1,433 matches
-
adică așa cum era în antichitatea cultă. Și fiindcă, în virtutea aceleiași concepții statice despre limbă, se pune semnul egalității între ilirii atestați de Herodot - aceștia fiind de fapt populație de aceeași factură cu tracii, și aceștia menționați de istoricul grec - și albanezi, se apreciază că doar albaneza mai poate furniza date lingvistice despre substratul limbii române. Așa se explică faptul că cercetătorii admit ca elemente de substrat numai pe acelea pentru care pot fi identificate forme echivalente în albaneză. Or, cum s-
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cultă. Și fiindcă, în virtutea aceleiași concepții statice despre limbă, se pune semnul egalității între ilirii atestați de Herodot - aceștia fiind de fapt populație de aceeași factură cu tracii, și aceștia menționați de istoricul grec - și albanezi, se apreciază că doar albaneza mai poate furniza date lingvistice despre substratul limbii române. Așa se explică faptul că cercetătorii admit ca elemente de substrat numai pe acelea pentru care pot fi identificate forme echivalente în albaneză. Or, cum s-a constatat ulterior, nici unul dintre
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
elemente, din care nici unul nu a fost predominator” în constituirea acestei limbi. Problema este însă că nu doar Hasdeu, întreaga lingvistică europeană nu era pregătită pentru a soluționa în această manieră constituirea vreunei limbi noi. Și astăzi se crede că albaneza exista ca limbă flexionară încă pe vremea lui Herodot, că slava de asemenea s-ar fi desprins ca limbă indoeuropeană din preindoeuropeana mamă și ar fi stat pitită vreo mie de ani undeva între Nipru și Vistula până să explodeze
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este o aberație. Însă problema substratului nu putea fi rezolvată altfel decât în limitele statuate de știința europeană, care nu admitea nașterea și evoluția limbilor în procesul vieții sociale. Limbile nu puteau fi concepute altfel decât într-o existență lineară: albaneza era limba ilirilor menționați de Herodot, româna era latina (populară), slava era o limbă adusă la începutul secolului al VI-lea etc. În aceste condiții, lui Hasdeu nu-i rămânea să caute rădăcinile autohtone ale limbii române decât în albaneză
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sl. zlak „cereală”, vgr. chloe „verdeață, iarbă”. Compararea limbilor poate ajuta la descoperirea structurii etimologice a cuvântului. Astfel secară se raportează la lat. secale, de la seco „a tăia, a recolta, a strânge furaj” (rom. a seca „a ucide”, secure, secere); albaneza are pe de o parte pe thekër „secară”, iar pe de altă parte pe korr „a secera, a cosi”, pe korrje „seceriș, recoltă de cereale”, de unde rezultă structura se-cară. Pentru partea a doua a acestui cuvânt, corespunzător formelor albaneze
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
albaneza are pe de o parte pe thekër „secară”, iar pe de altă parte pe korr „a secera, a cosi”, pe korrje „seceriș, recoltă de cereale”, de unde rezultă structura se-cară. Pentru partea a doua a acestui cuvânt, corespunzător formelor albaneze korr, korrje, româna are cules, a culege, de unde posibilitatea de a identifica structura cu-lege, partea a doua putând fi recunoscută în a lega: cf. germ. Roggen „secară”, sl. rož, magh. rozs „secară”. Nașterea agriculturii la români s-a petrecut
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
românești jivină, Jiu, Jijia, iar cu prezența lichidei, dar fără ideea de curgere, avem pe jilav, vlagă, mlaștină etc. Privită în context istoric larg, forma vin se prezintă ca anterioară formei vie. Forma cu n o au limbile slave (vino), albaneza (venë și verë), latina (vinum), greaca (oinos), armeana (gini), gotica (wein), gruzina (γvino), araba (waynum), ebraica (jajin) etc. Rezultă că vie este o creație românească influențată de lat. vinea „plantație viticolă; coardă și butuc de vie”. Auă „strugure” este cuvânt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
arac”, alb. shtruar „așezat, aranjat”, shtrëngoj „a strânge, a îngrămădi, a fixa”, germ. Strunk „tulpină, cotor”, sl. struk „păstaie”. Gordin, soi de viță de vie, era considerat de Hasdeu dacic, trecut și la slavii de sud, întrucât nu găsea la albanezi o formă pe care să o ia de bază, iar pe slavi îi considera veniți la sud de Dunăre mult mai târziu decât romanii. Militând contra latinismului pur în constituirea limbii române, el urmărea să descopere elemente autohtone prin care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latine (Slf., p. 327), drept care cuvântul este dat în DEX cu Et. nec. Avem și în acest caz dovada că limbii române nu i se recunoaște constituirea și viața proprie. Zară este acceptat în DEXI ca autohton pe temeiul că albaneza are forma dhallë, pe când adevărata lui motivare se află în profunzimile traco-latine ale limbii române. Mânz. Hasdeu nu lămurește originea latină a acestui cuvânt, pe care în alt loc îl consideră element de substrat, cum de altfel a și fost
