839 matches
-
După cum exemplifică aici Carnap, „există nimicul“, „noi cunoaștem nimicul“, „nimicul ca atare este de față“. Probabil că ar vorbi în felul acesta doar cel care, privind îndelung și trist pe fereastră, ar vedea la un moment dat cum nimicul trece alene pe stradă. Însă Carnap nu s-a întâlnit în acest fel cu nimicul, nici nu crede că este posibil așa ceva. A întâlnit totuși multe rostiri de felul celor de mai sus, de pildă în cele spuse de Heidegger într-o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
După cum exemplifică aici Carnap, „există nimicul“, „noi cunoaștem nimicul“, „nimicul ca atare este de față“. Probabil că ar vorbi în felul acesta doar cel care, privind îndelung și trist pe fereastră, ar vedea la un moment dat cum nimicul trece alene pe stradă. Însă Carnap nu sa întâlnit în acest fel cu nimicul, nici nu crede că este posibil așa ceva. A întâlnit totuși multe rostiri de felul celor de mai sus, de pildă în cele spuse de Heidegger întro celebră prelegere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cozile înnodate în scurt și, petrecută pe sub crupe, câte o pânză țeapănă în care se strângea bălegarul. Neguțătorii își goleau prăvăliile în căruțe, trăgând cu zgomot obloanele. Ornate cu gablonțuri ieftine, târfe cu pielea lividă și priviri obosite se mișcau alene, precum salamandrele pe pavajul încins. Dar nimeni nu avea acum timp de ele. Doi pehlivani pe catalige cât casa urmau o căruță, cu scândurile pictate cu faraonoaice și fachiri cu turbane, trasă de un măgăruș împopoțonat cu canafi și panglici
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
rătăceam în dreptul casei ei ca să fiu mai aproape de dânsa, a închis geamurile și a dat storul în jos, ca să se culce... Există în univers imagine mai încîntătoare decât o femeie înaltă și zveltă, frumoasă și elegantă, care se dezbracă încet, alene, cu gândul aiurea, zâmbind unei amintiri, unei așteptări? Adela era în cerdac cu doamna M... Treceam la poștă. Am salutat. Ea, cu o înclinare din cap abia perceptibilă, mi-a zâmbit toată. E o spontaneitate, uneori, o uitare de sine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că statul ăsta al vostru, spuse ea printre hohote de râs, se ascunde Într-un prohab? Te deschei la fermoar și iată, apare statul, continuă ea. Tragi fermoarul și statul se retrage cuminte la locul lui și Începe să toarcă alene, ca un motan pe cuptor. Mașa nu-și putea explica de unde Îi veneau asemenea imagini. Cuvinte suculente izvorau nesecat din gura sa, aproape fără voia ei, făcând-o să chicotească după fiecare silabă rostită. Un râs cristalin Însoțea fiecare sintagmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
duce de râpă din pricina femeilor. „Dați Întotdeauna vina pe femei. Orice porcărie ați face, tot femeia e devină...“, gândi Mașa. Cu fața Îngândurată, femeia privi luna plină ce se Înălța deasupra casei vecinului, privi mesteacănul de peste drum ce se legăna alene În noapte, privi și cumpăna fântânii ce scârțâia ușor, apoi Își plecă Îngândurată genele, contemplând cizmele de cauciuc ale Extraterestrului mânjite de un glod albastru, extraplanetar, și spuse, tărăgănându-și vorbele: - Poate că totuși folosesc și ei la ceva, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce traversa grădina și unde iarna copiii se trăgeau cu patinele și săniile. Un fum albăstriu, dens ca laptele, plutea peste nămeții de zăpadă ce se Înălțau până sub streșini, apoi, strecurându-se printre șiruri de mesteceni și mălini, urca alene la cer. După ce jarul spuzea, În cuptorul clădit din pietre de râu se Îmbăiau bărbații. Apoi venea rândul femeilor și al copiilor. Babulea o Întindea pe micuța Mașa cu fața-n jos pe laviță și, după ce o „binecuvânta“ cu măturicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu fofârlica...“, Îngână ea. Oaspetele Însă nu catadicsi să-i răspundă. Ci, apucând În dinți ziarul vechi pe care Mașa Îl dosise Într-o crăpătură pentru ca să aibă cu ce să-și șteargă seara sticla de la lampă, Începu să-l mestece alene, privind-o cu insistență În ochi și behăind ușor. Din botul său ascuțit curgeau litere, amestecându-se cu tainul. Concentrându-se, Mașa citi scurtul anunț ce se prelingea din gura lui: „GHICESC În cărți, cafea, palmă, zodii, fotografii, boghi, tarot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașei-târfă, zbură În zigzag, lovindu-se În ecouri de crusta Mașei-ou, ce se sparse parcă de la sine și, odată cu ea, se topiră În aer și cele două arătări scurse pe dușumea din trupul Evlampiei, care stătea acum În fața ei rumegând alene un capăt de ziar... Culegând găletușa de pe jos, Mașa Își făcu În gând semnul crucii. Mai Înainte Îl văzuse și pe Ippolit Subotin cum stătea Îmbrăcat În halatul său alb, cu părul uns cu unt, frumos pieptănat pe spate, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
