866 matches
-
și un statut fictiv, grație percepției subiective și, implicit, inventivității polemistului. Un caz particular de discurs polemic este scrisoarea deschisă, acolo unde destinatarii își schimbă doar aparent pozițiile. Adresarea directă redistribuie doar formal rolurile deictice, astfel că preopinentul apare ca actant privilegiat în schimbul polemic direct (un Tu viu și dinamic), în timp ce lectorului i se atribuie un rol arbitral. În mod curent, orice corespondență are un caracter privat, inviolabil. Ea aparține în exclusivitate participanților la corespondență. Prin urmare, scrisoarea deschisă (atributul însuși
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de a raționa ale adversarului prin plasarea lui în sfera ridicolului, și semnificația atribuită de noua retorică perelmaniană: de "simulare a unui acord cu adversarul care este manipulat pragmatic" și care se întemeiază în baza unei "verosimilități doxale"67 între actanții comunicării. În această a doua ipostază, ad personam este un caz particular al lui ad hominem, referindu-se numai la "doxa admisă de interlocutor" care se opune "doxei raționale admisă de auditoriul universal". Prin urmare, argumentul ad hominem dobândește, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
observația lui Marin Mincu vizează criza identitară a unui eu poetic vulnerabil în această postură. Mai mult, criticul insinuează că revolta lirică argheziană, lipsită de o reală profunzime și spontaneitate, ar avea un temei laic, trădând "statutul de răspopit al actantului poetic"121. Fără să răstoarne datele problemei, acest unghi de receptare nu pune în discuție negația în sine, ci premisele ei, precum și veridicitatea trăirii poetice. În ceea ce ne privește, distingem negația polemică din proza publicistică, semnificând critica instituției și a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
materie simpatetică, iar textul un act ritualic de magie neagră. În acest din urmă caz, avem de-a face cu pamfletul sterilizat (Călinescu) în care identitatea victimei se disipează, iar schema actanțială a discursului este practic redusă la doar doi actanți: pamfletarul și publicul său (N. Balotă). Prin natura profesiei sale de jurnalist, poetul își asumă (fără îndoială, uneori, cu maximum de subiectivitate) realitatea evenimențială, însă atunci când violența stilistică devine marcă a pamfletului literar, această realitate e doar un pretext pentru
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cel mai mare grad de tranzitivitate, un discurs marcat de asertivitate, a cărui forță ilocuționară ia naștere din uzul performativelor și verdictivelor. Schimbul direct de argumente punctuale și opinii determină o restructurare a schemei actanțiale, în sensul valorizării egale a actanților principali (enunțiator și enunțiatar, vocea citată) ca poli dinamici, interschimbabili într-un spațiu comunicațional normat, în timp ce publicului, în calitatea sa de terț al discursului, îi este atribuit statutul de martor imparțial a cărui prezență este presupusă prin însuși gestul simbolic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
văzusem cu bătaia inimii șovăind la alt guvern și la alte două guverne"161. E evident, în acest caz, că adresarea directă, la persoana a doua singular, e numai o modalitate de punere în scenă a unui discurs cu doi actanți principali: satiristul și publicul. Adversarul e doar o categorie care face obiectul satirei, o voce personificată în discursul ficțional. Imponderabilitatea lui modifică întrucâtva schema actanțială susceptibilă de a deveni bipartită. Uzând de pattern-ul scrisorii, instanța auctorială devine ea însăși
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
statut interșanjabil. Dacă, într-o confruntare deschisă și principială, publicului (destinatar 1) îi este atribuit rolul de instanță critică evaluativă, iar preopinentului (destinatar 2) i se acordă un statut de egalitate, în cazul manifestului enunțul sentențios produce un dezechilibru între actanți. Enunțiatorul își asumă total și nedubitativ adevărul propriei teze și îl expune în termeni categorici, eludând, ab initio, ipoteza înaintării spre acest adevăr prin maieutică. Astfel, ambilor destinatari (cel de-al doilea, conturat ca un grup eterogen, angajat în susținerea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fruntea de pământ și piatră, până ce nu-și vor îngropa picioarele în țărână, ei nu vor putea înțelege, din cafenea și berărie, unde se confundă cu chelnării adormiți pe picioare, nici viața, nici arta". Alteori, modul imperativ recalibrează distanțele dintre actanți, în așa fel încât prezența celui de-al doilea destinatar este puternic activată în text: "Scoateți pene noi.... Înmuiați-le de-a dreptul în otravă, nemoleșiți de jilțul în care veți avea timpul să dormiți"176. Pe aceeași axă imperativă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Aceasta [nația, n.n.] fiind totuși mai mică decât domnia sa", pentru că proiectează un scenariu al megalomaniei adversarului care va face deliciul oricărui lector avizat. O strategie asociativă, la care Arghezi recurge deseori, este cea a oglinzilor paralele, deformatoare, în care imaginea actanților protagoniști (el și adversarul său) este contrastantă prin valorile etice pe care le promovează. Pe de o parte, avem autoreflectată imaginea unui Arghezi modest, bine intenționat, "un simplu scriitor și gazetar" care-și abordează victima numai cu apelative reverențioase precum