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
originea latină a acestui cuvânt, pe care în alt loc îl consideră element de substrat, cum de altfel a și fost acceptat de gândirea etimologică tradițională. Este semnificativ faptul că această gândire acceptă pe mânz din substrat pentru motivul că albaneza are pe mës, mëzi, fără să fie tulburată de nepotrivirea fonetică a formelor română și albaneză, respingând totodată pe zer din lat. serum. Pentru ambele cazuri trebuie invocat statutul de creație aparte a limbii române în care traca și latina
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nepotrivirea fonetică a formelor română și albaneză, respingând totodată pe zer din lat. serum. Pentru ambele cazuri trebuie invocat statutul de creație aparte a limbii române în care traca și latina și-au pierdut identitatea. Mânz este cuvânt românesc chiar dacă albaneza are pe mëz, iar pentru explicarea acestor forme apelăm la lat. mando < manus do „a învăța, a instrui”, adică „a mânui”. Albaneza are pe mësoj „a învăța, a instrui”, pe mend „știință, învățătură, minte”, în timp ce româna are creațiile proprii: a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aparte a limbii române în care traca și latina și-au pierdut identitatea. Mânz este cuvânt românesc chiar dacă albaneza are pe mëz, iar pentru explicarea acestor forme apelăm la lat. mando < manus do „a învăța, a instrui”, adică „a mânui”. Albaneza are pe mësoj „a învăța, a instrui”, pe mend „știință, învățătură, minte”, în timp ce româna are creațiile proprii: a învăța, meserie, minte. A se compara cu sl. monž „bărbat”, vind. manuș “om”, germ. Mann “om, bărbat”, alb. banor “locuitor”, germ. Hand
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
strai “haină, îmbrăcăminte, veșmânt”, pentru care cf. lat. sterno “a întinde ceva pe ceva, a acoperi cu ceva, a garnisi, a face patul”, sl. stlatĭ, stelĭu “a întinde, a așterne”, de unde și postelĭ “așternut”, it. sdraio “a pune, a culca”. Albaneza are trastë “traistă, tăgârță” și strajcë “traistă, tolbă”. Rezultă că s este etimologic în creația românească straiț(ă) și omis în traistă. Țurcă (bețișor ascuțit la ambele capete, folosit de copii la jocul cu același nume). Hasdeu îi caută neconvingător
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
spațiului macedonean Philippide găsește sprijin în știința istorică tradițională care afirmă, în falsitatea care o caracterizează, că slavii, care ar fi venit în Balcani în secolele VI-VII, i-ar fi asimilat pe grecii din cele două zone. Dar dislocarea albanezilor din vatra lor istorică unde au fost primii supuși romanizării, afirmarea despre ei că „nu sunt nici traci, nici iliri” și indicarea pentru constituirea lor etnolingvistică a unui spațiu panonic de unde ar fi coborât ulterior și i-ar fi alungat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și i-ar fi alungat pe greci din actualul spațiu al Albaniei, nu se bazează decât pe un sentiment care nu are nimic comun cu cercetarea științifică a istoriei. Dar iată și motivația lui Philippide privind identificarea patriei primitive a albanezilor: „Numai panonii purtau haine din bucăți de tipul preistoric Kličevac. Și tot așa și astăzi numai albanezii în peninsula balcanică poartă haine din bucăți de același tip” (II, 801). Pentru grecizarea peninsulei balcanice în proporțiile arătate mai sus Philippide afirmă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
un sentiment care nu are nimic comun cu cercetarea științifică a istoriei. Dar iată și motivația lui Philippide privind identificarea patriei primitive a albanezilor: „Numai panonii purtau haine din bucăți de tipul preistoric Kličevac. Și tot așa și astăzi numai albanezii în peninsula balcanică poartă haine din bucăți de același tip” (II, 801). Pentru grecizarea peninsulei balcanice în proporțiile arătate mai sus Philippide afirmă că „proba cea mai puternică o dau inscripțiile, de orice fel ar fi ele, dedicatorii pe altare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latini în același scop. Înțelegerea deplină și corectă a realității este posibilă doar dacă se ține seama de faptul că limba română s-a constituit în spațiul lingvistic aglutinant est european în corelație și întrepătrundere cu celelalte limbi indoeuropene (slava, albaneza, limbile baltice), cu limba maghiară în care sistemul flexionar se îmbină cu cel aglutinant, cu limbi neindoeuropene (ugro finice, turco-tătare) aflate în continuitatea spațiului asiatic - toate aceste limbi fiind esențialmente evoluții locale și nu imigrații din zone imaginare. Înainte de intervenția
