1,095 matches
-
posibila apropiere a unei zguduiri creatoare. Unduirea interiorității este dictată aici de briza trimisă înaintea marilor revărsări spre a confirma existența sau absența albiei metafizice, a deschiderii formei spre conținutul spiritual. În acest sens, furtuna evocată aici își trimite mesagerul abisal spre a explora natura întinderii ce-i stă în față. Și numai dacă noul regat se dovedește a rezona sub același tact deschizându-și aviditatea spre înnoirea creatoare atunci ea i se răsfiră tensionat. Decriptând această formulare simbolică, mesagerul proiectat
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Un tablou, spre exemplu, se prezintă sub denumirea oferită de pictorul creator și cu mărimea impusă prin viziunea acestuia. De asemenea, o poezie își revarsă magia de melancolii sub incidența unui titlu ce-i prevestește dintru început conținutul aventurii sale abisale. Și ea se încadrează în fixitatea unui număr de versuri sau strofe. Aceste coordonate sunt impuse din exigențele de meșteșugar ale artistului, imperative pe care el nu le poate evita. Formalul în care trebuie să-și prezinte mesajul arta nu
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
staționarea bruscă și nefirească pentru cotidian a spiritului care își asumă o chemare luminată ce irumpe trezitor din adâncuri depărtate. Asumarea acestei chemări îl oprește în perplexitatea unei străfulgerări înnoitoare, a unei redescoperiri ce relevă sinele și amplele sale deschideri abisale. Privind spre profunzimea din propria interioritate, conștiința alunecă în verticalitatea deșteptărilor primordiale. Un somn ancestral se risipește iar negura bahică a eșecurilor și împlinirilor sociale este destrămată de suflul înnoitor al seninătăților transcendentului. Din azurul fără limitări al acestui cer
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
supreme spre strălucirea spiritualității ce se ascunde dincoace de el. În fața conștiinței sale se opun, acum, imaginea imanentului și a efemerității ipostazei omului pierdut în corporal alături de cea care-i expune o picătură metafizică de transcendență ce indică un destin abisal pentru ființa umană așezată în răscrucea tensiunilor divine. Această picătură-revelație de absolut, această cometică apariție din constelațiile spiritualității necompatibile cu materia oprește expansiunea pesimismului inițial din sufletul celui atins de revelația mistică. Survine aici comparația decisivă dintre finitudinea umanității proiectată
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
care pot fi prezente în realitatea lor tulburătoare, sacrificiul și suferința nefiind evocate doar numele fără substrat al acestora este trăirea mistică ce și-a atins piscurile propriei ascendențe spre absolutul transcendent. Sacrificiul întru suferința jertfirii de sine este gestul abisal în care dragostea autentică se revarsă într-un flux de pace a sfințeniei. Cel care, printr-un titanic efort, și-a eliberat conștiința din imanent proiectând-o neoprit mereu mai aproape de finalitatea transcendentă depășește faza renunțării și poate să se
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
îndurerată el surprinde asemeni unor străfulgerări cristalice potențialul nesfârșit al sinelui, fondul fără contur uitat în noaptea naivității cotidiene. Astfel, întors prin răutatea aproapelui spre profunzimile lăuntricului, naivul își pierde naivitatea iar ochiul interior îl învăluie cu fascicolul unei priviri abisale, cu unda unei lucidități ce-și are temeiul în natura crepusculară și atemporală a spiritului său. Orbirea se risipește iar lumina frivolă a exteriorității este punctată stelar de torentul solar izbucnit din miezul unui sine redeșteptat. În acest sens, se
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
universale. Dar o zonă nesfârșită din aceasta nu-i poartă amprenta. Pentru ateu, ceea ce nu este omenesc se rezumă la o astfel de imensitate nelimitată. Omul se pierde învăluit de amețitorul și terifiantul gol existențial ce se înalță și coboară abisal înainte și după pasul său prin lume. Dar, cât timp viețuiește întru corporalitate este împresurat de o altă imensitate copleșitoare: conglomeratul de materie și energie din care doar o picătură azurie îl adăpostește ca lume a efervescențelor sale. Acest imperiu
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
alte confruntări ce-i rafinează răutatea. Pentru viziunea misticului, este posibil, totuși, ca într-un final, acest eu demonizat să ajungă la poarta ispitirii sale. Dar, odată deschisă, el nu va cunoaște splendoarea promisă de înșelarea șoptită voluptos, ci golul abisal și rece al eternei angoase crepusculare. Aici iluzia hipnotizantă se spulberă de ciocnirea cu duritatea unei revelații prea-târzii, cu adevărul unei lucidități ce zguduie neconsolator și ireversibil. Din căderea în prăpastia întunericului fără limită, eul negativ ce devine suflet damnat
