1,350 matches
-
funcție, cea religioasă, dar ea era dirijată Într-un spirit antireligios. Aceasta a fost una dintre contradicțiile de bază ale concepției comuniste privind organizarea vieții evreiești În România. Într-un memoriu din 1957, rabinul xe "Rosen"Rosen avea să sublinieze absurdul situației În care o instituție de cult, comunitatea, era condusă de „persoane caresedeclară nereligioase, și care În mod public profanează religia...” 2. Rabinul, utilizându-și un real talent politic, se Întreba retoric asupra dualității de care aminteam mai sus: „...ori
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
real talent politic, se Întreba retoric asupra dualității de care aminteam mai sus: „...ori este comunitatea evreilor, și deci este evreiască, ori este comunitatea mozaică și este a credincioșilor”3. În fapt, xe "Rosen"Rosen Încerca să se folosească de absurdul situației create de comuniști pentru a consolida instituțiile religioase, și ele amenințate de diversele măsuri politice. Dar critica acestei situații ambigue - comunitate religioasă condusă de comuniști - avea să vină și din direcția opusă. Astfel, În 1951, preluîndu-și funcția de ministru
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
parte din pradă, care ar fi fost Moldova până la Milcov. Berlinul nu putea tolera această evoluție primejdioasă, căci grânele și petrolul României erau esențiale pentru continuarea războiului. 4. Toate aceste cauze acumulate n-ar fi dus poate la nedreptul și absurdul dictat de la Viena, dacă nu s-ar fi adăugat o altă cauză, infinit mai gravă, care-și avea originea în însuși Palatul Regal. Am arătat că la sfârșitul lui Iulie 1940, Regele Carol a numit ca ambasador la Moscova pe
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în aplicație. 42 "1. Geniul este talentul de a produce fără o regulă determinată și nu o predispoziție a abilității pentru ceea ce poate fi învățat după o regulă. Astfel, prima însușire a geniului trebuie să fie originalitatea; 2. Întrucât și absurdul poate fi original, produsele geniului trebuie să fie în același timp modele, adică exemplare. Deci ele nu se nasc prin imitație, dar trebuie să servească altora ca modele de imitat, adică drept etalon sau regulă de apreciere: 3. Geniul însuși
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
va fi depășit. Părintele sever Părinții foarte autoritari sau severi aplică un tipar de dominare complet diferit de cel descris anterior. Ei nu lasă inițiatiovă copilului și îi obligă să se supună fără comentarii unor măsuri educative aspre, uneori frizând absurdul. Relația părinți -copii nu are caracterul unui dialog. Tatăl hotărăște unilateral ce este de făcut și nu urmărește introducerea autodisciplinei, autostimei și a conștiinței de sine a copilului. Această categorie de părinți are tendința să comande copilului acțiuni care sunt
ATITUDINEA PĂRINŢILOR DIN MEDIUL RURAL ŞI EFECTELE ASUPRA ADAPTĂRII ŞCOLARE by SARDARIU ELISABETA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/338_a_598]
-
descompunerii." (3) "Cu un eu limitat în întregul lumii", romancierul modern ilustrează varietatea de atitudini narative, mai precis situarea umană față de spectacolul existenței: de la recluziunea și, compensator, trăirea extatică a materiei "regăsite" a timpului, experimentate de naratorul proustian, pînă la absurdul perceput nu altfel decît "privind viața", cum ar fi spus Ibrăileanu cu o intensitate paroxistică, precum în viziunile lui Kafka. Obsesia timpului joacă, la autorul francez, rolul unei otrăvi miraculoase. "Paradoxul Proust", cum îl numea recent un exeget, studiind natura
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
rearanjare a lumii, merită considerație. Caracterul său "de necrezut" constituie un motiv de credibilitate suplimentară pentru apologetica creștină, care nu vrea să explice inexplicabila "propagare minunată a creștinismului" decît printr-o intervenție supranaturală. Ea vede aici dovada acesteia, în însuși absurdul divinității lui Hristos (argumentul ar putea să sprijine cu succes credibilitatea mesajului islamic sau chiar budist). În ea însăși, secvența factuală prezintă mai sobru o succesiune de perioade aproape anodine. 30-125: expansiunea unei secte neo-iudaice (bunuri comune, disciplină riguroasă, autoritate
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
zice, dar lupta acestui nou val nu este una de nimicire a poeziei anterioare, de negare a unor valori deja stabilite, ci de afirmare a unei noi sensibilități, mai puțin concupiscente, mai puțin idilice, o sensibilitate în care ironia și absurdul par a-și da mîna, dar în spatele cărora există, de fapt, o nesfîrșită tristețe, un acut sentiment al realității fragile, o imensă responsabilitate în fața unei lumi care-și demitizează pînă și liniștea (sau mai ales liniștea). Poeții noului val impun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