entitate care să se sperie cu una, cu două. Văzuse multe și trecuse prin multe-n viața lui. „Trebuie să fie o vedenie“, Își spuse el. Vedenia Însă Îl privea cu curiozitate, stând proțăpită pe labele din spate și mișcând alene din mustăți. „Probabil am băut prea mult și am halucinații, medită brigadierul. Sau a vrut să mă sperie consoarta și s-a deghizat În șobolan...“ Ippolit cercetă cu atenție animalul apărut În fața sa. Blana, ca și botul, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
chiar drăguță, mi-a spus că pot să stau la bar dacă vreau. Barul era în camera cealaltă, unde se ajungea trecând printr-o boltă micuță și, conducându-mă acolo, și-a trecut mâna în jurul taliei și s-a scărpinat alene pe bucata de piele de culoarea mierii care se vedea între tricou și pantaloni. Bărbatul din spatele barului era un ins aspru, cu o tichie de moș Crpciun pe cap și o rămurică de vâsc în spatele urechii. Țipa ininteligibil la colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
leagănă flori, Din zori până-n seară, din seară în zori, Tot roșii, aprinse de șoapte de dor... Iubitule, strânge-mă-n brațe, să mor... Miroase-a iubire, miroase-a văpaie, Miroase a gheață aprinsă de ploaie, Pe coapse se-așează alene o mână, Se leagă prin semne de-o apă stăpână. Mi-e flacără dorul de tine, iubite, Mi-e carnea pe oase aprinsă-n veșminte, Mi-e gura deschisă, respir o pădure, Cu tufe de zmeuri, de fragi și de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
exista și vreun orificiu În perete prin care el Îi observa atent pe clienți. Alt lei nu văd de ce-ar sta ea cocoțată pe scaunul acela din fata tejghelei ca o pasăre, cu picioarele exagerat petrecute unul peste celălalt. După ce alene lua cîte o comandă, se Întorcea imediat, la scaunul ei, scuturîndu-și pletele ce-i atîr-nau pe umeri. PÎrul din față Îi acoperea frumos fruntea, pe o parte. Pistruii de sub ochi se potriveau foarte bine cu apatia ei. Apoi rămînea nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
E drept, acolo nu e jeg. Bălegarul de pe ulițe este natural. Îmi amintesc de un franțuz de la Sorbona venit la o școală de vară de filosofie în Bucovina. Ieșeam de la Agapia. Pe șosea, pe linia continuă, o vacă se bălega alene. Șoferul a oprit autocarul și a stins și motorul până ce vaca a isprăvit. Franțuzul m-a întrebat pe un ton nedumerit: - Mihaela, în ortodoxie vaca e un animal sacru? I-am îndrugat niște gogoși despre dimensiunea mai ecologistă a ortodoxiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se ridică din dosul coșerelor, pluti alene pe vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul trebuie să fie acasă. Sâmbăta vine mai devreme de pe câmp... Da’ are moșie mare? întrebă Lepădatu. —Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
comparasem cu Nitacrit ajunse la intimitățile cele mai ascunse ale rudarului nevăzut, dându-le destinații uluitoare, barca noastră ieși în lumină. Raruca se opri. Obrazul ei luă o expresie blândă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat absolut nimic. Se aplecă alene între spinii grindului, căutând o floare. Găsi un fir de ovăs sălbatic; îl culese și, îndreptându-și linia trupului, îl mușcă cu grație, scuipând ușurel într-o parte. — Vă duceți în colo? Ne întrebase privindu-ne puțin pieziș. Agreabil surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-o lumină albastră. Apa era transparentă ca un perete de sticlă și razele unduitoare ale soarelui luminau apa până în adâncuri, lăsând să se vadă nisipul alb de pe fundul oceanului. Eu și Aidan eram vrăjiți. Ținându-ne de mână înotam alene pe lângă corali delicați și pești în toate combinațiile cromatice posibile; galben cu pete negre; portocaliu cu dungi albe și pești ciudați, transparenți, lipsiți de culoare. Bancuri întregi în formație, trecând încet pe lângă noi, îndreptându-se spre alte locuri. Aidan arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
