41,563 matches
-
mai multe ori un spectacol. Exercițiul critic are nevoie, și el, de răgaz pentru receptare, pentru intrarea în atmosfera justă a montării, pentru depistarea momentului cel mai apropiat de valoarea reală a punerii în scenă și de asumarea ei de către actori, care nu ating întotdeauna starea relevantă la premieră. Asta, desigur, cînd nu îl practici pentru un cotidian și cronica trebuie scrisă a doua zi. Deși, uneori, se poate reveni cu unele detalii sau amendamente atunci cînd, revăzînd o altă reprezentație
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
tot un text al lui Werner Schwab și tot în traducerea expresivă a lui Dan Stoica. De fapt, dramaturgul binecunoscut în spațiul de expresie germană intră pe această filieră și în România. Scriitura implică un alt tip de joc al actorilor iar contactul trupei s-a transformat într-o experiență plină de conținut. Sînt printre cei care, văzîndu-l de mai multe ori, la intervale diferite, a susținut această producție, poate nu pe placul tuturor la urma urmelor, unanimitățile sînt și periculoase
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
al doilea confirmă și lămurește discuțiile cu privire la profesionism. Pentru că textele lui Schwab sînt dificile și urmăresc o lume marginală, cu probleme, într-un tip de limbaj lipsit de pudori, cu un foarte acut simț al detaliilor. Sînt piese scrise pentru actori, cum se spune, adică bazate pe expresivitatea și forța actoricească. Regizorul nu se poate salva pe cont propriu, prin efecte sau imagini în sine. Priceperea și intuiția regizorului se citesc direct și nemijlocit, pe scenă, în jocul actorilor. E destul de
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
scrise pentru actori, cum se spune, adică bazate pe expresivitatea și forța actoricească. Regizorul nu se poate salva pe cont propriu, prin efecte sau imagini în sine. Priceperea și intuiția regizorului se citesc direct și nemijlocit, pe scenă, în jocul actorilor. E destul de riscant. Păcălelile nu țin. Și nici artificiile. Mai ales în spațiul unui teatru intim, de cameră, unde contactul cu actorii este, și el, direct, aproape epidermic. Sorin Militaru ne oferă un spectacol matur, care se situează într-un
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
divers". În cea mai mare parte, Leoaica are tensiune și ritm, are și cîteva burți, și repetiții inutile, și momente la care s-ar fi putut renunța pentru amplificarea dramatismului și, mai ales, a emoției, nu mereu prezentă în jocul actorilor, are și vreo două finaluri. Cîteva lucruri mi se par importante de spus. Felul cum începe spectacolul m-a condus în cu totul altă "literatură" decît cea căreia îi aparține scenariul. Și mai exact, în zona spațiului concentraționar, al ghetourilor
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
în călătorie de afaceri, și una în 1995 pentru Underground. Cît despre juriul "mare", președinte va fi regizorul francez Patrice Chereau, înconjurat de actrițele Aishwarya Rai (India), Meg Ryan (Statele Unite), Karin Viard (Franța), de scriitorul napoletan Erri De Luca, de actorul francez Jean Rochefort și de regizorii Steven Soderbergh (american, laureat cu Palme d’Or), Danis Tanovic (bosniac) și Jiang Wen (chinez). "Cu un asemenea juriu, nici nu merită să mai mergi la Cannes", a fost de părere, mai în glumă
Info-Cannes by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13961_a_15286]
-
parteneri direcți și de formule identificabile, Tolan este simultan un retinian și un vizionar, un tehnician lucid și un iluminat, un practician al lumii materiale care lucrează cu suporturi, cu substanță cromatică și utilizează tehnici accesibile oricărui profesionist, și un actor al visului, al imponderabilității și al transparenței. Lumea lui fragmentată, consolidată material și acreditată spiritual în grade diverse, măcinată de tensiuni aparente și gata oricînd să se pulverizeze din pricina unor nenumărate tendințe centrifuge este, în fundamentul ei, una surprinzător de
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
