546 matches
-
poruncă și chiar de mânie când își aminti cât de frumoase arătau în bătaia soarelui acele câmpuri cu plante tinere și viguroase. Necazul era că în fiecare an, noapte de noapte, mâini negre smulgeau știuleții de pe tulpini, saci întregi de știuleți, și niciodată nu-i putea prinde pe hoți. Dimineața vedea urmele tălpilor desculțe în țărâna dintre rânduri. Încercase totul: îi avertizase, îi amenințase, le micșorase rațiile, ba chiar amendase întreaga tabără - zadarnic însă. Câmpurile care se aflau în preajma colibelor erau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
nepoftiți. Numai când se iveau zorile trăgea în ceea ce putea vedea. Totul era o cacialma. Amenințarea poate că speria și alunga pe câțiva dintre cei mai timizi; dar, ca de obicei, ambele părți știau prea bine că era o cacialma. Știuleții dispăreau: și nimic nu putea schimba situația. — Da’ de ce nu? vru să știe în cele din urmă fermierul. — Din cauza nevesti-mi. V-am mai spus despre asta și înainte, vorbi Jonas în dialect. — Aha, nevastă-ta! Fermierul își amintea acum. Jonas
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
la cincizeci de iarzi de platforma de tragere de la colțul câmpului, care arăta în acea lumină ca un coteț șubred cocoțat pe catalige. Tânărul se clătina de oboseală și băutură, provocând troznituri la fiecare pas când zdrobea sub călcătura grea știuleții mustind de sevă. Dar antilopa țâșnise ca o suliță din desiș, primise plumbul în piept când sărise și căzuse tot ca o suliță ce coboară spre pământ; nu se poticnise, nici nu se împleticise, nici nu se legănase. Jonas începea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
Către toamnă, când porumbul dădea în copt, copiii țiganilor dădea iama prin porumbiști și veneau încărcați cu drugi de porumb pe care, satisfăcuți, îi depănușau ajutați și de cei bătrâni și-i coceau pe jar, după care înfulecau boabele de pe știuleți cu o poftă nemaipomenită. Ochii Prințesei nu se mai săturau privind scânteile focului ca niște jeturi luminoase ce se înălțau spre cerul albastru, înstelat, pierzânduse în întunericul nopții. Pocnetul scânteilor și al știuleților ce se coceau sporea vraja stării ei
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
pe jar, după care înfulecau boabele de pe știuleți cu o poftă nemaipomenită. Ochii Prințesei nu se mai săturau privind scânteile focului ca niște jeturi luminoase ce se înălțau spre cerul albastru, înstelat, pierzânduse în întunericul nopții. Pocnetul scânteilor și al știuleților ce se coceau sporea vraja stării ei de visare, în care fiecare scânteie ce se înălța transmitea un gând bun, o chemare, o sărutare către mama ei prefigurată în cea mai luminoasă stea. Când toți erau cuprinși de aripa somnului
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
la un tractorist care lucra pe un tractor tot IAR. Ai să mă întrebi dacă îmi plăcea noua meserie și pot să-ți răspund „NU”! Aici nu aveam hrană suficientă și ca să nu ne fie foame coceam la foc, afară, știuleți de porumb care nu erau uscați bine sau coceam grăunțe de porumb în ceaun și făceam floricele. Tractoriștii, în majoritate, erau de prin zonă și, uneori, se duceau seara acasă, dându-ne din porția lor de mâncare. Aveam aproape o
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
de porumb. A oprit ARO-ul puțin mai Încolo de primele rânduri de plante. Și i-a spus: până când mă Întorc, de la ghereta aia, că am sămi cumpăr un fel de lănțug, pentru motor, tu, să pui, În mașină, atâția știuleți, câți o să poți să rupi, din tarlaua asta. Bine. A rupt mult. Până când a umplut mașina. De Îndată, mai Îndată decât se aștepta, a revenit și nenea Ciocio. Gata? Gata. Sui lângă mine. A suit. Au pornit. Acasă, la nenea
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Dacă zic, eu, așa, așa e! Nici un poate, peste ce zic eu, mă auzi? Te aud. Și mă Înțelegi? Da. Gata. Am ajuns. La treabă! Iar s-a dus, cine știe pe unde, Ciocio; iar a umplut, Costruș, mașina, cu știuleți de porumb. Și au făcut, În ziua aia, patru drumuri. Și zilele au trecut. Primul hambar, de un vagon, după spusele patronului, a fost umplut, până sus de tot, la acoperiș. Al doilea era la mai bine de jumătate, Încărcat
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
