682 matches
-
pomenești că pitește ea sticloanțele, printre blesteme!... Juca-o-ar în călcâie toți plutonierii! Plimba-mi-aș peleul peste coliva ei. Și... - ...Scurge-i-s-ar dintr-un ochi rom, iar dintr-ălălalt țuică! - Corect, boangă! Să nu i se scurgă?! - Să-i șiroiască... - Tîrî-mi-aș casa de copii pe sufletul cui nu-mi dă dreptate! - Eu ți-aș da... Că pe tine ciohordoaiaca nu te-ar angaja la gândaci. La mecla ta de pervers, nu te-ar primi nici să-i păzești closetul. Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
instală în fotoliul de la rădăcina perdelei, eșarfa de ceață se lățise. Și completa deja contururile unui bărbat corpolent, cu ținută cazonă, păr rar, tuns drastic, fața lătăreață, rasă până la sânge, ochelari severi de baga. Și prin al cărui trup transparent, șiroind de ectoplasmă, reușeai să zărești desenul florilor argintii, verzi și violete, de pe materialul textil aflat în spatele său, îmbrăcînd speteaza fotoliului. Paradoxal, sub greutatea bărbatului, buretele fotoliului se curbă. Cețoasa apariție se aplecă spre servanta din stânga. Încărcă, în palmele-i de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spălat. Se întinde în pat, somnul îl ocolește< grijile nu îi dau pace, i se schimbă iar dispoziția. Este un mare nimeni! Casă n-are, bani la fel, perspective într-un viitor foarte îndepărtat și incert. Adoarme plângând, cu lacrimile șiroind pe pernă. Dimineața la șapte se trezește. Începe să se agite prin curte. Mama îl simte și apare imediat. - Pe Ilona soră-ta, nici n-ai văzut-o, este acum la serviciu! îi spune mama cu un regret neștiut, arătându
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
să-ți comunic ce ți-a transmis; te iubește dar să n-o cauți, fiindcă îi faci rău de fapt se va muta în altă localitate. Se ridică pe vârfuri și își lipi gura de a lui; simte lacrimile care șiroiesc pe obrazul băiatului: - Asta este de la ea! Îl sărută din nou rapid, cuprinsă de jale: - Și asta este de la mine! Fugi spre casă, uimită de gestul și îndrăzneala ei, bazate pe impulsuri nestăvilite. Când îl vedea, era printre fetele de
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
apucă pe bătrân de barbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mînă-și strânse brâul, cu cealaltă lovi cu cuțitul pe contrariul lui și-i străpunse gâtul, încît sîngele-i împroșcă obrazul. Tânărul se răsturnă cu scaun cu tot și sîngele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământ și se-mprăștiase prin balta de sânge. Nepreocupat de cel tânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curățea de sânge și năsip și-i punea în punga lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el singur se va chinui, atunci când nu va izbuti, până la urmă, să-și dea duhul. Tortura trebuia să fie un spectacol colectiv. Noi, ceilalți, eram obligați să privim. Și apoi să ascultăm spovedania celui care, cu șalele frânte, cu degetele șiroind din unghiile smulse, cu ochii lăcrimând sânge și cu buzele atârnând rupte și vinete, neputând acoperi gingiile cu dinții sparți și dezghiocați, părea pe deplin vindecat. Iar el, schimonosind cuvintele, pe cât mințile lui scoase din țâțâni și maxilarele sleite puteau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acolo. El m-a prins de mână și m-a țintuit cu privirea : „Unde vrei să plecăm ?“, mi-a șoptit. „Aici e peste tot. Și peste tot e aici.“ Am privit pereții de pe care nălucile se scurgeau ca o ploaie șiroind pe fereastră. Am rămas o vreme, fără să ne mai vorbim. Viața mea de până atunci n-avusese nicio importanță, nu aveam ce să las în urmă, ce ciudat să cauți cuvântul care să-ți explice viața și să nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adus aminte aproape cu o oră mai târziu. S-a gândit, totuși, să treacă într-o doară cu mașina pe la locul întîlnirii. Ploua groaznic și strada era pustie. Când s-a apropiat, a văzut-o în dreptul porții nemișcată, cu apa șiroindu-i pe obraji, părând că îl așteaptă de o veșnicie și că l-ar fi putut aștepta așa oricât. Prima noapte când au dormit împreună. Și când, în mijlocul nopții, ea a aprins lumina, cu fața inundată de fericire, și i-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