ambițiile care-l muncesc, "voința de mărire", fascinat cum este de "cele două fețe ale puterii: politica și banul", "două zeițe răutăcioase". Pornit de jos (e fiu de țărani), sârguincios la învățătură, chipeș, de o frumusețe bărbătească puțin demodată, de actor american interbelic, acest "Julien Sorel de la țară" este un ambițios care procedează totuși cu moderație, fără a forța primejdios marginile admisibilului. O singură dată se pripește, când interpretează greșit un gest "mai liber" al Nadiei Martinetti, soția profesorului, pe care
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
a îngrozit întotdeauna indiferența cu deraparea ei, nesimțirea. Ei bine de această indiferență ar trebui să vă temeți și poate să vă întrebați de ce numai o mînă de personalități ale culturii noastre, numai o mînă de intelectuali (medici, profesori, arhitecți, actori, muzicieni, informaticieni, scriitori, poeți etc.) mereu și mereu aceiași scriu și iau atitudine în ziarele românești, marea masă rămînînd indiferentă... aici și acolo. Cu solidaritate dintr-o zi de primăvară a lunii martie, să tot fie 26, anul care se
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13996_a_15321]
-
încape în nimic)... Doi scenariști ( Charlie Kaufman și Donald Kaufman) au scris un scenariu în care personajele principale sînt... Charlie Kaufman și Donald Kaufman, doi scenariști hollywoodieni, doi frați gemeni, dar cît se poate de "neidentici", deși jucați de același actor ( Nicolas Cage, în dublu rol). Unul e artistul adevărat, talentul, prin definiție neadaptat, chinuit, contorsionat, dar ros de o surprinzătoare "meschinărie" existențială; celălalt e meseriașul stupid, pragmatic, jovial, dar mai generos decît am crede la prima vedere. Amîndoi, deși pe
Gemeni hollywoodieni by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14019_a_15344]
-
Personajul i-a adus Globul de aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar, așa cum "hoțului de orhidee", lui Chris Cooper, curajosul știrb și seducător, i-a adus un Glob de aur și un Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. Totul e credibil în film, pînă cînd scenariul, brusc, "se ia în serios", iese din zona relativităților, a fantasmelor, a jocului și intră în zona filmului de acțiune, cultivînd tocmai ceea ce ironizase pînă atunci: aventura, drogul, sexul
Gemeni hollywoodieni by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14019_a_15344]
-
anglo-americani și niciodată contra sovieticilor, condamnînd doar înarmarea celor dintîi și văzînd primejdia la adresa păcii mondiale ca venind de la dreapta spre stînga și niciodată invers. Jack Nicholson îl declară, chiar și azi, pe Castro un geniu, iar Madonna sau alți actori de la festivitatea Oscarurilor îl atacă violent pe Bush, invadatorul. Nici lui Nicholson, nici Madonnei nu le trece prin cap că, dacă ar fi trăit în Cuba sau în Irak, unul n-ar fi putut juca în Zbor deasupra unui cuib
Cunoașterea inutilă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13999_a_15324]
-
de ani și nu-mi amintesc nici măcar o singură împrejurare în care să-l fi văzut părăsit de umor, melancolic sau trist. De mai bine de douăzeci de ani, Ioan Morar este histrionul perfect ( în sensul nobil al cuvîntului, de actor de comedie în vechea Elada), aflat mereu în serviciul bunei dispoziții a celorlalți. Acesta fiind personajul public, apariția, la sfîrșitul anilor ’80 a volumului său de debut ( semnat Ioan Morar), Îmblînzitorul de metafore a produs un mic șoc. S-a
Elegii de histrion by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14005_a_15330]
-
în răcoarea medievală a sălii, vine și Femeia, vine și Diavolul, vine și Autorul. Cine pe cine încalecă, Doru a scos din placenta cuvintelor voluptăți și molozuri, spaime ascunse și cochetării disperate, țîțe tremurînde și revărsări seminale, cine-i oare actorul, cine pe cine mai joacă, unde e textul, unde e lumea de carne, pîrîiașul de sînge, mormanul de oase, vii- tura de salivă și valul de spermă? Doru privește în tihnă, el e Regizorul, el e Directorul, el are mobilul
Sf. Gheorghe de Sf. Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13991_a_15316]
-
iscălesc mai jos, P.S. Cele povestite mai sus s-au petrecut acum doi ani, dar ele rămîn, așa, bătute în cuie, asemenea unei furnici primordiale în ochiul gălbui de chihlimbar. Doru Mareș este Director etern al unui teatru ireal, iar Actorii acestuia înoată fără speranță prin apele cleioase și fosforescente ale unor poeme prin care dragostea și moartea curg molcom, asemenea unor ape îngemănate în aceeași matcă. (P.Ș.)
