6,798 matches
-
din Timișoara, de la ,,Depozit”, cu intervenția lui frate-său... În ușă, se oprise ținând căciula în mână, neștiind dacă să o pună sau nu pe cap. „Mai bine o las acasă, să nu mi-o fure”, mormăise, înainte de a o agăța în cuier. „Faceți loc, am un material important să-l prezint tovarășilor din sediu! Vin de la București, la voi sunt victime?” Nu după mult timp, folosind aceeași strategie, reușise să pătrundă în clădire. Holurile lungi erau împânzite de revoluționari, birourile
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
nimeni nu știa ce s-ar fi întâmplat până la urmă. Lângă acesta era postat un bărbat elegant, într-un costum negru, impecabil, cu o cămașă albă. La gât purta o cravată vișinie. De spătarul scaunului acestuia, în partea dreaptă, era agățat un pistol mitralieră, iar în stânga bărbatului se afla o femeie tânără, tunsă scurt, îmbrăcată în blugi. Bărbatul elegant era Petrache Tălparu. Pe femeia în blugi o chema Mimi și era profesoară de sport, divorțată de vreo doi ani. O lăsase
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
și îți trimite acel impuls de resuscitare: un scurtmetraj în care pământul îți fuge de sub picioare sau în care cazi. Și cad. Secunde-ere. Atârn peste buza unei râpe cu mâna prinsă în chinga pioletului care, spre norocul meu, s-a agățat probabil într-un jneapăn. Tot ce pot ajunge cu picioarele e gheață și alunecă. Fiecare mișcare aduce un plus de efort pentru brațul de care spânzur deasupra hăului. Aș vrea să nu mă gândesc la moarte în aceste câteva fracțiuni
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
un puști strigând fără rost: Ia tiribomba, neamule, tiribomba cu norocul, ca să-ți potolească focul. Fum și acordeoane. O, viața mea. Maneaua se re varsă de peste tot, lunecând peste tăcerile noastre îmbrățișate, înghițindu-ne. O, viața mea. Privirea mi se agață de ceasul din hol, acum atât de departe: 12.02. Nu mai văd limbile mișcând, o fi ceață, o fi fum, cald, lacrimi. O, Doamne, raiul tău e bomba asta, iar la poarta lui stă Sfântul Petru. E pitic, îl
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
aici. Că doar am avut grijă să trimitem și niște copii de-ai voștri acolo ca să stați cu sufletul la gură ; ce dacă-i transformăm În carne de tun ?! Vor primi și o medalie de tinichea de care să vă agățați când vă va fi dor de floarea familiei voastre. Vedeți ce de favoruri vă facem ?! Și voi tot nemulțumiți sunteți. Așa-i românu prost, nu știe ce-i bine pentru el, trebuie să-l iertăm și să lucrăm mai departe
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
acolo? Spune-mi și mie. Am rugat-o eu. Mie mi-e teamă să merg. Din anumite motive, pe care nu ți le pot spune, nu pot să merg. Și ea de ce să poată? se încăpățână Miluță, gelos. Să se agațe toți de ea, s-o danseze, să... Ei și ce-i dacă se distrează și ea. E tânără și n-are nici o obligație. "Bine, dar eu!" vru să spună băiatul, dar își mușcă limba. Doamne, ce dezgustată mă simt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Du-te dracului! Măgarule! izbucni Cerboaica și-i întoarse spatele rupând-o la fugă îndărăt. "Bine. Prea bine" își spuse Miluță și păși, hotărât, înainte. CAPITOLUL 4 Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din gardul liceului. Se agăță de burlanul ruginit și-ncepu să se cațere ca mâțele. Inima-i bătea cu putere. Nu simțea nici urmă de frică. Numai grijă să nu fie zărit și să nu cadă. Vântul subțire, încărcat de parfumuri de iarbă uscată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
față de pernă de mort, și m-au despărțit din prima zi de Astrid, să n-o mai văd nici pe ea, ceea ce mă înnebunește cel mai mult, de-mi vine să-mi pun capăt zilelor. Soarele răsărise. Ceața se destrăma, agățându-se de pomi și de garduri. Deasupra drumului se cernea o lumină leșioasă, cenușie-trandafirie, și prin pâlpâirea aceea, mașinile negre lunecau huruind unele după altele. Soldații ședeau țepeni deasupra, strânși pachet, cu armele-n mâini și fețele-mpietrite. Mergeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