jegos și neras părea că dormitează cu fruntea sprijinită de un băț noduros, rupt din cine știe care gard. Cum stătea așa nemișcat, la prima vedere, părea că face și el parte din mobilierul încăperii. Cei doi își dădură pe spate glugile șiroind de apă și atunci se văzu că primul era un bătrân butucănos cu o figură comună, iar cel de-al doilea, era o femeie micuță la statură, de vreo treizeci de ani, cu cearcăne mari vineții sub ochii stinși parcă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ochii stinși parcă de o suferință atroce. Vru să mulțumească, dar gura îi rămase încleștată și două lacrimi mari se rostogoliră repede pefața-i încă tânără, unindu-se sub bărbie cu bobițele de apă care se scurgeau de pe de pe gluga încă șiroind. Un geamăt surd se auzi ca o înfiorare de sub învelitoa rea cauciucată, un geamăt care-i făcu pe toți să tresară. Cel care dormita la capătul băncii de lemn se ridică brusc printr-o zvâcnire nefirească, își avântă capul uscățiv
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
noapte. Un bătut se soartă, asta-i”, conchise ea oftând. Femeia venită, rămasă cu mâna la gură și cu ochii ațintiți la cel de pa bancă își mută privirea cu o oarecare teamă spre targa rămasă jos, din care apa șiroia într-un pârâiaș sinuos pe mozaicul uscat. Vorbi ceva repede la ureche femeii de la canton din care nu se auzi mai nimic, totul fiind acoperit de șiroirea neîntreruptă a ploii de afară. Aceasta repetă într-un târziu ca pentru sine
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
la bărbatul ei și strigă cu un sunet ascuțit parcă neomenesc: -Octave nu muri mă, lasă să se facă ziuă, mergem la spital, acum mergem... Țipătul ei îl scoase iar din amorțire pe ciudatul de pe scaun care strigă spre geamul șiroind de apă „Trebuie să răspunzi cu biologicul unei lumi care ține atât de mult la biologic, incapabilă săși sacrifice o parte din concret pentru o idee...” Pe când acesta se așeza din nou pe scaun, reluându-și aceeași figură imobilă, femeia
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
tuturor dorințelor călătorilor, ploaia s-a transformat brusc în grindină. Puzderie de pietricele albe cădeau cu viteză pe acoperiș, producând un zgomot ca în imediata vecinătate a cascadei Niagara. Multe se loveau chiar de sticla ferestrelor, sporind îngrijorarea călătorilor. Apa șiroia pe partea exterioară a geamului și din această cauză nu se putea vedea prea bine ce se întâmplă afară. E o adevărată rupere de nori! exclamă tatăl profesoarei. Ne-am pricopsit și noi cu ceva! Bine că s-au strâns
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
neclintiți sfârșitul. Pentru Ha-Cohen, expresia este o perifrază pentru exil și tribulațiile lui. El se exprimă astfel: Am numit cartea aceasta Valea plângerii, căci este întocmai acestui titlu: oricine o va citi va sta cu sufletul la gură, cu pleoapele șiroindu-i de lacrimi și, cu mâinile puse pe șale, va zice: până când, Dumnezeule? Rog pe Domnul ca zilele durerii noastre să se sfârșească, să ne trimită pe Mesia spre mântuire și să ne elibereze curând prin mila lui. Amin, amin
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
larma asurzitoare de mitraliere și obuze din Primul Război Mondial, Carpații au reprezentat una dintre cele mai longevive frontiere naturale din Europa 25. Europa, între agonie și speranță La sfârșit de Antichitate și început de Ev Mediu, furtuni de sânge, șiroind din trupuri stoarse până la ultima picătură, au inundat pământul. Fulgere au aprins focul pârjolitor, iar în lumina lui luceau săbii și lăncii. Tunete bubuiau din piepturi care își strigau disperarea în fața pierii. Au fost timpuri când ciocanul lui Thor și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
plânsete de copii datornicii din bordeie. Surzi la rugămințile și bocetele nevestelor, îi despuiau de haine și, beștelindu-i, îi biciuiau fără milă. Îi snopeau în bătaie pe acești necăjiți care nu-și plătiseră dijma. Prin pielea crăpată de lovituri, șiroia sângele țăranilor. Îndurau pe spate bătaia nemeritată a sărăciei trăite de veacuri, care sporea sub nesațul arendașilor. Mergând mai departe, la marginea târgurilor, străinul vedea înălțându-se în soare cadavre spânzurate în ștreang. Un nor de bâzdâganii hidoase, înnebunite de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
hainele ude de sudoare. S-a dus la Întrerupător și a stins cele două reflectoare puternice, care luminau peretele. Apoi și-a scos cămașa și a ieșit afară, ca să se spele pe față și pe mâini; cu apa Încă Încă șiroind pe el, a intrat În peisajul nocturn cu pași lungi și molcomi, cu mâinile ude În buzunare, pe când briza mării Îi răcorea fața și torsul gol, iar greierii, asurzitori, chicoteau prin tufe și pădurici Întunecate. Zgomotul resacăi răsuna jos, printre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