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ce anulează disiparea, consumul și risipirea eului în naivitate. Aici are loc întoarcerea conștiinței spre propria interioritate, refuzul exteriorității din care provine răutate agresivă a celuilalt și ancorarea în refugiul lăuntricului. Acolo, în vibrația profunzimii sinelui, eul începe intuirea forțelor abisale ce-l susțin întru și dincoace de el. Această intuire poate evolua transformându-se în exercițiul complex al introspecției, al lucidității întoarse analitic spre interioritatea ce-i poartă fundamentele. Dar, pentru cel care a depășit naivitatea și a închis ocrotitor
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
este incendiat în și de către propria interioritate trezită din melancolia unei iubiri ce apărea ca fără de final. Resortul suferinței sufletești care încearcă aici spiritul celui părăsit se relevă a fi tocmai această ardere ce smulge și purifică conștiința de magia abisală a dragostei. Reconexarea la profan, recăderea în materia acestuia, în substanțialitățile ce-și consumă constant fragmentațiile mișcătoare determină sufletului părăsit de cel drag suferința intensă a străfundurilor dezancorate din solul fostei iubiri. Aici se relevă natura reală a celui drag
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ochilor interiorității aduce în prim-plan adevărul relativității ființelor și a oricăror conexiuni între ele. A fi părăsit, a fi decuplat metafizic de persoana dragă ce tocmai se îndepărtează înseamnă a simți sfârtecarea propriei ființe care se înalță spre cerul abisal al unei iubiri ce părea fără apus dar și coboară întru pământul dur întemeietor de realitate, o realitate unde orice relație dintre oameni este supusă, ca și aceștia, ascensiunii triumfului și decadenței. Cuprinsă în paradigma vieții terestre, ființa umană este
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
până în albul scheletic al corporalității. Acest chip ne apare stins, paralizat în ultima clipire de viață, închis și pietrificat în sfera acelui moment final când ținta spre care începea să-și fixeze privirea interiorității s-a deschis asemeni unui vârtej abisal răpindu-i suflul de conștiință și preschimbându-l într-o albie seacă de nisip și pământuri aride din care amprenta fluid-transparentă a spiritului s-a retras. Aici chipul mort se așează alături de amintirea celui viu, prezentul sumbru ne apare lângă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
o resurecție ce aruncă sufletul într-o criză metafizică, criză ce îl închide lumii dar îl deschide sieși. Suferința remisă dinspre trup transformă, metamorfozează spiritul suferindului nu atât prin inocularea de noi potențe și facultăți cât prin scoaterea din adâncurile abisale ale sufletului a propriilor capacități ce sunt acum reactivate. Trezirea impulsiunilor telurice uitate prin proiectarea constantă la suprafața existenței cotidiene determină în conștiința suferindului un proces de re-evaluare a spectrului existenței proprii. În mijlocul agoniei întru mistuire ce-i sfredelește corporalitatea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de către imperativele sociale postulate ca repere mundane. Saltul peste această pecete spre propria interioritate nu implică aici o rupere primordială, o dezrădăcinare de această emblemă. Spectrul ei mă urmărește constant și în mijlocul demersului de a mă sonda spre profunzimea mea abisală. Chiar atunci când sesizez că am uitat, în proiecția spre fundamentele propriului ego, numele și statutul ce mi-au fost impuse de social continui să gravitez în jurul axiomelor deja stabilite de mundaneitate și pentru mine. Aceeași tiranie mă urmărește învăluitor și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
într-un final, anihilată. Locul ei este luat de privirea purificată prin îndurerări, privirea unei conștiințe ce își întâlnește revelația efemerului mundan, al limitării acestuia și-al învecinării cu un nedeterminat în structura strălucirii sale absolute. O astfel de extensie abisală a cărei nobile perfecțiuni se dovedește insondabilă spiritului uman în acest sens fiind nedeterminată, adică necircumscrisă sau incompatibilă cu demersul unei definiri cuprinzătoare, se între-zărește pentru suferind, pentru intuiția sa palpitândă drept dimensiunea primordialităților întemeietoare. Cel pătruns de sfâșierea ascuțită
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și incompletitudinii trupești sau conștiința apăsată dramatic de tragediile spiritului trei ipostaze în care ființa umană este retopită metafizic în lavele unor încercări titanice dobândind putința saltului întru profunzime spre energiile întemeietoare. Aceste energii sunt asumate de suferind drept prezența abisală ce învăluie imanentul ca fundament și finalitate nerelative, ca repere ireversibile ce mărginesc și încadrează prin forța pulsativă a nesfârșirii lor. Spre ele se îndreaptă privirea conștiințelor îndurerate ca temelie ce susține dar și reechilibrează într-un sfârșit tainic dinamica
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
un alt palier existențial, o altă trăire sau acțiune căreia ea i se substituie ca mijloc, drept verigă intermediară. Aici creația stă, în survenirea expunerii sale paradigmatice, ca unitate vie de mijloc și scop, ca simbioză de începuturi și sfărșituri abisale ce se revarsă asemeni unui crepuscul de sine stătător. Opera dăruită iubitorului artei trimite doar spre propria dimensiune, spre universul către care proiectează și poartă deschizându-se, totodată, în și prin unitatea acestui plan evocat paralel cu realitatea fluxului cotidian
