1,700 matches
-
concretă și abstracțiune vor constitui polii discursului său și ulterior. În Jungla marină (1971) proliferează concatenările concret-abstracte de materii: oameni-copaci sunt „cuplați într-o sete cosmică și grea”, alteori copacii sunt „cai crescuți în trupul meu”. Poemele proiectează peisaje cosmice, alegorice, încărcate de imagerie metaforică: cai negri, luna-păianjen, crengi de șarpe, cenușă, iarbă (Galop de foc, Cocoși de sete etc.). „Jungla marină” simbolizează lupta eului cu materia uriașă, informă, care îl înlănțuie: „La capătul lumii într-o junglă marină/ mă lupt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
model Ion Gheorghe) a imaginarului și a expresiei, anunțată de câteva poeme anterioare (spre exemplu, Invocația către Zamolxis din Jungla marină). Paradoxal, tema nu este muntele, ci Bărăganul, „nuntirea” cu această câmpie „mamă și fecioară”. Atras de poemul lung, cosmogonic, alegoric (Cosmosul necesar), consacrat în anii ’60-’70, și de un neoromantism de factură cvasifolclorică (ciclul Scrisorile voievodului), P. înregistrează un recul valoric. Dar, imprevizibil, se îndreaptă brusc și fără prea mare însuflețire spre optzecism. În Investigații (1984) se simte influența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
înlocui cu o variantă mai sofisticată și mai umanizată. Docta puella (prezent și în Viața fără nume și Insomnii lângă munți) devine obsesie tematică în cartea cu cele mai multe fantasme feminine. Astfel, într-o Scurtă proză („Lumina aurie, uleioasă și aromată...”), alegorică și onirică, două adolescente sunt două grațioase puellae, dacă nu docte, cel puțin enigmatice ca două tinere magiciene deținătoare de secrete. Procedeu important și aici, intertextualitatea vizează îndeosebi două spații poetice prestigioase: universul eminescian, exploatat ca termen de contrast (nota
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
își deschide amplul evantai simbolistico-mistic prin enunțarea mesajelor divine către șapte biserici în jurul cărora se construiau comunitățile primilor creștini. Plecând dinspre necesitatea consolidării temeiurilor primare ale creștinătății prin stabilizarea întru credință și virtute a acestor comunități, el inaugurează seria descrierilor alegorice ale evenimentelor premergătoare stopării finale a istoriei prin erupția Divinității în imanent și stingerea transcendentă a timpului. Etapa de tranzitare spre acest demers al evocării momentelor cataclismice ce vor preceda căderea definitivă a fluxului temporal prin apariția divină ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
naturii sale sterile, nu-și poate găsi bucuria adevărată în nicio ființă sau activitate. Condamnat la solitudine și la automistificare, Urizen nu poate recurge la nimic altceva decât la aroganță pentru a-și găsi o justificare. Întreaga scenă a încoronării alegorice se găsește în The Book of Urizen, pe care O'Neill o considera "o psihodrama în care Blake opune două tipuri de poezie, cea solipsistică și cea presupus eliberatoare" (1997, p. 7). Prima este întrupata de Urizen, iar ultima de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
istoriei este încorporată în Golgonooza deopotrivă coșmarurile istoriei și operele vizionare" (1993, p. 158). Uneori, arată Andrew Lincoln, acest spațiu urban poate deveni chiar "un refugiu, o viziune care permite eliberarea parțială de lumea exterioară" (1995, p. 254). Din perspectiva alegorica, timpul este configurat în termeni masculini, iar spațiul în termeni feminini. Timpul generează spațiul: Eternitatea, ca Los, creează Golgonooza. Prin urmare, categoriile respective implică o anume polaritate, care devine esențială în procesul de construcție vizionara. În lumea reală (materială), timpul
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Crezul creștin admite existența a patru virtuți cardinale: cumpătarea, înțelepciunea, justiția și curajul. În fine, discutând Evul Mediu și Renașterea, nu se poate omite importantă tehnicii speciale de interpretare a Bibliei, care cuprinde patru niveluri: cel literal sau istoric, cel alegoric sau teologic, cel tropologic sau moral și cel anagogic sau eshatologic. Dacă dorim, putem extinde discuția fără probleme, pentru a încorpora exemple suplimentare din spații culturale orientale (India, Egipt, China). Până aici, am incercat sa arat modul în care existența
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cele șapte cărți proiectate inițial, doar una s-a păstrat, celelalte șapte rătăcindu-se definitiv) și 2. America, Europe și The Song of Los formează un intreg de sine stătător, expunând evenimente istorice consecutive. "Profețiile minore" citate anterior trasează contururile alegorice ale istoriei sociale, fundamentate pe principiile dure ale revoluției. Ideea mea nu este una excentrică în context; Stephen Behrendt, printre alții, susține o teza asemănătoare: "În America, Europe și The Song of Los, Blake reconstituie istoria lumii umane" (1992, p.