decădere, cât și la năpastele care au precedat-o. Pluteam încă pe Nil, visând la aventuri și vesele cuceriri, când nenorocirea și-a vestit apropierea. Numai că eu nu învățasem încă s-o respect, nici să-i descifrez mesajele. Întins alene în djerma largă, cu capul ușor înălțat pe o bârnă de lemn, legănat de flecăreala marinarilor care se pierdea armonios în clipocitul apei, priveam soarele, roșiatic deja, ce avea să apună peste trei ceasuri pe malul african. — Mâne în zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Kampala, Cairo, Albuquerque. Le ținea în lumină, plicurile pline cu promisiuni, cu posibilitatea unor lumi diferite. Le desfăcea la aburii de deasupra cănilor de ceai sau le dezlipea, căci umiditatea aerului făcuse cleiul aproape cu totul ineficient, și le parcurgea alene conținutul pe tot restul zilei. De când începuse să lucreze la oficiul poștal, își petrecuse astfel mult timp. Citise despre certuri și povești de dragoste între familii, despre căsătorii aranjate, despre copii care s-au născut, despre oameni care au murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
înșfacă. Mă târam pe culoarul dintre scaune cu Orwell la subsuoară și cu halba în mână, în timp ce o voce isterică lătra viitoarele atracții („... cu Diana Proletaria, Prințesa sărmanilor! O nebunie. Nu-i așa?“) când doi gagii negri s-au ridicat alene în picioare, frecându-și ochii. — Taică, cu siguranță că m-aș putea folosi puțin de antichitatea aia. Doar că n-aș vrea să merg așa de mult înapoi. Dea. Vreo două săptămâni, poate. — Două, poate trei. N-aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am grăbit și m-am urcat aproape cînd se punea În mișcare. Controlorul, o veche cunoștință, a acceptat monedele bombănind În sinea lui. M-am așezat Înăuntru, ceva mai la adăpost de zăpadă și de frig. Vilele sumbre se perindau alene Înapoia geamurilor acoperite de gheață. Controlorul se uita la mine cu acel amestec de neîncredere și de sfidare pe care frigul părea să i-l fi congelat pe chip. — Numărul treizeci și doi, tinere. M-am Întors și am zărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sus, domna Bernic era nevoită să-și caute clientela În saloanele Învecinate, unde apărea și dispărea instantaneu, folosindu-se de serviciile femeii-ușă, căreia Îi intrase, nu se știe cum, În grații. Oliver o privi cu teamă. Doamna Bernic, ridicându-și alene mâinile Împodobite cu brățări și tinichele scumpe, Îl invită să se cufunde Între satinurile sale. „De când te aștept, drăguțule”, Îi spuse ea cu un glas șoptit. Cum era și de așteptat, Oliver nu se lăsa impresionat de farmecele doamnei Bernic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
singurătate și de beznă. Și poate nici atât... ...Stând la masa de alături, inginerul Satanovski Își Îndreptă bărbia sa rotundă spre halbele Înșirate În fața lui Bikinski și a lui Lawrence, slobozind pe nări rotocoale de fum galben, ce se Întindeau plutind alene pe terasa plină de lume. „Eu sunt adevărul ultim și calea ce duce spre lumină”, murmură el ca pentru sine. Bikinski și Oliver, discutând În șoaptă Într-un ungher, Îl ignorară cu desăvărșire. Pentru ei, Satanovski nu era decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la plecare lui Bikinski starețul Pafnutie. „Suntem”, răspunse scurt Bikinski. „Chiar suntem...” „Înfloriți așa frumos”, continuă pe același ton inginerul. „Înflorim, chiar Înflorim”, replică Bikinki. „Nu numai sus, ci și jos. Suntem numai stamine...” „Așa, așa”, făcu inginerul, scuturându-și alene scrumul În farfurioara de la ceașca de cafea. „Deci și sus, și jos”, zise el. „Interesant...” „Mă rog”, Îl Îngână Bikinski, „e chiar destul de interesant...” „Eu știam că doar prietenul dumneavoastră Oliver are mania de a Înflori... Acum văd...” „Ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Nu știu, n-a venit! - răspunde Radu și iese și el pe culoar la Înviorare. Din acest punct Înainte, se gândește Grințu, scenariul ar trebui să se compună mai ales din planuri scurte În succesiune rapidă. Mutre somnoroase, mâini ridicate alene pentru a executa un exercițiu de Înviorare, pantofi nelegați la șireturi și mișcați târșâit pe ciment, uși trântite, dulapuri metalice deschise cu zgomot, strigăte, câte unul de a noua trecând și spunând bună dimineața „Salut, salut!“ Doi bătându-se pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]