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acestor surveniri, templul s-ar prăbuși sub greutatea metafizică a propriei sale perfecțiuni devenind din locaș stelar al rugăciunii și invocărilor imploratoare, infuzie bizară a paradisului în fluxul disoluțiilor spațio-temporale. Or, cel ce intră în templu nu pășește în splendoarea abisală a Edenului ci în ecoul materializării sale, în rezonanța ce îndrumă către el prin limbajul pământesc al zidirilor supuse parcursului spre gradualele ruinări. Eșecul mistic raportează constant sacralitatea templului la realitatea materiei și finitudinilor umane nepermițându-i plutirea într-un
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
transcendenței abia sosite din revelație înapoi spre taina închisă și refuzată evidențelor conștiinței. Aici sculptura exprimă o creștere din profunzime ce culminează cu deschiderea florală a transcendenței, cu o înflorire care își oferă tensiunea splendorii într-un moment de reprezentație abisală. Însă orice înflorire decade iar ofilirea își revarsă întru final amarul disoluțiilor necruțătoare. Desigur, transcendența nu se ofilește dar revelația ei se reascunde în enigma propriei departajări de imanent. Ne-desprinderea statuii religioase din fundalul ei grosier atenționează credinciosul că
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în templu nu susține propriu-zis credința ce înfruntă dual îndoiala, ea solicită credință în fapta, în acțiunea zeului ce a coborât miraculos peste un moment al trecutului consumat. O astfel de coborâre iluminantă preschimbă acel moment temporal într-o clipă abisală a miraculosului, într-o breșă atemporală ce marchează cu pecetea transcendenței deschise grosierul materiei tranzitorii. Amprenta zeului rămâne închistată elementelor substanțiale din imanent cărora le împrumută sfințenia sa radiantă ca factor spiritual evocator și taumaturgic. Prin relicvele-mărturii, conștiința deschisă întru
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
bogați ai lumii pot deține în mod perfect legitim o avere mai mare decât aceea deținută de șase sute de milioane de oameni din cele mai sărace țări ale mapamondului? Chiar dacă această stare de lucruri are o istorie, sondarea unei cauzalități abisale trimite la teodicee și, prin urmare, la raționalitatea de tip teologic. În primul rând, cei care suferă absurditatea unui prezent continuu nu au acces la memorie. Pentru ca un popor să-și poată scrie istoria proprie, el are nevoie nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a noimelor milenare în eterna lor devenire. Dramatizările semnate acum de poet - Fata din dafin (1918, în colaborare cu Scarlat Froda), Meșterul (1922), Tinerețe fără bătrânețe și altele -, impregnate de mitologie și legendă, implică, vizibil ori estompat, contacte cu spiritualitatea abisală. Faza de început a construcției fusese îndeosebi una sfărâmătoare de clișee; la maturitate, spiritul de ordine al autorului se traduce printr-o ceremonialitate consonantă ființei etnice, prin mirări și căderi în rutină, prin sondaje și partituri țintind spre organicitatea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
întâmple ceva și nu se întâmplă, totul, pe scurt, este scufundat într-o singurătate minerală. Este, în chip surprinzător, spațiul de teroare și în același timp spațiul de securitate al poetului. Îl izolează de lume și, totodată, îi sporește frica abisală - frica de lucruri și frica de fantasmele pe care le fabrică imaginația. E greu de spus dacă există un spațiu de securitate (în sensul pe care îl dau criticii tematiști de felul lui Jean-Pierre Richard) în care spiritul liric bacovian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
și scrisori, cu inserturi onirice și cu scene emblematice, cu discuții despre structura narativă și raportul ei cu valorile existențiale, ironic, captivant. Rochia de crin reunește trei nuvele, fiind semnul unei maturizări analitice și naratologice. Fiecare dintre nuvele sondează conștiința abisală a câtorva tipuri și utilizează câteva procedee narative moderne. Micuța este cea mai bună nuvelă și, probabil, ceea ce a scris mai bine K. Într-o alternare de monolog interior, confesiune către un terț și descriere de interioare, peisaje și medii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287707_a_289036]
-
Martiriu este numele simțirei mele (Eminescu: 2011, II, 266). Formularea din hipertext este relativ vagă, deși lexemul agonie ar putea sugera impondera bilitatea dintre viață și moarte; totuși, îmbră cămintea conotativă a acestui cuvânt prezintă tonuri filosofice, ca să nu spunem abisale: el exprimă o neliniște prea abstractă, ale cărei surse ori forme de manifestare sunt de o pluralitate pe măsura spectrului semantic al termenului. Greu de înțeles de ce opera a renunțat la moartea de viu, metaforă punctual de sugestivă și prin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]