minute. Fieni. Am scos o țigară. CÎt timp a stat trenul În gara Îngropată sub praful de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
unică În această viață a mea de acum; „Ah, de ce nu mor, Doamne, aș vrea să mor“, am murmurat fără să știu ce spun, dar intuind că sunt foarte aproape de gravitatea clipei. Să stai În coaja amiezii pe un câmp Înverzit, să vezi orizontul de foc cum picură lichid În iarba obosită de viață, să urmărești formele acelea fantastice jucându-ți pe retină și chiar să Înțelegi că, atunci, se-ntâmplă ceva ce-ți este rezervat numai ție. Timpul stă, soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu băgare de seamă, că era, de fapt, o împletitură de speriat corbii. Petrache se apropie și avu pornirea ciudată de a mângâia calul. Îl bătu pe burtă, admirându-i, încă o dată, zveltețea crupei. Își trecu mâna peste bronzul neted, înverzit, de sub muchia șeii. Își coborî privirile spre gleznele înfipte în pământ și încremeni. Rămase nătâng câteva clipe, apoi se trase înapoi, privind când la cal, când la pardoseală, când în jur, căutând răspunsul care n-ar fi putut fi decât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
paginile, întoarse cu limba, căpătau gust de sâmbure de caisă ori de migdală. Apoi povestea nu se mai citea, ci se povestea singură. Melania alerga în jurul lui, fuseseră o singură dată până la tăpșanul din Colentina, se lungiseră pe o întindere înverzită, presărată cu flori de toate culorile, fluturi cu aripile franjurate se încrucișau în zbor. Melania era o fetișcană și, dintr- odată, veni și mama lor, dansau amândouă în jurul lui, râzând, cu capul dat pe spate. Ce frumoasă era maică-sa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
S-o aruncăm... repetă. De ce s-o aruncăm ? — Ai dreptate, dădu un fel de răspuns Golea, mai bine n-o aruncăm. O găsește vreun amărât de câine, o linge și mai bagă pe careva la idei, dacă-i vede limba înverzită. Dă-o încoace, s-o ardem în chiuvetă... Prinse cartea cu două degete și se întoarse în bucătărie. Turnă peste ea din sticla cu spirt și îi dădu foc, privind flăcările. Apoi lăsă apa să curgă, până când funinginea înmuiată se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
picioare, cizme care scoteau un sunet sec, de parcă ar fi călcat pe lespezi. Străinul își întoarse, la un moment dat, obrazul vesel către planta ofilită și întinse palmele, de parcă ar fi vrut să o mângâie. Jenică văzu, mirat, câțiva lujeri înverziți și se întrebă dacă fuseseră și înainte acolo. Nu vă grăbiți, spuse străinul, prinzându-i, cu coada ochiului, privirea nedumerită. Cu cifrele nu-i de glumit. Jenică simți că nu mai are scăpare. Lăsă jos creionul și se aplecă spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
motive! În parcurile cu vegetație deasă, prin poduri ori prin "coridoarele întunecoase", tovarășii de joacă ai Catherinei pot să alerge după ea, "s-o prindă de mijloc", s-o pună la pământ și s-o gâdile în voie... Acest "paradis înverzit al iubirilor copilărești" este atât de primitor, atât de confortabil, încât Catherine încearcă să-l recreeze și să se refugieze în el chiar dacă devenise între timp o domnișoară în toată regula. La 28 iunie 1898, tânăra de 16 ani mărturisește
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
el? Fără îndoială, de vreme ce în mașina care îi duce spre imensa mină de sare Wieliczka, pe care profesorul insistă să i-o arate, dr. Dürrfeld recurge la mica stratagemă a alibiului monden pentru a o atinge ușor. În vreme ce străbat câmpurile înverzite, câmpiile "bogate ce strălucesc de flori sălbatice primăvara poloneză ce se răsfață în toată strălucirea voluptuoasă a frumuseții ei [...], Sofia simte apăsarea brațului său lipit de al ei, dându-și seama că porțiunea atinsă i se înfioară ca pielea de
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
târziu Françoise Dolto, ei se simt ca niște homari în perioada de năpârlire, fragili și vulnerabili. Nu mai au carapacea copilăriei, dar nu o au încă nici pe cea a vârstei adulte. Părăsesc universul ocrotit și lipsit de griji, "paradisul înverzit al iubirilor copilărești", fără să fi dobândit încă siguranța liniștită a "celor mari". Pentru ei, adolescența se dovedește a fi mai curând "vârsta nătângă", decât "vârsta fragedă" sau "vârsta ingrată". Deoarece păstrează în minte scenele toride și obligatoriu perfecte ale
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
