KorAP: Find »[drukola/base=agita & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...275 >

6,858 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

o mână răsucită la spate. După un timp am descoperit că discutam despre lucruri care țineau de lumea de dincolo de camera 202. Dat fiind faptul că așa ceva nu se mai Întâmpla, e de Înțeles că m-am simțit confuz dar agitat În același timp. Dora tocmai Îmi povestea un documentar pe care-l văzuse, Întitulat Prometeu dezlănțuit, care fusese filmat la puțin timp după sfârșitul războiului. Auzisem de filmul acesta, pentru că la vremea aceea stârnise multă vâlvă. Filmat la inițiativa unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Îmblânzitoare de șerpi atestată, cântăritoare de cârnați - și refuza să capituleze până nu găsea dovezi concrete ale comorilor mele. Și Într-o noapte, spre mijlocul aceleiași luni, stând goală În poala mea, Își odihnea capul pe pieptul meu și se agita de parcă ar fi fost cu douăzeci de ani mai tânără, În timp ce șoptea cu o voce delicată și minunată totodată: — Nu, te rog. Nu, te rog, nu, te rog, nu... Treptat, Dora Începu să dezvăluie din ce În ce mai mult din personalitatea sa și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
gura erau simple extensii ale creierului. Îi executau comenzile, conștient sau inconștient, dar niciodată n-au explorat lumea simțurilor pe cont propriu. Singurul organ care făcea acest lucru, deși putea sta degeaba, ca și când n-ar fi existat, Începând să se agite abia spre noapte, Întărindu-se Încet, dar sigur, dornic de atenție, mai multă atenție, până când toate funcțiile fizice aveau să fie subordonate capriciilor și dorințelor sale dubioase - acest organ era chestia mea roșie, dureroasă. Prima dată când am Încercat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
În soare. Lângă femei se afla un individ care căra pe puțin douăzeci de perechi de pantofi În jurul gâtului. Am constatat surprins că era același tip care Îmi vânduse cămașa mult prea strâmtă de pe mine. Se deplase cu greu, pantofii agitându-se ca iarba În vânt, la fiecare pas. Tăind-o prin mulțime, am trecut Între un panou de publicitate și doi polițiști cu mustățile răsucite În sus și mâinile Încrușișate la spate. Apoi am intrat În gară. Pe o stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
fumului ca pe-un singur jet furios. Pentru numele lui Dumnezeu, Sascha, las-o baltă! Ai un alibi, nu, ce-ți mai trebuie? Din moment ce În apartamentul damei ăleia nu e nimic care să te incrimineze, nu Înțeleg ce te tot agiți. Îți amintești de femeia În roșu de pe afișul din camera ei? Ei bine, dacă aș fi În locul tău, i-aș urma exemplul și aș Închide ochii. Cine știe ce secrete avea prietena asta a ta? — Apreciez grija, i-am spus. Dar din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
zis. Și aș vrea să declar, i-am spus, că n-aș fi dezamăgit... Întunericul care se strecurase pe la geam trebuie să fi fost foarte captivant, pentru că Dora părea să nu-și poată lua ochii de la ea. M-am jucat agitat cu paharul, Întrebându-mă dacă n-ar fi mai indicat să cer nota. Apoi mi-am zis, acum ori niciodată. — N-aș fi dezamăgit, adică, dacă m-ai considera... Știi, dacă m-ai considera fratele tău. Încet, Dora se Întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-i ajuta pe cei care nu au cum să se ajute singuri. Dar cum? Timpul trecea În timp ce ascultam bâzâitul liniștit al nopții de vară. Iar când lumina s-a colorat Într-un gri rozaliu și păsările au Început să se agite, am inventat un plan. Capitolul douăzeci Când am deschis ochii din nou, camera strălucea În lumina soarelui. Din cauza perdelei care abia acoperea geamul, lumina părea ușoară, ca albușul bătut. Din partea cealaltă a peretelui se auzeau două feluri de sforăit: o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

