1,909 matches
-
despre cele două naturi ale lui Cristos, împotriva opiniilor arienilor că Isus Cristos aparține sfintei și indivizibilei Treimi). Au fost scrise la puțin timp după moartea lui Fulgențiu, adică după 532; cea de-a patra îi este adresată lui Eugippius, abate din Castrum Lucullanum (p. 000). Mai însemnate sînt ultimele două. A șasea epistolă expune părerea lui Ferrando, la cererea diaconilor romani Pelagius și Anatolie, și sprijină doctrina celor Trei Capitole, recent condamnată de Iustinian (în 543 și începutul lui 544
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu mai avem alte informații despre Arator. Așadar, Arator a scris un poem epic, Faptele Apostolilor (De actibus apostolorum), divizat în două cărți. Poemul e însoțit de trei epistole în versuri cu funcție de dedicație: una îi este adresată unui binevoitor abate Florian, a doua papei Vigilius, căruia poetul îi încredințează manuscrisul său, iar cea de-a treia, trimisă unui important funcționar din Roma, un anume Partenie, nepot al lui Ennodius, este scrisoarea amintită mai sus în care poetul evocă propria tinerețe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au fost expulzați repede de către succesorul acestuia, Agapit, din cauza convingerilor lor origeniste care se refereau, pe cît se pare, mai ales la preexistența sufletelor și la apocatastaza finală. Ei au putut să se întoarcă abia în 520, cu permisiunea noului abate Mammas, cu condiția să nu-și divulge doctrinele. Unul dintre acești călugări este Leonțiu din Bizanț, ce trebuie probabil identificat cu teologul omonim; Sava l-a luat cu el la Constantinopol în 531, dar s-a despărțit apoi de Leonțiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
avem informații din trei biografii: prima îi aparține prietenului său Zaharia Retorul și ajunge pînă la anul numirii sale ca patriarh de Constantinopol (512); a fost scrisă în greacă, dar s-a păstrat în siriacă; a doua, compusă de Ioan, abate de Beith-Aphthonia, a fost scrisă la puțin timp după moartea lui Sever, probabil, în greacă, dar s-a păstrat în siriacă; și o a treia în etiopiană. Născut prin 465 la Sozopolis, în Pisidia, a urmat întîi studii literare la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au reflectat tot mai mult la modalitățile de refacere a unității pierdute a lumii occidentale. Erasmus în secolul al XVI-lea; Sully, Éméric Crucé, Hugo Grotius și William Penn în secolul al XVII-lea; iar în secolul al XVIII-lea abatele de Saint-Pierre, Rousseau, Bentham și Kant au fost marii precursori intelectuali ai încercărilor concrete făcute în secolele al XIX-lea și XX în vederea rezolvării problemelor ordinii și păcii internaționale. Dintre aceste încercări, cele mai remarcabile exemple sunt Sfânta Alianță, Conferințele
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
În calitate de conducător al iacobinilor, un grup republican extremist, a instituit domnia terorii în timpul Revoluției Franceze și a devenit aproape un dictator, înainte de a fi executat. Rousseau, Jean-Jacques - 1712-1778. Filosof francez. Rucellai, Bernardo - 1449-1514. Istoric și diplomat italian. Saint-Pierre, Charles I.C., abate de - 1658-1743. Filosof social francez. În Project of Perpetual Peace (1713) a susținut o curte internațională de arbitraj, renunțarea la război și o ligă de state creștine, legate împreună într-o alianță eternă pentru securitate reciprocă. Salisbury, Robert Arthur Talbot
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
1615) al lui Antoine de Montchrétien au trebuit să treacă 161 de ani pentru ca știința economică să capete cu adevărat o substanță, în opera lui Adam Smith, Avuția națiunilor, considerată piatra de temelie a științei noastre. Între timp, în 1771, abatele Baudeau avea să publice Prima introducere în filosofia econo-mică, iar după el și alți autori s-au manifestat pe marginea acestui subiect. Totuși, pînă astăzi, filosofia economică așteaptă încă o definire și o clarificare a conținutului său. Gaston Bachelard atrăgea
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
vestită biserică a creștinătății), în scrierile filosofului rus Vladimir Soloviov bunăoară, care dezvoltă o întreagă sofiologie, după ce susține că Sofia i-a apărut în fapt de trei ori în viață, cît și în cel occidental, prin intermediul Sfîntului Bernard de Clairvaux, abate cistercian și fondator al Ordinului Cavalerilor Templieri, care a scris un frumos tratat poetic și mitic, bazat pe Cîntarea Cîntărilor a părintelui Toma d'Aquino, căruia mulți îi atribuie tratatul alchimic Aurora Consurgens, al misticului german Jacob Boehme sau al
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