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
estetică, prima devine un catalizator de energie creatoare fără limite. Eul creator încearcă să impună o formă de creație originală, care nu se bazează pe preceptele academice și pe regulile mediului burghez conservator, ci pe un impuls de esență mistica. Alegoric, Fiicele Memoriei trebuie că, prin transformarea în Fiicele Inspirației, să fie capabile să purifice sufletul vizionarului: "Shakspeare & Milton were both curbd by the general malady & infection from the silly Greek & Latin slaves of the Sword. [...] We do not want either
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în 388 și își îndreaptă atenția spre un domeniu nou pînă atunci pentru el, acela al exegezei biblice, compunînd un amplu tratat în două cărți, Explicarea Facerii, contra maniheilor (De Genesi contra Manichaeos), în care propune o explicație de tip alegoric a primelor trei capitole ale acestei cărți. Pentru că i se reproșase că e prea greu de înțeles, începe acum să își organizeze exegeza într-un mod mai clar și mai simplu, abordînd textul biblic punct cu punct; pentru fiecare fragment
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
organizeze exegeza într-un mod mai clar și mai simplu, abordînd textul biblic punct cu punct; pentru fiecare fragment citează interpretarea maniheistă și o contracarează opunîndu-i-o pe cea ortodoxă. Deosebit de interesantă este interpretarea protologiei, încercarea de a explica în mod alegoric povestea biblică despre viața lui Adam și a Evei în Paradis. Cele șapte zile ale Facerii sînt povestea evenimentelor din trecut și simbolul celor viitoare, adică a celor șapte vîrste ale seminției omenești; odihna lui Dumnezeu la terminarea creației simbolizează
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cele Șaisprezece întrebări despre Evanghelia după Matei (Quaestiones sedecim in Matthaeum): nu putem să stăruim asupra subiectului, dar, așa cum spune și titlul, se abordează exegeza unor pasaje specifice (mai ales din predicile și din parabolele lui Isus, interpretate în mod alegoric). Lucrarea consacrată Evangheliei după Matei a fost însă considerată neautentică de către unii cercetători. Mai tîrzii (dintr-o perioadă neprecizată, dar înainte de 419) sînt cele Opt întrebări extrase din Vechiul Testament (De octo quaestionibus ex Veteri Testamento), rezolvate mai ales prin recurgerea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tratate exegetice și teologice Cu siguranță împotriva maniheilor, dar nu numai, a fost scrisă cea mai importantă lucrare de exegeză a lui Augustin, Explicarea Facerii în litera ei (De Genesi ad litteram). Așa cum spune titlul, Augustin renunță aici la interpretarea alegorică și tipologică, tipică pentru precedenta operă de exegeză a Facerii, îndreptată tot împotriva maniheilor (cf. p. 000); renunță la ea pînă și în ceea ce privește existența paradisului terestru și poziția acestuia. Studiul este, fără îndoială, una dintre cele mai semnificative scrieri dedicate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prezentare a Evangheliilor. E vorba de o culegere de scolii pe marginea unor pasaje din Evanghelie, alcătuită fără acuratețe formală, prin care se spune în repetate rînduri, fără multă originalitate, că textul sacru are două semnificații, una literală și alta alegorică. Mai importantă este Disputa dintre Arnobiu catolicul și Serapion egipteanul (Conflictus Arnobii catholici cum Serapione Aegyptio), împărțită în două cărți, fiecare dedicată unei zile de discuții la Roma. Opera a fost scrisă în jurul anului 454. Egipteanul Serapion este susținătorul monofizismului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ieșirea (Moise, înainte de traversarea Mării Roșii), Deuteronomul (Moise, înainte de a muri), Plîngeri, Daniel (plîngerea lui Azaria), Isaia (plîngerea lui Iezechia), Avdie, apocrifa „rugăciune a lui Manase”, Iona, Cartea Judecătorilor (cîntarea Deborei). Comentariul are scopuri morale și e axat pe exegeza alegorică. Lui Verecundus îi sînt atribuite și Extrasele din Actele conciliului de la Calcedon (Excerptiones de gestis Chalcedonensis concilii). b) Opere poetice Isidor de Sevilia amintește printre operele lui Verecundus și „două cînturi, din care primul vorbește despre înviere și judecata lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nou o doctrină personală. Ne referim la Comentariile la Psalmi (Commenta Psalterii), compuse în 554-555. Acestea au la bază mai ales - însă nu în mod absolut - Explicațiile la Psalmi (Enarrationes in Psalmos) ale lui Augustin (p. 000); interpretarea este exclusiv alegorică și spirituală, bogată în elemente de simbolistică și de aritmologie; o serie de divagații cu conținut teologic sînt sugerate chiar de unii Psalmi; se observă că autorul cunoaște bine teoriile retorice, pe care le adaptează la interpretarea textului. Noutatea scrierii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un călugăr, Claudiu, care a așternut în scris ceea ce auzise din explicațiile lui Grigorie; la fel s-a întîmplat și cu Comentariul la Cîntarea Cîntărilor (Expositio in Cantica Canticorum), din care ne-au parvenit fragmente și unde se reia interpretarea alegorică tradițională. Aceeași intenție morală, de data aceasta accentuată în sens ascetic, stă și la baza celor patru cărți de Dialoguri (Dialogi de vita et miraculis patrum italicorum), care au o finalitate didactică precisă, deoarece, prezentînd într-un stil simplu și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
