1,177 matches
-
chibrit, și orice ființă, fie ea și o gâză - eu așa cred. Pe urmă, iar m-am dus în camera mea, mi-am pus muzică (Emerson, Lake & Palmer - Trilogy) și m am gândit la ce mă hotărâsem să fac. Am ațipit din nou, fără să-mi dau seama, și m-am trezit brusc, chiar înainte să aud soneria care anunța sosirea alor mei acasă. N-am apucat să-ți spun. Ai mei au fost plecați de ieri la niște prieteni din
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de la petrecerea de aseară și de la întâlnirea cu Eduard, suprapuse peste crâmpeie din întâlnirile mele din altă lume, cu tine, Edo, și cu visul pe care l-am avut după plecarea lui Eduard, în cele câteva minute în care am ațipit pe canapea... Ce vis tulburător, Edo! N-am apucat să ți-l spun. Am visat că înot prin aer. Că mă desprind cu picioarele de pământ într-un elan ușor. Nu pășeam prin aer, la câțiva centimetri deasupra pământului, cum
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o vechitură groaznică, s-a destrămat la mâneci și s-a decolorat de tot la subsuoară! Domnul Martin deschise ochii și, când o văzu, îi închise la loc. — S-a făcut deja 3! constată el fără surprindere. Cred c-am ațipit la știrile de la 2 și mi-am ratat telenovela. Vorbea foarte tare, peste sonorul țipător al televizorului. Clara luă telecomanda și stinse aparatul. — Ți-am adus o pijama nouă, tată, așa cum ți-am promis! îi spuse ea, sărutându-l în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ea o siluetă în negru care îi atinse pă relnic brațul și dispăru undeva, în față, probabil în cabina echi pajului. Clara închise iarăși ochii, de data aceasta cu un of tat de ușurare, simțindu-se cuprinsă de liniște, și ațipi. La Cluj era o vreme umedă, de-a dreptul mocirloasă și, din nefericire, Georgiana îi dăduse întâlnire la un restaurant rustic unde nu putea ajunge decât parcurgând pe jos o bucată de drum. Coborî din taxi pășind prin noroi cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se] cu mâna la buze. Pe uliță nu era nimeni. Luna apusese, părea că inima nopții își scursese sângele luminos, căci era întuneric... Cercă dacă ușa-i bine închisă, întinse o cergă veche peste mort și se culcă. Dar numai ațipea și nu putea dormi. El se zvârcolea în pat și din când în când își bătea cu pumnul în cap. Începu să ofteze și să geamă, se sculă din pat, lung și slab, și pipăi pin întuneric s-ajungă la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în ochii lui... și mă uitam... și mă uitam... și parecă m-aș fi uitat vecinic... Angelo asculta zâmbind. - Ș-apoi știi tu... îmi părea că și el se uită la mine... Ah! cum? Nu știu cum... Ce să-ți spun... Astfel ațipeam numai și vise vii treceau pe lângă ochii mei... Ah! cum aș fi în stare să-l iubesc... parecă i-aș săruta mînile dacă mi-ar permite... - Dar dacă el ar ști că tu-l iubești... dacă el te-ar iubi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iulie, cu Fordul acoperit de pulbere albă. S-au întâmplat multe în noaptea aceea: au intrat în apă orbecăind, au băut șampanie, au cântat pe terasa unei case. Către ziuă, au luat o barcă și-au pornit în larg. Zogru ațipise puțin. Nu și Lili, care, la un moment dat, de liniște și toropeală, a sărit în apă, așa, mai mult ca să trezească lumea. Erau departe de țărm, la mama dracu’, și amândoi erau obosiți. Când Lili a atins apa, Zogru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
troznesc fălcile. O toropeală plăcută a început să-mi adie pe la tâmple. Nici nu-mi amintesc când am aterizat, ca un fulg, ca un puf de păpădie, în patul primitor. În schimb, îmi aduc aminte cu claritate că, înainte de a ațipi, chiar dacă mulți din cei care mă cunosc o să zâmbească a îndoială, o dilemă remarcabilă și de o formidabilă profunzime mi-a trecut prin minte: Domnule, ce anume prevalează în viață, chimismul sau atitudinea?". Hai că sunt tare, nu? M-am
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