carolină la gotică, de la gotică la umanistă (lăsînd deoparte scrieri de mai mică importanță sau cola terale, cum ar fi merovingiana, vizigotica, beneventana). Minuscula carolină, clară și precisă, s-a dezvoltat În mănăstirea St. Martin de Tours Încă de pe vremea abatelui Alcuin (cca 735-804), iar de acolo s-a extins În Întregul imperiu carolingian, fiind utilizată pînă la sfîrșitul secolului al XII-lea. În scrierea carolingiană, cuvin tele erau separate și interpuncția este foarte pre cisă. Fiecare literă are forma sa
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
durat de la Începutul secolului al IX lea pînă la jumătatea celui de-al X-lea. Cel mai vechi codice datat În această scriere este Petropolitanus 219, care a fost Încheiat la 7 mai 835, la Constan ti nopole (scris de abatele Nicolaos); cel mai recent e Bodleianus Misc. 5 din 950. Începînd cu seco lul al IX-lea, sînt adeseori menționate În codice numele copistului, precum și data și locul În care s-a executat scrierea. De la Începutul secolului al X-lea
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
București, 1979; Claude Bremond, Logica povestirii, pref. Ioan Pânzaru, București, 1981; Geo Dumitrescu, Biliard, pref. Gabriel Dimisianu, București, 1981; Vasile Nicolescu, Whistler, București, 1981, Caravage, București, 1983; Andrei Pleșu, Guardi, București, 1981; Titulescu, notre contemporain, pref. Ștefan Andrei, București, 1982; Abatele Prévost, Istoria tinereții comandorului de xxx, pref. trad., București, 1983; Marin Preda, L’Horizon bleu de la mort, pref. Nicolae Manolescu, București, 1982; Cornel Mihai Ionescu, Lorrain, București, 1983; Dan Grigorescu, Brâncuși, București, 1984; Radu Florescu, L’Art de l’Antiquité
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289718_a_291047]
-
și caricaturale. Tonul de relatare familiară face ca Tragodia... să aparțină mai mult cronicilor versificate, a căror fază de sfârșit o reprezintă. B. a fost un traducător înzestrat și totodată pasionat. A dat versiuni din Metastasio, Homer, Florian, Gessner, Voltaire, Abatele Prévost. SCRIERI: Eterie sau Jalnicile scene prilejite în Moldavia din răzvrătirile grecilor, îngr. Alecu Balica, Iași, 1861. Traduceri: S. Gessner, Moartea lui Avel, pref. Zaharia Carcalechi, Buda, 1818; Florian, Istoria lui Numa Pompilie, al doilea crai al Romii, pref. trad
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285684_a_287013]
-
sînt acela. Eu sînt spiritul povestirii care, șezînd în locul său actual, anume în Biblioteca mănăstirii Sfîntul Gallen din Țara Alamană [...] spune această poveste [...]. Sînt Clemens irlandezul, ordinis divi Benedicti, în vizită aici, ca oaspete primit frățește și ca trimis al abatelui meu Kilian, de la mănăstirea Clonmacnois, casa mea din Irlanda [...]"36. După cum arată numărul mare de elipse, detaliile esențiale pentru acest studiu au fost extrase cu prețul structurii multistratificate a textului original. Reinhard Klesczewski a arătat în ce măsură folosirea sintagmei "spirit al
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din Arona, care acum se află la biblioteca din Torino. Pe aceste două „codice” s-au bazat cele mai importante două ediții ale Imitației lui Hristos: una îi atribuie opera lui Thomas A. Kempis (circa 1380-1471), cealaltă lui Giovanni Gersen, abate la S. Stefano la Vercelli între 1220 și 1245. Prima dintre aceste două ediții a apărut sub îngrijirea lui J. Pohl, iar a doua sub îngrijirea Monseniorului Puyol. Lunile acestea, în Italia a apărut o ediție economică ce a optat
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
al XVIII4ea și al XIX-lea clasificînd scriitorii în funcție de fervoarea emoțiilor lor religioase. *18 în Franța, voluminoasa carte Histoire littéraire du sentiment religieux en France au XVH-ième siècle (Istoria literară a sentimentului religios în Franța secolului al XVH-lea) a abatelui H. Bremond își extrage o mare parte din material din literatură; iar Monglond și Trahard au scris studii foarte subtile despre sentimentalism, sentimentul preromantic al naturii și curioasa sensibilitate a revoluționarilor francezi. *19 161 Dacă studiem lista lui Unger, trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
funcția de supraveghetor al regelui, iar Mazarin a devenit,,Surintendant au gouvernment et la conduite de la personne du roi et de celle de M. le duc d'Anjou“. Tutorele lui Ludovic al XIV-lea era un doctor ce absolvise Sorbona, abatele Hardouin de Beaumont de Péréfexe, un fost șambean al cardinalului Richelieu. Preotul confesor al avait sur la tète un chapeau couvert de plumes noires, et portait l'épée au côté, Madame de Lasalle nous mit le mousquet sur l'épaule
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
imitație în regim serios). Istoricul parodiei îi permite cercetătorului un excurs desfășurat mai ales în spațiul literaturii franceze, dar și al literaturii de specialitate, cuprinzând referiri la tratate precum Poetica lui Aristotel sau Discurs asupra originii și caracterului parodiei a abatelui Scaligero. Trăsăturile parodiei sunt atribuite, cel puțin în capitolul introductiv, poemului eroi-comic, reprezentat în Franța prin scrierea lui Boileau, Le Chapelain décoiffé, operă în care "Boileau, Racine și încă vreo doi s-au amuzat, prin 1664, încercând să adapteze patru
