1,200 matches
-
în lipsa progresului material. Lumea românească nu este destul de evoluată sub aspectul capitalului social pentru a ieși din această capcană a lipsei de încredere și a necooperării. Asta se întâmplă nu numai pentru că nu avem acum doza necesară de generozitate și altruism, ci pentru că nu conștientizăm interesul real comun, reușita ca întreg, nu descoperim forța colectivului. Socialismul agresiv de tip ceaușist a învins și această rezervă de cooperare, sădind în loc suspiciunea și neîncrederea. Fuga de "răsplata fraierului" ester fuga de a cădea
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
Științifică, București, 1991, p. 335. 1214 Sigmund Freud, "Angoasă și civilizație" în Opere, vol. I, Editura Științifică, București, 1991, p. 334. 1215 Vezi Richard Dawkins, Gena egoistă, Editura Publica, București, 2013. "Să încercăm a-i învăța pe oameni generozitatea și altruismul, deoarece, din naștere suntem egoiști. Să înțelegem ce pun la cale genele noastre egoiste, deoarece am avea măcar atunci șansa de a le dejuca planurile, ceea ce nicio altă specie n-a mai încercat să facă vreodată", p. 38. 1216 "Acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
de ajutor și salvarea altora, precum și poziția curajoasă pe care o adoptă pe parcursul luptei. Aceste două elemente sunt puse în evidență în majoritatea amintirilor sale din copilărie, ceea ce demonstrează, pe de o parte, îndrăzneala sa, iar pe de altă parte altruismul. Când i se cere să spună ce fel de copil era, el spune: „Neastâmpărat și săritor”. Cât despre imaginea de sine actuală, în ciuda importantei sale funcții de ofițer superior, nu exprimă o superioritate rece, ci se descrie ca fiind un
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
proceselor tehnologice. Performanța în sarcina de muncă este specificată în fișele de post și este folosită extensiv în dezvoltarea criteriilor de performanță. Performanța contextuală constă în manifestarea unor comportamente prosociale, care promovează bunăstarea individuală sau a grupurilor din organizație, precum altruismul, cinstea, bunătatea și dezvoltarea personală. Deci performanța poate fi privită ca un comportament care contribuie la contextul social sau psihologic din organizații (performanța contextuală), dar este și un comportament care contribuie direct la transformarea input-ului în output (performanța în
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
5. Structura și procesualitatea relațiilor dintre valori, atitudini și comportamente 66 2.5.1. Convergența atitudine/comportament 67 2.5.2. Divergența atitudine/comportament 68 2.5.3. Modelarea relației dintre atitudine și comportament 72 Capitolul 2 Comportamentul prosocial și altruismul 1. Perspective teoretice 79 1.1. Sociobiologia 80 1.2. Socializarea și funcționarea normelor sociale 82 1.3. Paradigma costuri beneficii 85 1.4. Teorii ale beneficiilor psihologice 87 1.5. Concepția empatiei ca factor intrinsec 88 1.6. Profilul
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
actorii acțiunilor sociale. Într-adevăr, mult din ceea ce la o primă vedere pare „gratuit”, „dezinteresat”, „mișcare pură a spiritului uman” are acoperire în interese prozaice biosociale, doar că legăturile sunt indirecte și mascate. Există o bază genetică, de exemplu, pentru altruismul uman, omul fiind o specie socială, iar autosacrificiul este un fenomen frecvent printre animalele ce trăiesc în grup, de la insecte până la mamifere superioare (cimpanzei). Sacrificiul individual asigură supraviețuirea coloniei, a grupului. Desigur, din unghiul de vedere al teoriei selecției naturale
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
unghiul de vedere al teoriei selecției naturale simple, sacrificiul nu s-ar justifica, pentru că numărul indivizilor cu trăsături altruiste ar fi în continuă descreștere, deoarece ei lasă mai puțini urmași. Dacă introducem însă ipoteza selecției prin înrudire (Wilson, 1979), perpetuarea altruismului se poate explica; indivizi specializați în sacrificiu asigură protecția fraților și surorilor și, prin aceasta, multiplicarea capacităților altruiste prin nepoți. (Albinele lucrătoare, atacând intrusul prin înțepătură, lasă, o dată cu acul, și glanda cu venin, pierzându-și astfel viața. Dar mirosul, asemănător
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
vor muri, colonia - inclusiv regina - va rămâne.) Oricâte analogii sau chiar mecanisme formale s-ar evidenția între nivelul uman și cel infrauman, rămâne problema crucială epistemic și tulburătoare uman, și anume dacă datul conștiinței nu aduce ceva fundamental diferit în ceea ce privește altruismul: în prima împrejurare el este „instinctiv”, în cea de-a doua e deliberativ. Distincția este notată și de Wilson (1979): „Capacitatea comună pentru sacrificiul suprem nu înseamnă că mintea umană și «mintea» (dacă așa ceva există) unei insecte funcționează în același
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