banii, aduceau noroc. Ciulindu-și urechea la fiecare plescăit, Nicanor trăgea concluziile de rigoare. Aveau să vină ani buni. Minunați. Și au venit. Într-un an, „cotele“ - a trebuit să coboare toți sacii de grâu din pod și să Încarce știuleții din hambar, ca să-i ducă, pe cheltuiala sa, la centrul de colectare. Iar În următorul an, colectivizarea... Dar Înainte de asta au venit ciorile. A fost o adevărată invazie. Oamenii se uitau cu Îngrijorare la copacii pe care atârnau ciorchini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sigilată în pungi de plastic Mylar pe care nu le puteai rupe cu mâinile. Pe fiecare pungă argintie era imprimată cu vopsea neagră inscripția „rezistent la viermi”. Aveam fasole verde rezistentă la viermi și tocăniță de pui la ceaun și știuleți întregi de porumb dulce cu bobul auriu. În fiecare pungă zuruia câte ceva, ca niște vreascuri sau pietricele sau nisip. Fiecare pungă, o pernă argintie umflată cu azot pentru a-i păstra conținutul mort. Lasagna cu sos de carne sau ravioli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bine de o lună înainte de a începe eroica Revoluție de la Județeană. Îmbătrânise Băcănel. Se stafidise, slăbise, numai haine și ciolane. Avea culoarea vișinie a înserărilor. Se ținea însă drept, cu un fel de semeție a lujerului de porumb desfrunzit, fără știuleți, ars de brumă. Murise și femeia care îi ținea menajul, Caliopeea Pârțângău, o rudă îndepărtată a maestrului avocat Pârțângău. La ultima eliberare din pușcărie i-o adusese în casă chiar avocatul. Băcănel intenționase chiar să se căsătorească oficial cu Caliopeea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zagnaților înconjurați de trei rânduri de garduri din sârmă ghimpată. Îi știam și pe Căpcăunu și pe Mutu, cel cu nimbul de culoarea Lunii, pe care-l ascundea rușinos sub șapcă și pe Niftode, bolnav de boala porumbului, cu spatele știulete uriaș, de la omoplați în jos, pielea îi era acoperită cu boabe mari, cărnoase și galbene, precum și pe toată șleahta de repetenți ai clasei a V-a, de parașutele din batistă și zmeiele căzute pe câmpul lunar. Luna trecea trosnind printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vorbesc scurt ca să nu răcească. Se auzea bocănitul cizmelor rusești în foișoarele acoperite cu zăpadă din trecut, în timp ce noi ne strecuram în șir indian prin noaptea de vară a grânelor noastre frumos foșnitoare. Dar nu vântul vălurea grâul și izbea știuleții, era Căpcăunu, zburând pe deasupra imensei câmpii, urmărind cu ochii de vultur pe repetenții lui dragi ce trebuiau să fie la școală, fix la miezul nopții, ultimele două ore, între orele 3 și 5 dimineața urmând a fi de matematică, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fi de matematică, da, urmând. A dat ocol foișoarelor, se așeză pe creasta zidului cu fresca celor trei mari criminali ai Omenirii și parcă, în același timp, sau Tomaida a leșinat cu zgomot de spaimă sau Gagu a atins vreun știulete care, trezit din somn, a dat alarma printre știuleți, Căpcăunu ședea drept în fața noastră, cu ochii arzând, cu mâinile încrucișate pe piept. Și cum totul se sfârșise, l-am urmat docili, cu tot negrul chinurilor în suflet, înspre școală. * * * S
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se așeză pe creasta zidului cu fresca celor trei mari criminali ai Omenirii și parcă, în același timp, sau Tomaida a leșinat cu zgomot de spaimă sau Gagu a atins vreun știulete care, trezit din somn, a dat alarma printre știuleți, Căpcăunu ședea drept în fața noastră, cu ochii arzând, cu mâinile încrucișate pe piept. Și cum totul se sfârșise, l-am urmat docili, cu tot negrul chinurilor în suflet, înspre școală. * * * S trigătele de uimire ale morților ne-au întors privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ghimpate dinspre Siret. Luna lipsea de acasă. Reptila se târa și gemea. Poalele negre ale hainei lăsară dâra lor murdară de zborurile după zmeiele și parașutele noastre, mâinile zgâriau cu ghearele pământul proaspăt arat, închipuindu-și că e spatele de știulete al lui Niftode, geamătul era necazul din străfunduri, pentru că nu ne putea urechea și mâna ca pe niște delincvenți ai matematicii pe străzile Brăilei. Ochii străluceau a părere de rău că nu ne-a chinuit mai mult în atâtea nesfârșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
