866 matches
-
țigara. Haide. În clipa în care mă ridic simt că am un văl pe creier și trebuie să mă agăț de o plantă de yucca pentru a-mi regăsi echilibrul. Durerea de cap începe să cedeze, dar mă simt ușor amețită și ciudat de detașată de realitate. Totul mi se pare ca într-un vis. OK, femeia asta are o viață groaznică. Singurul lucru care o interesează e menajul. În timp ce ne plimbăm fără grabă dintr-o cameră splendidă într-alta îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zis cu cariera mea. N-am nici o șansă să devin partener. Probabil că nu mai am nici slujbă. Din câte știu eu, totul s-a terminat. Într-un final, dau cearceaful la o parte și cobor din pat, slăbită și amețită. Ieri n-am mâncat nimic, îmi dau brusc seama, în afară de cei câțiva Shreddies de dimineață. Ieri la ora asta eram la mine în bucătărie și mă pregăteam să plec la serviciu, superfericită și fără să am nici cel mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am cum să încep. Să sparg ouăle ? Să le fierb ? Să le arunc de perete ? — Uite ouăle. Eddie trântește un cofraj uriaș pe masă și-i ridică capacul. — Sper că ți-ajung ! Mă uit la rândurile de ouă maronii, ușor amețită. Ce naiba caut aici ? Nu pot să gătesc ouă Benedict nici pentru papa. Nu pot să le fac acestor oameni micul dejun. Va trebui să le spun adevărul. — Domnule Geiger... doamnă Geiger... — Ouă ? mă acoperă glasul lui Trish. Eddie, nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
s-a extras de sub mine, mi-a pus sub cap o pernă alcătuită din fusta mea șifonată și pătată de zmeură, și-a pus jeanșii și a adus niște bere din frigiderul familiei Geiger. Mă ridic în capul oaselor, încă amețită, și-l văd pe iarbă, rezemat de un copac, bând din sticlă. — Chiulangiule, zic. Geigerii cred că legi mazărea pe araci. Se întoarce spre mine, și chipul îi e străbătut de un licăr amuzat. — Ai dormit bine ? — Cât am dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-ți mai acorde o șansă, să știi. Plescăie din limbă. Am fost pur și simplu îngrozită. Evident, n-am putut să-i spun nimic... Evident că nu, îngaim. Mersi că mi-ai spus, Lara. Habar n-am avut. Mă simt amețită. Nu mai înțeleg nimic. Deci Arnold nu mi-a luat apărarea absolut deloc. El este cel din cauza căruia am fost dată afară. Nu-l cunosc deloc pe omul ăsta. Tot șarmul ăla plin de bonomie și de veselie - e doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
luminat și de liniștit. Solul mi se pare mai solid ca niciodată. Mă așez pe un scaun de plastic și rămîn o vreme așezată, Încercînd să-mi revin, Însă cînd, În cele din urmă, mă ridic, mă simt În continuare amețită. În timp ce pășesc, În jurul meu totul e neclar, ca un abur și nu-mi vine să cred că mă aflu aici. Trăiesc. Sinceră să fiu, n-am crezut că voi mai ajunge vreodată Înapoi pe pămînt. — Emma ! aud că mă strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
halat alb gofrat și arată pur și simplu de vis. Simt un fior de mîndrie și mă Întind să-l pup. — Bună, zice, rîzÎnd. Ai grijă. Îmi dă cafeaua. Cum te simți ? — Bine. Îmi dau părul de pe față. Un pic amețită. — Nici nu-i de mirare. Ridică din sprîncene. La ce zi ai avut ieri. Absolut, Încuviințez și iau o gură de cafea. Deci. Ne... mutăm Împreună ! — Dacă Încă mai vrei. Sigur că da ! Sigur că da ! ZÎmbesc larg. Și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
atinge ușor nasul. — Bine ! spun ușor cam prea strident. Foarte bine ! Trebuie să preiau rapid controlul asupra situației. Trebuie. — Jack... vrei te rog să-mi dai niște apă ? mă trezesc spunînd. Eu am să rămîn aici. Mă simt un pic amețită. Jack pare alarmat. — Mi s-a părut mie că ceva nu e În ordine. Hai să te duc acasă. Chem imediat mașina. — Nu. E... OK. Vreau să rămîn. Du-te și adu-mi doar puțină apă. Te rog, adaug, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pe măsura sfârșitului ei grandios... În sfârșit, cam așa aș fi făcut introducerea, v-aș fi amețit puțin de cap... o aiureală pentru a vă slăbi facultățile receptive, pentru a vă roti cu 360 de grade în jurul ideii... și așa, amețit, ați fi devenit chiar dumneavoastră un argument în ajutorul meu, ați fi plâns pe umărul meu și ați fi recunoscut că așa e... și mi-ați fi cerut să vă