KorAP: Find »[drukola/base=alteță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...36 >

882 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

cămășii, personajul își ținea bărbia ridicată, cu o expresie de dispreț suveran pentru restul lumii. ― Îngăduiți-mi, Alteță, să vi-l prezint pe monsieur... ― D’Autrey-Lès-Gray, interveni personajul cu o voce baritonală, marcat insinuantă. Sunt încântat să vă cunosc personal, Alteță. ― Monsieur D’Autrey s-a născut în Franța, dar în prezent e nevoit să locuiască la Londra și... aiurea. Și-a păstrat însă spiritul francez, fidelitatea față de rege și încrederea în monarhie. Cred că acum ar fi potrivit să bem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
față de rege și încrederea în monarhie. Cred că acum ar fi potrivit să bem un pahar cu vin. Sau o cafea, desigur. Prințul refuză din nou. Pictorul schimbă o privire rapidă cu D’Autrey și acesta interveni: ― Ar fi păcat, Alteță, să nu gustați măcar cafeaua. Sunt în măsură să vă asigur că nu o veți uita niciodată. O aromă divină, o savoare... Prințul îi ignoră insistența și ricoșă spre un alt subiect: ― N-am înțeles prea bine cu ce vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
să se înalțe. Și nu s-ar fi mirat nimeni dacă l-ar fi văzut, la un moment dat, plutind ușor spre tavanul atelierului. Zborul cu balonul era la modă. ― Văd că Luciano și-a terminat treaba. Cu îngăduința dumneavoastră, Alteță, o să vă rog să urcați pe podium. Așa!... Mâna asta sprijinită pe șold, dacă-mi permiteți... Așa!... Acum priviți în direcția asta... cumva peste umăr... Și, în timp ce Dante Negro și Luciano se apucară să facă primele schițe, D’Autrey se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Așa!... Acum priviți în direcția asta... cumva peste umăr... Și, în timp ce Dante Negro și Luciano se apucară să facă primele schițe, D’Autrey se lansă într-o veritabilă disertație despre ceea ce considera el că reprezintă un mare secret al omenirii: ― Alteță, mă aflu la București pentru că doar acest oraș, singurul din toată Europa, are nouă porți ale timpului. Nici una în plus, nici una în minus. Vă dați seama ce rețea considerabilă de tuneluri energetice există aici? Probabil că vă întrebați ce legătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
sub diverse înfățișări și purtând diverse nume: contele Bellaman, marchizul de Montferrat, cavalerul Schvening sau nobilul Jozsef Rakoczi, prinț de Transilvania. Și încă multe altele, desigur, dar mi-ar lua prea mult timp să le înșir pe toate. Important este, Alteță, că eu am avut fericirea și marele noroc să-l aud povestind despre viața de la curtea lui Francisc I-ul, despre Babilon sau Cirus cel Mare, fondatorul Imperiului Persan. Și vă pot spune că el nu povestea din ceea ce citise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
La propria mea inițiere, l-am invocat numindu-l Hierophant și a apărut înfășurat în aripile de lumină ale unui înger uriaș. D’Autrey se opri în fața podiumului și i se adresă prințului, vorbindu-i aproape în șoaptă: ― Ei bine, Alteță, a venit timpul să vă mărturisesc că nu mă aflu aici întâmplător. Maestrul meu ocult mi-a încredințat unele însărcinări privind noua ordine mondială. Istoria va fi scrisă numai de oameni cu adevărat puternici, inteligenți și foarte, foarte bogați, așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ideea prințului regent al Suediei, nimeni altul decât celebrul Jean-Baptiste Bernadotte... ― Vreți să spuneți, fostul mareșal al Franței? ― Exact! Prințul regent, care urmărește cu mult interes negocierile de aici, de la București, și care, în particular vorbind, apreciază mult prestația dumneavoastră, Alteță, în cadru acestora, a venit cu o idee de-a dreptul genială. El i-a scris țarului, sugerându-i să renunțe la stabilirea graniței pe Siret și să accepte o graniță onorabilă pe râul Prut, cu acces la mare prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
bastonul. Cealaltă mână o ținea ridicată, cu gestul unui împărat roman înainte de a da semnalul pentru o bătălie importantă. Manuc zâmbi amuzat. Musiu Lotreapă nu era nimeni altul decât D’Autrey-Lès-Gray, omul care se ocupa cu... aspectele spirituale ale vieții. ― Alteță! Sunt onorat că ați binevoit să mă primiți în acest moment de meditație vesperală. Aceste întinderi de ape, această gondolă și acest canotier atât de pitoresc îmi reamintesc de orașul azuriilor, la città di Venezia venetus. Câinele anatolian mârâi, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