bezna sonorizată sălbatic/ Numai de pulsul hrănitor,/ Smulgându-se din nevertebrate/ Din pești și din păsări, din fiare/ Ca să ne poată naște/ După chipul și asemănarea Ei./ Fără drept de apel/ Condamnați la naștere,/ Singuri și neputincioși în fața/ Creșterii noastre-nverzite/ În timpul ei crescător/ Ca-ntr-un mormânt ce dospește viața viitoare./ Noi doi,/ Gemeni în uterul spaimei". (Gemeni) Interogația retorică devine strigăt de salvare, când "o mare de trupuri inerte-/ Acoperind până în zare/ străzile, văile, munții-?/ Pe valurile căreia oricine
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și-și lipesc pe frunțile-ncrețite/ Ultimul bacșiș luat de la nași." Cosașii bat coasele și imaginea statuară a muncitorilor ne trimite la Alecsandri și la Tudor Arghezi ("Belșug"): La umbra nucului de lângă drum/ și umbra fuge speriată,/ Numai copacul șade înverzit/ Că nu poate s-alerge și el,/ Dar ciocanul și coasa rămân de oțel/ și cosașii de piatră." Ileana Mălăncioiu reînvie universul și muzica versului lui George Coșbuc și scrie poezie cu fine observații. "Gerul se oprește și le-ngheață
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
învețe ceva și din această limbă. Clasa a IV-a a promovat-o al 5-lea, între 82 elevi. Acesta a fost cel mai frumos succes din toată învățătura lui oficială. Și totuși, tocmai acum, dorul de Ipotești, de codrul înverzit, de cîmpul înflorit și de salcîmii în floare a fost atît de puternic, încît el a fugit acasă. Catalogul clasei a IV-a, pe semestrul al II-lea, în dreptul său, arată o lipsă de 10 zile16. După informația lui Matei
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și pămînturile de hrană. Mai erau cheltuielile cerute de Șerban, Nicolae și Iorgu și cîte alte cheltuieli! Să mai cheltuiască bani în zădar, cu Mihai, nici pomeneală! În asemenea împrejurări, Mihai a rămas din nou în lumea lui dragă: codru înverzit, cîmp înflorit, ciripit de păsări, singurătate și iar singu rătate... "Rar da pe acasă. Cînd îl hîtcîia conu Gheorghieș, sta la stînă. Era, la stîna lui Eminovici, un cioban bătrîn, Ion Ciornei, care spunea povești frumoase îmi spunea bătrînul Dumitru
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
albe/ îmi iau prizonieră mâna/ scriitoare./ Cuvintele, unul câte unul,/ tot mai singure, cad pe hârtie/ într-o ordine parcă prestabilită..." (O dată cu seara). Și încă: "Pe sub arborii in floare ai întunericului pășești;/ văd semnele care-au ajuns scrum,/ pe ferestrele-nverzite...// În apele lor mă trezesc și adorm;/ scriu și mă înspăimânt.../ Foaia-i mișcată parcă de mâini nevăzute./ Lumina înăuntru-i din cer./ Zarurile cad, și iar cad;/ fețele lor sunt pline de-un alb și negru veșmânt;/ amurgul nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
palmieri, ramuri de copaci stufoși și de sălcii de râu”; roadele și pomii sugerează legătura cu timpul culegerii fructelor. În al doilea fragment descrierea precizează însă „ramuri de măslin, ramuri de pin, ramuri de mirt, ramuri de palmier și ramuri înverzite”; din nou sunt menționate două elemente care au legătură cu strângerea roadelor. Este ciudat că după Jud 9 și 21 (cf. 12.2.a) nu mai sunt pomenite via și strugurii. În Cartea Leviticului mai apare o aluzie istoricizantă: „pentru ca
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
propriile opere: "puf bogat, moale și dulce"; "nebună, săltătoare, zglobie"; "ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți"; "dulce și acră, acrișoară și dulceagă"; "o gospodină bătrînă, cinstită, harnică, vioaie, cuminte, neobosită și neodihnită"; "o doină jalnică, molatică, domoală, pătrunzătoare"; "valea-nverzită, înflorită și smălțată"; "micșunele, galbene, roșii, albastre, pestrițe"; "apă proaspătă, rece și curată"; "un miros îmbătător, adormitor, omorîtor de dulce"; "casele proprietarului, albe, drepte, înalte, mari, bogate și fudule"; "soarele de primăvară, mîndru, mare, aprins, rotund"; "moșul bătrîn, cuminte, liniștit
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
rostită la urmă, „cu mlădieri în glas și grație nesfârșită”162, îi evidențiază spiritul ales, cultivat, elegant. Aduce un elogiu cuvântului iscusit ales și bine spus: „precum în nopțile senine steaua e podoaba bolții, iar primăvara floarea este a câmpiei înverzite, la fel și-o vorbă iscusită este podoabă a purtărilor alese, a poveștilor și a ceasurilor de petrecere.”163 Distincția personală și educația îngrijită se vădesc în felul ei de a vorbi. În universul Decameronului un personaj este stimat numai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]