7,946 matches
-
avut dreptate. De 13 ani tot gunoaie văd și aud și simt, și nu numai eu, ci tot românul. Când l-am sunat pe fratele meu la București să văd ei ce fac, că locuiau aproape de scena evenimentelor, el a țipat fericit: "Geta, suntem liberi, liberi, pricepi!" Pricepeam, dar nu mă bucuram pentru că intuiam ce va urma. Deci, de vineri până luni fiecare a stat acasă și a urmărit curgerea evenimentelor. Luni eram la serviciu, ca de obicei. Aici vreau să
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
spui, dar nu te cred. Dimineață, în zori, înainte de răsăritul soarelui., încălecam pe spinarea cerbului și mă plimbam călare cât era plaja de lungă. Închidea ochii când spunea asta și vedea fuga cerbului și fuga valurilor pe linia orizontului, pescărușii țipând, și-n povârnișul adâncurilor cuibarul de foc al soarelui, ca un cap de cerb, înaintând și rispindu-se fragmentat în unde orbitoare spre picioarele ei. La urma urmelor, e singura mea bucurie. Îmi alungă urâtul, șoptea deschizând larg ochii. De ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
uitase de toate, c-un huruit greu în cap. Îi auzea alergând prin zgură și pietriș. Ocupând intrările și ieșirile. Cum se uita, răzbind cu privirile dincolo de garnitura trenului, văzu fața ei uimită și speriată, cu gura deschisă, gata să țipe. Cuprins de spaimă, împiedicându-se într-o traversă, făcu doi pași spre muncitorul care-l învățase meserie: Dacă mă refuză, sunt pierdut. Ce-i cu tine? Vreau s-o iau! Să mă-nsor cu ea! Aerul mirosea dulce a parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se păru că distinge răsuflarea obosită, șuierătoare a celui care urcase scările. Ssst! duse fata un deget la gură și-i făcu semn să stea acolo, nemișcat. Ușa pocni, lovindu-l în umăr. În clipa aceea o auzi pe Irina țipând. Era un țipăt scurt și ascuțit, de spaimă și rușine. Ah! Te-n mă-ta, putoare! mugi bărbatul apăsat, și, lăsându-l fără echilibru pe el, pe Miluță, strâns între perete și ușă, se retrase de-a-ndaratelea, bocănind greoi. Totul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
atât de bucuros, atât de mândru de sine. Se putea mândri și Irina. Și meșterul. Încleștă pumnul în mânerul tijei metalice și trase stârnind o amestecătură de sunete. Se lăsă cu coatele pe genunchi.. Smunci de-l duru pieptul. Locomotiva țipă ascuțit, prelung și tremurător, anunțând apropierea de pod. Crispat de efort dar vesel și zănatec, descoperea puterea aceea din el de-a face ce voia. Viteza se micșoră. După zăngănitul asurzitor produs de trecerea peste pod, trenul avea să frâneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
poate. Nu, nu, se feri ea cu plicul de la el în mână. Trebuie să plec. Trebuie, desigur, dar nu chiar acum. Să fugim și noi. E-o prostie. Șansele sunt egale peste tot. Nu te mai gândi la nimic. Ah! țipă ea, și-și astupă urechile, strângându-și capul între palme, îngrozită. Nu-i nici un motiv să te temi. Spui asta ca să mă umilești. Nu. De ce? Toate vor trece și-o să te simți minunat. Dă-mi, te rog, mâna. Ai mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pat, în cealaltă parte a camerei. Eu dormeam liniștită. La capul meu era iconița Maicii Domnului. Focul ardea mocnit și degaja un fum gros în toată camera. În jurul meu au început să pâlpâie flăcări. De-abia atunci a început să țipe fratele meu. Au venit toți: mama, tata, bunica. Eu dormeam liniștită. Din spusele lor mi-am dat seama în ce pericol fusesem: flăcările erau în jurul capului meu, dar ele nu m-au atins. Nici pe mine, nici pe fratele meu
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
cu pricina, apoi se auzeau vocile și la miezul nopții apărea diavolul cu înfățișare de om, în pielea goală, cu păr lung pe toată suprafața corpului și cu coadă lungă ca de vită și coarne ca de țap, urlând și țipând și trântind obiectele ce se aflau în casă. Patul începea să scârțâie, casa trosnea din toate încheieturile, apoi se auzea un muget prelung și o voce răgușită din care se înțelegea: Asta-i casa mea! Ce căutați în ea? Ieșiți
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
