1,555 matches
-
noiembrie, un drum lung cu autobuzul de am crezut c-o să ieșim din București. Fâșii de iarbă mustind de apă înconjurau din toate părțile colonia de rulote cu perdele colorate. Trupa venise în Capitală de peste o lună, fără reclamă zgomotoasă, alămurile lor nu reușeau să treacă de distracția mahalalei. Aurolacii ajutau la toate, descărcau-încărcau, puneau oglinzile să prindă, să amplifice lumina, ridicau panourile casante cât un stat de om, le strângeau când începea să plouă, adică tot mai des trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
toată ziua, până când o să devină atât de sufocant de cald, încât vom fi nevoiți să ne lepădăm toate hainele. Gândurile ei indecente au fost întrerupte de sunetul făcut de bărbatul de lângă ea, care apăsase pe un buton de pe panoul de alamă și acum striga: —Alo? Alo? Într-un final, o voce îndepărtată și plictisită i-a răspuns. — Da? Care e problema? S-a blocat liftul. Nu putem să ieșim, i-a explicat bărbatul nerăbdător. Din cauza agitației, accentul italian devenise și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Alison i-a căzut fața la modul vizibil, dar și-a mascat rapid dezamăgirea prefăcându-se îngrijorată pentru progeniturile potențial abandonate. —Vai, doamne... Poate că ai putea să-l rogi pe omul ăla... , a spus ea arătând către panoul de alamă, ...să sune și să roage pe altcineva să se ducă la ei. Bărbatul a dat din mână în semn că nu-i cazul. — Nu e extraordinar de urgent. Soția mea e cu ei. Întâi copii și acum a nevastă. Tipic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
spuse. E targuí, și nu există nimeni pe lume în stare să prindă un tuareg solitar în deșert. L-au trezit lumina și liniștea. Soarele pătrundea din belșug prin fereastra zăbrelită, luminând șirurile lungi de cărți și făcând scrumiera de alamă plină de mucuri să arunce sclipiri argintii, dar, în ciuda orei înaintate, nu auzi nici cel mai vag zgomot în curte și era sigur că nici nu sunase deșteptarea, ca în fiecare dimineață. îl neliniști acea tăcere. Anii îl obișnuiseră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pas, fără să se scuze, conversând cu voci joase și prietenoase. Se vedea clar pe cine Își aleseseră porumbeii drept modele În viață. După aproximativ un sfert de oră, petrecut rătăcind de colo-colo și chiorându-mă la toate tăblițele de alamă inscripționate cu nume și atașate fiecărei uși, am dat În sfârșit de avocații lui Derek. Erau la etajul al treilea, iar lift nu exista. Oamenii ăștia nu duceau lipsă de exercițiu fizic. Odată intrată În birou, tenta de corectitudine politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
crețe, interveni alt soldat. Nu-i da prea multă importanță. Mie unu’, Îmi plac străinii. Eu sînt din Valencia. Mai ia o cană de vin, te rog. M-am Întins și am luat-o. Simțeam Încă În gură gustul de alamă al primei căni. M-am uitat la extremadurian. Era Înalt și slab. Avea o față istovită, era nebărbierit și avea obrajii supți. Cuprins de furie, se ridicase În picioare și-și ținea pătura strînsă pe umeri. — Ține-ți capu’ la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
platforma era plină de cenușă, nici n-aveai unde să te așezi. M-am Întors la toaletă, am intrat Încet ca să nu-l trezesc pe hamal și m-am așezat la geam. În toaletă mirosea așa cum miros dimineața scuipătorile din alamă. Mi-era foame și mă uitam pe fereastră la locurile alea peste care venise toamna și la hamal. PĂreau locuri bune pentru vînat. Pe dealuri erau o grămadă de tufișuri și petice Împădurite, ferme frumoase și drumuri bune. Nu semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
vorbesc cea mai curată engleză de care eram În stare. Am Început să coborîm scările Împreună, avînd mare grijă la marmura sfărÎmată și ocolind locurile distruse de curînd. PĂrea o scară foarte lungă. Am luat un cartuș gol, Îmbrăcat În alamă și turtit, și i l-am dat fetei pe care aflasem c-o cheamă Elizabeth. — Nu-l vreau, Îmi spuse. Ne-am oprit toți În pragul ușii și l-am lăsat pe tipu’ cu chipiu de oțel să iasă primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe toate, sînt sigură“. Și așa era. M-am convins că-i așa cînd m-am dus la Paris ca să fiu sigur. Mi-aduc aminte cum urcam scările, am descuiat și pe urmă am deschis ușa apăsÎnd pe clanța de alamă și În bucătĂrie mirosea a Eau de Tavel și praful se depusese pe masa din sufragerie și m-am dus la dulapul În care-mi țineam lucrurile și am văzut că nu mai e nimic acolo. Eram sigur c-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