trupele irakiene. Intraseră În ajun, Însoțind o unitate americană de mecanizate, și se aflau la etajul cinci al unui Hilton fără electricitate, fără geamuri la ferestre (luaseră o cheie la Întâmplare din spatele tejghelei recepției pustii), cu apa din țevile sparte șiroind pe scări În jos. Scoseseră salteaua plină de funingine de la petrolul incendiat, ca să doarmă toată noaptea, epuizați, În fața panoramei sondelor În flăcări și În bubuiturile ultimelor salve de tun. Acum pricep, În fine, insistase Olvido (stătea la fereastră Îmbrăcată Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
social-democrat15, relatează chinurile prin care a trecut un coleg de celulă, pînă la decesul În cursul anchetei: Ce nu i-au făcut! I-au smuls unghiile, l-au bătut la testicule, l-au ars cu țigara. Odată l-au adus șiroind de sânge pe picioare, de se făceau băltoace: i-au găurit pulpele cu cuțitul și i-au băgat sare În rănile deschise. Zilnic Îl luau, Îi prindeau mâinile cu cătușe și Îl legau de picioare, apoi Îi treceau printre mâini
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
și pus la soare,/ De i se topesc sloiurile/ De păr, de piept și de picioare/ Și rămâne nețărmurit,/ Fără blană și în pielea frumoasă/ Și sufletul intră în el zbughit,/ Printr-o coastă, ca o evă întoarsă" ("Senzație"). "Ziua", "Șiroind de raze", "Don Juan", "Coborâre" puteau să lipsească din volum. Dar în "Mai la vorbe", îi întrupează realmente cuvintele, ne mărturisește poetul. Cuvântul cuprinde saci de timp și lăzi cu slavă: " Iar când v-am umplut de stele,/ Tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și acum stătea la o rudă îndepărtată. 9 Radu a ajuns spre seară la Alin. Avea hainele leaorcă. L-a prins ploaia pe drum. Nu s-a adăpostit într-o scară de bloc sau într-un magazin. Îi plăcea cum șiroiește ploaia pe fruntea lui și pe piept. Cînd era acasă, mama îl certa c-ar putea prinde o răceală. Acum nimeni nu-i mai atrăgea atenția. A sunat de mai multe ori pînă să-i deschidă cineva. Înainte auzise foșnetul
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
locul unde se oficiază treburile zilnice, ungherul fiind locul ascuns prin excelență, este fanta sexuală, este pîntecul, este cavitatea cea mai Încărcată cu valențe sexuale, este umedul, uterinul, yoni, caliciu feminoid, În care se Înfige spada masculină și din care șiroiește uterul marin. Ungherul mai este și acel spațiu sacramental al oricărei case În care se află un mic altar personal, larii și penații sunt păstrați aici, aici vin membrii familiei să se roage, este altarul personal. Loc Întunecat și umed
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
acest fundalul sumbru, o serie de apariții spectrale, născute din fuziunea formelor și a regnurilor, devin partenerii de dialog ai unui iubitor de mitologii curioase: Marele Câine de Veghe, viețuind în copacul vopsit în roșu, hiena ce-și urlă sângele șiroind din trupul ca o rană, tigrul albastru al mâhnirii, calul cu lumânare în mâini, frate bun cu calul-Cataclism sau pisica lătrătoare etc. Acesta e bestiarul ce populează, coborât parcă din gravurile Evului Mediu, neobositele, sfâșietoare lamentații aruștiene, funcționând ca un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a textului care să salveze ființa de propriii demoni, între care cel mai înspăimântător pare a fi o solitudine radicală, specifică secolului ce abia a trecut: "Dar nu există nimic care să ne poată salva de singurătate/ această cupolă injectă, șiroind în/ infern, îmbibată cu stârvuri și fum/ cupola sec. XX este lipit de suprafețele sale/ încep să urlu:/ creierul nu-mi folosește!/ picioarele nu-mi folosesc!/ pântecul nu-mi folosește!/ josnicia nu-mi folosește!/ mașina de tocat latră! //...// ieși sânge
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tentă civică, patriotică, ce subliniază rolul poetului în cadrul societății și iubirea de țară: și sus pe-Antela, unde sfântă ceață / prin propria-i moarte, moartea o desfide, / urca privind spre mare, / spre coasta și spre ceruri Simonide. Cu grele lacrimi șiroind pe față, / cu pieptul în tumult, printre suspine, / astfèl cântă pe strune: / Preafericiți voi care, / vrăjmașilor, de-al țării drag ce viața / v-a dăruit, știut-ați piept a ține, / slăviți de greci și proslăviți de-o lume (Italiei, vv
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]