cauzalități psihosociale cărora li se acordă creditul de a fi autosusținute vor apărea ca epifenomene. Deocamdată însă, a eluda acest tip de explicații înseamnă a ignora sau a deforma o regiune de vastă întindere a manifestărilor umane. Revenind la exemplul altruismului (vezi, pe larg, în continuare, capitolul 2, secțiunea 1), pe lângă gradele diferite de intensitate și formele diverse de concretizare, să mai constatăm și următorul fapt: în societatea umană, dacă avem în vedere multiplele și mediatele forme de recompensă acordate individului
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
fi decelate actele propriu-zise de sacrificiu de haloul așteptărilor premiale (Ralea și Hariton, 1962); este dificil de stabilit frontiera dintre generozitatea sui generis și variantele ei mai mult sau mai puțin rafinat convertite în egoism. (În concepția lui E. Wilson, altruismul propriu-zis, de esență șhard-coreț ar fi cel determinat genetic - sacrificiul de sine al animalelor „nu e niciodată ipocrit” șp. 163ț, pe când conduitele altruiste mai superficiale șsoft-coreț reprezintă hipertrofieri socioculturale ale nevoii de conservare individuală.) Astfel, de pildă, prietenia, dragostea sinceră
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
oferit de Skinner este convingător, dar reprezintă un gen de cazuri (poate cele mai frecvente); în multe alte cazuri însă, eroii, mergând de asemenea până la sacrificii extreme, nu găsesc aprobări și recompense nici măcar pe termen mai îndelungat. Actele anonime de altruism fără așteptări premiale sunt probabil mai puține, dar existența lor nu poate fi negată. Absorbția axiologică totală a individului de către grup face imposibilă creația individuală în domeniul valorilor. Teoriile ce mizează pe astfel de mecanisme se potrivesc, eventual, contextelor socioculturale
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
sociologică se afirmă că am putea stabili un izomorfism aproape perfect între valorile umane și planul biologicului, în sensul că fiecare valoare ar avea o corespondență specifică în echipamentul genetic: generozitatea, cinstea, adevărul etc. În prezentul volum, discutând despre tratarea „altruismului” prin această optică, am formulat câteva contraargumente, afirmând, în același timp, că nu este înțelept să respingem ab initio astfel de încercări în măsura în care ele stau sub semnul spiritului științific. Dar, cel puțin până în prezent, abordarea biologică a valorilor este prea
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
arătându-ne că, oricât de tentantă ar fi abordarea holistică sincretică, imaginea globală nu poate fi realizată decât prin cercetări analitice, pe subiecte particulare, urmărind apoi realizarea unor sinteze. Capitolul 2tc " Capitolul 2" Comportamentul prosocial și altruismultc "Comportamentul prosocial și altruismul" 1. Perspective teoreticetc "1. Perspective teoretice" Istoria mai îndepărtată și mai recentă, ca și viața socială de zi cu zi ne oferă, pe lângă multiple cazuri evidente de egoism feroce, de cinism și violență, de sacrificare a celorlalți pentru atingerea intereselor
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
ca și viața socială de zi cu zi ne oferă, pe lângă multiple cazuri evidente de egoism feroce, de cinism și violență, de sacrificare a celorlalți pentru atingerea intereselor proprii, și variate exemple de solidaritate umană, de ajutorare a semenilor, de altruism. În abordarea problematicii conduitelor prosociale, o precizare se impune de la început: nu orice acțiune de servire a intereselor celorlalți este o conduită prosocială propriu-zisă; când schimbul de bunuri și servicii dintre persoane este echitabil (sau perceput ca atare), direct, imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
nu cu acte prosociale. Desigur, granița dintre ajutorul interesat și ajutorul dezinteresat este foarte greu de stabilit, dar, atunci când beneficiile celui care ajută nu sunt directe și previzibile, când acțiunile sunt în favoarea celuilalt, comportamentele pot fi considerate prosociale. În cadrul lor, altruismul adevărat ar fi varianta maximală a dezinteresului, deoarece, în acest caz, în afara recompensei de după moarte sau a unei satisfacții spirituale pure, lipsită de orice altă compensație, alte beneficii nu există. Acte de acest fel, în care nu e prezentă aprobarea
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
spirituale pure, lipsită de orice altă compensație, alte beneficii nu există. Acte de acest fel, în care nu e prezentă aprobarea celorlalți oameni - și nici măcar a celui pentru care s-a riscat și, uneori, sacrificat chiar viața -, acte anonime de altruism sunt probabil foarte puține. Ele există, totuși. Analiștii comportamentului uman s-au întrebat cum se pot explica dimensiunea prosocială a acestuia și, în particular, altruismul. Interesul față de problematica acestor conduite prosociale este prezent în mai multe discipline, dar focalizarea expresă
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
a celui pentru care s-a riscat și, uneori, sacrificat chiar viața -, acte anonime de altruism sunt probabil foarte puține. Ele există, totuși. Analiștii comportamentului uman s-au întrebat cum se pot explica dimensiunea prosocială a acestuia și, în particular, altruismul. Interesul față de problematica acestor conduite prosociale este prezent în mai multe discipline, dar focalizarea expresă este apanajul psihologilor sociali, care au și creat cuvântul „prosocial” ca o replică antonimică la termenul „antisocial”, mult mai devreme solicitat și examinat de către psihologi