miriște, c-un umăr întors și-un picior răsucit, necunoscutul gemea de parcă-și dădea duhul. Un miros acru și înțepător de sudoare și sânge le năpădi când se apropiară. Parcă luară în brațe un sac cu pleavă dospită. Omul se agăță de brațele tinerei femei, cu ochii holbați, cu gura strâmbă, horcăind zgomotos. Te doare ceva? Ți-e rău? Ce te doare? Îl prinseră să-l salte amândouă cu fața-n sus, să-l ridice. Se speriară și-i dădură drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ce idee să-i vină bătrânei, să iasă la secerat! Ca și când cu acel puțin grâu sau fără el nu era totuna? Făcu un pas spre Tudor. I se păru că se împiedică în umbra fugarului prăbușită la picioarele ei. Se agăță șovăitoare de el, închizând ochii, pătrunsă de căldura trupului puternic, și când și-i deschise și-i văzu fața, o izbi expresia aceea de absență, inconștiență și vrajă pe care o au bărbații în anumite clipe când par duși de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
voia. Viteza se micșoră. După zăngănitul asurzitor produs de trecerea peste pod, trenul avea să frâneze, pilotând la curbă înainte de intrarea în pădure, după care, tăind-o drept, avea să-și recapete viteza inițială. Era momentul cel mai bun. Se agăță de-un tampon, sprijinit cu cealaltă mână în tija metalică. Așteptă în cumpănă, dezechilibrat, gata să cadă, la capătul scăriței înguste care urca la hulubăria de scânduri cocoțată deasupra vagonului. Aștepta încordat. Inima-i bătea să-i sară din piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-ntunecată la loc, îl trăgea-n sus ca un miraj. Neamțul, un tip, probabil, înalt și slăbănog, judecând după cizme, cânta dintr-o muzicuță de gură cu destulă pricepere și bătea tactul, ritmic, cu călcâiul. Gândul că avea să se agațe tocmai de cizmele acelea și să trimită în hăul podului, strivit de barele metalice, trupul unui meloman, îi dădu un șoc. Simți vibrația roților trenului și călcâiul cizmei izbindu-i dureros diafragma. Nu doream asta! jur pe dumnezeul meu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să nu zărească-n cădere fața cântărețului, care încă mai plutea pe valurile visului și ale valsului, ridicat în picioare deasupra podului să privească-n beznă imaginile despuiate de degetele oarbe și pârjolitoare ale reflectorului. Gata! Acum! își spuse. Se agăță fulgerător de cizmele santinelei, trăgându-le-n jos, peste capul lui, ca și cum ar fi icnit să zvârle din spate un sac ce-l incomoda. Muzicuța căzu lovindu-l peste ureche cu tăișul ei ca de piatră, și-n clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
peste altele. Timpul se-nvolbura cu o viteză chinuitoare. Mișcările lui încete, pline de precauție și spaimă, i se păreau că se succed într-o infinitate de timp. Palmele arse de asprimea metalului căutau siguranța unui echilibru. Picioarele-i rămaseră agățate pe creasta bombată, mâna stângă și cotul într-o încordare supraomenească sprijinite-n streașina vagonului. Fața spânzurată-n gol. Cu dreapta, ținând ștanga cu mânerul în jos, căuta să apuce ciocul metalic, țâmburușul, ca o creastă slobozită în cuibarul ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
tentat, în prima clipă a dezmeticirii, să-și amintească, pas cu pas, totul, dar simți că i se face din nou rău și renunță. Voința lui era să iasă la suprafață, să urce din acea risipire buimacă și să se agațe cu toate puterile de realitate. Auzi o ușă în apropiere deschizându-se, mișcare de trupuri, glasuri șoptite și, fără să i se precizeze impresiile, se prinse cu mâinile de stinghia patului cu intenția să se salte. Mușcătura violentă, până la os
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
aici. Unde-i moș Țurcanu? Se repeziră amândouă speriate și-l apăsară cu mâinile peste pat să stea liniștit. Fața Irinei era din nou atât de-aproape c-ar fi vrut s-o muște de buze. Simțea nevoia să se agațe de ea poate și pentru că, pentru prima dată, prezența mamei îl stânjenea. Ar fi vrut să rămână singur cu Irina, lăsându-se, fără griji, mângâiat de căldura palmelor ei moi, visând, cuprins de emoție, și-nchizând din nou ochii, că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
eu capul, ce mai contează? Bine-mi pare! Bine-mi pare! bătu ea din palme și-o rupse la fugă-nainte. Se înălță bombându-și pieptul costeliv și se uită împrejur, parcă ar fi căutat ceva de care să se-agațe mai repede. Ea veni să-l sprijine. El, șmecher, o-nlănțui cu brațul și-o sărută. O sărută pripit, nici măcar nu-i nimeri gura. Ea se feri, apoi rămase nemișcată cu ochii pe cer. Când s-a făcut noapte! Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