putut să merg desculț în fața lumii, convins că voi ajunge om tocmai datorită bocancilor. Întotdeauna mi-a fost frică de lanurile de porumb. De la școală plecam împreună cu prietenul meu Gustav, ca să-mi pot sprijini gândurile, lanurile foșneau lovindu-mă cu știuleții uriași peste față, ciorile se roteau râzând cu croncănituri de mogâldețele pierdute în jungla foșnitoare, noi fumam uitând cu totul de școală și de magiștri. Mai opream să vedem ultimele vagoane urmând docile șarpele metalic, pe culoarul lui văzându-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
le-a dispărut culoarea vie a musculaturii pictată în secțiune, iar forma simțurilor estetice a devenit o mâzgălitură. * * * F ie din cauza Lunii care stătea lipită de geamuri, fie din cauza hârjâitului de joagăr al riglei cu care Niftode își scărpina spatele știulete, Căpcăunu, cu capul în mâini, îl rugă pe Fați: Du-te și cumpără un antinevralgic. Continuați șopti apoi stins, ghemuit într-un ungher în care Luna nu-l putea vedea, cu degetele în urechi pentru a nu mai auzi joagărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați cu știuleți galbeni și grei, bolborosind versuri sau rugăciuni sau injurii la adresa cuiva care se înfiripa printre nori ca un crochiu tulbure, nesigur, părând a nu fi din neamul păsăresc, ci mai degrabă din cel câmpenesc, pentru că avea foșnet parcă de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tipăream o plachetă, sâmbătă eseuri, duminică mi-era dor de ziua de luni. Și vedeam fața nepregătită la nicio lecție a lui Gustav și eu trebuia să îi suflu discret, așa de discret încât noaptea visam cum eram lovit de știuleți în față, pe spate sau pe piept și șoptindu-mi cu reproș: Ai suflat mai tare decât vântul care rostogolește norii, profesorul deja te-a scris în condică, ești un nimeni, vei pătimi pentru aceasta! Și am văzut cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de la Hades e plină de studenți, ca totdeauna. O vatră ascunsă privirilor printr-o perdea de arbuști, dar solară prin așezarea în aer liber, un altfel de Hades, mesele și scaunele sunt tăiate din trunchiuri de copaci, pe pereți atârnă știuleți de porumb, dovleci, câteva arme, lănci, niște măști curioase, de sticlă colorată, chipuri de oameni, cu cercuri roșii în loc de ochi, unele, în mod ciudat, nu au desenată gura, spațiul de jos e doar întunecat, în dreapta intrării, se află o ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
visam numai Îngeri. dimineața aveam gura plină de rugăciuni. Toamna era forfotă peste tot.Clocotea sângele În vene, era un du-te vino: căruțe, tractoare, oameni, copii. Curgeau crengile pomilor până la pământ de roade, câmpul era plin de grămezi de știuleți de porumb, viile gemeau sub greutatea boabelor de chihlimbar, iar oamenii mai aveau timp de mers la nunți și la botez. Mi se părea anotimpul cel mai stors de bogății iar la sfârșit. Când cortina toamnei se lăsa, toți pomii
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
au gândit, cocârjați prin paturi, că poate pentru vreunul din ei venise vremea... Ce va fi? Și a fost ploaia! Din norii vineți - asemănători celor ce mai trecuseră pe cerul târgului în ultima vreme - curgeau acum șuvoaie! Torente! Sevă pentru știuleții de mai târziu și pentru fânețe; merele vor fi zemoase, numai bune pentru cidru; moara de la cascadă își va învârti iarăși roata! Apa fântânilor va fi mai proaspătă; aerul curat! După povestea asta, Ceasornicarul ar fi devenit, poate, pentru mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rodnice, cu unelte rudimentare, dar cu sudoare din belșug, țăranii smulgeau anevoie roadele pământului, pe care le strângeau și le drămuiau cu zgârcenie, pentru a asigura cele necesare multelor guri ce le aveau de hrănit. Fiecare bob, fiecare spic sau știulete avea încorporat în el transpirație și de aceea era adunat cu grija și migala culegătorului de mărgăritare. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun sătean, adult sau vârstnic, care să treacă nepăsător pe lângă un mănunchi de spice, un știulete sau
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
sau știulete avea încorporat în el transpirație și de aceea era adunat cu grija și migala culegătorului de mărgăritare. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun sătean, adult sau vârstnic, care să treacă nepăsător pe lângă un mănunchi de spice, un știulete sau un cocean, un cartof sau o sfeclă, aflate pe drum, fără să le ridice. După ce își potolea foamea („cu ce da Dumnezeu”), ceea ce mai rămânea din bucate și chiar firimiturile erau strânse cu grijă și date animalelor și păsărilor
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]