910 matches
-
putut împotrivi. Gândindu-se la această posibilitate, se simți copleșit de propriile-i limite și de singurătatea lui - era singur contra o mie în această luptă pentru cucerirea galaxiei. Întreg Universul părea că-i face semn cu ochii stelelor sale, ațâțându-i ambiția și lăcomia nemăsurată. Dacă dădea greș acum, nu va mai avea niciodată o altă ocazie. Într-o lume fără hrana, nu putea spera să dezlege taina călătoriilor spațiale. Nici măcar constructorii orașului nu fuseseră în stare să se desprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
uniforme militare. Grosvenor îl zări printre aceștia pe căpitanul Leeth, iar la celălalt capăt îl recunoscu pe Morton, ascuns înapoia baricadei unuia din grupurile de atacatori. Totul era cât se poate de clar. Ostilitatea, reprimată până mai adineaori, izbucnise fățiș, ațâțată de imaginile acelea. Oamenii de știință trecuseră la atac împotriva militarilor, pe care-i urau demult, în neștire. La rândul lor, militarii se simțeau în sfârșit liberi să-și exprime furia și disprețul față de savanți. Grosvenor știa însă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
totuși că ar putea încerca să folosească aparatul. - Da, aș vrea să utilizez encefalostatul, recunoscu el, Morton șovăi o clipă, apoi spuse: - Judecând după gândurile ce-mi vin în minte, este pe punctul de a emite... Se opri, apoi adăugă, ațâțat: - E foarte bine! Dacă ai izbuti să-i faci să creadă că am fost atacați din afară... Nu-și sfârși fraza, ci se adânci din nou în gânduri, mijindu-și ochii și țuguindu-și buzele. În cele din urmă spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
grabă a agiuns. Da când o aruncat Călin Nebunul a mers trei luni de zile, zi și noapte și De - abia a ajuns. Acu ei mergând pe drum a gătit și cremenea și amnaru. De - abia a avut cu ce ațâța o leacă de foc. Ș-o zis așa ei între ei că să păzească focul unul din ei cât or dormi ceilalți doi, că dacă s-a stinge focul îi taie capul celui ce-a păzit dintr-înșii. Acu s-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a aiurit ca pe un sugaci, spuse Doru Matei improvizând așternutul în fotoliu. Uite cu cine m-am înhăitat! ― Domnii de la Miliție, constată liniștită Melania Lupu, încearcă să ne dezbine, au simțit că jucăm toți pe aceeași carte și ne ațâța unul împotriva celuilalt. Accentuă: Știu că sîntem complici. Grigore Popa îi măsură pe rând. Un zâmbet rău îi alunecă pe buze. Întrebă încet: ― Dar sîntem? CAPITOLUL XI UN AMĂNUNT FĂRĂ IMPORTANȚĂ Continua să ningă. Maiorul inhală adânc aerul rece. ― Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
țineam, deci, după ele până ce reușeam să le aduc în situația de a-și astupa urechile ca să nu mă mai audă. Eram încîntat, mă închipuiam un fel de rege vagabond al străzii și fiecare reproș care mi se adresa îmi ațâța entuziasmul; toată lipsa mea de măsură jubila în asemenea împrejurări. Cu timpul, sigur, m-aș fi plictisit de asta, cum mă plictisisem și de alte isprăvi nu mai puțin stingheritoare, dar au intervenit două întîmplări, una după alta, care m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rupte și foșnet de frunze uscate strivite de labele unui animal greu. Nu după multă vreme am văzut patru ochi fosforescenți sticlind în întuneric. Stați liniștiți, ne-a zis pilotul, ridicîndu-se și aruncând un maldăr de crengi uscate care au ațâțat flăcările. După un timp, cei patru ochi fosforescenți au dispărut. Poate și fiindcă fulgerele începuseră să brăzdeze cerul. S-a pornit o ploaie torențială și rece care ne-a înghețat până la os, dar ne-a rezolvat problema apei. Am umplut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cine nu merită." Diavolii din mine au început imediat să se agite, să scoată capul. Mă sfătuiau, îmi șopteau la ureche: "Arată-le că nu-ți pasă. Vrei să-i dai satisfacție Mopsului? Sau Arhivarului?" Și, în stilul meu, am ațâțat focul care-mi pârlea degetele. Aruncând la coș pilulele pe care mi le prescrisese Dinu, am ieșit și mai rar pe coridoare, Călugărului nu i-am mai dat ceai, iar pe Domnul Andrei l-am lăsat să înțeleagă că mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