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
întrunește criteriile polemicității (referindu-se la acestea, chiar în mod explicit, printr-un metadiscurs inclus); de asemenea, structura argumentativă este artistic susținută de secvențe eterogene: analogie, diasirm, sarcasm, recursul la unele dintre figurile agresiunii 294 (M. Angenot). În ipostaza de actant privilegiat, polemistul este unul și același cu eul enunțării, angajat explicit în dimensiunea intersubiectivă (Benveniste) a unei comunicări, în mare parte performative. Privit global, textul se prezintă ca un ansamblu eteroclit de secvențe: descriere, narațiune, argumentație, intercalate ingenios în scopul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
partenerul de dialog, acel tu persuadabil care, din martor imparțial, poate deveni complice căruia i se adresează, prin distanța reverențioasă, la persoana a III-a, în timp ce adversarul, el, ipostaziază categoria descalificantă a non-persoanei din teoria benvenestienă. Odată stabilit raportul dintre actanți (operație ce confirmă statutul clar al discursului polemic autonom), spectacolul poate începe cu intrarea din "off" a vocii naratorului. E o tactică predilectă în publicistica polemică argheziană, care echivalează cu sustragerea enunțiatorului din enunț, adică cu mimarea unei neimplicări a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pragmatice în care accentul este pus pe receptor ("parodia este o convenție creată de cititori și critici și nu de textele literare înseși"75), sunt completabile, întrucât nu sunt inserate toate componentele din ecuația parodiei. Meritorie în sensul cuprinderii tuturor actanților în procesul parodierii, pe lângă rezultatul acestuia, respectiv, parodia însăși, este definiția Sandei Golopenția-Eretescu: "Parodia (actul parodic) reprezintă reducția ludică a unei acțiuni semiotice prestigioase, care poate fi operată prin intermediul prezentării deformate a agentului (și/sau anti-agentului) și/sau produsului (rezultatului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a comicului derivă dintr-o deliberată abatere, prin formulările echivoce, de la maxima conversațională a calității prin care se impune respectarea adevărului. Folosind procedee care țin de analiza discursului obținem o clasificare diferită a tipurilor de ironie în funcție de raporturile stabilite între actanții de pe scena comicului (A1: locutorul, A2: auditorul, A3: victima conștientă a ironiei, A4: pseudo-victima insensibilă la ironie). Din posibilele scheme actanțiale rezultă următoarele variante și caracteristici ale ironiei: A1 A2 A3: ironie pe seama unui al treilea care se găsește agresat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
deja un diagnostic viabil. Sugestia aplatizării individualităților, specifică și farselor absurde moderne, este realizată la Caragiale și prin înlocuirea numelor proprii cu substantive comune desemnând categoria socială, activitatea sau apartenența la o anumită clasă de vârstă. Astfel, în Căldură mare actanții sunt numiți simplu: Domnul, Feciorul, Baba, Sergentul, Birjarul. În același mod sunt lăsați neidentificați Domnul, Impegatul și Aprodul din Petițiune sau Cucoana, Popa, Avocatul din Articolul 214. Similar va proceda Eugen Ionescu în antipiesele sale în care distribuie roluri unor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau nefericită, violând prohibițiile și deci rămânând culpabil, dar în lumina aparte a mitului, a măreției, apare ca total dezvinovățit.438 Este însă nevoie de acțiune, de identificare de facto cu eroul, ceea ce se realizează prin rit (dramatizarea mitului), iar actantul devine eroul, violarea interdicției fiind posibilă doar în atmosfera mitică (iar fără rit, mitul își pierde capacitatea de a fi trăit și devine literatură).439 Pentru David Adams Leeming, în viziune psihanalitică, eroul este persoana noastră, "reprezentantul nostru în lumea
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
dar un cub poate fi acoperit ușor de manșonul protector al mușchiului ce crește viu, verde, atât de plăcut la pipăit; tabloul este semnat Sorin Dumitrescu, dar Îl părăsesc, mă mut cu obiectivul din nou spre personaj (era să zic actant, să se supere un critic important!), care, ia să vedem ce mai face, că doar trebuie să facă ceva, să acționeze (ce naiba, dacă nu se mișcă, dacă nu depășește limita impusă Între două câmpuri semantice, atunci nu mai avem ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