iert... Iar eu, în culmea perfidiei, în ultimul moment aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Îi cade în brațe lui MACABEUS.): Da, da.... MACABEUS (Îl mângâie perfid.): N-are cum să te împuște... Să nu te mai gândești la asta... Auzi? Nu te mai gândi la nimic... PARASCHIV (Lăsându-se în brațele lui MACABEUS, chinuit, amețit, înfricoșat, în transă lentă.): Da... da... MACABEUS: Când o fi să te împuște să mă chemi... PARASCHIV: Am văzut focul... (Îl privește în ochi, ca un vițel.) Zău... Era plin de cenușă... MACABEUS (Îi trece mâna prin păr, îl scarpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trebui, măcar acum, la final, să-i spună toată povestea cu afacerea începută de demult cu Tomnea, de când încă profesorul scormonea pe dealurile alea de la Obancea și Cetatea Nouă. Oftă doar, ca și cum i-ar fi aprobat spusele lui Vergilică. Bâiguia amețit: - Îl știu pe băiatul ăla de la cabine, oftă din nou Aulius. E nepotu’ lu’ Tomnea, ăla care a fost profesor p’aici și-acuma dacă sa-ntors în oraș îl așteaptă toți să le aducă... Ce să le mai aducă! ’Nainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
desfăcut capacul găurit, acoperind cu grijă gura borcanului, pe urmă l-am pus la orizontală și am ridicat un deget, cât să poată ieși un singur băiat, și am început să scutur ușurel. Și, într-adevăr, primul băiat a ieșit, amețit, și se pregătea să zboare, dar l-am pocnit cu șlapul și s-a fleșcăit pe linoleu. Al doilea, tot așa. Al treilea era să-mi scape și l-am tuflit cu pumnul, ceea ce mi s-a părut scârbos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
însăilat bucățele de material, iar Violet, care se distrase de minune pe postul de consultant în Culori Mai Frumoase, i se alătură lui Paul în mijlocul sălii de repetiție. Era cam palidă. Ducând mâna la cap, își ceru scuze, era puțin amețită, dar avea să încerce să se concentreze. Cu toate acestea, situația se înrăutăți. Violet începu să-și uite replicile și să bălmăjească cuvintele pe care nu și le mai amintea. — N-a băut nimic, nu? îi spusei eu lui Sally
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din ce în ce mai profund, ca un steag purpuriu zdrențuit. Alice i-a zâmbit lui Jake și i-a întins paharul. Dar mâna care ținea sticla a ezitat. —Nu te simți terminată? a întrebat-o el pe Alice. Am început să mă simt amețită. Asta da, a mărturisit ea în timp ce Jake îi umplea paharul. —Nu ziceam „terminată“ în sensul ăsta. Tonul lui Jake era serios. —Mă refeream la ceea ce spuneai despre serviciul tău. Nu vrei să-ți folosești timpul într-un fel care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu Petre și își făcea planuri cum să-l determine să meargă la biserică. Îl găsi în bucătărie cu o sticlă de vin în față. Gătise cu o zi înainte, acum voia doar să încălzească mâncarea. Nu știa cât de amețit era ca să poată sta de vorbă cu el. Voia să-i spuna că de Sf. Măria să o însoțească la biserică, să o ajute să ducă pachetele și coliva pe care voia să le facă pentru pomenirea mamei sale. - După
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mai mărunte, de toată ziua, până la cele de extremă anvergură, de zile mari! Din enormul vacarm, de care au beneficiat din plin, și ele, ca, de altfel, toți ceilalți, prinși În ciuleandra electorală, În iureșul năucitor, au ieșit, aproape de tot, amețite. Până-n ajunul zilei alegerilor. Noaptea dintre ajun și marea zi a introducerii voturilor În urnă a trecut ca un gând. Ca un gând, pentru ele, măreț, li s-a părut. Și, cu adevărat, așa a și fost. Numărătoarea voturilor, finalul
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
-o să se îmbrace și să-și aranjeze cât de cât ținuta. Au condus-o până la ușa de la intrare, așa goale cum erau. Iuliana nu știa încotro să meargă și i se părea că nu poate gândi deloc. Era încă amețită și vedea destul de difuz, deși erau toate luminile aprinse în casă și în curte. Mergea împleticindu-se spre poarta uriașă la care simțea că nu mai are putere să ajungă. La câțiva pași de ea înlemni de frică, auzind vocea
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
