725 matches
-
de hermeneut, nedisprețuitor de fantezii; modernul corăbier de sunete și-l asociază pe Orfeu, cu care, alături, contemplă (în felul unui Pillat de final) armonia templelor eline: "Pe friza cerului, mai nou, / în neclitire de cocori / fetele-astre în apus / duc amforele către zori". Și erotica (fără nimic senzual) își asumă ecouri arhetipale, dimensiuni luminiscente, comune anticilor și, deopotrivă, modernilor. Selenara fantomă din Tu treci (eminesciană parcă) vine dintr-un cer etern și trece suavă în altă eternitate: Lin prin puzderia de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
geto dacice la Elada. Grecii au dezvoltat o civilizație maritimă și comercială care s-a extins și în regiunile noastre. Înfruntând furtuni, înscrise chiar în numele Mării Negre, grecii s-au aventurat pe apă spre țărmurile noastre, iar pe fundul apei, zac amfore ca mărturie a acestei cutezanțe. Sub patronajul lui Hermes, au fondat prospere polisuri pe litoralul vest pontic (Histria, Tomis, Calatis). Negustoria pe mare era singura cale de urmat a acestui popor. A fost nevoit să-și valorifice șansa accesului la
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu traista pe umăr și toiagul în mână, cu o mantie înfășurându-i de două ori trupul care cam mirosea, nu departe de butoiul - mai degrabă o amforă, butoiul fiind o invenție de-a galilor... - în care-și petrece toate nopțile, Diogene bate străzile Atenei cu un felinar aprins în mână în plină zi, rotindu-l în juru-i, luminând cu el fețele trecătorilor și adăugând că este în
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ar fi plăcut o dezvoltare, niște precizări, analize, comentarii. Evident, arheologul gândirii hedoniste aspiră la niște fragmente mai consistente decât acestea, pentru că pare greu de reconstituit o poziție hedonistă fără mai multe detalii. Tot așa cum scafandrul norocos zărește abia o amforă sau vreun cratér, o monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un corpus hedonist, însă redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar cum? Sub ce forme? După ce criterii cantitative? În ce limite? Nu vom
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aceste chestiuni totuși esențiale... Săpăturile arheologice arată incontestabil o suprafață foarte importantă, un cost ridicat și o vedere superbă înspre golful orașului Neapole. Dovadă că epicurismul nu este echivalent în mod obligatoriu cu sobrietatea integristă a cinicilor, de exemplu. De la amfora diogeniană până la vila lui Piso este o distanță considerabilă. Aceeași distanță ca între viața solitară a lui Diogene și exercițiul colectiv al lui Epicur... Grădina a fost amenajată grație unor donatori bogați câștigați de partea cauzei filosofice - așa cum au fost
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de câteva ori în diferite poeme care propun un sens al trecerii calme, al drumului mereu întrerupt. O anumită trecere de la întristare la exuberanță, amplificând mișcările, face din I. Drăgănoiu un romantic. Și în al doilea ciclu al volumului, "Duhul amforelor", marile plecări deslușesc același sentiment al incertitudinii acestora: Când am plecat în zorii zilei/ Mă legănam în șa incert... Erau câțiva singur eram/ drumul făcându-l să răsune". Ion Drăgănoiu reușește să fie autentic atunci când îmbrățișează două fapte existențiale: chemarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pierdut-o și am pierdut-o." ("Cântec"). Doamna blândă, doamna ce poartă lumina dintâi (L. Blaga), doamna rosturilor este aceea în fața căreia, supus și reverențios, poetul încearcă patima teribilă care să o înnobileze: " Scoate pielea de pe mine/ poate vrei o amforă/ poate vrei să bei dulbine/ Doamnă Verde Camforă?..." ("Dulce cupa mea de piele"). Cert este că un volum închinat iubirii, atât de intim cântată, ar fi devenit minor, dacă în el nu s-ar fi îmbinat atât de armonios folclorul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reușind să resemantizeze individul social. Ceea ce era mai mult decât nimic, dar nu suficient, căci, spune Caius Dobrescu, acest orizont existențial și estetic "nu a reprezentat un nucleu al societății civile, ci mai degrabă un ciob, un fragment rătăcit din amfora civilității interbelice". Aproape diabolic este tratamentul critic aplicat poeziei lui Nichita Stănescu, liderul maxim al generației '60. Dincolo de nedreptele aluzii biografice, verdictul se înscrie în linia obsesiilor exegetului, concepute ca plombe în exercițiul demolator: "poezia stănesciană s-a situat mereu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