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a provocat aprige dispute atunci când s-a erijat în modalitatea capitală de compoziție a unor scrieri precum Apokolokyntosis, în care Seneca îi alătură metrului eroic, epopeic, substanța unei ridiculizări semantice fără precedent. Iată confirmate aici spusele de mai târziu ale abatelui Sallier, care sesizase că fiecare epopee conține chiar punctul de pornire al propriei parodii pentru a inova apoi prin intertextualitate: "când el se folosește (...) de aceleași versuri pentru a exprima lucruri diferite"104. De fapt, teoreticianul se referă la două
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în textul parodiant), se face și trecerea către o altă lucrare de referință, remarcabilă prin acuitatea cu care urmărește să delimiteze teritoriul operelor parodice de altele folosind procedee relativ asemănătoare. Datând din 1733, Discursul asupra originii și caracterului parodiei al abatelui Sallier reprezintă unul dintre tratatele fundamentale asupra căruia se oprește și G. Genette în opera sa. Se identificau acolo cinci tipuri de parodie, constând: "[...] fie în a modifica un singur cuvânt într-un vers (...), fie în a modifica o singură
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
rezumă acțiunea din capitolul respectiv. Punctul de plecare este un manuscris găsit, după voia hazardului, și el un fel de scriere second hand (reproductivă): "În ziua de 16 august 1968, mi-a căzut în mână o carte datorată unui anume abate Vallet, Le manuscript de Dom Adson de Melk, tradus în franceză după ediția lui Dom J Mabillon (Aux Presses de l'Abbaye de la Source, Paris, 1842). Cartea, însoțită de date istorice mult prea sărace, se limita să reproducă cu fidelitate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
vengeance, 1966, p. 807. 179 Marian Popa, "Parodie și istorie. Modul parodic", în Comicologia, Editura Univers, București, 1975, p. 156. 180 Ibidem. 181 Mihail Bahtin, "Din preistoria discursului romanesc", p. 521. 182 Ibidem. 183 "În secolul al IX-lea, severul abate Rabanus Maurus din Fulda a transpus-o în versuri: Cina era citită la banchetele regale, reprezentată în timpul vacanței de Pași de către elevii școlilor mănăstirești", în M. Bahtin, art. cit, p. 525. 184 Ibidem. 185 Bahtin citează un fragment din finalul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
unui demers paralel ale anumitor medii catolice. Astfel, în Franța, părintele Calvez este de părere că în marxism există o voință de a salva ființa umană de la alienare. Alții sunt niște cunoscuți tovarăși de drum ai comunismului ca, în Franța, abatele Boulier în anii 1950, abatele Laudrin în anii 1960, monseniorul Gaillot în anii 1980-1990. Unii sunt vizitatori entuziaști ai URSS, ca episcopul de Canterbury sau pastorul Finet. și, în sfârșit, alții se transformă în niște militanți revoluționari, ca partizanii, în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
medii catolice. Astfel, în Franța, părintele Calvez este de părere că în marxism există o voință de a salva ființa umană de la alienare. Alții sunt niște cunoscuți tovarăși de drum ai comunismului ca, în Franța, abatele Boulier în anii 1950, abatele Laudrin în anii 1960, monseniorul Gaillot în anii 1980-1990. Unii sunt vizitatori entuziaști ai URSS, ca episcopul de Canterbury sau pastorul Finet. și, în sfârșit, alții se transformă în niște militanți revoluționari, ca partizanii, în America latină*, „teologiei eliberării”, reprezentată în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ulteriori și este familiarizat cu lucrările științifice și cosmologice ale lui Aristotel de către un profesor numit Peter din Irlanda. În 1244 Toma devine călugăr dominican spre marea supărare a familiei care aștepta cu nerăbdare ca el să ajungă monah și abate benedictin. Tatăl lui Toma murise, însă restul familiei și-a manifestat atât de limpede supărarea, încât dominicanii au decis să-l trimită la Paris pentru mai multă siguranță. Pe drum este răpit de frații săi mai mari și închis mai
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
Texte: CChr. Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 8. Faustus din Riez Originar din Britania, născut probabil în primii ani ai secolului al cincilea, Faustus a ajuns la Lérin, la școala lui Honorat, în jurul anului 433 și a fost multă vreme abate al aceste mănăstiri începând cu 434. Ulterior, înainte de 462, Faustus a fost numit episcop de Riez, în Provence, și a luat parte în mod activ la toate controversele care au tulburat Biserica din Galia, devenind faimos atât pentru doctrina sa
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]