de pierdut? De ce cuțitul, de ce amenințarea cu omorul, de ce are nevoie de această victorie atât de categorică și de distrugătoare - când doar cu o zi înainte și-a lăsat fierul pe masa de călcat și m-a aplaudat când mă agitam prin bucătărie repetând rolul lui Cristofor Columb pe care urma să-l interpretez în sceneta clasei a treia, Pământ la orizont! Sunt vedeta trupei de teatru a clasei mele, fără mine nu-s în stare să facă nici un spectacol. Ah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
O ușă fu trântită de perete - și eu am alergat în fundul casei, să mă fac mic în spatele paravanului din dormitorul părinților. L-am zărit în curte pe Heshie, își smulgea disperat părul negru. Apoi apăru chelia unchiului Hymie, care își agita furios pumnul în aer - ziceai că-i Lenin! Și apoi, între cei doi fojgăia o liotă de mătuși și unchi și veri mai mari, încercând să-i țină la distanță, să nu se piseze unul pe celălalt până or ajunge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
doctore, zboară peste gard și asta se cheamă o „alergare“. Ah, și nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu se compară cu plăcerea de a da colțul bazei a doua la pas, când nu e cazul să te mai agiți, fiindcă mingea pe care ai izbit-o a dispărut în zare... Și știam să și recuperez mingea și, cu cât mai mult aveam de alergat ca s-o prind, cu atât mai mare era isprava. „Am prins-o! Am prins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
pe Jack Benny împreună cu puștii mei! Să cresc niște copii inteligenți, iubitori, robuști! Să ocrotesc o femeie cumsecade! Demnitate! Sănătate! Dragoste! Hărnicie! Inteligență! Încredere! Decență! Optimism! Compasiune! De ce dracu’-mi pasă mie de amorul strict senzual? Cum pot să mă agit atâta în jurul unui lucru atât de simplu, atât de tâmpit ca fofoloanca!? Ce absurditate, să mă căptușesc până la urmă cu o boală venerică! La vârsta mea! Fiindcă sunt absolut sigur: tot am luat eu ceva de la Lina aia! Apariția șancrului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

Duse paharul la nări, lăsând efluviile să ajungă la acel punct din fundul foselor nazale unde creierul și nasul păreau a fi tot una. Alcoolul pe care-l băuse cu o noapte În urmă Încă nu dispăruse cu totul. Se agita ca vaporii la nivelul solului Într-o zi umedă și caldă. Plutesc, se gândi ea, parcă plutesc. Prin pahar și prin coniac văzu lumea exterioară, atât de plană și ternă că nu păru să se modifice câtuși de puțin - câmpuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
țipă Herr Kolber la el. — Eu și cu Anna suntem prieteni. Îmi pare foarte rău, Herr Superintendent, că m-ați prins astfel. Anna m-a invitat Înăuntru. — Anna? spuse Herr Kolber, nevenindu-i să creadă. De ce? Șoldurile lui Joseph se agitară din cauza stânjenelii. — Păi, Herr Kolber, vedeți cum devine situația... Eu și cu Anna suntem prieteni. — Anna, vino Încoace! Ușa se deschise Încet și Anna ieși la vedere. Își pusese fusta și Își aranjase părul. — E adevărat, Herr Kolber. Ea privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
călătoriei lui era stafidele și nu transmiterea unor hrisoave sigilate. Și nici ea nu e frumoasa contesă rusoaică, dar Îi place de mine și are un trup frumos. Se așeză, apoi se uită la ceas și se ridică iarăși. Era agitat. Prostule, se gândi el, nu-i ceva deosebit. Drăguță și destul de banală. Poți găsi una ca ea În orice noapte pe Spaniards Road. Și totuși, În ciuda acestor argumente, nu putu să nu simtă că aventura avea un aer de prospețime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
masa era deja așternută și ofițerii făceau progrese cu băutul vinului, ea plecase deja. Îi lăsase prânzul pe marginea drumului. Unde este? Îl Întrebă pe celălalt soldat. — A vorbit cu șoferul și apoi s-a Întors la cazarmă. Părea foarte agitată de ceva. Ninici simți un puseu de dezamăgire. Abia aștepta să-i spună soției sale povestea venirii colonelului Hartep, iar acum șoferul i-o luase Înainte. Întotdeauna se Întâmpla așa. Viața unui soldat e viață de câine. Civilii erau aceia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
durerea aceastei rușini, pentru că mândria - și acum durerea - lui era faptul că nu uita niciodată o insultă. Se strădui să-l convingă pe șofer În germană: — Nu poți da cu mașina peste ei? Între timp, le rânjea celor doi și agita pașaportul, iar aceștia Îl bârfeau punct cu punct. Apoi se traseră un pas În spate și dădură din cap, iar șoferul apăsă pe demaror. Mașina se ridică peste șine și apoi urcă Încet o pajiște lungă, plină de făgașe adânci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Dacă ar fi trăit cu cineva care să fi râs măcar puțin, se gândi ea, nu s-ar afla acum aici, În starea asta, nu ar fi luat lucrurile Într-atât de În serios, ar fi Învățat să nu se-agite fără rost, să lase lucrurile să treacă - e singura cale posibilă. Îi atinse mustățile lungi. Erau comice, erau patetice și nu l-au lăsat niciodată să aibă un aer tragic. Apoi făclia se stinse și, din cât putea vedea ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