Constantin Țoiu, Cezar Ivănescu, Fănuș Neagu, Dumitru Radu Popescu, Nichita Stănescu, [n.m. urmează cîteva nume "tăiate" de D. David] Nichita Danilov, Lucian Vasiliu, Geo Dumitrescu), eu am să scriu despre (țărani mereu n.m. tăiat de D. David și continuat cu) absurdul că suntem." Nu știu dacă volumul a ajuns în librării!? La Raveca nu era! Sper să ți-l trimită el. La Focșani n-aveam cum să vin. N-aveam bani. Și cred că numai de dragul lui Liviu Stoiciu m-aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
oase, să-i belească, să-i zdrobească. Numai că n-a avut parte de un mare meci, cum spera. Din prima secundă a arestării, Vlad deja era învins, era și înfricoșat, și oripilat de ce se petrece cu el. Realiza tot absurdul situației: el n-avea nimic de-a face cu lupta politică ori cu problemele sociale, el era desprins din social, iar acum oamenii aceștia, anchetatorii, îl luau drept altul, îl sileau să coboare în istorie, îl târau în murdăria asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
al acțiunii, și astfel am Început să explorez subconștientul personajelor. Împreună cu interpreții, am găsit o corespondență În psihologia fragmentată, obsesivă a unei lumi dominate de război, de teroare și de fanatism religios. Presiunea exercitată În familie și societate afectează relațiile: absurdul aparent al poveștii, odată proiectat pe acest fundal, devenea credibil. Dorințe care frizează nebunia, stări care duc la delir, totul părea dintr-odată acceptabil pe fondul de haos provocat de aceste conflicte. La premieră, McMaster a fost convins: „Nu credeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
realitate extrem de familiară atât nouă, cât și lui Prokofiev. Acțiunea Începea cu o ședință de partid sovietică suprarealistă, condusă de Fata Morgana, un fel de eminență cenușie a unui Prezidiu Permanent comunist inventat de noi. De aici exploda muzical tot absurdul și ilogicul delirant justificat de situația textului. Zborul vesel al imaginației triumfa odată cu explozia portocalelor. Ne gândeam la sărmanul Prokofiev, ce destin bizar a avut, să revină din exil În Rusia de bunăvoie, crezând naiv că numai „acasă“ se putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
aceleași materiale ca bârfa. Fac o muncă diferită, dar cu același material. Și, din acest punct de vedere, nu mă deosebesc de Cehov, Shakespeare sau Sofocle. Toți au tratat în operele lor familia, toți au tratat tragedia, co media, drama, absurdul și grotescul vieții de familie. A.R. Da, și în romanul Să cunoști o femeie am sesizat strădania de-a înțelege ceea ce e de neînțeles într-o familie. A.O. În cartea asta totul conține mister, până și bibe lourile
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de presă, asupra derulării interviului: după intrarea în sală a lui Nicolae Ceaușescu și la un semn, ziaristul punea prima întrebarea, translatorul o traducea, Ceaușescu răspundea, fără ca translatorul să-i traducă ziaristului răspunsul și așa mai departe până la ultima întrebare. Absurdul era că, până a doua sau a treia zi, ziaristul nu știa ce i-a răspuns Ceaușescu la întrebări și avea să afle doar în momentul când i se înmâna de la CC textul dactilografiat al răspunsurilor. În acest straniu context
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Există Dumnezeu? (Ciudat, dar n-am simțit sau n-aș fi simțit nevoia să le pun această întrebare nici lui Mircea Eliade, nici lui Cioran, nici lui Noica. Poate lui Eugen Ionescu, cel obsedat de moarte în inima Parisului, de absurdul ei). Nu argumente, într-un sens sau altul, în favoarea existenței sau a inexistenței etc. așteptam de la Marin Preda. „Simplul” lui răspuns - am avut, am această impresie - ar fi constituit cel mai puternic argument. * Pe când eram mai tânăr și aveam deseori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu inimaginabilul ordin de a-l „scoate” pe Eminescu din prima pagină a unui număr consacrat poetului, număr care urma să apară - subliniez încă o dată faptul - chiar în 15 iunie, la exact un secol de la moartea celui comemorat. Și ca absurdul să fie desăvârșit, țin să precizez că fotografia înlocuitoare (profanatoare) nu avea nici cea mai mică legătură cu evenimentul. Să-l fi înfățișat cel puțin pe băgărețul personaj în fața casei de la Ipotești (dacă o fi călcat vreodată pe acolo), sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Chiar dacă Poetul ar avea dreptate (dar poate că nu are!), chiar dacă ar fi adevărat că „morți sunt cei muriți”, ordinul de a-i întâmpina afirmația scoasă din context (o ipoteză de altfel, printre altele) cu aplauze mi se pare monstruos. Absurdul capătă aici un sens diabolic. * Cugetare (după o dispută pe marginea cazului unuia care, de bună voie și nesilit de nimeni - doar ca să câștige ceva bani în plus probabil, sau din dorința de a promova și parveni - s-a oferit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