în timp ce prințul îi cerea slugii o supă venețiană de pește, în nota vizitatorului, tetmagiaur pentru el și vin. Cunoștea deja scopul acestei vizite: o nouă invitație de a participa la deschiderea lojii masonice. ― Știu că sunteți un om extrem de ocupat, Alteță, și regret lucrul acesta. De altfel, nici prietenul meu, pictorul Dante Negro, nu a mai avut plăcerea să vă revadă în ultima vreme pentru a vă putea termina portretul. Dezamăgirea lui este cu atât mai mare cu cât știe deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
vreme pentru a vă putea termina portretul. Dezamăgirea lui este cu atât mai mare cu cât știe deja că va ieși un portret minunat. Poate că îi veți mai putea acorda măcar o ultimă ședință. E un pictor foarte bun, Alteță, cred că v-ați dat seama de asta. ― Oh, fără nici o îndoială! Sper să-i pot trimite un mesaj cât de curând. Și poate că nu va fi chiar ultimul. Degeaba încercă D’Autrey să pătrundă dincolo de zâmbetul prințului. Acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
lăsase deja pleoapele în jos. Așa încât se apucă temeinic să mănânce. Înghițea enorm. Își trecea, pur și simplu, mâncarea direct în stomac, fără să o mestece, lărgindu-și gâtlejul cu ușurința unui imens șarpe boa. ― Sunteți un om extrem de generos, Alteță! Prietenul meu se va bucura, după cum, de altfel, și eu mă bucur că am din nou privilegiul de a vă vorbi despre tainicele aspecte ale existenței, ca și despre lumina care risipește tenebrele haosului. A căuta Lumina, a contempla Lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
o lojă masonică. Întreaga dumneavoastră personalitate își va găsi, prin această apartenență, deplinul ei rost, un rost sacru. D’Autrey se opri și privi îndelung piatra inelului său. Operă o schimbare de ton spre confidențialitate: ― Trebuie să vă mărturisesc ceva, Alteță, ceva care vă va ajuta să priviți lumea în care trăim cu alți ochi. Ca mason, eu cunosc viitorul tuturor lucrurilor. Acum ne aflăm în perioada istorică a celor trei B. Mai întâi au fost Bourbonii. Bonaparte a luat locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
vor reveni. Francmasonii știu asta și vor contribui la restabilirea ordinii. Napoleon ne-a hulit și ne-a silit să plecăm în exil. Dar vă asigur că exilul nostru va înceta și vom reveni, cât de curând, odată cu Bourbonii. Știu, Alteță, că Napoleon este și dușmanul dumneavoastră. Intrați în loja noastră și împreună vom putea pune umărul la înlăturarea acestui saltimbanc penibil care profanează funcția sacră a monarhiei. D’Autrey așteptă câteva secunde, dar prințul mânca liniștit. Așadar, Alteță, pot spera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Bourbonii. Știu, Alteță, că Napoleon este și dușmanul dumneavoastră. Intrați în loja noastră și împreună vom putea pune umărul la înlăturarea acestui saltimbanc penibil care profanează funcția sacră a monarhiei. D’Autrey așteptă câteva secunde, dar prințul mânca liniștit. Așadar, Alteță, pot spera că veți onora deschiderea lojei prin prezența dumneavoastră? Câinele de la picioarele prințului tresări și Manuc privi în jur, surprins de întunericul care înghițise, pe nesimțite, toate formele și culorile. Intermezzo informativ: Despre marile probleme ale altui câine cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
purtătorul de mesaj. De ce ținuse Marioritza să fie imortalizată cu cele două daruri primite din partea prințului? Dante Negro își aruncă deodată pensula în borcanul cu ulei. ― Nu merge! Lipsește ceva! Îi șopti ceva lui Luciano și acesta părăsi imediat atelierul. Alteță, dacă nu aveți nimic împotrivă, o să facem o mică schimbare. S-ar cere un contrast. Luciano reveni cu un fel de bluză bărbătească din mătase albă, lejeră, destul de simplă, dar cu un jabou din volane ample, după moda pariziană. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ar cere un contrast. Luciano reveni cu un fel de bluză bărbătească din mătase albă, lejeră, destul de simplă, dar cu un jabou din volane ample, după moda pariziană. Cu o mișcare hotărâtă, pictorul smulse jaboul. ― Vă rog, îmbrăcați bluza asta, Alteță! Erau între bărbați, iar față de soția sa Manuc nu avea pudibonderii stupide. Se dezbrăcă, lăsă hainele să cadă pe rând la picioarele lui și rămase gol până la brâu. Avea umerii rotunzi, un piept puternic, neted, fără urmă de păr, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ciucuri mari, aurii, prins ca un șorț în față, D’Autrey era de nerecunoscut. Fără extravaganța lui vestimentară, personajul arăta de-a dreptul mărunt. Când îl descoperi pe Babic, se încruntă, dar se strădui să-și păstreze zâmbetul. ― Ce plăcere, Alteță! Iată-vă în sfârșit! Vă rog să intrați și să memorați acest moment esențial pentru viața dumneavoastră. Holul nu avea nici o sursă naturală de lumină și, după primii pași, prințul „memoră” doar un puternic miros de mucegai. Într-unul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