să o sărute, fetița l-a strâns din nou cu brațele pe după gât și s-a lăsat sărutată și alintată, cum făcea de obicei în brațele mamei și ale bunicii sale. Iustin și-a reluat mersul, încet, grijuliu și ușor amețit, așa cum se deplasa în primele plimbări după ce își pierduse vederea. S-a oprit în fața ușii cabinetului. - Deschideți ușa, vă rog, doamna... Mariana era deja cu mâna pe clanță, tremurând de emoție. Se uita îngrijorată și la Iuliana, care pălise, nu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ceilalți o fată voinică, mai degrabă doamnă, cu ochi îndrăzneți. Mai erau, în odaia astfel arhiplină, încă o doamnă în vârstă, cu pălărie plină de pene pe cap, și doi tineri. Sohațchi îl purtă pe Titi prin fața tuturor, și astfel, amețit puțin, acesta află că doi din bărbații de pe canapea erau frații lui, că fata îi era soră, iar bătrânii, părinți. Deși toți erau îmbrăcați civil, se vorbea de lucruri militare, și chiar intrase în odaie o ordonanță. - Mă, zicea domnul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu alarmară pe Aglae, care credea orbește în cumințenia lui Titi. Acesta deveni mire și, ca să nu deștepte bănuieli, fu adus de întreaga lui familie, nu fără râsete, până în poarta casei. (Sohațchi privi chiar în casă, pe fereastră.) Titi, puțin amețit, spuse că a petrecut cu niște prieteni, și dormi tun prima lui noapte de soț. Nevasta și restul nuntașilor chefuiră fără mire și făcură glume pe care Titi nu le află niciodată. Socoteala adevărată a acestei farse nu putu fi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
răbdare și vădită simpatie, calitățile tuturor mâncărurilor, discutară între ei, se trimiseră, pe rând, unul pe altul la bucătărie și-l hrăniră pe tânăr cu ceea ce socotiră ei a fi cinstea casei, turnîndu-i, într-un batalion de pahare, felurite vinuri. Amețit, pătruns prin tot trupul de o senzație de bună stare, după acest chef de unul singur, Felix se gândi deodată la evenimentul de peste zi. Trăise azi o zi nouă în existența lui, cunoscuse plăcerile vieții. Fără să-și dea seama
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fel de sfânt ești? Surprins de argumentare, Simion se opri locului fără replică, și Weissmann îi trase haina cu repeziciune și-i făcu injecția înăinte ca bătrânul să se dezmeticească. Stănică îi șterse locul înțepat cu vată, în vreme ce Simion, repede amețit, privea curios spre propria-i mînă: - Nu cumva vreți să-mi furați mâna, cum mi-ați scurtat hainele?! zise el bănuitor. - Nu! protestă amabil Weissmann. Îmbătat de stupefiant, Simion se lăsă pe un scaun, privind tulbure înaintea lui. Părea foarte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Numai că, în ultima clipă, adulmecând primejdia, terchea- berchea are o mișcare genială și, intuiția începătorului, înlocuiește poemul... Motolește adică poemul cu care o trombonise până atunci pe necunoscută și alege un alt poem, înaintea căruia sala nărăvașă se oprește amețită și își ține respirația. Simțim cu toții cum noului poem i se ondulează marginile din pricina energiei pe care o degajă. Terchea-berchea, pornind să-l citească, alunecă într-o combinație vrăjită de diftongi, vocale, accente, sunete mute ce se dovedesc, de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
râu, în pieptul cărora, ca în tainița unui ghioc, mai fremăta încă apa. Cu fântâni ca uitarea de reci, cu cișmele, coșare, cotețe, saiele sau chiar porumbare. Cu foste prăvălii, frizerii, păstrămării și brutării de cartier, din care istoria iesea amețită, rațiunea nu-și mai găsea nici o rațiune, iar moartea părea că-ți aține calea doar pentru a te pipăi cu degetele ei jilave pe sub cămașă... În țâțuca bisericuței Mămulari (două turle octogonale, plan treflat, pridvor deschis în trei arcade
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îmi plac mie dușurile, calde și reci, le rezolvasem p-alea reci, mai rămânea să le execut p-alea calde... tiu-tiu-tiu, fluieram, manevram robinetele, mușcasem, cu ghearele, dintr-o bucată roz de săpun și deodată... inima! pac! la pământ, zobit, amețit, plesnit la cap în cel puțin 14 locuri... și toate astea doar din pricină că-mi fugerase prin minte că, de fapt, tu exiști! Mi se înmuiaseră genunchii... Îmi spuneam: Măi, Radule - Radule - deloc nu mă cheamă Radu, dar așa-mi spun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]