5,686 matches
-
fi cioban sau vânător de becațe, omul acela ar fi trăit în pielea unui animal. Cândva, într-o altă viață, trebuie să fi fost un animal, cred că i-am descoperit secretul... Astăzi, îl pasionează vânătoarea cu șoimi (are o acvilă regală, un șoim călător, un uliu, dresați pentru vânătoare) și îl interesează toate speciile de păsări (până și pe cele mai mici, pe cele mai pașnice le primește la el acasă, pentru a le privi, pentru a se minuna la
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
ceea ce îi permite să aprofundeze chestiunea care îl preocupă: aceea a diferențelor și asemănărilor dintre om și animal. În toată această perioadă, rămâne înconjurat de animale. Găzduiește la el acasă vipere, năpârci, pitoni, varani, crocodili, un lup, un vultur, o acvilă după care s-a dus în Afganistan, pe care a adus-o într-o colivie, făcând autostopul și luând, când se putea, autobuzul, traversând Orientul Mijlociu dintr-un capăt în celălalt. Se întoarce iar în Orientul Mijlociu pentru a-și procura un
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
zboară într-un întuneric total și prinde insecte sau evită obstacole cu o abilitate nemaipomenită? Sau în pielea unui rechin-ciocan al cărui univers electric îi permite să detecteze limandele ce stau lipite de solul marin la adâncimi incredibile? A unei acvile despre care știm, datorită experimentelor, că ar fi capabilă să distingă de la opt sute de metri literele dintr-un ziar? Specificul omului constă în faptul că are un nivel mediu în toate. Când vine vorba de văz, nu strălucim, cât despre
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
acătării. Din multe puncte de vedere, nu suntem deloc străluciți... Încolțiți, mediocri, am fost obligați să socializăm, să ne unim forțele, să inventăm instrumente, mașinării, pentru a ajunge să ocupăm nișele care au rămas libere. Din perspectiva corpului, liliacul, calul, acvila, rechinul au milioane de ani avans față de noi...". Așa ne vorbește Raoul Lopez. Contrar ideilor preconcepute, animalele (cel puțin unele specii) au sentimentul morții, dețin o adevărată cultură, sunt capabile de invenții care pot fi transmise din generație în generație
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
a sfidat convenția implicită care îi leagă pe Achuari de spiritele protectoare ale vânatului" (ibid.). Represaliile nu s-au lăsat prea mult așteptate... Pentru a-i molcomi vinovăția, pentru a-i ostoi neliniștea, Descola îi atrage atenția lui Chumpi că acvila coronată sau jaguarul nu își fac griji când ucid maimuțe. Se vede însă că străinul n-a înțeles nimic; lui trebuie să i se explice totul: "maimuțele lânoase, tucanii, maimuțele urlătoare, toate animalele pe care le omorâm pentru hrană, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
ori mai bine decât noi, am putea cel puțin să-i apreciem (să-i tratăm cu respect), ba chiar să-i împărtășim, fie doar și pentru o clipă, punctul de vedere. Să admitem că viezurele, vulpea, chițcanul de pădure, libelula, acvila regală, șoimul pelerin, porumbelul-gulerat, măcăleandrul, rechinul, ursul (exact, ursul!) și lupul ar fi rude cu noi. Această rudenie nu ne dezonorează dimpotrivă. În anumite privințe, date fiind înfățișarea lor, performanțele lor și handicapurile noastre, înrudirea cu ele ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
critică a tânărului și foarte talentatului prozator spaniol Carlos Ruiz Zafón. Romanul Jocul îngerului este o literatură despre literatură și soarta ei, este o literatură bogată în idei, care spune mult, chiar dacă nu tot. "Marii critici au zburat singuri, precum acvila și nu în stol, precum ciorile". Putem vorbi despre o "schimbare la față" a criticii literare de ieri? Odată statuată ca instrument al istoriei literaturii, critica ar trebui să aibă un statut oarecum stabil, funcția ei fiind aceea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
face, mai ales acum, critica de întâmpinare. Sunt recenzenți de serviciu în toate publicațiile literare. Scriu recenzii interesate, făcându-și servicii mutuale în interiorul unui grup. Se canonizează între ei, dar fără rezistență în timp. Marii critici au zburat singuri, precum acvila și nu în stol, precum ciorile. Există condeie care adulează dezgustător pe cei de la care știu că au de câștigat, într-un fel sau altul. Personal, disprețuiesc ambiția de a-ți publica recenziile în volum, înainte de a deveni autoritate în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sau un florin, îl așeza în poală, apoi scuturând punga scotea un pumn de taleri olandezi sau imperiali, piaștri turcești, zloți polonezi, creițari, potronici și aspri turcești, monede noi frumoase de argint și bani vechi cu chipuri de voievozi și acvile. — Ei, Mateiaș, dacă un ughi unguresc face două sute de bani vechi și un aspru... Matei știa că va trebui să construiască din monezi de argint valoarea ughiului de aur și dacă o va face corect galbenul va fi al lui
