1,383 matches
-
unele puse în scenă la mai multe teatre din țară - sunt și Prinț și cerșetor, tot o versiune liberă după Mark Twain, Un boț cu ochi din Humulești și Harap Alb, după Ion Creangă. Sentimental în fond, O. își reprimă afectele atunci când are de operat cu instrumentele criticii și ale istoriei teatrului, ca în comentariile adunate în Martor al Thaliei (1979), Din fotoliul 13 (1986), Chipuri și măști (1996). Cronicar de cursă lungă, ocupantul inconfortabilului „fotoliu 13” surprinde cu discernământ „cheia
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
gură”. Aceste Veneții, aceste lagune (1999), antologie care reordonează versurile anterioare, cuprinzând și inedite, oferă tabloul unei poezii eteroclite compozițional, de factură pseudonarativă, în fond situată la intersecția dintre livresc și existențial, dintre notația intelectuală, abstract-melancolică și deriva limfatică a afectelor sau a simțurilor: „Carne urcată în bolți abia concepute, ce personaj/ pitoresc pentru suburbia intimă a poemului, hai să/ începem narația: prin pasaje arhitecți melancolici/ și meșteri măsoară distanțele de la expresie/ până la sens, sunetul pasului lor măsurat abia exprimă/ o
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
platonic, Unul plotinian sau Treimea Crezului niceno-constantinopolitan. Această ireductibilitate apofatică a centrului a depreciat, într-o anumită măsură, statutul scriiturii. Presocraticii au enunțat filozofia în stilul laconic al apoftegmelor. Esența vieții contemplative era descoperită într-un cadru practic, modelat de afectul prieteniei și al conviețuirii fraterne. Oralitatea sibilinică și ezoterică a pitagoreicilor atrage atenția asupra importanței inițierii, fără de care experiența cunoașterii rămânea parțială. Prima filozofie este mai cu seamă orală și oraculară nu fiindcă exprimă înțelepciunea unui mythos imemorial, ci întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
darul, aflat la mijloc între donator și donatar, să nu degenereze în condiția de obiect idolatru sau fetiș? Darul este, prin definiție, mai mult decât un simplu cadou, menit să codifice o relație obiectivabilă, să bifeze un atribut catafatic, modelând afectul prieteniei sau compesând frustrările unei vecinătăți nedorite. Ritualul clasic al oferirii cadourilor este desființat în evenimentul apariției unui dar. Este tot ceea ce face din fotbal un joc atât de pasionant și poate cea mai bună alegorie sportivă a vieții umane
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trădează un interes practic. Bătrânul duhovnic vrea să retrezească curiozitatea creștinilor pentru complexitatea parcursului mistagogic asumat la botez. Nu este întreaga noastră viață o încercare de restaurare a demnităților pierdute de primul om? Începuturile repatrierii sunt pavate de frică și afectele satelite: angoasă nedeterminată, melancolii recesive, anxietăți difuze, fobii imaginare. Pentru început, în forul nostrul lăuntric vorbesc mereu mai multe voci, disputându-și dreptul de suveranitate asupra conștiinței noastre morale. Duhovnicul este cel care ne ajută să deslușim adevărata identitate a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Îmbrățișeze cu o tandrețe bărbătească masa muncitorilor. «Măi fraților, măi uitaților, măi tovarăși!», sau să cuprindă torențial colectivitatea activă și peisajul muncii socialiste de la noi sau din Uniunea Sovietică. Cheltuind larg din forța lui verbală, acumulând vorbe care stimulează lupta, afectele sau imperativele omului, Deșliu declamă istoria Uniunii Sovietice, În Cântecul pentru legea cea mare stalinistă, și Îndoita semnificație a unui 7 Noiembrie: sărbătoarea Marii Revoluții eliberatoare, și cinstirea ei actuală, la noi În țară, prin Încleștarea În muncă, prin Întrecerile
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
probabil, că persoanele care îndeplinesc funcții legate de autoritate, cum sunt inspectorii, polițiștii, avocații și judecătorii, merg adesea cu mâinile încrucișate la spate. În acele momente, se închid deliberat în rolul lor și nu-și mai dau frâu liber sentimentelor, afectelor. Mâinile ne traduc emoțiile, lucru pe care îl observăm cu toții când suntem emoționați și ele încep să tremure. Faptul că ne împiedicăm să facem gesturi, că ne ascundem mâinile, că le facem invizibile, înseamnă întotdeauna ascunderea unei părți din noi
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