unei femei stop (ce va face individul?); se așază din nou În fotoliu, Începe să ia din vraful de scrisori una câte una și să le (ei, ce?) citească (acum am pierdut orice șansă de a face din el un actant cu acte În regulă: ce să fac? Mă resemnez, citesc și eu); pe măsură ce parcurg rândurile, Îmi dau seama că mă aflu la fel de confuz și de torturat ca acel personaj al lui Unamuno care se retrăgea undeva În pădure, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
străbate o infinitate de itinerarii posibile; concavitatea alungită În scoică dă impresia vagă și obsedantă a unui sex uriaș ce se cască spre tine absorbant și amenințător. Abia acum observi că obsesia sexului feminin Însoțește tot timpul privirea scotocitoare a actantului romanesc retras Într-un anonimat foarte dubios. Răstorn ceașca de cafea, i-o dau vrăjitoarei, adică lui A. Aceasta Îmi „citește“ destinul: „Tu ești aici Întins degajat pe o sofa, ai un cap imens ce iese În evidență Înainte de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tăind aerul surdinizat, acel sunet Înfundat ca trecerea printr-un tunel; noaptea se derulează mai lent, adică se receptează ca lentă mișcare Într-un timp conștientizat ca și trecerea prin tunel, Întunericul este tunelul dintre două zile. Cuvintele pronunțate de actantul lector se dilată pufos, se corporalizează În aerul stătut al camerei; nu știu unde să se retragă după pronunție, rămân să plutească suspendate de fonemele disparate ce le fragmentează, le divid, le pulverizează, golindu-le de sens; ele se Înscriu În prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe paturile și ele „reglementar“ suprapuse, Parodi e, teoretic, inapt să desfășoare o cercetare polițistă. Simplă ipoteză enunțată special pentru a face cât mai dificilă deducția, Parodi pare să fie, la prima vedere, atât fundalul, cât și publicul Între care actanții enigmelor Își reprezintă În chip necesar propria piesă de teatru. Dispunem, În ceea ce-l privește, de minime elemente de caracterizare, de altfel cu totul nesemnificative. Chipul și trupul său formează o simplă siluetă, căci - la fel cu celebrul năsos, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nivelului superficial, într-o altă zonă a comunicării prin care sensul adânc spiritual al textului biblic prinde corp în sunet (Nivel de Realitate). Într-o astfel de lume a simbolului întrupat în gest se poate afirma în mod exemplar creativitatea actanților direct aplicata asupra textului biblic pus în rostire (rostuire, aș zice). Ca atare, acest fragment de Psalm este oferit spre cunoașterea celor chemați spre împărtășire. Adică tuturor.
Logica lumilor posibile(XVII). Ideofonie(PHTORA IV) by Nicolae Br?ndu? () [Corola-journal/Journalistic/83652_a_84977]
-
Zonele de reprezentativitate structurală, platformele tonale delimitate cadențial etc. sunt reflectate și focalizate la nivel minimal de sunete, singulare sau în grup, în corpolența temei, corespondență ce determină un anumit grad de similititudine între întreg și proiecția acestuia în structura actantului melodic, generator, la rândul său, al formei finite muzicale. • Piloni melodici - zone tonale Cel trei zone tonale de referință pentru formatul de sinteză al fugii bachiene, ca lăcaș al expunerilor tematice, se regăsesc, uneori, proiectate simbolic, la nivelul sunetelor de
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
povestirea Alesul profită minunat de cel mai blând dintre personajele sale, o sirenă rătăcită pe malul mării. Adusă în text, orice asmenea ființă duală devine, pe jumătate, o alcătuire de hârtie. O reflectare fidelă a narațiunii înseși. Altminteri, de ce numărul actanților care roiesc aici, îndrăgostiți sau geloși, curioși sau aroganți, în jurul frumoasei creaturi marine ar fi egal cu al celor care au participat la scrierea Poveștilor de dragoste...? Scaunele parcă au fost împrăștiate de furtună în toate colțurile. Cel pe care
Cinci cititori în cinci feluri de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8373_a_9698]
-
insectar: cu bunele și relele lor, dar, mai ales, cu formula intelectuală și temperamentală definitorie. Se adaugă o victimă colaterală, Marin Mincu (un preambul la analiza lui Ion Bogdan Lefter) și zboară, de asemenea, din loc în loc săgeți către diferiți actanți de pe scena culturală a ultimului deceniu. Cartea nu este o simplă juxtapunere de cronici și recenzii scrise la întâmplare, ci o panoramă gândită înainte de a fi realizată. De la ex-călinescianul Adrian Marino la post-echinoxista Sanda Cordoș, volumul adună și distribuie nume
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
și izolate, ci un cadru instituțional evolutiv în care membrii societății își impărtășesc experiențele individuale și colective prin relaționare. În mod evident, cunoașterea acestei realități depinde într-un grad important de abilitățile individului, de caracterul adaptativ al subiectului cunoscător și actant, dar toate acestea ar produce la nivelul său disonanță cognitivă în absența a ceea ce am numit, anterior, prin sintagma contextualism epistemic. Imaginarul social și, prin urmare, ideologia, deține un rol manifest în design-ul arhitectural al contextului epistemic în care
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]