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un trunchi înnalt de stâncă chiar Cesarul stă-n uimire: "Ridicați semnele Urbei înspre-a cerului oștire Și strigați: Cu noi e Roma! " - Codri-adînci și-ntunecoși Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare. Armia: "Cu noi e Roma" - Acvilele-i ard în soare. Van din Sarmisegetusa vin săgeți în roșii ploi, Scuturi se îndrept spre dânsa oprind grindina de-aramă, Zeii urlă - stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă Și de fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
șoarecele săritor de câmp); dintre carnivore se întâlnesc: lupul de prerie, vulpea de prerie, dihorul de stepă; o serie de ierbivore mari sunt prezente de asemenea: antilopa americană (Antilocapra americana), bizonul (Bison bison); dintre păsări, caracteristice sunt: găinușa de prerie, acvila de prerie, iar dintre reptile, cele mai comune sunt: broaștele țestoase, șopârlele și șerpii Crotalus confluentus. În America de Sud, pampasul este o formațiune stepică răspândită în partea central estică a Argentinei și în Uruguay, alcătuită din specii sudamericane de graminee, din
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
au participat, pe lîngă familia regală, și alte capete încoronate, în calitate de naș: Friedrich Wilhelm IV, regele Prusiei și consoarta lui, regina Elisabeta de Bavaria, care l-a decorat pe pruncul Eduard cu cel mai înalt Ordin al Casei de Hohenzollern, "Acvila Neagră"; prințul Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha, unchiul matern al reginei Victoria și, ca și mama Victoriei (ducesa de Kent), fiul lui Franz Anton, duce de Saxa-Coburg-Saalfeld; Adolphus Frederick, duce de Cambridge, fiu al lui George III; prințesa Sophia Matilda, și ea
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
norvegian Narvik în 1940. Cititorul va fi observat că timp de peste două secole Regimentul 24 Infanterie și-a păstrat neschimbat numele. Prin contrast, trebuie să amintim că la romani, atunci cînd într-o bătălie o legiune își pierdea stindardele cu acvila imperială (acestea fiind capturate de inamic: o mare dezonoare), legiunea era desființată, drept pedeapsă, iar numele și numărul ei nu mai erau purtate de nici o altă legiune, probabil din superstiție. Așa s-a întîmplat în bătălia din Pădurea Teutoburgică (Teutoburger
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
regionalism. E foarte probabil că a fost concurat de sinonimul vultur < lat. vultur, -uris, existent și în dialectele sud dunărene (ar. vultur, megl. văltur). Sextil Pușcariu explică dispariția cuvântului prin absența derivatelor, care să-i fi creat o familie. Neologismul acvilă este un împrumut făcut de latiniști, din același lat. aquila. iepure Lat. lepus, -oris „iepure“, termen de origine mediteraneeană, s-a transmis tuturor limbilor romanice (it. lebra, fr. lièvre, sp. liebre), deci îl putem considera panromanic. O astfel de afirmație
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
din inimi. Fusta de șerpi, dispusă într-o rețea romboidală, simbolizând pământul, e prinsă cu o centură închisă cu un cap de mort și cu doi șerpi înnodați în față. În locul brațelor, alți doi șerpi. Iar în loc de picioare, gheare de acvilă. Văzînd-o, oricât de conchistadori vor fi fost spaniolii, zeița le va fi dat insomnii. Piatra era afumată cu esență de nopal în templul din Tenochtitlan și stropită cu sânge. Nu le-am putea reproșa oamenilor lui Cortes că n-au
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
urmând desenele maestrului de arme - artistul castrului -, reprezentă povestea băiatului salvat de delfin. Maestrul de arme era un estet al războiului, căruia îi plăceau eleganța loviturilor, strălucirea armelor de paradă, cu ornamente în relief și incrustații, frumoasele harnașamente ale cailor, acvilele de aur ținute sus de aquilifer, purtătorul de drapel, zgomotul tumultuos al așa-numiților cataphracti, cavaleria grea, răsunetul lituus-ului, sunetul pe care-l scoteau bucina și tuba. Prin urmare, făcu pentru micuț și un coif de luptă, o cassis dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Juppiter Capitolinus, simbol al profundei legături dintre religie și politică, ce avea să se transmită, de-a lunul secolelor, religiilor următoare. Și, în cele din urmă, apăreau vir triumphalis, eroul, în mijlocul unei bolgii delirante și înspăimântătoare, generalii lui mândri, și acvilele, însemnele, muzica, soldații cu