fiecare dintre noi își poate dezvolta această facultate. Nu trebuie decât să-și facă timp să observe ce se petrece în el însuși și ce se petrece în jurul lui, să fie el însuși în fața celuilalt, atent și prezent. INDEX Adolphs, afecte afecțiune agresivitate amigdală antebraț arcul lui Cupidon armonizare articulații asimetrie atitudine interioară atitudini nonverbale câștigătoare autoafirmare autoritate axa capului Axelrod, Robert barieră Bateson, Grégory bazin bărbie Birdwhistell, Ray Bourdieu, Pierre braț bust buze Cacioppo, John cameleoni sociali capacitate de adaptare
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
a lui Kant. Într-o lucrare foarte recentă, constatarea că filosoful a contestat cu energie afectivitatea drept sursă și temei a moralității îl determină pe autor să socotească îndreptățită concluzia că în acest fel rațiunea ar fi opusă „frontal exclusivist” afectelor bune9. În capitolul intitulat „Rigorismul etic și moralitatea umilită” se susține, cu referire la un pasaj din Crp că, afirmând supremația legii morale a rațiunii, Kant „nu poate ocoli cu totul o viziune înstrăinată asupra omului și a moralității”10
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
vârstă, dependența și incapacitatea de a lua decizii constituie factorii dominanți ai acestui atașament”, conchide Sorin M. Rădulescu (2001, p. 74). Orice ar face, ea „nu-și poate convinge partenerul de loialitate”, acesta fiind convins de faptul că emoțiile și afectele sunt îndreptate către o altă persoană. De multe ori, s-a constatat că relația cu restul familiei este diminuată de partenerul abuzator, în vederea izolării victimei. Frustrările masculine apar din cauza stărilor afective negative (Iluț, 2004, p. 115), intensificând-se astfel comportamentul
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
împotriva lucrării Analiza logică a rezistențelor, publicată în 1935 de către Reich, care se îndepărtase deja de S. Freud. Reich studiază aici vestigiile unor fenomene defensive altădată foarte active; acestea, disociate de situațiile în care-și exercitau funcțiile împotriva instinctelor sau afectelor, s-au transformat în trăsături de caracter definitive, cu manifestări externe, vizibile prin anumite atitudini corporale ce constituie cuirase sau blindaje ale caracterului (Charackterpanzerung). În opinia Annei Freud, analiza acestor fenomene este anevoioasă și nu va face obiectul studiului nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prin anumite atitudini corporale ce constituie cuirase sau blindaje ale caracterului (Charackterpanzerung). În opinia Annei Freud, analiza acestor fenomene este anevoioasă și nu va face obiectul studiului nostru decât în măsura în care vom reuși să descoperim conflictul actual între eu, pulsiune și afect. Autoarea ia poziție și împotriva tendinței de a rezerva termenul „analiză a rezistenței” exclusiv studiului manifestărilor descrise de Reich, susținând că acesta se poate aplica la fel de bine analizei tuturor rezistențelor. Diferitele elemente prezentate până acum demonstrează cât de dificil este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
articol publicat în 1896, „Noi observații asupra psihonevrozelor de apărare”, în care Freud scrie că apărarea este „centrul nucleic al mecanismului psihic răspunzător de respectivele nevroze”. În cele două articole citate, Freud clasifică diversele psihonevroze în funcție de modalitățile defensive: 1) conversiunea afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apărare”, în care Freud scrie că apărarea este „centrul nucleic al mecanismului psihic răspunzător de respectivele nevroze”. În cele două articole citate, Freud clasifică diversele psihonevroze în funcție de modalitățile defensive: 1) conversiunea afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea este însăși originea constituirii inconștientului. În anii imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismului psihic răspunzător de respectivele nevroze”. În cele două articole citate, Freud clasifică diversele psihonevroze în funcție de modalitățile defensive: 1) conversiunea afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea este însăși originea constituirii inconștientului. În anii imediat următori apariției acestor articole, Freud utilizează cu aceeași frecvență termenii „apărare” și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și care constituie un sistem defensiv stabilizator. 