aurii. Unul dintre aceștia făcu un pas și, în lumina lumânărilor, craniul lui complet lipsit de orice podoabă capilară răspândi o lucire spectrală. ― Vă rog să-mi predați armele. Privirea prințului se întunecă. ― Oh! interveni D’Autrey. Nu vă temeți, Alteță! În fața divinității armele nu-și mai au rostul. Nu-i așa? Dați-mi, vă rog, și pumnalul și pușca. Babic făcu un pas și îl privi crunt. Știa că Manuc nu se despărțea niciodată de pumnalul primit de la prietenul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
pumnalul primit de la prietenul său, Mustafa Bairaktar, și nici de pușca de Alep. Aștepta hotărârea prințului. Manuc măsură cele două personaje din fața lui. Apoi le întoarse spatele și îi încredință lui Babic ambele arme. ― Cred că nu ați înțeles bine, Alteță! insistă individul cu capul pleșuv. Nu lui, ci nouă trebuie să ne încredințați armele. Masonii făcuseră de acum un cerc destul de compact în jurul nou-veniților. Prințul observă mișcarea. Vorbi sec și calm, fără să se întoarcă spre ei, ignorându-i cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
cerc destul de compact în jurul nou-veniților. Prințul observă mișcarea. Vorbi sec și calm, fără să se întoarcă spre ei, ignorându-i cu bună știință. ― Monsieur D’Autrey! Babic rămâne aici cu armele mele sau plec imediat. ― Cum doriți! Cum doriți! Desigur, Alteță! Așa e foarte bine. Veniți, vă rog. Venerabilul deja a fost informat că ați sosit și, cu siguranță, este nerăbdător să vă cunoască. Manuc schimbă o privire cu Babic, apoi se lăsă condus prin câteva coridoare la fel de umede și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
își prezentă plin de mândrie invitatul. Venerabilul înclină doar puțin capul. Deși avea trupul firav, vocea se dovedi extrem de puternică, impozantă chiar, atunci când începu să vorbească. Era capabil să nuanțeze, să sublinieze, să dramatizeze ca un adevărat maestru al scenei. ― Alteță, fiți bine venit în mica noastră lojă! După cum știți, desigur, revoluția a răsturnat vechile cutume și a distrus monarhia de drept divin din Franța. În aceste condiții tragice, loja noastră s-a autoexilat, încredințată fiind că vremurile bune se vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ochi. Era clar că solicita din partea acestuia un răspuns, însă prințul se mulțumi să se încline, fără să deschidă nici gura, nici punga. D’Autrey anulă pauza, intervenind la timp. ― Cred că a sosit timpul să vă arăt locul dumneavoastră, Alteță, se oferi el și o luă înaintea prințului. Când ajunse la unul din colțurile sălii, se opri și arătă cu degetul un punct la baza unei coloane. Aici! Veți putea vedea și auzi perfect. Începem imediat. Se înclină și, însoțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
aș fi putut s-o fac ușor la vânătoarea cu șoimi... Un accident, să zicem... Sau în atelierul meu... Puțină otravă într-o ceașcă de cafea, nu?... Ultima oară eram chiar în spatele stâncilor, la cascadă, de ziua aniversării căsătoriei voastre, Alteță... Se priveau cu intensitate. Mâna lui Manuc se odihnea, dintr-o obișnuință de o viață, peste pumnalul de la brâu. Prin ferestrele deschise, se auzeau doar țipetele lăstunilor reveniți la cuiburile de sub streșinile casei. ― Aș putea s-o fac și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
persoană. Este vorba de Marioritza. ― Iubita ta? Manuc înghiți în sec. Îi scăpase pur și simplu. Pictorul sesiză graba, dar și regretul prințului pentru acea grabă. Ridică sprânceana și, amuzat, își propuse să mai întârzie cu răspunsul. ― Îmi pare rău, Alteță, însă trebuie să vă corectez. Marioritza ar fi putut fi iubita mea. Sau, și mai exact: iubita mea s-ar fi putut numi Marioritza. Prințul aprecie discreția pictorului. Totuși, ceea ce văzuse în locuința acestuia nu fusese o iluzie. Trupul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
târziu, spre miezul nopții, ca să se vadă cu consulul francez... și ea ar fi putut fi iubita ta. Dante Negro prefiră cu mâna lui înmănușată petalele de trandafiri. Oare câte alte lucruri mai știa prințul? ― Voi fi cu totul sincer, Alteță! Femeia aceea voalată eram eu. Un travesti destul de ușor de realizat pentru un pictor. Puțin carmin pe buze, pudră din belșug, o claie sofisticată în jurul acestui chip drăgălaș, ușor de confecționat... ― Dar cu atât mai ușor de realizat dacă însăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]