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
aflat în nevoie ajutorul și cum reacționează el la ajutorare. În mare, aceasta este și structura demersului de față. 1.1. Sociobiologiatc "1.1. Sociobiologia" Paradoxal oarecum, un prim răspuns vine din partea biologiei. Paradoxal, fiindcă suntem obișnuiți să credem că altruismul contravine legii supreme biologice, cea a supraviețuirii individului și a speciei. Și, într-adevăr, indivizii biologici care se sacrifică nu ar trebui să fie selectați natural, deoarece probabilitatea de a lăsa urmași e mai mică. Dacă introducem însă ipoteza supraviețuirii
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
pentru a trăi cât mai mult - pentru a trece la urmașii săi direcți capitalul genetic -, ci și în a contribui la crearea unui avantaj reproductiv celor cu care împarte gene comune. Sociobiologia susține, așadar, că există o bază genetică a altruismului. Ajutându-i sau chiar sacrificându-se pentru cei apropiați genetic, indivizii se reproduc generațional pe ei înșiși. Dar cum se explică atunci, biologic, actele altruiste față depersoane care nu sunt rude și, uneori, față de persoane total necunoscute? R. Ruhston (1989
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
al calculului, în particular al raportului dintre costuri și beneficii. Totuși, ca idei general orientative, merită a fi reținute din sociobiologie următoarele: alături de tendința spre individualitate (și agresivitate), e foarte probabil să existe la om și una - determinată genetic - înspre altruism și sacrificiu; cu cât suntem mai apropiați genetic de semenii noștri, cu atât această tendință e mai pronunțată (vezi relația părinți - copii); chiar și mulți sociobiologi admit că intensitățile și modalitățile altruismului sunt condiționate sociocultural, ei insistând însă că natura
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
existe la om și una - determinată genetic - înspre altruism și sacrificiu; cu cât suntem mai apropiați genetic de semenii noștri, cu atât această tendință e mai pronunțată (vezi relația părinți - copii); chiar și mulți sociobiologi admit că intensitățile și modalitățile altruismului sunt condiționate sociocultural, ei insistând însă că natura lui este genetico-biologică (Wilson, 1978); este neîndoielnic faptul că, indiferent dacă funcționează un mecanism genetic direct și specific pentru a-i ajuta pe alții, există disponibilități biologice înnăscute, ce trimit la empatie
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
îl operaționalizează în valori, norme, atitudini. Pregnanța motivațională a acestora a fost dezvoltată și în capitolul anterior. S. Chelcea (în Chelcea și Iluț, 2003) acordă importanță prioritară valorilor, incluzându-le ca element central în însăși definiția comportamentului prosocial și a altruismului, considerându-l pe acesta din urmă ca fiind „acel comportament intenționat, realizat în afara obligațiilor de serviciu și orientat spre susținerea, conservarea și promovarea valorilor sociale” (p. 181). Personal, cred că apelul la valori sociale în abstract dilată prea mult sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
fiind „acel comportament intenționat, realizat în afara obligațiilor de serviciu și orientat spre susținerea, conservarea și promovarea valorilor sociale” (p. 181). Personal, cred că apelul la valori sociale în abstract dilată prea mult sfera conceptuală. Mai ales dacă e vorba despre altruism, și nu despre comportament prosocial în general. Cineva se poate zbate toată viața în afara obligațiilor de serviciu pentru ceea ce el crede că e patriotism, fără să producă acte de ajutorare concrete. Mai mult, o asemenea zbatere poate sta clar sub
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
zbate toată viața în afara obligațiilor de serviciu pentru ceea ce el crede că e patriotism, fără să producă acte de ajutorare concrete. Mai mult, o asemenea zbatere poate sta clar sub semnul beneficiilor personale, uneori concret materiale. Or, crucială în definirea altruismului este tocmai lipsa acestor beneficii. Asupra respectivei chestiuni spinoase voi reveni în secvențele următoare. 1.3. Paradigma costuri-beneficiitc "1.3. Paradigma costuri‑beneficii" Într-o accepțiune mai largă, problema costurilor și a beneficiilor este implicată în toate orientările ce încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
pe calculul utilitar al actorului social. Ca o prelungire a abordării microeconomice în câmpul mai larg al umanului, reprezentanții respectivei orientări (cei mai mulți economiști) au o satisfacție deosebită să explice comportamentele numite altruiste prin calculul rațional ce slujește intereselor pur egoiste. Altruismul și, cu atât mai mult, variantele prosociale mai slabe sunt determinate de funcția de utilitate pe care receptorul unor asemenea acte o are pentru cel ce le emite. Prezentăm în continuare câteva dintre explicațiile profesate de paradigma costuri-beneficii (Lemennicier, 1988
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]