7,108 matches
-
secretul existenței străbunilor săi, urmărește masacrele comise de turci, grozăviile care se petrec în convoaiele deportaților, toate scrise într-o limbă reținută, cu o durere care frânge inima. Scriitorul încearcă să explice sensul întâmplărilor și de ce acestea se exprimă în șoaptă, și nu în țipăt. Paginile cărții scriu o istorie a durerii. Autorul scrie: „Poate că, în partea ei cea mai profundă, Cartea Șoaptelor începe cu o altă carte - căci, așa cum oamenii se nasc din oameni, cărțile se nasc din cărți
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
o durere care frânge inima. Scriitorul încearcă să explice sensul întâmplărilor și de ce acestea se exprimă în șoaptă, și nu în țipăt. Paginile cărții scriu o istorie a durerii. Autorul scrie: „Poate că, în partea ei cea mai profundă, Cartea Șoaptelor începe cu o altă carte - căci, așa cum oamenii se nasc din oameni, cărțile se nasc din cărți”. În felul acesta ne conduce spre altă carte a tainei, Cartea Plângerii, de Grigore din Narek. Dar, spune autorul: „Între plânsul acela și
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
începe cu o altă carte - căci, așa cum oamenii se nasc din oameni, cărțile se nasc din cărți”. În felul acesta ne conduce spre altă carte a tainei, Cartea Plângerii, de Grigore din Narek. Dar, spune autorul: „Între plânsul acela și șoaptele acestea nu înseamnă că se înlocuiește o suferință cu alta, e doar diferența dintre plâns și plânsul înăbușit. În anul nașterii mele, pentru o lacrimă s-a vărsat tot atâta sânge cât, în vremurile acelea, pentru un veac de război
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
se înlocuiește o suferință cu alta, e doar diferența dintre plâns și plânsul înăbușit. În anul nașterii mele, pentru o lacrimă s-a vărsat tot atâta sânge cât, în vremurile acelea, pentru un veac de război.” Când citim capitolele Cărții Șoaptelor, simțim că acel „copil bătrân” își înțelege copilăria pierdută. Dincolo de puzzle-ul de personaje care presară printre noi eposul poporului armean se află grozăviile convoaielor, masacrele și violurile, povestea nedeslușită a legiunii armene, acțiunile grupului de justițiari „Nemesis”, povestea îngrozitoare
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
La geniul lui. La arta lui mare și pură, unică și bîntuită de Soare și de Lună. Nu l-am cunoscut niciodată personal, dar mi s-a părut că ne știm dintotdeauna. De multe ori, mă sfătuiam cu el în șoaptă și de la el am primit multă putere să cred că teatrul și imaginația nu au limite în frumos și în uman, în iubire și în nebunie. Printre altele, am pregătit o zi specială ca să discutăm și să ne amintim despre
Regina nimănui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4248_a_5573]
-
înțeleagă, după tot acest timp, că stătuse aici așteptând ceva. Ce anume? Era ceva ce conștiința lui nu putuse atinge până acum. Așteptase să sosească o femeie, o femeie singură, cineva cu care să poată vorbi, aici, la perete, în șoaptă, cu măsură, desigur, sau mai târziu, undeva, schimbând idei și impresii, ce văzuseră și ce părere aveau. Asta era? Credea că va intra o femeie care va rămâne și va privi pentru o vreme, găsindu-și un loc la perete
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
fluture). O fantezie exaltată are rolul unui contrapunct al resignării, menit de fapt a o potența. Senzualitatea toridă, orbitoare ajunge în cumpănă cu torpoarea dezabuzării: „În fiecare noapte te îmbrățișa frumoasa necunoscută/ inima ei era un cuibar de porumbei// O, șoaptele ei ce mă transpuneau în al nouălea cer/ și mugurii sînilor ce luau foc/ în palmele mele” (Oaspeții unui arbore). De la o prestație voit prudentă, imaginarul trece la cota sa maximală. Marea are brațele retezate ca Venus din Milo, luna
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
decor, de recuzită, cu cîteva obiecte, Adriana Grand sugerează și spații, dar, mai cu seamă, surse de emoție. Și ea, și regizoarea Alice Barb concentrează forța actriței Simona Bondoc pe un regsitru al intimității, al regăsirii unor tonuri speciale, a șoaptei timbrate, a ludicului unui personaj care poate fi privit și cu tandrețe, și cu haz, pentru că așa este gîndit, la limita dintre ironie și autoironie. Replici cu un umor nebun, care fac savuroase „întîlnirile” cu celelalte trei prietene - pe care
