KorAP: Find »[drukola/base=acuzativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...45 >

1,110 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative) sau grade de ergativitate (Levin 1983: 12), este condiționată de anumiți factori 21, care sunt discutați în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative) sau grade de ergativitate (Levin 1983: 12), este condiționată de anumiți factori 21, care sunt discutați în continuare. (a) Semantica verbului Mai sus (3.1.2(b)), am subliniat importanța factorului semantic pentru încadrarea tipologică a unei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ceea ce înseamnă că fiecare verb are o matrice sintactică a marcării cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și acuzativ, prin urmare se pot folosi pentru descriere denumirile cazurilor nominativ−acuzativ sau cele de absolutiv−ergativ. Într-o limbă de acest tip22, ca mandan, fiecare verb are o configurație prestabilită: Sa este subiectul verbelor intranzitive care redau o activitate controlabilă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și acuzativ, prin urmare se pot folosi pentru descriere denumirile cazurilor nominativ−acuzativ sau cele de absolutiv−ergativ. Într-o limbă de acest tip22, ca mandan, fiecare verb are o configurație prestabilită: Sa este subiectul verbelor intranzitive care redau o activitate controlabilă, diferit de So, subiectul verbelor intranzitive care redau o activitate necontrolabilă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominală Dixon (1994: 85) Această ierarhie trebuie interpretată astfel: ● de la dreapta la stânga, posibilitatea nominalului de a apărea în poziția A, mai degrabă decât în poziția O, crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul acesteia să existe trei forme diferite − acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul acesteia să existe trei forme diferite − acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O; acest lucru se întâmplă în limba cashinava, în care pronumele de persoana 3 pot fi marcate în ambele feluri; ● ierarhia nominală nu numai că dă seamă de partiția acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O; acest lucru se întâmplă în limba cashinava, în care pronumele de persoana 3 pot fi marcate în ambele feluri; ● ierarhia nominală nu numai că dă seamă de partiția acuzativ/ergativ 26, dar reflectă și parametrul determinării: pronumele personale și demonstrativele au întotdeauna o referință precisă, definită; un nominal uman va fi, probabil, definit; un nominal nonuman este mai puțin probabil să fie definit; un nominal animat este mai probabil

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acest tip de partiție, care se întâlnește în multe limbi, există și alte forme. De exemplu, Li (2007), semnalează pentru nepaleză existența unui tip rar de partiție, determinat de agentivitate și de telicitate: nominale inanimate (sistem ergativ) vs animate (sistem acuzativ). Liao (2002) arată că niciunul dintre criteriile de partiție propuse de Dixon nu se poate aplica limbii kavalan, criteriul relevant pentru tranzitivitatea din această limbă fiind individualizarea temei. Relevanța acestui tip de partiție pentru ergativitate a fost contestată de unii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pe care o ia partiția personală în limbi cu acord pronominal marcat (eschimosa, lummi, georgiana): mărcile pronominale care se referă la agentul verbelor tranzitive (mărci de tip ergativ) și cele care se referă la subiectul verbelor intranzitive (mărci de tip acuzativ) sunt distincte. Concluzia autoarei (Nash 1997: 133) este că partiția personală este un fenomen morfologic foarte "local", fără efect asupra caracterului ergativ al frazei. (c) Timp/aspect/mod Acest tip de partiție 28 − arată Dixon (1994: 99) − este determinat de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absolutiv/ergativ, e de așteptat ca aceasta să funcționeze la timpul trecut sau la aspectul perfectiv, evenimentele încheiate putând fi puse în legătură cu S sau O29. La celelalte timpuri și la aspectul imperfectiv, este mai probabil să existe un sistem nominativ−acuzativ, pentru că ceva ce nu s-a întâmplat încă este îndreptat spre un potențial agent, adică spre A sau S. Regula este următoarea: dacă o partiție este determinată de timp sau de aspect, atunci marcarea ergativă va fi întotdeauna la timpurile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
semantica și de statutul grupurilor nominale și este motivată semantic. Nu se poate vorbi de acest fenomen în afara analizei funcției semantice a propozițiilor subordonate. Dacă există acest tip de partiție, atunci propozițiile principale aleg sistemul ergativ, iar cele subordonate, sistemul acuzativ, cu excepția propozițiilor relative, care preferă, ca principalele, sistemul ergativ. (e) Combinarea mai multor factori Deși în multe limbi funcționează numai unul dintre tipurile de partiție, sunt înregistrate (Dixon 1994: 104−107) și combinații de câte doi factori și chiar de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2. Ergativitatea sintactică (interpropozițională) Reluând definiția ergativității, o limbă are sintaxă de tip ergativ dacă acelorași reguli sintactice li se supun S și O (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și A. O limbă are sintaxă de tip acuzativ dacă acelorași reguli de coordonare și de subordonare se supun S și A (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și O (Dixon 1994: 11). Pivotul sintactic este definit de Dixon (1994: 11) în raport cu subiectul: termenul subiect, reprezentat de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de omisibilitate, manifestate în relațiile sintactice de la nivelul frazei, cum sunt coordonarea, relativizarea etc. După cum am arătat mai sus, din punctul de vedere al acestor relații, limbile pot funcționa cu pivot S/ A, ceea ce înseamnă că au sintaxă de tip acuzativ, sau cu pivot S/O, ceea ce înseamnă că au sintaxă de tip ergativ. Subiectul este o categorie universală, definită la nivel semantic, în timp ce pivotul este o categorie specifică fiecărei limbi, categorie definită sintactic. 3.2.1. Limbi cu pivot S