într-o continuă inoportunitate, toată viața noastră nu e decât un șir de inoportunități... Bietul Dinu. Aproape paralizat de frică, a încercat a ultimă ieșire din această discuție. ― Așa ai fost tu totdeauna. Ai bravat. Psihiatrul uitase că astfel mă ațâța. Am sărit ca ars. ― Am bravat? Dimpotrivă, am fost mai modest decât trebuia. Le spuneam proștilor că ei sânt extraordinari, iar eu nu sânt decât un nenorocit care-și merită soarta. Dar m-am săturat de atâta ipocrizie. ― Datorită ție
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îngrozitoare, Minkoff, brutală și dezmățată. Fusese aproape violată de unul dintre îngrijitori, chiar în fața biroului său. Domnul Talc se cutremura numai gândindu-se la domnișoara Minkoff. În clasă îl insultase, îl provocase și îl umilise la tot pasul, ba îl ațâțase și pe monstrul de Reilly împotriva lui și-l atacaseră împreună. Nu-i va uita niciodată pe cei doi. Nimeni din facultate de altfel nu-i va uita. Erau ca doi huni trecând ca o vijelie prin Roma. Doctorul Talc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-i părea rău și că era mai bine să plece acasă. Eu i-am spus, cum vrei. Pentru că începusem deja să-mi dau seama că era ceva în neregulă cu gagica. Era perversă sau, poate că-i plăcea doar să ațâțe, mai văzusem de-astea ... sau poate că era țăcănită, caz în care voiam să dispară din camera mea. Așa că i-am zis: „Sigur, scuze dacă n-a fost prea bine pentru tine.“ Iar ea zice să mai stau puțin, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Aventurile tînărului François, sau Cum n-am izbutit Încă să scap de familie... — E adevărat că fetele alea care mă luau pe genunchi În timp ce eu le morfoleam sînii alcătuiesc o imagine cam maternă. Dar atunci cînd mă masturbau? — Sau te ațîțau frumos... — CÎnd mă făceau totuși... — Să ejaculezi? Un vechi vis de sugar, amice! — Și atunci Înseamnă că Bazooka Bar era camera surorilor mele? — Să nu ne ambalăm, totuși! Ai vorbit de biserică și de tabernacol, dar nu te crede totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Karl Abraham) este cel mai adesea definitiv și ireversibil. Tata ar fi fost mai inspirat să scrie paginile nemuritoare de care Îl știam capabil - amuzante și neașteptate, așa cum știa el să fie cînd voia - despre socrii lui, care i-au ațîțat mereu verva. A preferat să vorbească despre soția sa, un subiect față de care avea o mai mică distanțare. În Copilăria copiilor mei, o complimentează: „Ai dăruit fiului tău imaginea femeii puternice“. Am vrut să pun pe margine un semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
că era deja complet americanizată. Desert Rose interveni, glumind: — Vezi, David, ai o șansă! Chiar ai! Dar nu trebuie să te dai bătut și să te lași descurajat de cele... o sută de refuzuri... sau cam așa ceva. Desert Rose Îl ațâța, Îl Întărâta, de parcă ar fi fost peștele lui Kitty. Privindu-i pe cei doi iranieni Încercând să se păcălească unul pe altul, Kitty abia Își putea stăpâni râsul. Nu doar se comportau, dar și arătau extrem de amuzant. Ochii lui Desert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
țineam, deci, după ele până ce reușeam să le aduc în situația de a-și astupa urechile ca să nu mă mai audă. Eram încântat, mă închipuiam un fel de rege vagabond al străzii și fiecare reproș care mi se adresa îmi ațâța entuziasmul; toată lipsa mea de măsură jubila în asemenea împrejurări. Cu timpul, sigur, m-aș fi plictisit de asta, cum mă plictisisem și de alte isprăvi nu mai puțin stingheritoare, dar au intervenit două întâmplări, una după alta, care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și foșnet de frunze uscate strivite de labele unui animal greu. Nu după multă vreme am văzut patru ochi fosforescenți sticlind în întuneric. „Stați liniștiți, ne-a zis pilotul, ridicându-se și aruncând un maldăr de crengi uscate care au