În prima secvență lirică, doi îndrăgostiți percep în felul lor realitatea, iar în secvența a doua este prezentată relația propriu-zisă. În prima secvență are loc un proces de abstractizare a concretului evidențiat prin metafore: îndrăgostiții sunt cele două "toarte" ale amforei și stau de o parte și de alta a orei. În a doua secvență se petrece un fenomen invers, de concretizare a abstractului reliefat prin personificări: cuvintele "se roteau", "zburau". Adverbul deodată semnifică momentul trecerii de la primul proces la cel
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
început". Această nostalgie a stării originare semnifică dorința de a permanentiza starea de fericire. Odată cu conștientizarea temporalității (separarea masculinului de feminin), orele au curgerea lor firească, îndrăgostiții stau de o parte și de alta a orei, ca două toarte ale amforei. Imaginea-metaforă a amforei semnifică unitatea de care depind cele două principii: masculin și feminin. Iar golul amforei sugerează "pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a stării originare semnifică dorința de a permanentiza starea de fericire. Odată cu conștientizarea temporalității (separarea masculinului de feminin), orele au curgerea lor firească, îndrăgostiții stau de o parte și de alta a orei, ca două toarte ale amforei. Imaginea-metaforă a amforei semnifică unitatea de care depind cele două principii: masculin și feminin. Iar golul amforei sugerează "pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică variabilă și unele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
separarea masculinului de feminin), orele au curgerea lor firească, îndrăgostiții stau de o parte și de alta a orei, ca două toarte ale amforei. Imaginea-metaforă a amforei semnifică unitatea de care depind cele două principii: masculin și feminin. Iar golul amforei sugerează "pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică variabilă și unele verbe la imperfect: "ne vedeam", "stăteam". Elegia a zecea Elegia a zecea aparține volumului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cronotopul arcadic, cu un templu în fundal și o fântână în prim plan, pe pereții căreia se poate distinge un basorelief cu dramatizări pe teme mitologice. Două femei iau apă de la această fântână și una dintre ele a așezat o amforă pe marginea ei. Raportul dintre trecut și prezent este ambiguizat, în definitiv, nu poți plasa clar în timp scena, antichitatea pare să fie aievea, deși titlul tabloului îi indică caracterul fantasmal, de reconstrucție nostalgică în cheia sensibilității simboliste, unde fiecare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
1913). Cu brâul roșu, în contrast cu cămașa albă, șoldul scos în evidență, cu buzele excesiv de roșii, părul negru cu un batic galben, țiganca stă rezemată de un zid văruit, cu brațele ridicate, într-o atitudine care posedă grația formală a unei amfore. Poza senzuală este evidentă, este ca și cum pictorul s-ar fi transformat într-un fotograf pentru o agenție de modeling, prinzând doar acele cadre care supralicitează fascinul erotic. Vermont lucrează în cadrul unui program inconografic menit să rețină doar anumite atitudini corporale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
renunțând la orice fel de proprietate, renunță la ei înșiși și, luând crucea (cf. Mt 16,24 și 19,21), goi, îl urmează pe Cristos gol. Asemenea lui Iosif, își abandonează haina (cf. Gn 39,12), ca și femeia samariteană, amfora lor, și aleargă în grabă (cf. In 4,28). Umblă dinaintea feței Domnului, fără a se uite vreodată înapoi (cf. Ez 1,12.17). Uitând cele din urmă, se avântă mereu înainte (cf. Fil 3,13) cu pași repezi și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Să orânduim în grădina sufletului nostru un loc adăpostit și umbros, în care nimeni n-a pătruns, o iarbă verde pe care nimeni n-a bătătorit-o și niște pomi din al căror rod nimeni n-a gustat...". E. Lovinescu, Amfora, 1906 Cuprins Prefață (Adrian TUDURACHI) / 11 Preambul / 19 Capitolul 1. Prin alții spre sine. Voiajurile lui E. Lovinescu / 21 1.1. Omul care scrie / 21 1.2. Portret al artistului la tinerețe / 28 1.3. Un călător fără voie / 33
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mediocru al compunerilor după model. Dar, dincolo de nereușita estetică, prozatorul atrage atenția asupra mizei exclusiv psihologice a scrierilor sale, ca în "meditația" cu valoare de ars poetica din textul inclus în volum, la reeditarea din 1912, în chip de concluzie (Amfora). Tocmai aici, în această confesiune metaforică trecută cu vederea de majoritatea exegeților, scriitorul își afirmă răspicat credința, formulată în termeni aproape blagieni, că sufletul nu e atât o "realitate" investigabilă, care așteaptă să fie "descifrată", cât o "amforă purtătoare de