am avut nimic. Două nopți la rând, cam pe la mijlocul săptămânii n-am mai putut dormi aproape deloc. Cum ațipeam, cum începea lupta. În cele două nopți am lăsat și lumina aprinsă, ca să am Lumină; pur și simplu trebuia să mă agăț de ea. În a doua noapte, pe la ora 3 dimineața, n-am mai rezistat și am ațipit. Atunci a fost lupta decisivă. M-am trezit strigând: Nuu...! în același timp în care o voce, pe care am auzit-o fizic
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
raiul ce se năștea aici, primăvara. După vreo zece minute de mers, am urcat pe un deal, destul de departe de livada propriu-zisă. - Vezi acest salcâm, Ana? Aici mă refugiam în adolescență, în special vara. Mă așezam pe iarbă, cu privirea agățată de cer. Era liniște, doar păsările își făceau simțită prezența uneori, tăind aerul. Închideam ochii și ascultam... liniștea. Respiram aerul proaspăt, mâinile mele atingeau iarba într-o mișcare abia sesizabilă. Și iar îmi agățam ochii de cer. Mă întrebam adeseori
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Mă așezam pe iarbă, cu privirea agățată de cer. Era liniște, doar păsările își făceau simțită prezența uneori, tăind aerul. Închideam ochii și ascultam... liniștea. Respiram aerul proaspăt, mâinile mele atingeau iarba într-o mișcare abia sesizabilă. Și iar îmi agățam ochii de cer. Mă întrebam adeseori cum e să fii îndrăgostit. Îți simți inima bătând nebunește, un gol în stomac sau un fior nemaiîntâlnit, străbătându-ți trupul? Dragostea înseamnă vorbe frumoase, izvorâte de undeva din adâncul tău și spuse cu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
îi fac cu mâna, de pe mal: Almaa!!!... - Hei! Sunt aici, ajutați-mă! Să nu o fi auzit niciunul ? O, au și dispărut. Doamne, mi se păruse, doar. Făcu greu alți câțiva pași, când dintr-o dată simți că rochia i se agăță de ceva. Nu vedea ce putea fi, începuse să se lase ceața dinspre ziuă. Aruncă o ultimă privire disperată către mal. Când apăruse acolo tânărul acela înalt, cu un rucsac în spate? Părea că se rătăcise și el. Nu mai
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
spre ea, i-ar fi prins așa de bine... Ar salva-o! - Ajută-mă, te rog! Tu... da, tu! Sunt aici. Te rog, am nevoie de tine... El se întoarse, uitându-se nehotărât. Îi prinse privirea în zbor și se agăță de ea cu speranță... În sfârșit! Îl văzu cu ochii minții, aplecându-se cu mâna întinsă. Ea reuși să se smulgă, aruncându-se înainte. O secundă, două, trei. Nu, nu mai era mult. Dintr-o dată, tânărul se ridică și... se
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
exactă. Fereastra era, totodată, și duminicală, o sărbătoare cu oblonul vopsit alb: un geam ca un târgoveț binecrescut, care nu vede, nu aude și surâde stereotip. (Hop-la!) Fereastra este geometrie explozivă: Carlos ajunse la fereastra dincolo de care huzurea furtuna. Se agăță ca o iederă de pervazul ei, o deschise și o încălecă, năruindu-se în brațele Dezmățatei ca de pe bara fixă a unui trapez. (Nab) Alteori, motivul ferestrei apare în mod implicit: Afară ploua, și acel nefericit cap al meu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
treia oară a măturat tot ce a găsit în cale fără să facă victime omenești. Când Tonu se certa cu Rarița lui se încingea câte o horă în ogradă de se făcea o larmă de toată pomina. Toții copiii se agățau cu mâinile de hainele lui de nu mai putea să o lovească pe nevastă-sa. Tonu mai mergea și pe la Iliana Păscăloaie, iar ea îl aducea pe la grădină să-l mai încălzească noaptea. De aici pornea acea învârtitură prin ogradă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
care băteau spicele de grâu. Batoza era prevăzută cu niște suflante ce vântura grâul, totodată mai avea și niște site. Cu alte cuvinte, era de o complexitate colosală pentru acele vremuri. La șasiu avea atașat un proțap de care era agățată când era transportată. Printre toate roțile pe care le avea în componența ei avea o roată mai mare și mai lată care era purtată de o curea lată din piele. La fel avea și motorul o roată pe care era
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]