superbele armuri de paradă, strălucitoarea cavalerie ușoară și greii cataphracti, oameni și animale acoperiți de fier, și auxilia, corpurile de armată aliate, de la numizi la parți, germani și iberi. Învăluit în pulbere și urlete, extrem de lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se plimbe. Recipiente pentru balsam, ampule de aur și sticlă în care introduceai bețișoare de os, iar apoi îți întindeai parfumul pe piele; Herodes spunea că bunicul lui i le trimitea Cleopatrei. O mică sculptură criselefantină, din fildeș și aur: acvila lui Zeus răpindu-l pe Ganymedes. Ghearele strâng trupul băiatului fără să pătrundă în carne, îl ridică de la pământ. Aripile se desfac, puternice, pentru a se ridica în aer, însă băiatul, care știe că este răpit de zeu, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ghearele strâng trupul băiatului fără să pătrundă în carne, îl ridică de la pământ. Aripile se desfac, puternice, pentru a se ridica în aer, însă băiatul, care știe că este răpit de zeu, nu se opune; dimpotrivă, brațul lui înlănțuie gâtul acvilei. Se spune că ar fi opera lui Leochares. Un mic obiect din bronz, capul unui satyrus cu urechi ascuțite. Râde. Se zice că râsul acela de bețiv întipărit pe buzele supte l-a sculptat cu mâna lui avarul Lysippus, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de a menține ritmul, auzim marșul istoriei, ce mai rămâne acelei esențe a tragediei care este lipsită de vlagă? Rareori evităm să ne amestecăm cu femeile hămesite și frustrate din colbul drumului... Ele smulg Îngrozite pumni Întregi de pene de pe acvila imperială, fără alt merit decât acela de a Înfrunta, păstrându-și cumpătul, ciocul teribil și Însângerat pe care Îl Întoarce asupra lor...“ — A luat-o razna, le comunică Burgess Noakes lui Joan și lui Minnie la bucătărie, după ce a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îi spune de regulă ciumăfaie. În rezumat, se putea scrie de la Început că avem nevoie de ciumăfai dinamice. Nemulțumit de stema României, dr. Augustin Deac scrie În Spionaj-Contraspionaj că deși există pe ea, pe stemă, pe lîngă alte animale, o acvilă plus doi pești, și un leu, e totuși prea puțin. Nu pupăza din tei lipsește, ci Încă un leu, care era prezent În stema „strămoșilor noștri autohtoni”. Mi-au atras atenția „strămoșii autohtoni”, m-au făcut să visez la strămoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În stema „strămoșilor noștri autohtoni”. Mi-au atras atenția „strămoșii autohtoni”, m-au făcut să visez la strămoșii altora, ce-ar fi putut fi ai noștri, dac-am fi descoperit focul Înaintea autohtonilor lor. CÎt despre faptul zoologic potrivit căruia acvila și peștii sînt animale, deși nu pare, este logic fiindcă doar nu era să fie leul pasăre. Că pește e, ca animal, dar nu trage la rîmă. Cel mult strămoșul lui autohton acvatic trăgea, nu era Însă nimeni pe uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și etrusci, Lupoaica se vede sustrasă antichității și restituită altui strat de vechime, - medievală, între Carlomagnul și artefactele de veac XII-XIV, de tip Hildesheim, Braunschweig - Leul din 1166, de proveniență guelfă -, Perugia - Grifonul și Leul din 1274 -, Orvieto sau Todi - Acvila teribilă de la Palazzo dei Priori. Se clasează, deci, printre piesele unde practica exemplară a bronzului se rezema pe o imperioasă exigență, aceea de puritate proprie marilor clopote. Curios, un asemenea tangaj printre epoci - la peste o mie de ani distanță
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]
-
aerului” (sunt recognoscibile și alte „citate” vizuale din Fellini, Tarkovski, Wajda, Visconti etc.). Nebunii deținuți aplaudă atletic la comandă, ocupând strada, o ambulanță-dric albă, în care s-a pus un coșciug, dezvăluie pe ușile din spate semnul stilizat al unei acvile, care apăruse în primele secunde ale filmului prin transformarea unei svastici negre - acum „acvila” e roșie. Ambulanța-dric, scăpată de sub control, glisează la vale și lovește o mașină roșie. În paralel, privind totul de sus, de la o fereastră, Theodorescu își taie
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
deținuți aplaudă atletic la comandă, ocupând strada, o ambulanță-dric albă, în care s-a pus un coșciug, dezvăluie pe ușile din spate semnul stilizat al unei acvile, care apăruse în primele secunde ale filmului prin transformarea unei svastici negre - acum „acvila” e roșie. Ambulanța-dric, scăpată de sub control, glisează la vale și lovește o mașină roșie. În paralel, privind totul de sus, de la o fereastră, Theodorescu își taie venele cu un ciob, după care se împușcă. Îmi amintesc discuțiile dintre spectatori după
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]