voiam. Am petrecut noaptea treaz și am tropăit din picioare toată dimineața următoare. După-amiază ne ducem noi la Upim, și erau trompete de cel puțin trei feluri, fie că erau ele niște chestii de tinichea, dar mie mi se păreau alămuri demne de o fosă de orchestră. Era un gornet militar, un trombon cu tuburi mobile și o pseudo-trompetă, pentru că avea muștiuc și era aurită, dar avea clape de saxofon. Nu știam pe care s-o aleg și cred că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
numește fligorn contralt În mi bemol. E instrumentul cel mai stupid din toată fanfara. Face umpa-umpa-umpa-umpap când marșul are un tempo rar, iar după para-papa-papa-pa-paaa trece la timpul forte și face pa-pa-pa-pa... Însă se Învață ușor, face parte din familia alămurilor, ca și trompeta, și mecanica lui nu-i diferită de cea a trompetei. Trompeta cere mai mult suflu și o bună conformație a gurii - ați văzut, aceea ca un fel de bătătură rotundă care se formează pe buze, ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În primul rând. Eu stăteam În Întuneric, genis Între genisuri. Cât despre cei doi mizerabili, n-au devenit niciodată autonomi. Eu nu m-am Întors niciodată la trompetă. Războiul s-a terminat, m-am Întors În orașul meu, am părăsit alămurile, iar de Cecilia n-am mai știut nimic și nici măcar de numele-i n-am mai aflat”. „Tu, biată stea”, zise Lorenza, venind pe la spate și Îmbrățișându-l. „Eu Însă Îți rămân”. „Credeam că-ți plac saxofoniștii”, zise Belbo. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a hedonismului baroc și decadent oglindă ce cobora abrupt, imediat de sub plafon, susținută numai într-un soi de șurub ornamental năstrușnic, cu partea terminală expusă, teșită ingenios într-o matriță rar recognoscibilă, închipuind un menorah. Drept policandru, o roată de alamă de mărimea naturală a uneia de la car, cu douăsprezece spițe, suspendată cu trei lanțuri zdravene de tavan, pe a cărei circumferință ardea o duzină de becuri electrice țuguiate, precum flăcările înghețate ale lumânărilor și care trimiteau mănunchiuri de răsfrângeri reci
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
marochin presat, de vițel și cu plasă de argint, arma fiind plasată vertical și cu vârful la podea, suspendată în repaus, între mănușile reglementar împreunate ale costumului din zale. În spatele armurii, o oglindă de asemenea verticală, pe postament tubular de alamă, oferea o retrospectivă interesantă, în amănunt, a unuia și aceluiași exponat. În colțul opus, pe un fel de scrin lătăreț inestetic, lucea discret un monitor LCD, cu ecranul împărțit în patru secțiuni rectangulare, monitor ce era conectat, probabil, la rețeaua
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
oi speriate, servitoare în costume țărănești ungurești, soldați pirpirii, vagi domnișoare foarte fardate, trăgând cu ochiul la toți bărbații, ucenici și elevi de liceu hîrjonindu-se și izbindu-se de oameni și de ziduri, bragagii, bulgari de lux cu clopoței de alamă, turci cu acadele... În vreme ce trăsura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna când sosea de la țară în București, privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un simțământ de sfială. După viața molcomă de la moșie, forfoteala aceasta îl
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
săvârșească minuni, își trecu apoi palma peste butoiașul revolverului, rotindu-l, iar acesta scoase un sunet subțire, zimțat, ca un râs de gnom. Lăsă revolverul jos și, dintr-o cutiuță de carton, scoase un cartuș lucios în cămașa sa de alamă, pe care îl întinse celui mai apropiat acționar. Acesta îl controla atent și concentrat pe toate părțile, aprobă scurt din cap, parcă nemulțumit că nu găsise vreo neregulă, și îl trecu celui de lângă el. Cartușul făcu înconjurul încăperii, lăsând urme
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