cel mai bun prieten, de care nu se pot lipsi. Cine altcineva Înțelege „cât de stresant este totul“ și cine altcineva va Înțelege asta la cinci și jumătate dimineața, ora la care prințesele din New York Încep, de regulă, să se agite pe tema „cât de stresant este totul“? Temută de către semenele ei căsătorite, incapabilă să aibă Încredere În bărbați heterosexuali, având În mod frecvent nevoie de cineva cu care să se plimbe, Proaspăta Divorțată este o pradă ușoară. Mi-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
propria stare de anxietate. Până când, În sfârșit, Hunter mi-a dat un semn de viață În seara aceea, eu eram În acea fază emoțională fals pozitivă, caracteristică genului de dramă „nici o veste de la soț“, când ai plâns și te-ai agitat, ca, până la urmă, să ajungi la o veselie de neclintit. Îmi spusesem chiar, de vreun milion de ori, până când ajunsesem să și cred asta, că În fond, nici nu am nevoie de un soț. Era aproape 7 seara când a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
scurt pe călcâie. — Nu știu dacă sunt În stare să nu-i spun nimic lui Hunter legat de Sophia, am Început eu. Nici să nu pomenești. O să creadă că ești paranoică, interveni Tinsley, care nu stătea o clipă locului, se agita ca o nebună. Dumnezeule, materialul ăsta de tweed zgârie rău. Poți muri de mâncărime? — Și chiar sunt paranoică? am Întrebat. Dacă eram pur și simplu paranoică, era un lucru bun, căci asta Însemna, prin definiție, că nu se Întâmpla nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
așa că Marci Își apropiase fața și mai mult de el. Își țuguie buzele roz aprins ca pentru a-l pupa. —Oaaaaaaaa! Oaaaaa! urlă Baba. —Baba, e doar Marci... Baba Începu să zbiere ca din gură de șarpe și să se agite Încoace și Încolo. Pe neașteptate, s-a Întors către Marci, moment În care ea s-a aplecat mai aproape de el. Copilul vomită pe loc. Voma se Împrăștie pe toată bluza de mătase a lui Marci. —Iiiii... Puah! făcu Marci, dându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
hotel față de alt hotel? Probabil că toate Îi păreau la fel. Hunter avea dreptate, n-aveam decât să am Încredere În el. Poate că ar fi trebuit să accept frumoasa propunere făcută de soțul meu și să nu mă mai agit atâta pentru nimicuri. Parisul era minunat iarna pentru turiști. —Iubitule, mi-ar plăcea la nebunie să merg la Paris, am spus În cele din urmă. Chiar aș fi putut să și lucrez la un proiect cât eram acolo, căci aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
zise Hunter, când văzu fotografia. Mă sărută pe buze. Sunt foarte mișcat. Și acum ia deschide-l pe ăsta. Mi-a Înmânat micuțul pachet. Mi s-a părut că el părea nerăbdător. Ăsta era un lucru bun. Cu siguranță era agitat, gândindu-se dacă avea să-mi placă bijuteria sau nu. Am luat cutiuța roșie și am Început să o despachetez. Straturile de hârtie roșie fură date la o parte. Dedesubt era o cutie din piele neagră. —Ooo! Am făcut eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
a venit, protestam În zadar. —Ha! chicoti el, plin de voioșie. Rochia asta e mortală. —Thack, registrele de contabilitate pe luna asta un sunt nici pe departe mortale, i-am atrás atenția. Totul va fi bine, Sylvie, nu te mai agita atâta, Încetează. Și acum, ia spune-mi, pe cine altcineva mai Îmbrac pentru Oscaruri? Nu am avut inima să-i spun: „pe nimeni”. — Domnișoară Sylvie! Domnișoarăăă! se jeli menajera lui Lauren, Agata, la telefon, după două zile. Vocea Îi era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
zis eu cu voce tare. „Breathless“! Ce nume cool pentru un vas care chiar Îți taie respirația 1. —Nu-i așa? zise Hunter. Ce altceva se mai petrece pe acolo? Păi, văd o mulțime de membri ai echipajului care se agită pe puntea superioară, i-am răspuns, micșorându-mi ochii când priveam prin binoclu. Și mai văd... o!... acela pare să fie un bărbat care colindă pe puntea inferioară... și uite-o și pe soția lui... arată incredibil de bine... e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]