care n-o văzuse. Sârmă îi zgârie adânc pulpa. − Au, mă doare! Uite ce mult sânge curge! − Hai repede să te speli, spuse Lucy. Dar Bărbie nu se mulțumi cu spălatul, ci o dezinfecta cu spirt din belșug, în timp ce Shelley țipă. Când află cauza accidentului, mama spuse: − Repede la spital! Trebuie neapărat să-ți facă antitetanos. − Dar ai pus spirt, e destul! − Vin s eu cu voi! Zise Lucy. Si asa plecară toate trei. În cabinetul doctorului, în timp ce Shelley aștepta că
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3081]
-
ceva despre felul în care va continua legătura celor doi. Mi-ar părea rău ca tot ceea ce au gândit și visat împreună să fi fost transferat cu totul în „odorul scump” care este în stare să cucerească „țări întregi” doar țipând și dând din picioare... Din arderea lor unul pentru altul să fi rămas doar cenușa? Din punct de vedere strict fizic, așa ar fi normal. Iar rațiunea ne poruncește să admitem normalitatea. Scriitorul povestește mai departe că Profesorul „se încăpățânează
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
tot mai strânse, bătând din aripile înroșite de focul apusului, gata să fie prefăcute în scrum. Ceea ce nu se întâmplă, deoarece amândoi ies din joc când văd în vale casa cu toate ferestrele luminate: „A venit mama! A venit mama!” țipă Clara din toți plămânii, trăgându-l la vale după ea, parcă voind să-l facă a înțelege un lucru neînchipuit de simplu: după orice rătăcire, oricât de lungă, oricât de anevoioasă, se găsește totdeauna cale de întoarcere. Întoarcerea acasă... 29
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Tomiță. N-am insultat-o deloc, se apără impetuos Bărzăunul. Ea m-a făcut pe mine prost! Și tu cum ai făcut-o, bă, moacă cu picățele? se oțărî Vlad. Lăsați-mă-n pace odată și plecați de lîngă mine! țipă Ilinca. Și se ridică repede și porni spre locul ei, vrînd astfel să înlăture cu desăvîrșire posibilitatea răspîndirii poreclei. Virgil, Vlad și Tomiță, după ce aruncară, fiecare în felul său, priviri cumplite spre Bărzăun, se îndreptară spre uneltele lor. Cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de credeai că-l urmărește un leopard. Virgil zîmbea superior și nu părea deloc dispus să se amestece în astfel de "copilării". Totuși, găsind momentul potrivit, prinse o șopîrlă și o strecură pe nesimțite în plasa Bărzăunului. Ilinca începu să țipe așa de tare, uitîndu-se la plasa cu pricina, încît Bărzăunul pricepu repede că a devenit victimă și aruncă plasa cu tot cu mîncare și cu șopîrlă într-o rîpă. Prima întrebare mai la obiect, care a stîrnit o discuție destul de aprinsă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ale pietrei. Și, chiar de nu va fi nimic adevărat din toate astea, de ce să nu încerce? Nemaipomenit de bucuros, scoase iar de la brîu cele două pistoale imaginare și începu să tragă cu ele în direcția bolților. Pac! Pac! Pac! țipă el cît putu. Ecourile stîrnite se prelungiră într-un fel de cîntec surd. Toți se opriră iar și începură să rîdă. Nu mai trage, Bărzăune, îi strigă Virgil în zeflemea, că se tem de tine toate rîmele! Dar Bărzăunul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o pr-pr-prăpastie! Eu m-am lovit la piciorul ăsta, Vlad și-a spart c-c-capul deasupra urechii, iar Băr-Băr-Bărzăunul și-a pierdut lanterna. Ce, te joci?... Și tot timpul în urma noastră s-auzea prrrrr !... Ce c-crezi? Cădeau pietre, iar Ilinca țipa și mai tare, f-f-fără ca noi să știm de ce. S-s-săraca! Cînd am ieșit din peșteră, eram numai eu, I-I-Ilinca, Vlad și Bărz-z-zăunul. Virgil, ioc. Asta ne mai trebuia!... Uitîndu-ne noi mai bine la Ilinca, ce crezi d-d-dumneata c-c-c-am văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
putea duce și Virgil... și Vlad... Dar își reaminti, deodată, de ochii ei mari și de privirea aceea ca un fulger care i-a răscolit toată făptura cînd i-a cerut să-i aducă și ei păstrăvi... Apoi, deși a țipat la el, tot ochi frumoși avea... grozav de frumoși!... Și Bărzăunul trăi din nou fiorii acelei priviri și se hotărî să-i prindă păstrăvi cu orice preț. Numai așa o va putea convinge, poate, să meargă altă dată cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