loc hainele în șifonier, fardurile și celelalte în sertarele toaletei, aranja cărțile și vaza de pe masă, trase perdeaua, având grijă să facă falduri egale, și aranja mai bine draperiile. Aduse din sufragerie câteva casete de lemn sculptat, două sfeșnice de alamă și câteva pernuțe fantezi cu care improviza un decor de budoar destul de cochet. Mai aduse câteva bibelouri cam de prost gust, chinezești, desigur copii, și le înșiră pe rafturile bibliotecii, care ocupa o jumătate de perete. Se duse la baie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din gros cu o materie neagră, de care mă mânjeam mereu, cobora o treaptă pe care puneai piciorul ca să urci. Dar era atât de înaltă, că mama trebuia să mă ridice în brațe ca să mă pot apuca de bara de alamă lustruită. Ne urcam de obicei prin față, căci era mai puțin aglomerat, așa că de multe ori nimeream chiar în spatele vatmanului, care în acele tramvaie n-avea cutiuța lui de tablă și geam ca acum, ci stătea pur și simplu pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o fereastră de deasupra a apărut, palidă, ca pictată în ulei, figura diformă a lui Egor. Dar ne-a deschis doamna Bach, care ne-a invitat înăuntru. Încăperile erau înalte și înguste ca niște dulapuri. De sus atârnau policandre de alamă cu cristale veștede. Am trecut prin trei odăi, toate la fel: abia era în ele loc pentru o măsuță rotundă și câteva scaune, dar tavanul era așa de sus, încît până și doamna Bach părea, sub el, o fetiță. Când
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
primele trepte ale unei scări care ducea la etaj. Le-am urcat încet, bocănind. Prin colțuri, păianjenii pândeau în pânzele lor dese, încremeniți, uriași. La etaj, la capătul altor culoare, am dat de o ușă încuiată, cu clanță boantă de alamă coclită sub care se vedea, indecentă, gaura cheii. Tensiunea din mine, frica aceea, curiozitatea, dorința aceea, răul acela ajunseseră la culme. Am privit cheia de aur. Eram sigură că se potrivește. Și chiar atunci m-am trezit, cu o stare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
hotărât ca "altarul" să fie chiar în fața ușii stacojii, prăfuite, a magaziei. Mirele și mireasa trebuiau să vină de-a lungul aleii care ducea de la foișor la magazie, iar acolo, în fața ușii, va aștepta popa, cu inelele. Pe lângă cel de alamă al meu, se mai ivise un ineluș, probabil de argint, fără piatră, care avea să fie a doua verighetă. Totul era pregătit. Lângă foișor am format alaiul. Ester m-a privit o clipă în ochi și m-a luat apoi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
știa de ce, arhitectul caută prilejuri de ceartă toata seara și se culcă pe sofaua din sufragerie. Adormi târziu, cu prospectul pe piept. A doua zi, după serviciu, trecu pe la Electrobobinaj. Cunoștea bine întreprinderea, în copilărie furase magneți și fâșii de alamă sărindu-i gardul de beton, iar în liceu făcuse practică acolo. Era mai degrabă o cooperativă, unde zeci de muncitoare tot înfășurau la niște bobine uriașe. Mirosea permanent a liță și a carton îmbibat cu unsoare. Arhitectul vorbi cu un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
într-unul din atelierele murdare, pline de mașini pe butuci și platforme telescopice, îl aștepta băiatul în salopetă unsuroasă, îi arătă o mașinărie ciudată, un fel de placă de ebonită din care ieșeau, pe-o parte, șase goarne mici de alamă, iar pe cealaltă mai multe cabluri electrice. Pusă la curent, mașinăria emitea cu o repeziciune burlescă măsurile verdiene. Se adunaseră în jurul celor doi mai mulți mecanici, clienți și chiar elevi de la școala de lângă Autoservice, care se minunau de ciudatul obiect
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fi bănuit că în interiorul unei case bengaleze se pot găsi asemenea minunății, atâta lumină filtrată prin perdele transparente ca șalurile, atât de dulci la pipăit covoare și sofale din lână de Kashmir, și măsuțe cu picior asemenea unui talger de alamă bătută, pe care se aflau ceștiie de ceai și prăjiturile bengaleze, aduse de Narendra Sen pentru lămurirea lui Lucien. Stam și priveam încăperea, parcă atunci aș fi picat în India. Viețuisem doi ani aici, și niciodată nu fusesem curios să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
care ceilalți înaintau din ce în ce mai repede, pod crescut parcă chiar din lumina aceea de aur care-l orbise, și tot în acea clipă îl asurzi o explozie sonoră, nefiresc alcătuită, parcă din sunete de gigantice clopote de cristal, și talgere de alamă, și flaute, și țiuit de greieri. Simți mâna Laurei pe frunte, se auzi strigat, dar nu deschise ochii. - Nu mă trezi, Laura, șopti. Mai lasă-mă să-i văd. Să-i văd trecând podul... - Nu e domnișoara Laura, domnule elev
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]