ațâțat flăcările. După un timp, cei patru ochi fosforescenți au dispărut. Poate și fiindcă fulgerele începuseră să brăzdeze cerul. S-a pornit o ploaie torențială și rece care ne-a înghețat până la os, dar ne-a rezolvat problema apei. Am umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cine nu merită”. Diavolii din mine au început imediat să se agite, să scoată capul. Mă sfătuiau, îmi șopteau la ureche: „Arată-le că nu-ți pasă. Vrei să-i dai satisfacție Mopsului? Sau Arhivarului?” Și, în stilul meu, am ațâțat focul care-mi pârlea degetele. Aruncând la coș pilulele pe care mi le prescrisese Dinu, am ieșit și mai rar pe coridoare, Călugărului nu i-am mai dat ceai, iar pe Domnul Andrei l-am lăsat să înțeleagă că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-o continuă inoportunitate, toată viața noastră nu e decât un șir de inoportunități... Bietul Dinu. Aproape paralizat de frică, a încercat o ultimă ieșire din această discuție. — Așa ai fost tu totdeauna. Ai bravat. Psihiatrul uitase că astfel mă ațâța. Am sărit ca ars. — Am bravat? Dimpotrivă, am fost mai modest decât trebuia. Le spuneam proștilor că ei sunt extraordinari, iar eu nu sunt decât un nenorocit care-și merită soarta. Dar m-am săturat de atâta ipocrizie. — Datorită ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Există Ceva ce nu iubește zidurile“ și Ted Berrigan i-a replicat „Eu sînt acel Ceva“. Ei, bine, eu știu ceva ce merită o grămadă de bani. Dacă vă spun și vouă - nu toată chestia, doar așa, cît să vă ațîț - o să vreți să-mi dați toți banii pe care pot să-i duc numai să vă spun și restul. Iar eu s-ar putea să vă spun sau să nu vă spun totul. Pentru că eu nu am Într-adevăr nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cafea după ce ardeau gazul suficient de mult timp sau după ce reușeau un orgasm furișat, pe jumătate mascat. — Cărțile erau, În majoritate, prostii, iar angajații erau complet idioți, recunoaște Maggie. Nu știau să facă diferența dintre Proust și cururile lor! o ațîță Wakefield. Maggie zîmbește. — Aveau cururi mișto. Cel mai bine se vindeau Ghidurile pentru Idioți. Aveam Ghidul Idiotului pentru clarviziune... pentru Învățarea limbii italiene... pentru geografie... despre Elvis...despre cum să devii bogat... cum să ți se publice scrierile... cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pămîntul, e legat de genii loci, de spiritele locului. El credea că oamenii sînt posedați de aceste spirite și chiar după ani buni petrecuți În exil rămîn jucăriile acestor spirite, și că politicienii știu lucrul acesta și folosesc spiritele ca să ațîțe ura. Tata a rămas fără replică. — Da, da, profesorul era prea deștept pentru Slobodan! Doamna Petrovici pare că se bucură de așa amintire. — Poate că e timpul să plecăm, Susan. Wakefield simțea că a venit momentul să-și facă ieșirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vederii, aidoma unei prostituate din Amsterdam, așteaptă să fie indicată cu bețișoare din fildeș. Poate că o indicație asupra vieții autentice pe care Wakefield s-a angajat să o găsească, viața lui adevărată, poate fi găsită În tinerețea lui cînd, ațîțat de vălurile care acopereau lucrurile, le vedea mai mari ca pe sine Însuși. Ascunzîndu-se, se făcea Încă și mai mic, lăsînd mai mult spațiu pentru cele ce erau mai mari decît el, mai mult spațiu În acest univers uman supraaglomerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
multe lucruri nu știu oamenii. Ai auzit vreodată de porumb modificat genetic? Băiatul are un rînjet foarte potrivit vîrstei sale și miroase dulce a sac de dormit, lipsă de dușuri și tinerețe. — Și e nasol porumbul ăsta modificat genetic? Îl ațîță Wakefield. Băiatul Întoarce capul a exasperare. — Scuză-mă, insistă Wakefield, dar ce este, mai exact, imperialismul cultural? Băiatul Întoarce ochiul lui sănătos către Wakefield. — E atunci cînd copiii indieni se joacă cu Mickey Mouse În loc de kachina. Kachina Însemnau ceva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]