Vă place Beethoven? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4477_a_5802]
-
mai continuă, își mai umplu un pahar, apoi încă unul. Spune-mi, te rog, Gheorghe, de ce ai venit? Dar fii sincer, știi că pe mine nu mă poți minți. Ce dorești, ce mai pui la cale? îl întrebă aproape în șoaptă femeia. Nimic important. Vreau să vin la tine, să ne împăcăm, să uităm totul. Nu mai rezist în casa în care stau, a devenit goală, rece ca un cavou. Îl visez pe proprietar, soțul nebunei, cu toate că nu l-am văzut
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
ca porcii... Ăsta am fost eu, ani și ani. Am vrut să fiu profesor, nu m-ați lăsat, mai ales după ce mi-am prezentat teza de doctorat. Ai fost și tu atunci, ai stat lângă primul secretar, ați vorbit în șoaptă tot timpul, despre curve, probabil... Știi de ce am râs în finalul expunerii? Nu ai de unde să știi. Am spus numai bazaconii, enormități în termeni științifici, iar voi ați aplaudat. Cel gras, tot lângă tine stătea, venit de la București, trimis special
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
început bun. Mai departe. Cine sunt. Ce fac. Cum o cheamă pe mama. Am mamă? Mi se năclăiesc mâinile. Sunt pline de sânge. Întorc capul spre stânga. O întreb pe femeia blondă: — Sângele ăsta e al meu? Da, zice în șoaptă. — Am avut un accident de mașină? Nu apucă să-mi răspundă. În fața mea se oprește un doctor. E tânăr și frumușel. Poartă ciocate cu ținte. Îmi place. Mă în treabă cum mă cheamă. Mă uit spre femeia blondă. Îi răs
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
dansat împreună în seara asta? — Nu prea cred, răspunde zâmbind. Sunt de gardă de ieri. — Sângele ăsta e al meu? Da. Te cheamă Ioana, ai 27 de ani și-ai avut un accident. Ioana, 27 de ani. Îmi repet în șoaptă de câteva ori. Intru în aparatul de raze X. Nu mă doare nimic. Îmi simt creierul lucrând ca o uzină. De după geam, doctorul îmi zâmbește. Îmi zăresc reflexia. Am părul lung prins în două cozi deasupra urechilor. Par slabă. Ce
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Apoi a dispărut dintr odată, așa cum apăruse în toamna aceea neverosimil de lungă și caldă. Mă întreb dacă a existat cu adevărat sau a fost doar în imaginația mea. Uneori însă îi mai simt poalele rochiei atingându-mi genunchii și șoaptele ei tulburându-mă: Nu te lăsa învinsă de eșec, nici nu-ți trece prin cap ce potențial ai. Sabina Yamamoto Contorsionism Ajung o dată la trei-patru luni pe acasă. Prin anul întâi de facultate, se întâmpla în fiecare weekend. Apoi, treptat
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mulți nasturi - de toate mărimile și culorile. Tocmai voiam s-o întreb ce-i cu ei, când și-a dus degetul la gură și a închis ușa. Apoi a pus cearșaful pe canapea lângă mine și mi-a zis în șoaptă: — Când mi-au demolat casa, în ’88, și a trebuit să mă mut cu toate lucrurile în apartamentul ăsta, am renunțat la hainele lui unchi-tu, că nu mai aveam unde să le țin. Dar am păstrat nasturii. Toți. De la
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
sfidând parcă întreg cerul. "Ia te uită!" își spuse. Cum se poate? Să fie și lună plină și să văd și-atâte astele, parcă m-am..." Iarba stelelor acoperea marginile cerului și jos, pe pământ, vântul bătea dinspre răsărit aducând foșnete, șoapte și zvonuri ca de ape în mișcare. Valurile de uscăciune alternau, într-o nesfârșită legănare, cu adierea jilavă, miraculoasă, care-mprăștia picuri răcoroși de rouă peste fața ei încinsă și peste ierburile sălbatece, răscoapte de arșiță, strivite sub tălpile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Alexandru. Știi ceva? strigă pe neașteptate nora și sări din pat, izbindu-se de șifonier în întuneric. Întinse mâinile bâjbâind spre ușă, până dădu de căldarea cu apă. Scufundă cana și bău lacom, apoi spuse cu vocea joasă, aproape în șoaptă. Crezi că, dacă-i iubești, numai matale ai dreptul asupra lor? De unde-ai mai scornit și povestea cu fata aceea și cu Alexandru? De unde știi că ea l-a nenorocit și nu l-a nenorocit ghinionul lui că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