priviri și se hotărî să-i prindă păstrăvi cu orice preț. Numai așa o va putea convinge, poate, să meargă altă dată cu el în pădure, la pescuit... s-o privească mereu, s-o știe lîngă el... s-o audă țipînd de plăcere cînd îi aruncă păstrăvii pe mal... Și porni mai repede. Totuși o tristețe aparte pusese stăpînire pe el. Începu chiar să-i pară rău, dar rău, că nu are mai mult cu măcar 2-3 ani..., să zică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-și amintească ceva petrecut cu foarte mult timp în urmă, dar, nereușind un asemenea lucru, ridică din umeri și dădu din cap cu cea mai inocentă înfățișare. Nu pricep nimic, zău! Nu știu la ce te referi. Du-te dracului! țipă Matei scos din sărite și n-o mai fă pe novicele cu mine! Știm cu toții ce-ai vrut și ți-a mers figura! Dar află tu căă... Și Matei începu să-i turuie atîtea amenințări, să-l înspăimînte cu atîția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pleasna peste propria scăfîrlie. Nu îndrăznise niciodată să-l plesnească pe Bărzăun și, dealtfel, ținea foarte mult la el. Dar uite că-n astfel de situații dramatice chiar și frații ajung să se păruiască. Lasă-mă să vorbesc și eu! țipă de data asta Bărzăunul. Tu n-ai vorbit atîta? Dar vorbește ca oamenii, că de nu... Eu ca oamenii vorbesc, pe cuvînt!... Iar tu, dacă mai ai cît de cît impresia că ți-s frate și, mai ales... dacă socoti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ela: într-o zi m-a enervat în bucătărie, mă cicălea și l-am făcut tinichea. Aurora: Si?! Ela: M-a ridicat în sus de-o mănă și mi-a zis: Dacă repeți, pedepsesc... Aurora: Dacă repeți, pedepsesc?! Ela: Am țipat și i-am spus să iasă din bucătărie că altfel îl opăresc cu supa de pe foc! Aurora: Cum a reacționat Robo? Ela: Am avut impresia că l-a luat, așa, cum să zic o durere de cap; îi clipeau beculețele
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
în laborator intră Cosmos agitat (?!) Cosmos: Conexiune urgentă! Căutat Academia! Evelin se retrage într-un loc mai retras al laboratorului și primește mesajul. După căteva clipe Evelin revine la birou, o ia în brațe pe Aurora, apoi pe profesor, apoi țipă: Plecăm acasă! S-a înlăturat bariera care se crease după micul Big Bang. Peste două zile putem pleca, Cosmos! Profesorul: Nava voastră este pregătită. Mereu am fost tentat să aterizez și eu cu nava pe spațiul navei voastre dar mereu
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Crede că e mâna lui Dumnezeu, care o spală de păcate atât de vârtos, încât oasele i se fărâmă în așchii și sânge, care o binecuvântează cu o moarte dintre cele mai crunte. Oasele ei se frâng și vizigota nu țipă, nu scoate o vorbă. Lacrimi de mulțumire și de durere. Durere și mulțumire. Spaimă. Speranța că, după atâta durere, ATÂT de multă durere, sufletul ei va fi mântuit. Va urca la ceruri eliberat de nestemata păcătoasă care nu-i mai
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ar fi întărit în colți ascuțiți, ca de rechin. Ivan-he ringul bătuse în lung și-n lat adâncurile până când își dibuise victima. Carnea roz a somonului se desfăcuse în fâșii curate, risipite de apă într-o boare alburie. „Nu, nu!“ țipase Ivan cel adormit. Ivan-heringul însă mușcase și mai crâncen, până când somonul nu se mai zbă tuse deloc. Peste apă se lăsase ca o ceață deasă, solzii herin gului tremuraseră de plăcere, iar Ivan simțise pentru prima oară, după mulți ani
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
după care țîșni. Vîntul îi umflă nările fremătînde. Tăie aerul cu viteza unui fulger și ateriză precis, exact în mijlocul grupului de căprioare. O secundă de ezitare, după care săriră. Șocate, disperate, înnebunite de spaimă, căprioarele se împrăștiară în toate direcțiile, țipînd gutural tardive avertizări de pericol. O secundă de ezitare, după care încremeni. Cine era? Ce făcea aici? Ce forță străină lui îl stăpînea? Ca smuls dintr-un coșmar, Lupino se dezmetici în clipa imediat următoare. În doar cîteva zile se
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vindea..., ziseră babele descumpănite. — Aaa-ha! Deci recunoașteți că făcea comerț ilicit! — Ba nu recunoaștem nimic, mama ta de vierme ne no rocit, i-o-ntoarseră babele. Al dracu’ gabor, auzi la el, comerț ilicit! — Auzi la el, zise și Florica țipând. Da’ nu ți-e așa nițel rușine obrazului? Babele păreau pălite de nebunie subită. Strigau cât le ținea gura și gesticulau cu andrelele și, ca la comandă, plu tonul de mămăici se repezi șontorog, dar hotărât, să-i dea polițistului
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]