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
oferă o imagine diminuată a proporțiilor teritoriale pe care a fost inițial proiectată romanizarea de-a lungul și de-a latul spațiului est european. Pe spații largi romanizarea s-a redus la indoeuropenizare, care de asemenea a dat rezultate diferite. Albaneza este o limbă i.-e. adusă în pragul romanizării, limbile slave și limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității, limba maghiară aduce în contemporaneitate probe certe din formula aglutinantă a limbii autohtonilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fost și extraordinar lucru să se fi păstrat din străvechi cu limba lor primitivă pe un teritoriu așa de intensiv grecizat, cum a fost odată actuala Albanie” (II, 587). În al doilea rând el invocă separarea genetică a românilor și albanezilor: „Oarecare asemănări fonetice ne-ar îndreptăți, spune el, să stabilim o apropiere genetică între români și albaneji, (însă) deosebiri mult mai mari ne obligă să despărțim aceste două popoare. Înrudiți vor fi ei românii cu albanejii mai mult decât cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
așa de intensiv grecizat, cum a fost odată actuala Albanie” (II, 587). În al doilea rând el invocă separarea genetică a românilor și albanezilor: „Oarecare asemănări fonetice ne-ar îndreptăți, spune el, să stabilim o apropiere genetică între români și albaneji, (însă) deosebiri mult mai mari ne obligă să despărțim aceste două popoare. Înrudiți vor fi ei românii cu albanejii mai mult decât cu neamurile italice, ori cu celții, dar înrudirea este foarte îndepărtată” (II, 596). Aceeași disjuncție artificială este căutată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
un popor romanic și vorbim o limbă romanică” (p. 173 urm.). Din perceperea neevolutivă a istoriei limbilor, exprimată în privința românei prin aprecierea ei ca urmașă a latinei, în privința slavei și maghiarei prin aducerea lor din alte zone, a rezultat explicarea albanezei într-o nouă manieră și mai stranie. Se apreciază că această limbă este continuatoarea nemijlocită a limbii ilirilor menționați în zona respectivă de Herodot. În felul acesta este mascată constituirea acestei limbi în procesul evoluțiilor etnolingvistice generale care au urmat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este continuatoarea nemijlocită a limbii ilirilor menționați în zona respectivă de Herodot. În felul acesta este mascată constituirea acestei limbi în procesul evoluțiilor etnolingvistice generale care au urmat cuceririlor romane în jumătatea de est a Europei. Așa se face că albaneza, considerată continuatoare a ilirei (dialect al limbii tracilor) în aceeași manieră în care româna continuă latina, ar fi singura sursă de informații despre substratul, dispărut lingvistic, al limbii române. „Pentru recunoașterea cuvintelor moștenite de la strămoșii noștri daco-getotraci, arată S. Pușcariu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
filologiei române când se considera că este autohton orice cuvânt care nu și-a găsit altă explicație]. E asemănarea pe care o prezintă adesea vocabularul nostru cu limba albaneză. Când cuvântul românesc prezintă aceeași formă și același înțeles cu cel albanez, iar originea lui nu e nici latină, nici slavă sau grecească, avem a face, foarte probabil, cu un împrumut din limba albaneză”. Și mai departe: „Când cuvântul albanez și cel român se aseamănă, fără însă ca forma lor sau considerații
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
român se aseamănă, fără însă ca forma lor sau considerații de ordin semantic să permită să le considerăm ca împrumutate, avem a face, după toată probabilitatea, cu elemente trace, moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cu cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei de români” (p. 168). Consecință a inaplicabilității teoriei neogramatice la istoria limbii, perceperea eronată a constituirii peisajului etnolingvistic din jumătatea de est a Europei face ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
încălecând Dunărea se întindeau în regiunile cu terenuri petrolifere și băi de aur din Carpați unde pășteau turmele de bouri” (p. 252). S. Pușcariu se simte obligat de concepția urmată să remarce că în vest patria străromânilor ajungea „până aproape de albanezi (care, la rândul lor, se întindeau mai spre est decât astăzi)”, pentru a justifica în felul acesta prezența în română a unor cuvinte precum mânz, țap, baltă (p. 252). Totuși Pușcariu rămâne sceptic în privința posibilității de identificare a patriei primitive
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]