picioare, cu o altă sacoșă, și-o fată urâtă, bondoacă și târtoșă, în rochie bălțată de mătase, fluturând o sacoșă goală și ea. Luați-o pe lângă bisericuță, le spuse un soldat. Am auzit că se dă mălai, le informă în șoaptă, gâfâind, femeia corpolentă cu sacoșa, ajungându-le din urmă. Nu pe-acolo. Prin dreapta! le strigă alt soldat. Curtea dreptunghiulară a liceului, împrejmuită cu un grilaj de fier, gemea de lume: copii, femei, bătrâni, mame cu plozi în brațe, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
că nu s-a chinuit mult. dar dacă s-a chinuit? Dacă scriu scrisoarea asta și nu mai sunteți nici voi? Vine ca la moarte. Se teme! Uite, uite la el! Ajutor! Au! se auzi glasul lui, stins ca o șoaptă ieșită din fundul pământului. Căzu din nou. Se-ngropă-n grâu. Un dezertor! Să nu fie rănit! Ce ne facem, mamă? Înainte de-a o lua și-a o duce m-a-ntrebat dacă-s supărat pe ea. Ce vină are ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
întruna? Norocul lui. Dac-ar avea hemoragie internă, ar fi și mai rău. Vorba-i cum îl ducem și unde-l ducem de-aici. Mi-i sete, șopti rănitul. Dă-i să bea, o rugă bătrâna și ascultă, ca o șoaptă fierbinte, vocea băiatului ei adunată din scrisoare: Aici sunt de toate națiile prizonieri: ruși, belgieni, olandezi, francezi, polonezi, apoi din aliați: italieni, unguri, cehi, slovaci, croați, bulgari și cei din urmă nenorociții de evrei, pe care-i bagă zilnic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
face eu? Să știi. De ce, draga mamii? La ce-mi folosește? Nu-mi mai spune-așa! Te rog... Bine, cum vrei, se-nvoi bătrâna și ochii ei se umeziră. Ar mai fi vrut să continue, dar simți ceva ca o șoaptă a destinului care-i leșină mișcările și-o făcea să se lase în voia întâmplării. "Ce mă fac de-acum? se-ntrebă. Acum, că totul se limpezește și se lămurește între noi, pot oare să fac ce vreau? Orașul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pieptul, să absoarbă cât mai mult aer. Lunecând pe vârfuri și pe tocuri, parcă jucând șotron, urmări adânciturile rotunde lăsate de copitele cerbului și ascultă distrată, cu o senzație tot mai vie de ușurare și de tristețe în același timp, șoaptele și hohotele groase de râs care izbucneau pretutindeni; larma dihorilor prin vizuini hârjonindu-se cu zăpadă. Din cauza gerului, zgomotele se auzeau limpezi, fierbeau în aer și se imprimau, ca niște încrustații: clămpănituri uscate, seci. Nechezături, tălăngi și clinchete mărunțind liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lor valoare. În condiții de normalitate a scenei culturale această ultimă precizare ar fi fost inutilă. Din nefericire, în România de azi ea este încă necesară, deși nimic nu garantează că va putea preveni replici false și dialoguri inutile. I Șoapte, voci anonime, insinuări. Actul întâi În postfața singurului volum antum al lui Nae Ionescu, editorul său, Mircea Eliade, scria: „Rareori o epocă a împrumutat cu mai multă bucurie, și mai firesc, idei, sugestii, formule și lozinci de la un singur om
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
în privința publicisticii politice fusese acuzat de Nicolae Iorga, care deplângând lipsa de idei din presa românească, l-a inclus - fără să-l numească - printre cei câțiva „pretențioși“ ce vântură doar simulacre de idei. Nae Ionescu era la curent cu aceste șoapte și insinuări. În prefața Rozei vânturilor, prevede că unii l-ar putea învinui de inconsecvență sau de lipsă de originalitate chiar și în opera sa publicistică. „Dar ce însemnează originalitate pentru un om care știe că, așa după cum nu poate
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
cu ochii ei mari, fără spună nimic, doar lipindu-și obrazul cald de pieptul lui, ori înălțându-se pe ușor pe vârfuri, în căutarea așteptatului sărut. Blestemată să fii, cu ochii tăi verzi, cu trupul tău felin, cu mângâietoarele tale șoapte! Nu vreau să te mai văd niciodată! Nu în viața asta! O ura. O oră, două, trei. O zi. Apoi, ca un făcut, se întorcea iar la sentimentele cele bune, iubind-o cu patimă. Uite acolo, lângă perete, era locul
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai tare) Așa lupt contra țipătului, ca un asasin împotriva inimii care bate, vie, sub el... (Meridian) Buzele nuntesc, șoptesc. Zadarnice nunți, șoapte destinate pierzării, fiindcă nu aud nimic. Eu am auzit ca o copleșire, ca o nimicire, ca o prăvălire din munți cărunți, peste creștet, peste umeri încovoindu-i, doar aplauzele. (Aplauze) Un teatru mut, simptom al teatrului în negativ, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]