origeniană a preexistenței sufletelor (96, 17-19; 100, 12). în epistola 98 este atacat Apolinarie din Laodiceea, pentru că a refuzat să admită că Isus Cristos avea suflet omenesc; Teofil se apleacă îndelung și aici asupra lui Origen, condamnat pentru exegeza sa alegorică (98, 10), pentru doctrina originii lumii, pentru că ar fi afirmat că ființele angelice au devenit îngeri fiindcă s-au comportat bine după ce au fost create (98, 10-12) sau că Duhul Sfînt nu pogoară asupra ființelor fără suflet și rațiune (98
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adevăr, Legea este simbol și umbră care ascunde în sine frumusețea adevărului. Așadar, la problema clasică a raportului dintre Vechiul Testament și revelația creștină, Chiril oferă un răspuns lipsit de originalitate, ce respectă tradiția exegetică alexandrină. El se străduiește să interpreteze alegoric și tipologic o serie de pasaje din Pentateuh, sprijinindu-se pe textele profeților și pe Noul Testament. Nu e vorba de un dialog, ci mai degrabă de o expunere făcută de Chiril, presărată cu fraze aprobatoare ale interlocutorului său. Analiza se
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
literală, din cauza defectus litterae, adică a unor incongruențe, reale sau presupuse, care împiedicau înțelegerea literală a textului și justificau așadar prin însăși existența lor recurgerea la alegorie ca unic procedeu de interpretare; la Chiril acest criteriu nu există, și exegeza alegorică se dezvoltă întotdeauna din cea literală. Situația e chiar inversă: așa cum explică Chiril la începutul comentariului la Iona, chiar acolo unde tipologia e clară, nu toate trăsăturile unui typos trebuie să trimită în mod necesar la tot atîtea elemente ale
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca albina, adică să aleagă și să adune lucrurile din Sfintele Scripturi care pot ilustra misterele referitoare la Cristos (Comentariu la Iona, ed. Pusey, vol. I, pp. 562-565). Spre deosebire de elementele narative, discursul profetic nu are nevoie, crede Chiril, de interpretarea alegorică pentru a dezvălui un sens cristologic, caracteristica sa fiind tocmai faptul că este o profeție despre Cristos. în acest sens, deși se bazează oarecum pe alegorie, comentariul la Isaia pune în evidență conținutul cristologic al profeției ca semnificație literală, respectînd
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tabloul tristei condiții a poporului lui Israel în exil, așa cum e descrisă de Dumnezeu în momentul în care acesta îl lasă să plece cu ordinul de a reconstrui Templul; Chiril dă întîi o interpretare literală (historia), adăugînd-o apoi pe cea alegorică (pneumatika theôrêmata), bazată pe asemănarea structurală dintre condiția evreilor, oprimați de babilonieni și apoi eliberați prin voința milostivă a Domnului, și aceea a lumii întregi, supuse tiraniei Satanei și apoi eliberate grație intervenției lui Dumnezeu prin intermediul lui Cristos. Agheu 1
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
definit drept templu și casă a lui Dumnezeu deoarece în noi sălășluiește Cristos prin Duhul Sfînt (ed. Pusey, vol. II, pp. 247-255). Și cînd comentează evangheliile Chiril admite întotdeauna un sens literal, pe care îl completează - tot nesistematic - cu cel alegoric. Firește, tipologia nu se referă aici la trecerea de la realitatea din vremea precreștină la realitatea din vremea lui Cristos și a Bisericii; de altfel, Chiril folosește typos și typikos în sens generic (și nu ca în tipologia cristologică) și în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în episodul vindecării paraliticului (Ioan 5, 1 și urm.). După cum am arătat, Evanghelia după Ioan îi oferă lui Chiril material pentru ample expuneri doctrinale, ceea ce nu înseamnă însă că el nu-i aplică propriile principii exegetice, care duc la interpretări alegorice legate fie de motive referitoare la istoria și viața Bisericii, fie de tematici morale și spirituale. în ansamblu, Chiril nu iese din făgașul tradiției alegorice alexandrine, însă extinde în mod semnificativ exegeza literală asupra întregului text biblic și, invers, limitează
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu înseamnă însă că el nu-i aplică propriile principii exegetice, care duc la interpretări alegorice legate fie de motive referitoare la istoria și viața Bisericii, fie de tematici morale și spirituale. în ansamblu, Chiril nu iese din făgașul tradiției alegorice alexandrine, însă extinde în mod semnificativ exegeza literală asupra întregului text biblic și, invers, limitează exegeza spirituală, care, în orice caz, trebuie să fie corelată cu precedenta. Astfel, el abandonează unele din cele mai vulnerabile aspecte ale exegezei alexandrine și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]