2.2. Împotriva cui se apără eul?tc "2.2. Împotriva cui se apără eul?" În Eul și mecanismele de apărare, A. Freud desemnează două ținte ale mecanismelor de apărare: pulsiunile sinelui și afectele legate de aceste pulsiuni. Pulsiunile sinelui nu sunt nicidecum dispuse să rămână inconștiente. Ele încearcă să pătrundă în conștient pentru a fi satisfăcute aici sau măcar să trimită înspre conștient unii din derivații lor. Astfel iau naștere conflictele dintre eu și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să pătrundă în conștient pentru a fi satisfăcute aici sau măcar să trimită înspre conștient unii din derivații lor. Astfel iau naștere conflictele dintre eu și pulsiuni (sau derivații acestora). Cea de-a doua țintă a mecanismelor de apărare o constituie afectele legate de pulsiunile sinelui - spre exemplu, iubirea, dezirența 3, gelozia, mortificarea, durerea și doliul. Aceste afecte vor fi supuse unor măsuri variate pe care eul le adoptă pentru a le putea ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
derivații lor. Astfel iau naștere conflictele dintre eu și pulsiuni (sau derivații acestora). Cea de-a doua țintă a mecanismelor de apărare o constituie afectele legate de pulsiunile sinelui - spre exemplu, iubirea, dezirența 3, gelozia, mortificarea, durerea și doliul. Aceste afecte vor fi supuse unor măsuri variate pe care eul le adoptă pentru a le putea ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze. În aceleași convorbiri cu A. Freud, Sandler afirmă că a considerat întotdeauna „apărarea ca fiind o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
supuse unor măsuri variate pe care eul le adoptă pentru a le putea ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze. În aceleași convorbiri cu A. Freud, Sandler afirmă că a considerat întotdeauna „apărarea ca fiind o apărare împotriva afectului, în sensul că, dacă nu am avea de-a face cu un afect neplăcut, nu ne-am mai apăra”. El evocă apoi încă o distincție posibilă, care s-ar referi, de astă dată, la ceea ce se află sub incidența apărării
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze. În aceleași convorbiri cu A. Freud, Sandler afirmă că a considerat întotdeauna „apărarea ca fiind o apărare împotriva afectului, în sensul că, dacă nu am avea de-a face cu un afect neplăcut, nu ne-am mai apăra”. El evocă apoi încă o distincție posibilă, care s-ar referi, de astă dată, la ceea ce se află sub incidența apărării: pe de o parte, conținutul de idei care este transformat, iar pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ne-am mai apăra”. El evocă apoi încă o distincție posibilă, care s-ar referi, de astă dată, la ceea ce se află sub incidența apărării: pe de o parte, conținutul de idei care este transformat, iar pe de altă parte, afectul care este evitat sau redus. Să menționăm în sfârșit că, în opinia psihanaliștilor Laplanche și Pontalis (1967), apărarea este în general dirijată împotriva pulsiunii și doar în mod selectiv împotriva reprezentărilor de care este legată pulsiunea (amintiri, fantasme), a situațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în opinia psihanaliștilor Laplanche și Pontalis (1967), apărarea este în general dirijată împotriva pulsiunii și doar în mod selectiv împotriva reprezentărilor de care este legată pulsiunea (amintiri, fantasme), a situațiilor în măsură să declanșeze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori împotriva afectelor neplăcute. 2.3. Din ce motive se apără eul?tc " 2.3. Din ce motive se apără eul?" Potrivit Annei Freud (1936/1993), în cazul apărărilor care au ca țintă pulsiunile pot fi reținute trei motive: 1) Teama supraeului. Din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
eu. Această nevoie este legată de faptul că eul adult are nevoie de o anumită armonie între tendințe opuse cum ar fi: pasivitatea și activitatea, homosexualitatea și heterosexualitatea, tendințe între care apar conflicte (descrise de Alexander). Motivele apărărilor desfășurate împotriva afectelor provin, în opinia Annei Freud, din conflictele dintre eu și pulsiune. Atunci când - din motivele expuse anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
între care apar conflicte (descrise de Alexander). Motivele apărărilor desfășurate împotriva afectelor provin, în opinia Annei Freud, din conflictele dintre eu și pulsiune. Atunci când - din motivele expuse anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
afectelor provin, în opinia Annei Freud, din conflictele dintre eu și pulsiune. Atunci când - din motivele expuse anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul plăcerii: întâmpină cu bucurie afectul plăcut și se apără împotriva celui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]