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au sintaxă de tip ergativ. Subiectul este o categorie universală, definită la nivel semantic, în timp ce pivotul este o categorie specifică fiecărei limbi, categorie definită sintactic. 3.2.1. Limbi cu pivot S/A Limba engleză, limbă cu sintaxă de tip acuzativ, folosește nominalele din pozițiile S și A drept pivoți pentru coordonare și nu manifestă constrângeri sintactice pentru relativizare. Constrângerile de coordonare nu privesc combinarea propozițiilor, ci sunt constrângeri de omisibilitate. Acest lucru înseamnă că oricare două propoziții pot fi coordonate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.2.3. Limbi cu pivot mixt Dixon (1994: 175−177) înregistrează și limbi cu pivot mixt: S/A sau S/ O. De exemplu, limba yidiny, deși se aseamănă sub multe aspecte cu dyirbal, inclusiv sub aspectul partiției morfologice ergativ/acuzativ 43, folosește pivotul S/A pentru coordonare, dacă nominalele implicate sunt pronume de persoana 1 sau 2 și pivotul S/O, pentru restul situațiilor de coordonare și pentru relativizare. Explicația acestei diferențe între cele două limbi constă, potrivit lui Dixon (1994

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din focus. 3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional Fenomenul ergativității a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții diferite ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
influența relațiile gramaticale. Comentând concluziile la care a ajuns Du Bois, Dixon (1994: 209) arată că, în limbile cu morfologie ergativă, un nominal reprezentând un nou participant va avea cazul absolutiv, ocupând fie poziția S, fie poziția O, spre deosebire de limbile acuzative, în care un nou participant este introdus, de obicei, ca A sau ca S. Cumming și Wouk (1987), preocupați de problema ergativității în limbile austroneziene, ajung la concluzia că ergativitatea discursivă poate constitui explicația bazei funcționale pentru variația morfologică și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a fost descris ca alternanță cauzativă − vezi Capitolul 3, 5. Kibrik (1987: 137) arată că limbile a căror gramatică este dominată de noțiunea de Factitiv sunt considerate semantic ergative, iar cele în care gramatica este dominată de Actor sunt semantic acuzative. În concepția autorului, Factitivul și Actorul sunt cele două hiperroluri specifice subiectului intranzitiv. Din această perspectivă, autorul analizează situația limbilor daghestaneze, ajungând la concluzia că, din punct de vedere sintactic, unele limbi sunt neutre la trăsăturile actanților (cel mai frecvent

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
contrare. 4.1.1. Ergativitatea ca variație sintactică În studiile anterioare lui Dixon, s-a observat în primul rând manifestarea sintactică a ergativității, și, în absența unei analize foarte atente, variațiile de marcare cazuală au fost atribuite tiparului cunoscut, nominativ−acuzativ. Comrie (1973: 240) nu are rezerve în a susține că ergativitatea este un fenomen esențial sintactic și că, deși există mici diferențe între construcțiile ergative din diferite limbi, baza construcției este aceeași (Comrie 1973: 250). Pentru Comrie, criteriile semantice sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pe noțiunea controversată de subiect, care nu poate fi identificat și definit decât pentru o limbă dată, și pe noțiunile S, A și O, considerate primitive semantico-sintactice51. Soluția pe care o propune Lazard, o soluție pro domo, este interpretarea sistemelor acuzative/ergative prin raportare la anumite structuri actanțiale. În locul primitivelor sintactico-semantice S, A și O, Lazard propune 52 actanții X, Y și Z, notații care nu sunt deloc transparente. Lazard (1994: 34) propune o clasificare a structurilor de actanță − care nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că există numeroase limbi care au ergativitate morfologică fără a avea și ergativitate sintactică este "tradusă" de Lazard (1994: 59) prin faptul că există limbi neutre din punctul de vedere al criteriilor secundare de ergativitate. Noțiunea de partiție morfologică ergativ−acuzativ (engl. split ergativity) folosită de Dixon este înlocuită de Lazard (1994: 60) prin fractură de actanță (fr. fracture d'actance), însă, ca factor care determină această "fractură", Lazard menționează numai timpul/aspectul (al treilea factor din lista lui Dixon 1979

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marcarea agentului acțiunii, și, pe de altă parte, criticile pe care Dixon le aduce folosirilor improprii ale termenului, se pune întrebarea cât de potrivită este denumirea de verbe ergative pentru verbele neagentive cu un singur argument din limbile de tip acuzativ. Este evident faptul că, în sintagma verb ergativ (adică verb intranzitiv cu subiect nonagentiv), semnificația termenului ergativ este total opusă semnificației aceluiași termen din sintagma caz ergativ (cazul specializat pentru marcarea agentului). 4.3. Cazul ergativ în teoriile localiste Accepția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.2. Cazul ergativ la J. M. Anderson Studiul lui Anderson are drept punct de pornire distincția curentă între caz concret sau local (căruia i se subordonează distincția dintre spațial și temporal) vs caz pur sintactic 62. Diferența dintre limbile acuzative și limbile ergative − arată Anderson (1971: 5) − constă în organizarea de suprafață diferită a cazurilor nonlocale. Inconvenientul acestei distincții − curentă în studiile de tip localist − constă în faptul că numărul cazurilor morfologice este diferit de la o limbă la alta, iar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]