comicul bufon și epopeea parodic-burlescă, apropiindu-se, prin omogenitatea comică, de stadiul pur și gratuit al genului comic, uzând de complexe strategii ironice, de umorul absurd și de inadecvări /confuzii/ comice", atingând "teritoriul extrem opus al literaturii comice, și anume absurdul"). Nu trec neobservate nici "portretele caricaturale" din Moș Iosif dar și La curtea cuconului Vasile Creangă. În toată proza eminesciană constată cum "teatrul și teatralitatea" constituie "noduri ale realității dedublate și, în dialectica dublului, maniere ironice de expresie". Vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
avut în structurarea G.l. Constantin Amăriuței, Virgil Ierunca și Monica Lovinescu (semnează și Ina Cristu), redactori ai revistei „Caete de dor”, editată concomitent la Paris. De altfel, unele materiale continuă dintr-un spațiu publicistic în celălalt, precum studiul Păcală sau Absurdul românesc de Constantin Amăriuței și, de asemenea, unele articole sau poziții publicistice se completează prin altele, ca în cazul comentariului la spectacolul cu piesa Scaunele de Eugen Ionescu, prezentat în numărul 6/1952. Sub pseudonimul Alexandru Andronic, Virgil Ierunca recenzează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287155_a_288484]
-
de dinaintea instaurării regimului totalitar. Un roman oarecum izbutit, deși fără mari pretenții, este Fete bătrâne (1946), cronică a vieții într-un minister, carte amar-satirică, având o dezvoltare ce frizează grotescul, deschizând drumul, într-un fel, unei literaturi care va explora absurdul vieții de birou. „Fetele bătrâne” sunt mai multe tinere funcționare, încă necăsătorite, obsedate de găsirea unei „partide”. Cititorul află că ministerul în care ele lucrează e o instituție cu activitate vagă și nedefinită, fiind înființată din rațiuni de clientelism politic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
de la acesta proiecții, devenind secundă și ipotetica. Jocul narativ este, din nefericire, excesiv. Textura epica, fragmentara, confuză este întreruptă pe alocuri pentru a fi înserate fișe de lucru din „Jurnalul românului” în care sunt „colate” articole din ziare. Titlurile frizează absurdul, spre exemplu O dinastie muncitoreasca sintagma bazată pe incompatibilitatea semantica (domnia muncitorilor în detrimentul intelectualilor) acreditata în epoca. Realismul pare obiectiv, dar e subsumat doctrinelor politice ale vremii. Nu există relații între fragmentele publicistice și planul epic, astfel încât coerentă, coeziunea lipsesc
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
că în Pitești a putut să găsească un om care să vorbească despre lucrurile ălea. Pe de altă parte, epatarea a fost reciprocă. Într-adevăr, în Pitești eu nu întîlnisem pe nimeni cu care să discut despre Cioran, angoase și absurdul vieții (asta nu înseamnă însă că nu existau astfel de exemplare, ci doar că eu nu aveam nici un contact cu ceea ce se numește „mediile literare și artistice“) ; discutam cu Preotu’, dar pe el mi-l formasem singur în acest scop
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Fowler; Introducere de W.R.M. Lamb. Cambridge, MA, Harvard University Press; London, William Heinemann Ltd., 1966. Vezi traducerile în limba română la Editura Humanitas. În Apărarea lui Socrate, scrisă în 399 î.e.n., capitolul 24b descrie preceptele lui Socrate și explică absurdul acuzației de corupere a tineretului și a lipsei de credință în zei. În câteva locuri redă dialogurile lui Socrate cu Meletus, acuzatorul său (24d până la 27d). Se cer argumentele care au determinat credința atenienilor că viața lui Socrate este inutilă
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
mai tânăr și cu un simț mai acut al relațiilor sociale. Nu are ambiții sociale mari, sfera lui de acțiune e micul profit. Trage de limbă clienții și comunică unde trebuie ceea ce află. Cu Dresoarea de fantome, B. plonjează în absurdul ionescian. O femeie-torționar este trimisă să dreseze fantomele într-un castel destinat turismului internațional. Ce urmează se poate închipui: scene de vrăjitorie medievală și scene, foarte vii, de tortură modernă. Fantomele sunt schingiuite ca să facă glume, să spună o poantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
schițarea unui adevărat „liber arbitru”, intuit și de gîndirea iezuită, acel segment din existență În care e posibilă Lupta, cuvântul grav, dramatic și misterios - Destin - Începe să prindă alte valențe. Sigur, nu pentru toată lumea și, mai ales, după sângerosul și „absurdul” secol XX, care a fost teatrul unei recăderi În barbarie În mijlocul unor state și populații ce au dovedit, nu o dată, amețitoare vârfuri de cultură și civilizație. 5 Față de spaima de moarte sunt câteva atitudini, „reflexe”, „soluții” posibile: Îți astupi ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]