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de concluzie (Amfora). Tocmai aici, în această confesiune metaforică trecută cu vederea de majoritatea exegeților, scriitorul își afirmă răspicat credința, formulată în termeni aproape blagieni, că sufletul nu e atât o "realitate" investigabilă, care așteaptă să fie "descifrată", cât o "amforă purtătoare de taine", un "vas" prețios, ce se cuvine păstrat cu grijă și, mai ales, ferit de priviri indiscrete. Ei bine, concepând sufletul ca pe un vas fragil, menit a conserva viața și a păstra intact "secretul" personalității, Lovinescu indică
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
prin a dispărea din propria operă, devenită, la rândul ei, un morman de formule prefabricate, de "cuvinte" și "idei" cu totul impersonale. Eșecul exprimării de sine conduce, inevitabil, la un eșec al comunicării, ceea ce întoarce sufletul expansiv la izvor, în "amfora" unde-i cald și bine. Avertismentul tânărului scriitor merită reținut: "Și să ne gândim apoi că tot ceea ce a fost spus nu poate să nu mai fie spus, că o cugetare, îndată ce s-a prefăcut în rostire, nu mai e
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
între irepresibila dorință a afirmării personalității creatoare și tentațiile anonimatului, între excesul de "vorbe" ori "fapte" și tăcerea locvace, între observația concretă a vieții și refugiul în imaginar, păstrând în fibra sa adâncă nostalgia paradisului pierdut, îngropat adânc, într-o "amforă". Așa se explică și opțiunea pentru melodramă, definită ca "formă de teatralitate care subliniază eforturile auctoriale de a ajunge la o reprezentare autentică a vieții"139. Același motiv al sufletului captiv în vasul cu șapte peceți (posibilă reminiscență din lectura
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
răului acolo s-ar afla, în timiditatea și orgoliul singularizării ("se credea chiar mai presus de ceilalți oameni ce pun atâta patimă zadarnică în tot ce fac"), care i-au întărit de timpuriu convingerea că sufletul trebuie să rămână "o amforă de taine", un "secret" de nimeni știut. Tot obsesia thanatică ("de când ținea minte, trăise în tovărășia morții") induce, apoi, indiferența, detașarea de viață ("i se părea că nu fusese călit pentru viață", "ajunsese să privească totul cu nepăsare, de departe
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
puțin atâta timp cât rămâne intactă "taina" ce păstrează nealterată unitatea "eului". Altminteri, "ora de iubire" se plătește scump, cu prețul unui sacrificiu asumat nu fără o anume, amară, voluptate: înstrăinarea de sine, pierderea identității și, în ultimă instanță, evadarea sufletului din "amforă" (prozatorul recurge frecvent la metafora "fumului"). Pentru a trăi cu adevărat, eroul lovinescian trebuie să moară puțin. Scurt spus, chiar dacă aduce, pe moment, mângâierea promisă, confesiunea se dovedește a fi o formă de automistificare, o minciună (e drept, vitală), trădând
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dar cu suflet (s.n.)". După cum observăm, psihologia personajului lovinescian e descrisă în termenii unui proces complex, de cristalizare a formei-"icoană", proces care pune în funcțiune, sub impulsul unui pretext oarecare, mecanismul imaginarului. Astfel, după aflarea durerosului adevăr despre Mab, "amfora" sufletului se sparge, acoperind cu un văl de ceață "icoana" femeii cu chip de fecioară și a tuturor amintirilor legate de ea. Numai că, trezindu-se iar la viață, sufletul, risipit ca "un fum de tămâie luat de vânt", tinde
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
grosolane din sticlă mată; femeile din popor nu se ruinează pentru podoabe: există brățări care costă trei parale (ceva mai mult de două centime). Ne oprim cu interes în fața barăcilor acestor negustori improvizați; pe lângă obiecte dintre cele mai vulgare, găsim amfore elegante, adevărate vase etrusce făcute după modelele transportate în siguranță din bătrâna Italie și fidel păstrate de către fabricanții venetici instalați în Carpați. Acești munteni gravi, cu trăsături largi, au o fizionomie ce impresionează. Vând cu preț fix, fără să lase
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Și Afrodita cea În șolduri lată, Și Joe, cu alaiul lui ceresc, Nu s-au ivit din bolta Înstelată, Ci dintr-o amforă cu vin grecesc. (Păstorel Teodoreanu) Monarhia prezidențială... Dacă-aș mai trăi un ceas, de dragoste nu mă las! Din boxele atârnate În colțurile Încăperii, vocea Romicăi Puceanu unge inimile petrecăreților, iar vinul de buturugă, gros ca uleiul și dulce În
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]