împăcare maximă cu semenii mei, n-ar putea oare Universul, sau măcar Metagalaxia, să facă un pic de efort și să mă aducă iarăși la condiția de om? Hai, un pic de efort, nea Cosmosule! Hai că poți! Înainte să ațipesc, mi-a revenit în minte dilema mea fundamentală: ce anume prevalează, domnule, în viața asta? Chimismul sau atitudinea? M-a trezit zgomotul cheii care se răsucea nevricos în broască și boscorodeala repezită a menajerei. Eram pe pardoseală, în bucătărie. Reflexul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dus; suferea deseori astfel de intermitențe. Deși ținea ochii deschiși, e posibil să nu te fi văzut. Cum rareori petrecea câte o noapte de somn neîntrerupt, se Întâmpla, mai ales pe vreme caldă, să se volatilizeze pentru scurt timp, să ațipească, să moțăie, cu brațele lungi atârnându‑i peste marginile fotoliului și cu bizarele lui picioare desperecheate, Întinse. Un picior era cu trei numere mai mare decât celălalt. Și nu numai somnul știrbit Îl ducea la asemenea stări de retragere, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
patru dimineața, dormea dus până la zece, iar Ravelstein, lipsit de tovărășie, moțăia, cu picioarele rășchirate. Doctorii Îl drogau (adică Îl tranchilizau), dar asta nu‑l Împiedica să gândească, - să privească felurite probleme sub aspectul lor originar. Și chiar când era ațipit, puteai Învăța multe despre el urmărindu‑i chipul specific evreiesc. Nu ți‑ai fi putut imagina un receptacul mai bizar pentru un intelect mai bizar. Într‑un fel, calviția lui singulară, totală, aproape geologică, Îți sugera că nu se ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să nu bea vin deloc. Trase de cîteva ori din pipă, urcînd scara, Înainte de a se culca, Îmbrăcat, pentru siestă. Prin obloane intra destulă lumină, ca soția lui, așezată Într-un fotoliu, să poată citi și ea ziarul și, cît ațipea, auzea uneori foșnetul paginilor. Nu se Întinsese În pat nici de douăzeci de minute cînd, deodată, cineva bătu la ușă. Doamna Maigret ieși repede pe palier și Închise ușa În urma ei. Urmă un zvon de șoapte, apoi coborî și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
două ori pe săptămînă În apartamentul ei de pe strada Notre-Dame-de-Lorette. Poți trăi atîția ani fără să ajungi uneori la confidențe, fără măcar să exprimi cu glas tare ce ai pe suflet? Fusese sugrumată. Dar de ce În seara aceea? Pentru Maigret, care ațipise, asta devenea Întrebarea numărul unu și, cînd soția Îl anunță că se făcuse ora trei, tot mai Încerca să găsească răspunsul. — Ai dormit? — Am ațipit... — Ieșim? — Bineînțeles că ieșim. Nu facem așa În fiecare zi? De ce mă Întrebi? — Ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
tare ce ai pe suflet? Fusese sugrumată. Dar de ce În seara aceea? Pentru Maigret, care ațipise, asta devenea Întrebarea numărul unu și, cînd soția Îl anunță că se făcuse ora trei, tot mai Încerca să găsească răspunsul. — Ai dormit? — Am ațipit... — Ieșim? — Bineînțeles că ieșim. Nu facem așa În fiecare zi? De ce mă Întrebi? — Ai fi putut avea Întîlnire cu Lecoeur. — N-am nici o Întîlnire. Și, ca să-i dovedească, au făcut marele tur, Începînd cu parcul copiilor, trecînd apoi pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
se așeză Într-un colț. — Nu știu dacă ceea ce vreau să vă spun vă va interesa. Pe moment, n-am dat nici o importanță. Hotelul e plin. Am avut mult de lucru pînă la unu dimineața, apoi, ca de obicei, am ațipit. E vorba de una dintre clientele noastre, doamna Lange. — Presupun că vă referiți la domnișoara Francine Lange? — Credeam că e căsătorită. Știu că sora ei a murit și că a fost Înmormîntată În dimineața asta. Ieri-seară, pe la opt și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
imensa pădure ce se-ntinde pe-o mare parte a domeniului comandantului, locuiau celelalte familii, în total șase centurii, adică șase sute de războinici împărțiți în șaizeci de decanii. Faroald ne aștepta în sală, stând jos lângă fereastră. Părea să fi ațipit. Capul îi era plecat în față, și nu puteam să-i văd pe moment chipul. Mâinile și le ținea una peste alta, sprijinite pe mânerul unui toiag mare, vârât între picioarele încrucișate. Părul alb îi atârna dinainte, unindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să evite începerea lecțiilor. M-am hotărât să-l las în plata Domnului și m-am tolănit sub un ulm, rezemându-mi spinarea de tulpină. Căldura și tăcerea, bruiată doar de bâzâitul muștelor și al albinelor, m-au făcut să ațipesc. Somnul n-a durat mult. Am fost atacat de un nor de tăuni care nu mai pridideau să-mi sugă sângele. Am sărit drept în picioare, dând din mâini, și am luat-o la goană spre curte, speriind gâștele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