Sf. Gheorghe de Sf. Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13991_a_15316]
-
ale vulgarității am în schimb un impuls decisiv de a imita manipulările, gesturile unor oameni cu bastoanele, felul în care își țin mâinile, mișcările degetelor și pot s-o fac fără nici un efort. Toate acestea mă îndepărtează de vocația de actor... Mult dincolo de imitarea exterioară, se situează cea interioară, atât de puternică, încât o regăsesc abia în amintiri". Indirect, rezultă din această însemnare, ca și din altele, că în frecventarea foarte intensă a teatrelor nu calitatea de actor îl atrăgea, ci
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
de vocația de actor... Mult dincolo de imitarea exterioară, se situează cea interioară, atât de puternică, încât o regăsesc abia în amintiri". Indirect, rezultă din această însemnare, ca și din altele, că în frecventarea foarte intensă a teatrelor nu calitatea de actor îl atrăgea, ci aceea de scenograf care organizează latura vizuală a spectacolului. Iar această vocație scenografică va defini trăsături esențiale ale artei narațiunii la Kafka. Este de menționat și faptul că teatrele frecventate erau în special cel evreiesc din Praga
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
Eugenia Tudor-Anton Vocea unui actor este în așa măsură expresia talentului încât constat că ea, vocea, mi s-a fixat în auz ca o componentă esențială a personalității lui unice. Vocea actorului este indisolubil legată de ființa lui. Jocul ni se întipărește în memorie prin
VOCEA by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/14045_a_15370]
-
Eugenia Tudor-Anton Vocea unui actor este în așa măsură expresia talentului încât constat că ea, vocea, mi s-a fixat în auz ca o componentă esențială a personalității lui unice. Vocea actorului este indisolubil legată de ființa lui. Jocul ni se întipărește în memorie prin acel indicibil sunet al vocii. Nu mi-i pot aminti pe Birlic, pe Giugaru, pe Calboreanu, pe Elvira Godeanu, pe Leopoldina Bălănuță sau pe Irina Răchițeanu ( altă
VOCEA by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/14045_a_15370]
-
avea suspiciunea că aceștia ar fi oferit informații despre el Securității. Bineînțeles, nu putem decât să ne întrebăm care dintre cele două imagini este cea reală: Șușman-eroul sau Șușman-criminalul? Răspunsul la întrebare va mai întârzia, probabil, multă vreme: cei mai mulți dintre actorii principali ai acestei drame sunt morți de aproape șase decenii, documentele oficiale (dacă mai există) sunt lipsite de credibilitate, iar mărturiile pe care se bazează cele două cărți provin de la persoane a căror imparțialitate poate fi pusă la îndoială: lucrarea
O altă față a luptei împotriva comunismului by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/10408_a_11733]
-
împotriva unui om neînarmat: - Murise înainte de a-l izbi. Un regizor contemporan ne-a făcut plăcerea de a vedea momentul pedepsirii. Ulea era și el înarmat și se apăra o vreme mulțumitor. Fantezia regizorală pusese în rolul lui Ștefan un actor foarte mare de stat, ca și Ulea de altfel, încît izbirea bătrînului voievod cu inamicul lua proporțiile unei încăierări între giganți. În afara scenei o atacă și }ircădău pe Zița cu șicul de la baston. Tot în culise se bat Popa Pripici
Agresiuni, încăierări și arme by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10392_a_11717]
-
interesantă, care inaugurează cu acest prilej o carieră deloc promițătoare de regizor de operă. Marile publicații germane - atât ,Spiegel" cât și ,Süddeutsche Zeitung" - au remarcat, deja, caracterul static, lipsa de imaginație privind acțiunea scenică, totala libertate de mișcare acordată cântăreților actori. Este comentată, de asemenea, intenția privind marginalizarea zeilor Walhalei lui Wotan, iar aceasta în pofida viziunii lui Wagner însuși care privea - să o numim - societatea acestora drept o proiecție într-un alt plan a relațiilor tipic umane. Conducerea muzicală aparține cunoscutului
La Radio România Muzical - Festivalul de la Bayreuth by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/10396_a_11721]
-
Marina Constantinescu - o istorie în mișcare - Am ajuns anul acesta la Avignon seara. Apusul înroșise cerul, iar semnele furtunii aduceau o oarecare tensiune odată cu norii care populau, amenințător, înaltul. Noaptea coboară ușor-ușor, lumea se pregătește de teatru, ușor-ușor, actori, spectatori, amatori sau profesioniști cuceresc și sînt cuceriți, își amestecă viețile, umorile, obsesiile, șoaptele sau strigătele. Sînt multe nopți de vară și multe vise care cutreieră somnul și nesomnul celor pentru care teatrul înseamnă ceva pe lumea asta. Încă. Emoția
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
amenajat din gradene. Plin, plin. Toți stăm cu ochii pe cerul plumburiu, pe care norii s-au strîns din văi ascunse. Scena, aproape goală. Cîteva elemente, simple, de recuzită, cutii de carton, scaun, masă, un cuier cu o haină. Doi actori negri vorbesc, simplu, din nou acest cuvînt, despre absurd și viață, despre ce ne apropie și ce anume ne desparte. Doi actori, dintre care unul este un dj descoperit de Brook, ne reamintesc, ca intermediari ai discursului lui Brook, ca
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
aproape goală. Cîteva elemente, simple, de recuzită, cutii de carton, scaun, masă, un cuier cu o haină. Doi actori negri vorbesc, simplu, din nou acest cuvînt, despre absurd și viață, despre ce ne apropie și ce anume ne desparte. Doi actori, dintre care unul este un dj descoperit de Brook, ne reamintesc, ca intermediari ai discursului lui Brook, ca teatru înseamnă plăcere, pură, dăruire, suspendarea ființei actorului în momentul jocului. Nimic ostentativ, nimic spectaculos, totul este conținut în text, în mesajul
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]