era terminat. - De ce i-ai pus atâtea întrebări? a fost curios să afle Rotari. - Nu-mi place tipul. Misionarii, mulți la număr, nu au obiceiul să folosească bani sau să aibă vreo legătură cu soldații. Urăsc banii și soldații. Am ațipit pe rând, cu capul pe masă. Am pornit din nou la drum; soarele a reapărut spre a ne face parcă să uităm de durerea de oase. Pentru a ajunge acasă trebuia neapărat să trecem prin Postumia; aici ne aștepta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai rămăsese: două azime, o bucată de caș și oleacă de carne uscată de capră. Ne-am întins direct pe pământ, vlăguiți, nu înainte de a fi pus zăvorul la ușă. Tovarășii mei au adormit imediat, și, când tocmai era să ațipesc și eu, mi-am dat seama că lăsasem fereastra deschisă. În timp ce trăgeam la loc oblonul, m-am uitat afară. La zece pași de mine, sub ploaie, se afla o figură palidă, sprijinită într-un toiag lung. Glasul i se distingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
permanență cu pietre din vatră. N-a pregetat să iasă în ger sau pe viscol pentru orice aș fi avut nevoie. În a patra zi de boală, când m-am trezit dimineața, am găsit-o pe jos lângă patul meu. Ațipise cu capul rezemat pe mâna mea, istovită. Am fost încercat de un sentiment tulburător și am mângâiat-o pe ceafă. Atunci s-a trezit și s-a uitat la mine mirată. Am tras-o spre mine și i-am sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și căruia i-am semnalat o posibilă otrăvire fără să-i spun cu ce i-a privit gingiile, i-a ascultat pulsul și l-a pus să urineze într-o oală de noapte. După ce i-a trecut criza, Rotari a ațipit. În zori, medicul s-a întors și a spus: - Regele meu, ți-am pus urina la fiert până a rămas din ea doar un deget, am pus în ea sare și alte substanțe: e foarte tulbure. Cineva te otrăvește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în pat, durerea îmi cuprinde pieptul și-l apasă până mi se taie respirația. De câteva zile însă îi simt junghiul între sâni, și nu-mi sunt de-ajuns trei perne ca să-mi aducă ușurare și să-mi îngăduie să ațipesc. Mi se întâmplă ceea ce am văzut cu ochii mei că i s-a întâmplat Bertariei, camerista dăruită mie de Rotari în ziua nunții, și care a murit acum patru luni. Ea mi-a relatat tot ceea ce simțea, și acum știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
încheiat cu el. Voia să-l vadă și să descopere că nu-l mai iubea. Cu toate că o parte din ea era foarte, foarte înspăimântată ca nu cumva să nu fie așa. Se culcă înapoi și într-un sfârșit reuși să ațipească, tulburată de vise în care ea și Nieve, sau Aidan, sau Anna, sau chiar Neil se aflau într-un lift în cădere, mâncând măsline negre. De fiecare dată să trezea fix înainte să se lovească liftul de pământ, iar inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de fus orar. Asta am și făcut, mărturisi ea așezându-se în fața lui. Ceea ce a fost o prostie, pentru că aseară am dormit destul de bine. Însă când m-am întors la hotel și m-am întins pe pat cinci minute, am ațipit, iar când m-am dezmeticit, era deja târziu. Îmi pare rău dacă am întârziat puțin. Numai atât cât trebuie, zâmbi el. Vreo zece minute. —De obicei nu întârzii, îi spuse ea. —Știi, mi-am cam dat seama. Ai un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să Îmi corectez temele la Grammaire Avancée 2, cu ajutorul studenților la Pedagogie. Ajunsesem devreme, nu sosise Încă Père Joseph, și În așteptarea lui m-am așezat pe un scaun cu o revistă În mână. În forfota confortabilă din jur am ațipit. Pentru prima oară după multă vreme era liniște. Zburam peste o Întindere pustie, cu smocuri de tufișuri de stepă, și pete de zăpadă. Un loc unde să fii singur cu lumea tăcerii. Apoi, a Început vântul. Știam că trebuie să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]